Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 918/2009. Curtea de Apel Tg Mures

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 918/

Ședința publică din 09 octombrie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor promovate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (), recurent Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură M ( M) și pe intimat Sindicatul Funcționarilor Publici din Cadrul M, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).

În lipsa părților.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 06 octombrie 2009, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de 7 octombrie 2009, și apoi pentru ziua de astăzi, 9 octombrie 2009.

CURTEA,

Prin sentința nr. 172/16 martie 2009 Tribunalului Mureș, s-a admis acțiunea reclamantului Sindicatul Funcționarilor Publici din cadrul M formulată în contradictoriu cu M și B fiind obligați pârâții să acorde sporul de fidelitate și stabilitate în cuantum de până la 25 % calculat la salariul de bază în funcție de vechimea în specialitate; suplimentul postului în cuantum de 25 % din salariul de bază; suplimentul treptei în cuantum de 25% din salariul de bază și sporul de încordare neuropsihică în procent de 15% din salariul de bază cu începere de la 26.11.2005, sume ce urmează a fi achitate de la data scadenței, actualizate cu rata inflației până la data plății efective, precum și plata pentru viitor a acestor sume până la încetarea raporturilor de serviciu prin cuprinderea sumelor în bugetul instituției.

În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că acordarea sporului de fidelitate și stabilitate este întemeiată, întrucât potrivit art. 38 din Codul muncii, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări și că neindicarea procentului de către legiuitor nu constituie un impediment în acordarea acestui spor.

Referitor la suplimentul postului în cuantum de 25% din salariul de bază și a suplimentului treptei de salarizare, în același procent, s-a apreciat că suspendarea acordării acestora dispusă prin nr.OUG 92/2004 și nr.OG 2/2006, nu poate opera în cauză dat fiind faptul că acest domeniu de reglementare este rezervat legii organice, astfel că drepturile urmează a fi acordate de la nașterea lor.

În ceea ce privește sporul de încordare neuropsihică în procent de 15% din salariul de bază, s-a apreciat că acesta se impune a fi acordat având în vedere volumul de muncă la care sunt supuși, comparabil cu cel al altor categorii de funcționari publici, potrivit nr.HG 281/1993, iar în ceea ce privește întinderea acestui spor și condițiile de acordare, acestea se stabilesc de ministere, cu consultarea sindicatelor și avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Finanțelor Publice.

Excepția prematurității a fost respinsă întrucât în speță nu se solicită pretenții noi, ci doar sunt solicitate drepturi conferite din dispoziții ale unor acte normative anterioare.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen legal M, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență că, instanța de fond nu a fost competentă, dat fiind faptul că ordonatorii superiori de credite sunt instituții ale administrației publice centrale și că această parte nu are calitate procesuală pasivă, dată fiind natura acesteia de ordonator terțiar de credite.

S-a mai arătat că în mod nelegal instanța a acordat cele patru sporuri întrucât referitor la suplimentul postului și al treptei de salarizare, niciuna nu a stabilit cuantumul concret al acestora, astfel că acordarea în procent de 25% nu are temei legal, instanța neputând să interpreteze și să adauge la lege prin analogie.

Referitor la sporul de fidelitate, chiar dacă acesta este acordat în anumite domenii bugetare, acesta nu se acordă tuturor funcționarilor publici, ci este stabilit prin acte normative, pentru domenii diferite de activitate.

Referitor la sporul de încordare neuropsihică, deși a fost instituit prin HG281/1993, acesta a fost nelegal acordat întrucât, pe de o parte, actul normativ care a dispus acordarea acestuia este mult anterior legii care a instituit statutul funcționarilor publici, și pe de altă parte, activitatea nu poate fi reținută ca fiind printre acelea activități care pot beneficia de ac est spor. Și nu în ultimul rând, sporurile au fost acordate cu încălcarea principiilor constituționale așa cum acestea au fost statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 280/2008, potrivit căreia instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea altele noi sau de a le substitui cu alte norme cuprinse în alte acte normative, întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor.

A declarat de asemenea recurs împotriva hotărârii atacate și B, criticând hotărârea atacată ca nelegală, solicitând ca urmare a admiterii recursului, respingerea acțiunii reclamanților invocând în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, dată fiind calitatea acesteia de coordonator secundar de credite, și de asemenea, excepția prematurității introducerii acțiunii fără a exista în cauză contestație în legătură cu acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare.

În fapt, s-a arătat că, suplimentul postului și cel al treptei au fost suspendate prin acte normative diferite, respectiv nr.OUG 92/2004 și nr.OG 2/2006, astfel că acordarea acestora nu poate fi acordată cu atât mai mult cu cât sumele aferente nu au fost prevăzute în bugetul ordonatorului principal de credite,.

Referitor la sporul de încordare neuropsihică s-a arătat că nu există act normativ care să prevadă posibilitatea acordării acestuia pentru funcționarii publici din cadrul, acesta putând fi acordat persoanelor care își desfășoară activitatea în alte domenii, (medicale, didactice, etc), și nicidecum funcționarilor publici.

Sporul de stabilitate sau fidelitate nu a fost de asemenea prevăzut în acte normative specifice funcționarilor publici, acesta fiind acordat în mod nelegal prin analogie cu alte categorii de personal, neexistând contract colectiv de muncă care să cuprindă acordarea acestor sporuri.

Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs, ca și a celor invocate în concluzii de intimat, dar și prin prisma caracterului devolutiv al prezentei căi de atac extraordinare, instanța de recurs reține următoarele:

Excepția invocată de M referitor la necompetența materială a instanței de fond se impune a fi respinsă dat fiind faptul că această parte are calitate procesuală pasivă, dat fiind faptul că se bucură de personalitate juridică, potrivit Legii nr. 1/2004, modificată prin nr.OUG 89/2007, având așadar și calitate de ordonator terțiar de credite, efectuând plata drepturilor salariale către funcționarii publici din cadrul.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța apreciază că aceasta este nefondată în condițiile în care această parte este ordonator secundar de credite, și la fel ca, ordonator principal de credite, având atribuții în executarea bugetului acestui minister.

Referitor la excepția prematurității introducerii cererii, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, Curtea reține că această excepție este neîntemeiată în condițiile în care această procedură nu se impune a fi parcursă dată fiind atât natura drepturilor invocate cât și jurisprudența constantă a acestei instanțe în sensul examinării pe fond a pretențiilor materializate în drepturi salariale, atât în cazul persoanelor ce au îndeplinit procedura plângerii prealabile cât și în cazul celorlalte persoane care nu au efectuat-

În ce privește drepturile bănești concretizate în sporurile de stabilitate și fidelitate reclamantul aduce argumente referitoare la sporul de stabilitate, prin invocarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 188/1999 rep. privind funcționarii publici, care privesc principiile ce stau la baza exercitării funcției publice, printre care se numără și stabilitatea (lit. f), dar și a dispozițiilor art. 31 alin. 2 și 3 din același act normativ, ce prevede că funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, iar salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Cu privire la acest argument, instanța constată că aceste norme invocate sunt norme cu caracter general. Pentru ca aceste norme să fie aplicate ar fi trebuit să aibă un corespondent în normele speciale, care să prevadă în mod concret că pentru stabilitate se acordă un spor salarial.

Or, nu se poate justifica un atare spor prin faptul că legiuitorul enumeră principiile care stau la baza exercitării funcției publice. Dimpotrivă, stabilitatea, ca principiu, dă conținut funcției publice și, se subînțelege, raportul de serviciu având la bază acest principiu justifică și salarizarea de bază a funcționarului public, nefiind în mod neapărat nevoie de acordarea unui spor salarial.

În al doilea rând, salariile de bază, ca și sporurile, premiile sau alte drepturi de natură salarială au fost toate reglementate pentru funcționarii publici în acte normative succesive, începând din anul 2004: nr.OUG 92/2004; nr.OUG 63/2005; nr.OG 2/2006; nr.OG 6/2007 și nr.OG 9/2008.

În niciun act normativ nu se prevăd sporuri corelative stabilității și fidelității. Este evident că, din acest punct de vedere, puterea judecătorească, în cazul de față, nu se poate substitui puterii legiuitoare, singura care are dreptul și, în același timp, posibilitatea pentru rațiuni de oportunitate de a prevedea astfel de sporuri. Faptul că unul din principiile de exercitare a funcției publice este stabilitatea nu duce, corelativ, la obligația legiuitorului de a prevedea un spor de stabilitate sau,mutatis mutandis,la obligația instanței de suplini lipsa de voință a legiuitorului. De altfel, și alte categorii profesionale, ce-și exercită atribuțiile în alte autorități publice, nu primesc sporuri pentru exercitarea funcției în baza anumitor principii (spre exemplu, judecătorii și procurorii își exercită funcția în baza principiului inamovabilității și, respectiv, a stabilității, însă nu primesc un spor corelativ acestora).

În ce privește discriminarea, la care se referă intimații ca al doilea argument, potrivit căruia alte categorii de funcționari publici primesc sporurile salariale relative la stabilitate și fidelitate, iarăși nu poate fi primit de instanță.

Așa cum s-a precizat mai sus, este atributul legiuitorului să aprecieze dacă, într-un domeniu anume, cum este cel al funcționarilor din cadrul, este sau nu oportună prevederea unor sporuri salariale.

Din acest punct de vedere, reclamantul are în vedere criteriul indirect al discriminării, așa cum este el definit de aliniatul 3 al art. 2 din nr.OG 137/2000 rep. (Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare*).

În mod evident, o condiție prevăzută de acest criteriu indirect este îndeplinită, prin faptul că marea majoritate a funcționarilor publici a fost exclusă de la aplicarea acestor sporuri. Pe de altă parte, sporurile în cauză nu au fost prevăzute în actele normative ce au prevăzut succesiv sporurile, primele și alte drepturi salariale ale funcționarilor publici. Din această perspectivă s-ar justifica obiectivul legitim avut în vedere de legiuitor prin prevederea acestor sporuri printr-o lege specială pentru o categorie restrânsă de funcționari publici și, în același timp, excluderea celorlalți funcționari publici.

Ca atare, instanța constată că acordarea acestor sporuri este nelegală prin prisma considerentelor de mai sus.

În ce privește sporul de suprasolicitare neuropsihică, reclamantul invocă că acest drept a fost prevăzut prin art. 8 din nr.HG 281/1993 și nr.OG 2/2006.

În primul rând, din simpla lectură a dispozițiilor nr.OG 2/2006 nu reiese că legiuitorul ar fi prevăzut un asemenea spor, astfel că indicarea temeiului juridic de către reclamant este unul greșit.

În al doilea rând, reclamantul nu precizează expres care situație din cele prevăzute justifică acordarea acestui spor.

De asemenea, mărimea acestui spor se acordă de către instituția administrației publice cu consultarea sindicatului și cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Or, reclamantul nu a făcut dovada că funcționarii publici din cadrul s-ar încadra, prin specificul funcției, la una din situațiile prevăzute de legiuitor și nici că ar fi existat consultări cu instituția publică sau că ar exista avizul sau că ar fi cerut uneia din aceste autorități să efectueze una din operațiunile tehnice prevăzute de legiuitor.

Așadar, și în acest caz nu revine instanței să aprecieze în ce măsură s-ar cuveni acest spor, ci revine acelor subiecți special prevăzuți de actul normativ în cauză. Cu atât mai mult cu cât reclamantul este chiar sindicatul, nu se poate reproșa recurenților o atitudine pasivă din moment ce nu a demarat demersurile pentru obținerea acestui spor, din moment ce se prevede consultarea sindicatului în vederea obținerii sporului. Eventual, în măsura în care instituția publică, respectiv recurenții, ar fi refuzat să se consulte cu sindicatul pentru obținerea sporului, în acest caz s-ar fi putut pune problema refuzului instituției de a acord sporul.

Ca atare, și acest capăt de cerere al acțiunii introductive instanța îl va respinge, ca urmare a admiterii recursului.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 rep. salariul de bază al funcționarilor publici este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Faptul că în acele normative cu caracter special, anuale, privind salarizarea funcționarilor publici nu se regăsesc cele două suplimente prevăzute de art. 31 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 nu ar justifica neacordarea acestor sporuri. Ceea ce însă împiedică plata efectivă a acestora, este modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze acordarea lor, mai precis lipsa cuantificării, a modalității de calculare, situație care imprimă celor două sporuri un caracter de drept virtual. Pentru cuantificarea celor două suplimente este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea textului legal care le acordă în mod abstract, iar atribuția de reglementare îi revine legiuitorului în cazul adoptării unui act normativ cu forță juridică de lege sau, executivului, Guvernului României, în cazul în care s-ar adopta o hotărâre în vederea executării respectivelor dispoziții legale. În situația dată, a pronunța o hotărâre prin care s-ar acorda cele două sporuri conform textului legal care le reglementează, fără cuantificare, ar însemna să se pronunțe o hotărâre pe care angajatorul nu ar avea cum să le calculeze, neavând niciun criteriu. Dacă instanța ar proceda la cuantificare în funcție de diverse criterii, la aprecierea acesteia, ar însemna să creeze norme pe cale judiciară sau să împrumute prevederi cuprinse în alte acte normative și să le aplice în cazul în speță, substituindu-l astfel legiuitorul. Aceasta din urmă variantă nu se poate accepta, din moment ce, prin mai multe decizii, printre care și decizia nr. 820/2008, Curtea Constituțională a statuat că, "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Prin urmare, instanța nu poate decât să respecte deciziile Curții Constituționale, cu efectele lor pe viitor și, neputându-se substitui legiuitorului ori executivului în privința cuantificării și acordării efective a unui drept salarial virtual prin modalitatea de reglementare, trebuie să respingă acțiunile de acordare a celor două suplimente, cel al postului și cel corespunzător treptei de salarizare.

Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, instanța va admite recursurile, urmând ca pe cale de consecință să modifice integral hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii introductive ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursurile declarate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură M (), și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură B, împotriva sentinței nr. 172/16.03.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.

Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului Sindicatul Funcționarilor Publici.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, la 09 octombrie 2009.

Președinte JUDECĂTOR 1: Nemenționat

-

Grefier

Red.

Tehnored.

5 exp./16.12.2009

Jud.fond.

Cu opinie separată

privind capetele de cerere 2 și 3 în sensul sesizării Curții Constituționale.

Judecător

că ar fi fost oportună invocarea, din oficiu, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici raportat la art. 41 paragraf 1, art. 44 paragraf 2, art. 46 paragraf 1 și art. 53 din Constituție, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

În acest sens, relev următoarele argumente:

Acțiunea formulată în cauză privește dispozițiile art. 31 alin. 1 lit. c) (denumit suplimentul postului) și lit. d) (denumit de același legiuitor ca fiind suplimentul corespunzător treptei de salarizare) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public. De menționat că, integral, art. 31 alin. 1 are următoarea formulare (importantă în ecuația excepției de neconstituționalitate a celor două litere c și d din același articol): " (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede textual că "Salarizarea funcționarilor publici se face în continuare în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Esențial de precizat, în acest context, este faptul că legiuitorul, deși și-a asumat obligația de a adoptalegea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, încă prin modificările și completările aduse de art. XIII din Legea nr. 161/2003, nici până azi nu a stabilit acest sistem unitar de salarizare care să cuprindă cele patru componente ale salariului amintite de art. 31 (fostul art. 29 din Legea nr. 188/1999 în prima formă republicată).

În schimb, legiuitorul a apelat la un apelativ, respectiv la acte normative anuale prin care a fost prevăzut acest sistem de salarizare (în orice caz, sistemul nu era în acest complex de acte normative anuale unul unitar) pentru funcționarii publici.

Astfel, pentru anii 2003 - 2008 inclusiv, au fost adoptate astfel de acte normative, după cum urmează:

Ordonanța de urgență 123/2003, adoptată de Legea 164/2004, cuprindea un capitol dedicat exclusivreglementării privind salarizarea funcționarilor publici(capitolul II din acest act normativ), cu referire la salariul de bază, la premii, sporuri și alte drepturi. Din lectura acestui act normativ, se observă că niciuna din secțiunile pe componentele salariului funcționarilor publici nu a avut în vedere cele două suplimente de la lit. c și d ale art. 29 alin. 1 (actualul art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999). Oricum, prin Legea nr. 164/2004, intrată în vigoare la data de 22 mai 2004, art. 29 alin. 1 (actualul art. 31 alin. 1) a fost suspendat în întregime prin punctul 7 al articolului 1 din Legea 164/2004, suspendarea privind doar anul 2004, deși, evident, era absurd să fie suspendat tocmai salariul de bază (lit. a) și sporul de vechime (lit. b), componente salariale care au fost aplicate de ordonatorii de credite, mai puțin celelalte două componente. Oricum, însăși Curtea Constituțională prin Decizia nr. 185/12.02.2009 a constatat, în mod corect, că pentru toate cele patru componente ale salariului, art. 29 alin. 1 (actualul art. 31 alin. 1) a fost în vigoare în perioada 01.01.2004 - 22.05.2004, inclusiv, deci, în ce privește componentele salariale de la lit. c și d;

II. Prin Ordonanța de Urgență nr. 92/2004 (adoptată cu anumite modificări și completări fără legătură cu prezenta cauză de Legea 76/2005), privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, legiuitorul a specificat clar că acest act normativ este unul temporar, în sensul în care el privește drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici doar pentru anul 2005 (art. 1). Art. 44 din acest act normativ reia dispozițiile de suspendare ale aceluiași articol 29 alin. 1 (în întregime) pentru anul 2005. De specificat că dincolo de suspendarea propriu - zisă a aplicării componentelor salariale prevăzute de lit. c și d ale art. 29 alin. 1 (actualul art. 31 alin. 1), nici de această dată legiuitorul nu a concretizat aceste drepturi, prin prevederea modului de aplicare ca și a cuantumului concret a celor două componente salariale;

III. Prin Ordonanța Guvernului 2/2006, aprobată prin Legea 417/2006 (fără modificări și completări în ce privește cele două drepturi salariale relevante în speța de față), se prevede, iarăși, că actul normativ este unul temporar, doar pentru anul 2006 (art. 1 alin. 1), dar și că acest act normativ prevede sistemul de salarizare al funcționarilor publici, constând în salariul de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi (aliniatul 2 al art. 1). Capitolul II din OG2/2006 concretizează, ca și dispoziții concrete a ipotezei consacrate de aliniatul 2 al art. 1, pe fiecare componentă salarială modul de aplicare (cuantum, calcul fix sau procentual etc.), însă, din nou, ca și în cazul OUG92/2004, legiuitorul nu prevede dispoziția, ca și componentă a oricărei norme juridice, a ipotezei consacrate de art. 29 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 în prima ei formă republicată (actualul art. 31 alin. 1). Este adevărat că prin art. 48 al OG2/2006 se suspendă cele două drepturi prevăzute de lit. c și d până la 31.12.2006. În orice caz, din nou Curtea Constituțională observă în mod just că în perioada 01.01.2006 - 23.01.2006 cele două drepturi prevăzute de lit. c și d ale art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 în prima formă republicată erau aplicabile (actualul art. 31 alin.1), având în vedere data intrării în vigoare a OG2/2006;

IV. Ordonanța 6/2007 (adoptată de Legea 232/2007, cu modificări și completări ce nu au relevanță în cauză; de asemenea, a mai fost modificată de OG9/2008, fără miză în ce privește drepturile obiect al prezentei cauze), numită cu emfazăprivind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, reflectă chiar în denumirea infrastructurii textului normativ că, și de această dată, legiuitorul nu a înțeles să adopte legea unitară de salarizare, așa cum singur s-a obligat prin Legea 161/2003, ci a apelat la un substitut, la un surogat printr-un act normativ temporar, cu aplicabilitate doar până la adoptarea legii unitare de salarizare a funcționarilor publici (art. 1 alin. 1), lege care nici până la data soluționării prezentului recurs nu a fost adoptată. La fel, sistemul de salarizare este văzut în componentele sale, respectiv salariul de bază, sporuri, premii și alte drepturi, însă legiuitorul a adăugat și suplimentele, fără să le numească care sunt acelea (aliniatul 2 al art. 1). Cu toate că, pentru prima dată în actele normative temporale, anuale, legiuitorul consacră (de fapt reia) ipoteza normei juridice în ce privește suplimentele (în cazul de față, cele două suplimente prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d, ca și componente ale salariului funcționarului public), totuși, inexplicabil și neconstituțional, în opinia instanței, legiuitorul în capitolul II al OG6/2007 nu prevede dispoziția normei, adică nu concretizează ipoteza drepturilor prevăzute de lit. c și d ale art. 31 alin. 1, în sensul aplicării acesteia prin prevederea pozitivă a cuantumului, modului de calcul (fix sau procentual ori altă modalitate de calcul) etc. a celor două suplimente, obiect al cauzei de față, deși celelalte componente salariale beneficiază de dispoziția normei, cum ar fi salariul de bază, sporul de vechime, premii și alte drepturi. Mai mult, așa cum iarăși corect observă Curtea Constituțională în Decizia 185/2009, acest act normativ temporar nici nu suspendă cele două drepturi prevăzute de lit. c și d ale art. 31 alin. 1 din Legea 188/1999 rep. așa cum au făcut actele normative temporare anterioare, ceea ce înseamnă că aceste drepturi ar trebui aplicate începând cu 01.01.2007;

O importanță deosebită, în contextul de față, o areDecizia nr. 185/12.02.2009 a Curții Constituționale,decizie al cărui conținut a fost, în parte, arătat anterior. Esențial este că în ce privește aplicabilitatea celor două drepturi, respectiv a celor două componente salariale prevăzute de lit. c și d ale art. 31 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată, Curtea Constituțională însăși recunoaște în considerentele acestei decizii că în diferite perioade, au aplicabilitate drepturile salariale prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/199 rep. după cum urmează: 01.01.2004 - 22.05.2004, 01.01].2006 - 23.01.2006 și 01.01.2007 până la zi;

VI. La data de 13.05.2009, așa cum rezultă din publicarea pe site-ul propriu al Ministerului Public (http://www.mpublic.ro/recursuri/2009_civil/rc_13_05_2009.htm), acesta a sesizat cu recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la hotărâri contradictorii pronunțate de instanțele judecătorești în materia acestor două drepturi salariale, Procurorul General opinând că ar fi corecte acele soluții care au respins astfel de acțiuni, argumentul esențial fiind acela că deși ipoteza normei există, pentru cele două drepturi, la art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 rep. totuși pe argumentul nudum jus (?!) pentru faptul că legiuitorul nu a prevăzut dispoziția normei, adică cuantumul concret al drepturilor, modul de calcul determinat sau determinabil, soluțiile instanțelor de acordare a sporurilor ar încălca principiul separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 paragraf 4 din Constituție, în sensul în care s-ar substitui legiuitorului în măsura în care acesta din urmă nu a înțeles să prevadă dispozitivul normei celor două drepturi, adică să le concretizeze.

Concluzii preliminare:

a) Deși legiuitorul s-a obligat, conform Legii nr. 161/2003, să adopte legea unitară de salarizare a funcționarilor publici, totuși până la data soluționării prezentului recurs acesta nu și-a respectat propria obligație legislativă, apelând, în schimb, la legi anuale de salarizare;

b) Până la 31.12.2006 inclusiv, legiuitorul a suspendat cele două drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d (art. 29 alin. 1 lit. c și d în prima formă republicată a Legii 188/1999). Cu toate acestea, chiar și în acest interval de timp, așa cum corect a stabilit însăși Curtea Constituțională prin Decizia 185/2009, aceste drepturi au fost aplicabile în perioadele 01.01.2004 - 22.05.2004, respectiv 01.01.2006 - 23.01.2006;

c) Începând cu 01.10.2007 drepturile în cauză nu au mai fost suspendate, astfel că, potrivit aceleiași Decizii 185/2009 a Curții Constituționale, aceste drepturi sunt aplicabile;

d) Ipoteza normei este prevăzută la art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea 188/1999 rep. însă dispoziția normei, adică modul de aplicare concret a ipotezei prin prevederea cuantumului bănesc, a modului de calcul, legiuitorul nu a prevăzut-o ca și în cazul celorlalte două componente salariale ale art. 31 alin. 1 lit. a și b (salariul de bază și sporul de vechime) prin actele normative anuale;

e) Deși Curtea Constituțională a prevăzut că aceste drepturi bănești, componente ale salariului, consacrate prin ipoteza normei la art. 31 alin. 1 lit. c și d, sunt aplicabile (pe două perioade în 2004 și 2006, și de la 01.10.2007 până la zi), instanțele judecătorești au o practică neunitară, cu cel puțin 4 tipuri de soluții, astfel cum a reflectat și Procurorul General în recursul în interesul legii promovat la data de 13.05.2009. Sigur, până la data la care urmează să se pronunțe Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii, decizia urmând a avea forță obligatorie pentru viitor de la data publicării în Monitorul oficial al României, instanțelor ordinare le revine obligația (dificilă) de a se pronunța asupra stării de drept și de fapt amintite mai sus.

Așa cum s-a precizat mai sus, instanțelor ordinare le revine obligația de a se pronunța asupra unor astfel de cauze, cu respectarea principiului esențial al funcționării justiției (ceea ce, de fapt, îi și dă atributul deindependență)de a nu denega de dreptate pe cel care se adresează justiției. În acest sens, Curtea Constituțională în chestiunea specifică, dedusă judecării prezentei cauze, a precizat just și corect prinDecizia 185/12.02.2009că cele două drepturi bănești, componente ale salariului funcționarului public, respectiv cele prevăzute de lit. c și d ale art. 31 din Legea 188/199 rep.sunt aplicabilepe perioada 01.01.2004 - 22.05.2004, 01.01.2006 - 23.01.2006, 01.01.2007 până inclusiv la data la care a fost sesizată Curtea Constituțională prin prezenta excepție.

În același timp, instanțele ordinare sunt obligate să nu interfereze cu alte puteri constituite în stat, respectând astfel dispozițiile art. 1 paragraf 4 din Constituția României, respectiv de a nu legifera, în cazul de față, în sensul de a nu prevedea eledispoziția normativă, adică aplicareaipotezei normativea celor două drepturi bănești prin prevederea cuantumului și a modului de calcul a acestui cuantum. De altfel, ar fi și absurd ca instanțe diferite, pe lângă excesul de putere pe care l-ar realiza, să prevadă cuantumuri diferite și moduri de calcul diferite (cum din păcate s-a întâmplat în practică) pentru aceeași categorie profesională, respectiv a funcționarilor publici.

De amintit, în acest context al excepției de neconstituționalitate invocate din oficiu, este faptul că teoria generală a dreptului prevede, printre clasificările normelor juridice, că după gradul de precizie normele se împart îndeterminateșirelativ determinate, distincția fiind făcută întrenormele de trimitereși celeîn alb(a se vedea,Teoria generală a dreptului,Ed., 2000, pp. 198 - 199). primele norme, respectivnormele de trimitere,pentru că aliniatul 3 al art. 31 din Legea nr. 188/1999 rep. prevede că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, astfel că ipoteza normei se află la art. 31 alin. lit. c și d, care prevăd drepturile bănești, iar dispoziția normei urma să fie prevăzută într-un alt act normativ, lucru pe deplin posibil potrivit art. 37 din 24/2000 rep. privind tehnica legislativă. De altfel, așa cum s-a precizat mai sus, legiuitorul a prevăzut concret dispoziția normei de la literele a și b ale art. 31 alin. 1 în actele normative succesive temporare precizate anterior.

Cu alte cuvinte, în cazul de față există ipoteza normei, prin precizarea componentelor salariale la art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 rep. există și referirea pe care legiuitorul o face la aliniatul 3 al aceluiași text normativ, însă, din rațiuni pe care instanța ordinară nu le poate cenzura, legiuitorul nu a prevăzut dispoziția normei (cuantumul salarial, modul de calcul etc.) ipotezei normei și nici trimiterea pe care legiuitorul să o fi făcut în actele normative temporare (cu excepția actelor normative prin care au fost suspendate ipoteza normei, însă nici aceste acte nu prevăd dispoziția normei).

În această situație, în care nefiresc și în afara oricărei logici juridice norma juridică este ruptă, în care practic această normă, deși prevăzută ca ipoteză, nu poate fi aplicată în mod concret nici de instanța ordinară care este sesizată cu acțiuni în justiție privind aceste drepturi bănești, în opinia mea, rămasă minoritară,art. 31 alin. 1 lit. c și d, precum și aliniatul 3 al art. 31 din Legea 188/1999 rep.în raport cu raționamentele de mai sus, sunt neconstituționale în măsura în care legiuitorul nu a prevăzut în același act normativ, respectiv Legea 188/1999 rep. sau într-un alt act normativ dispoziția normativă, respectiv aplicarea concretă a ipotezei normei prin prevederea cuantumului și a modului de calcul ale acestor drepturi bănești, din perspectiva următoarelor texte constituționale (cu precizarea, încă odată, că instanța ordinară, în această opinie, ce sesizează cu excepția de neconstituționalitate Curtea Constituțională, nu poate să încalce principiul esențial al independenței justiției, respectiv cel legat de a nu "denega dreptatea", deci de a nu refuza să judece o cauză pe motiv că nu există dispoziție legală):

apreciez căeste încălcat art. 21 paragraf 1 din Constituție, care prevede că"orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereslor sale legitime"în sensul în care dacă ar avea în vedere ca posibilă soluție, cum de altfel s-a și întâmplat în practica judiciară, respingerea acțiunii pe motiv că legiuitorul nu a prevăzut dispoziția normei, respectiv cuantumul drepturilor bănești și modul lor de calcul, atunci accesul la justiție, datorită tocmai acestei denegări de dreptate, ar fi unul iluzoriu și golit de conținut;

II. apreciez căeste încălcat art. 41 paragraf 2 din Constituția României. Acest text constituțional prevede că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, măsuri care privesc, printre altele, și prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale. Or, se recunoaște de legiuitor, implicit, prin ipoteza normei de la lit. c și daa rt. 31 din Legea nr. 188/1999 rep. că funcționarii publici își prestează munca în condiții deosebite sau speciale, iar măsura de protecție socială se concretizează în cele două suplimente, componente ale salarizării, măsuri de natură să compenseze efortul suplimentar depus în munca specifică prestată. Însă, prin lipsa dispozitivului acestei norme juridice, deci lipsa cuantumului concret și a modului de calcul al acestuia pentru fiecare drept în parte, firesc că măsura de protecție socială nu este îndeplinită, deși ea este asumată ca atare prin ipoteza normei la art. 31 alin. 1 lit. c și d, precum și la aliniatul 3 al aceluiași articol, acesta din urmă precizând că legea unitară de salarizare va prevedea dispozitivul normei;

III. apreciez căeste încălcat art. 44 paragraf 1 din Constituția României,care prevede că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garante, conținutul și limitele acestor drepturi urmând a fi stabilite de lege. Or, tocmai legiuitorul a încălcat, prin neîndeplinirea obligației sale pozitive de a consacra alături de ipoteza normei și dispoziția acesteia, norma constituțională. Efectual este evident acela că prin neîndeplinirea obligației pozitive a fost încălcat dreptul constituțional la proprietate a reclamantei în cauza de față;

IV. apreciez căau fost încălcate paragrafele 1 și ale art. 53 din Constituția României.Așa cum s-a precizat mai sus, obligația pozitivă a statului este aceea de a adopta normele juridice în așa fel încât ele să poată fi aplicate, motiv pentru care structura normei trebuie să conțină elementele esențiale, respectiv ipoteza și dispoziția normei. Prin faptul că statul nu a prevăzut dispoziția, respectiv nu a prevăzut cuantumul și nici modul de calcul al drepturilor salariale consacrate în ipoteza normei din art. 31 alin. 1 lit. c și d, Legea 188/1999 rep. legiuitorul a procedat la restrângerea exercițiului dreptului bănesc recunoscut fără justificarea prevăzută limitativ în paragrafele 1 și 2 ale art. 53 din Constituție, adică fără să justifice în vreun fel dacă există una din situațiile prevăzute de constituant.

Pentru toate aceste motive, consider că instanța de recurs nu poate soluționa recursurile, în măsura în care aceste recursuri se resping, întrucât ar fi în situația interzisă de art. 3 Cod civil, adică ar fi în măsura în care ar refuza să judece sub cuvânt că nu există normă legală. Din această perspectivă consider că ar fi fost oportună sesizarea Curții Constituționale, conform argumentelor mai sus - arătate.

În ce privește celelalte capete de cerere ale acțiunii introductive, în raport cu care s-a formulat recurs, sunt în acord cu majoritatea completului de judecată în sensul admiterii recursului.

Judecător

-

Red.

Tehnored.

5 exp./28.12.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DIN DECIZIA nr. 918/

Ședința publică din 09 Octombrie 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pentru motivele de fapt și de drept ce vor rezulta din cuprinsul deciziei

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursurile declarate de AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ M (), și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ B, împotriva sentinței nr. 172 din 16.03.2009 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr-.

Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului Sindicatul Funcționarilor Publici din cadrul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 Octombrie 2009.

Președinte/ss/semnătura indescifrabilă

Judecător/ ss/semnătura indescifrabilă

Cu opinie separată a domnului judecător privind capetele de cerere 2 și 3 în sensul sesizării Curții Constituționale.

Judecător/ ss/semnătura indescifrabilă

Grefier:

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

    Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 918/2009. Curtea de Apel Tg Mures