Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 91/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 91/CA/2008
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Lazăr
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Marieta Florea
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1643/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: av. pentru reclamantul recurent, precum și pentru pârâtul intimat PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ M, lipsă fiind reclamantul recurent și pârâții intimați ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD.H și MINISTERUL JUSTIȚIEI.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din partea pârâtului intimat Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță M nu s-a depus la dosar copia cărții de muncă a reclamantului recurent.
învederează instanței că funcționarii publici cu regim special, cum este și cazul reclamantului în speță, nu au cărți de muncă, însă pentru justificare depune adeverința nr.P-/28.01.2008 e4misă de conducerea Penitenciarului
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara reclamantului susține recursul, așa cum a fost formulat și motivat solicitând în principal: admiterea acestuia, casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare în fond Curții de APEL ALBA IULIA, invocând în drept disp.art.3 pct.1 Cod pr.civilă.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
Reprezentantul pârâtului intimat Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranță M solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamant pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. Susține că instanța a fost competentă în soluționarea cauzei având în vedere că raportul juridic de serviciu a fost stabilit între reclamant și acest pârât, acordarea primelor de concediu a fost suspendată pentru perioada 2004-2006, iar prevederile art.31 și 32 din Legea nr.138/1999 sunt modificate de OUG nr.136/2000 aprobată prin Legea nr.130/2001. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr- reclamantul a chemat în judecată MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ M, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- -obligarea pârâților la plata drepturilor bănești în valoare de 11.340 lei reținute cu titlu de impozit cu ocazia pensionării, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până în ziua plății efective;
-obligarea pârâților la plata drepturilor bănești ce i se cuvin pentru anii 2004-2006 cu titlu de primă de vacanță, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până în ziua plății efective;
-obligarea pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare drepturilor bănești cu titlu de primă de vacanță.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că până la data de 31.08.2006 a fost încadrat ca funcționar public cu statut special la Penitenciarul La trecerea în rezervă nu i s-au acordat drepturile financiare ce i se cuveneau potrivit Legii nr.138/1999, art.31 al.1 în totalitate, ci doar în parte, reținându-i-se nelegal suma de 11.450 lei cu titlu de impozit. Suma de 70.830 lei pe care trebuia să o primească nu este un drept salarial, ci este un ajutor primit cu ocazia trecerii în rezervă și, prin urmare este neimpozabil.
În ceea ce privește prima de vacanță reclamantul a arătat că funcționarul public are dreptul la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu și, chiar dacă dispozițiile legale în speță au fost suspendate, acestea nu anulează un drept, ci doar împiedică exercitarea acestuia pe o perioadă determinată.
Prin sentința nr.1643/CA/17.10.2007 Tribunalul Hunedoaraa respins acțiunea reclamantului ca nefondată, reținând că pentru capătul de cerere privind primele de concediu reclamantul nu a făcut dovada că în perioada 2004-2006, ca funcționar public al pârâtei a efectuat concediile de odihnă.
În ce privește capătul de cerere privind restituirea impozitului aferent plăților compensatorii din momentul trecerii în rezervă, instanța a reținut că textul de lege de care se prevalează reclamantul (art.31 al.1 din Legea nr.138/1999) a fost modificat prin art.1 al OUG nr.136/2000 aprobată prin Legea nr.130/2001, sumele reprezentând plăți compensatorii acordate reclamantului la data trecerii în rezervă (31.08.2006) fiind corect calculate în raport de solda lunară netă.
Împotriva hotărârii de mai sus a declarat recurs reclamantul, solicitând a se dispune în principal, casarea cu trimiterea cauzei instanței competente în primă instanță - Curtea de APEL ALBA IULIA, calitatea pârâților ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI de autorități publice centrale determinând aplicarea prev.art.3 pct.1 Cod pr.civilă.
În subsidiar se solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea administrării probațiunii necesare pentru a dovedi că reclamantul a efectuat concediile de odihnă în perioada 2004-2006.
Într-un alt subsidiar se solicită modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii atât pentru plata primelor de vacanță, în condițiile în care autoritatea publică pârâtă are obligația de a face dovada pretinsă de instanța de fond, cât și în ce privește restituirea impozitului, instanța de fond interpretând greșit prevederile legale, întrucât art.31 din Legea nr.138/1999 nu a fost modificat în timp, iar prin Codul fiscal s-a stabilit că ajutoarele acordate de la bugetul de stat sunt venituri neimpozabile.
Recurentul invocă și Hotărârea CEDO din 23.02.2006 în cazul împotriva României prin care România a fost condamnată într-o speță identică privind impozitarea plăților compensatorii.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
Prin întâmpinare Ministerul Justiției solicită respingerea recursului, susținând că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, neexistând raport juridic între reclamant și acest pârât. Pe fond susține că instanța a aplicat corect prevederile legale.
Pârâtul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță M solicită respingerea recursului, susținând că instanța a fost competentă în soluționarea cauzei având în vedere că raportul juridic de serviciu a fost stabilit între reclamant și acest pârât, acordarea primelor de concediu a fost suspendată pentru perioada 2004-2006, iar prevederile art.31 și 32 din Legea nr.138/1999 sunt modificate de OUG nr.136/2000 aprobată prin Legea nr.130/2001.
În recurs s-a depus ca act nou adeverința nr.P -/28.01.2008 prin care Penitenciarul M confirmă că reclamantul a avut în perioada 2004-2006 calitatea de funcționar public cu statut special în cadrul Penitenciarului M și a beneficiat de concediu de odihnă pentru fiecare din cei 3 ani.
Acest act nou depus în recurs este de natură a conduce la admiterea recursului și la modificarea în parte a hotărârii atacate, impunând o nouă perspectivă asupra soluționării capătului de cerere privind acordarea primelor de vacanță.
Astfel, instanța reține că potrivit adeverinței menționate reclamantul a dovedit că a avut calitatea de funcționar public cu statut special și a efectuat concedii de odihnă în perioada 2004-2006. Această categorie de personal este salarizată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, OUG 192/2002, iar în prezent prin OUG 92/2004. Potrivit art.33 (2) din Legea nr.188/1999, devenit art. 34 după republicare, funcționarii publici au dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. De asemenea, potrivit art.4 (2) din OUG 192/2002 privind drepturile de natură salarială ale funcționarilor publici, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi, iar în art.23 din aceeași ordonanță se stabilește că funcționarii publici au dreptul la concediu de odihnă în condițiile legii. Ulterior, a fost adoptată OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, (OF.108/2.03.2001), intrată în vigoare la data de 2 03 2001, care prevede prin art. III (1) că aplicarea art. 33(2) referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediu de odihnă din Legea nr.188/1999 (OF.600/8 12 1999) cu modificările și completările ulterioare se suspendă până la 1.01.2002.
Prin Legea nr. 473/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002, (OF. 784/11.12.2001), intrată în vigoare la data de 11.12.2001, în art.12(4) se arată expres că termenele prevăzute la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31.12.2002.
Prin Legea nr.631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003, (OF. 863/29.11.2002), intrată în vigoare pe data de 29.11.2002 se prevede în art. 10 (3) că termenele stipulate la art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31.12.2003.
Ulterior, prin Legea nr.507/2003, (OF.853/2.12.2003) intrată în vigoare la data de 5.12.2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, prin art.9 (7) se stabilește că termenele prevăzute în art. III din OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31. 12.2004, iar prin art. 8 (7) din Legea nr. 511/2004, Legea bugetului de stat pe anul 2005, s-a prevăzut suspendarea acestor drepturi pana la data de 31.12.2005. Prin art.5 (5) din Legea nr.379/2005, Legea bugetului de stat pe anul 2006, se arată că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihna se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Este adevărat că aplicarea prevederilor privind primele de concediu a fost suspendata prin acte normative succesive,dar această suspendare nu înseamnă abrogarea acestor texte legale. Suspendarea aplicării unor dispoziții legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar, iar după epuizarea duratei suspendării textul legal redevine aplicabil în scopul pentru care fost edictat. Reclamantul a investit instanța de judecată la data de 07.05.2007, iar instanța a pronunțat hotărârea la data de 17.10.2007, dată la care s-a epuizat și suspendarea legală dispusă pentru anul 2006, până la data de 31.12.2006.
În consecință, acordarea primei de vacanță este un drept consacrat printr-o lege specială și chiar dacă aplicarea dispozițiilor legale a fost suspendată de legiuitor din anumite considerente, după epuizarea suspendării nimic nu împiedică instanța de judecată să acorde aceste drepturi în măsura în care se cuvin.
Se va admite recursul și potrivit art.304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă, art.312 al.2 Cod pr.civilă se va modifica în parte hotărârea în sensul că va fi admis și capătul de cerere al reclamantului privind obligarea ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ la plata primelor de concediu aferent anilor 2004-2006 actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței pentru fiecare an și până la plata efectivă.
Acordarea daunelor interese se impune în temeiul dispozițiilor art.1084 Cod civil, deoarece plata cu întârziere dă dreptul la despăgubiri calculate în funcție de rata inflației.
În ce privește capătul de cerere privind restituirea impozitului, se apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În temeiul art. 31 alin. 1 din Legea 138/1999 reclamantul a beneficiat, la data trecerii în rezervă, de un ajutor neimpozabil în sumă de 70.830 lei, din care i s-au reținut 11.340 lei impozit, calculat potrivit OUG136/2000. Această ordonanță prevede că sumele reprezentând plățile compensatorii prevăzute la art. 7, 8 și 11 din OUG 7/1998, art. 6 și 7 din OUG 100/1999 precum și ajutoarele prevăzute la art. 31 și 32 alin. 1 din Legea nr. 138/1999 se stabilesc în raport cu solda lunară netă, art. 1 alin. 2 al aceleiași ordonanțe arătând baza de calcul a soldei lunare nete. OUG136/2000, emisă în scopul aplicării și executării legii a fost aprobată fără modificări prin Legea nr. 130/2001, astfel încât această ordonanță reprezintă voința legiuitorului care, modificându-și propriile acte prin altele de același nivel, a înțeles să stabilească faptul că sumele reprezentând plăți compensatorii nu se vor mai calcula conform Legii nr.138/1999 (raportat la solda lunară brută) ci potrivit OUG 136/2000 (raportat la solda lunară netă).
Avându-se în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că drepturile reclamantului au fost în mod corect calculate, conform dispozițiilor legale incidente în speță. Mai mult, prin OUG 136/2000 nu s-a stabilit impozitarea unor ajutoare de stat ci doar s-a stipulat că raportarea plăților compensatorii nu se va mai face la solda brută ci la solda netă. Sub acest aspect, este evident că nu putem spune că, dacă solda netă reprezintă solda brută din care se scade impozitul, acest lucru înseamnă și că ajutorul de stat a fost impozitat.
De asemenea, în ceea ce privește Hotărârea pronunțată de în cauza și alții împotriva României, se constată că, Curtea a apreciat că obiectul litigiului ținea de dreptul public, mai exact de contenciosul fiscal, care iese din sfera drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, prin urmare această parte a cererii a fost respinsă ca incompatibilăratione materiaecu prevederile convenției. Condamnarea Statului Român a avut loc deoarece au fost încălcate principiile siguranței raporturilor juridice și preeminenței dreptului, ca urmare a admiterii unui recurs în anulare declarat de procurorul general care a dus la anularea întregii proceduri judiciare - la care nu participase - și la anularea integrală a creanțelor pe care reclamanții le aveau în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sume pe care le-au și încasat.
Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 teza I Cod pr. civilă, Curtea va menține această parte a hotărârii ca fiind legală și temeinică.
Motivul invocat potrivit art.304 pct.3 Cod pr.civilă este nefondat, având în vedere că raportul juridic de serviciu dedus judecății este cel între reclamant și Penitenciarul M, competența soluționării cauzei în primă instanță revenind tribunalului, iar nu Curții de Apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1643/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ Obligă pârâții să plătească reclamantului primele de concediu aferente anilor 2004-2006 actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data efectuării plății.
Menține în rest hotărârea atacată.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./06.02.2008
Jud.fond C,
Președinte:Elisabeta LazărJudecători:Elisabeta Lazăr, Gabriela Costinaș, Marieta Florea
