Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 92/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 92/
Ședința publică din 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
- - Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței nr. 2683/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Harghita.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termen, și este legal timbrat, fiind achitată taxa de timbru de 19,50 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. De asemenea, se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței la data de 22 ianuarie 2008, întâmpinare din partea intimatei reclamante.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza pentru pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 2683/24 octombrie 2007 Tribunalului Harghita - Secția civilă, dos. nr- a admis acțiunea înaintată de reclamanta în contradictoriu cu Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor H și Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor M, astfel că a obligat pe pârâți în solidar să plătească reclamantei drepturile bănești cu titlu de primă de concediu pentru perioada 2001 - 2006, sume actualizate cu coeficientul de inflație de la data de 01.01.2007 până la plata efectivă.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în considerentele hotărârii atacate, următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, obligarea acestora din urmă la plata primei de concediu pe ultimii trei ani, respectiv 2001 - 2006, cu rata inflației până în momentul plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată, motivând că în calitate de funcționar public avea dreptul, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici avea dreptul la o primă de vacanță, pe lângă salariul pe care l-a primit în perioada concediului de odihnă.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii pe motiv că, deși art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 prevede acest drept, acesta a fost suspendat succesiv de legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 2001 - 2006.
Instanța de fond reține că într-adevăr acest drept a fost suspendat prin Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, însă aceste suspendări, susține prima instanță, contravin dispozițiilor constituționale, respectiv art. 41 și 53 din Constituție.
Or, argumentează instanța de fond, dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă; ca atare, potrivit art. 53 din Constituție acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică.
Instanța de fond mai reține că suspendarea contravine și dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, precum și art. 15 alin. 2 din Constituție, deoarece aceste măsuri legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, recursuri pârâta Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor
Recurenta solicită ca prin admiterea recursului să fie modificată integral hotărârea atacată și, pe fond, respinsă acțiunea introductivă de instanță. În esență susține că în primul rând nu se specifică cuantumul despăgubirilor solicitate, deși orice cerere de chemare în judecată ar trebui să cuprindă un obiect bine determinat. De asemenea, arată că dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv prin legile bugetului asigurărilor de stat.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și în virtutea rolului devolutiv prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În ce privește fondul cauzei, instanța constată că art. 91 din Legea nr. 188/1999, text introdus prin Legea nr. 251/2006, prevede că " Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competenta instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanțe." Fiind o normă de procedură ea se aplică de la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă are în vedere raporturi juridice substanțiale născute anterior Legii nr. 251/2006.
Așadar, din textul mai sus arătat rezultă că orice litigiu ce are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public cade în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ, ceea ce este și cazul litigiului de față, întrucât dreptul prevăzut la art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 (în redactarea actului de la data formulării acțiunii) intră în definiția largă dată raportului de serviciu de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 ("Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publica locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu."), întrucât, fără îndoială, dreptul salarial solicitat de reclamant este un raport juridic dintre funcționar public, pe de-o parte, și stat, administrația publică locală, autoritate administrativă autonomă, autorități sau instituții publice ale administrației publice centrale și locale, pe de altă parte.
În al doilea rând, în măsura în care instanța competentă este cea de contencios administrativ, evident că instanța, sesizată cu un astfel de litigiu, este datoare să verifice dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de actul normativ cadru în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În acest sens, instanța este obligată să verifice dacă acțiunea a fost introdusă în termenele legale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă că trebuie să verifice dacă reclamantul a formulat plângere prealabilă, dacă există un refuz de soluționare de către pârâți a cererii reclamantului adresată acestora, ori cererea acestuia adresată acelorași pârâți nu a fost soluționată în termenul legal.
Mai mult, soluțiile pe care instanța le va da, potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, sunt expres prevăzute, adică de a anula în tot sau în parte un act administrativ (ceea ce nu e cazul de față), ori de a obliga autoritatea publică de a emite un act administrativ (ceea ce ar fi cazul de față, însă nu s-a solicitat acest lucru, ci doar obligarea la plata unor sume de bani datorate cu titlu de drepturi salariale).
Doar în cazul în care instanța ar da una din soluțiile de la aliniatul 1 al art. 18, legiuitorul prevede, la art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, că instanța va putea hotărî și asupra despăgubirilor materiale și morale (reclamantul a solicitat, în fapt, despăgubiri materiale cauzate prin neplata drepturilor salariale).
Astfel, pe fondul cauzei, instanța constată că reclamanții intimați ar fi trebuit să urmeze procedura grațioasă, așa cum este ea prevăzută de Legea nr. 554/2004 și la care face trimitere art. 91 din Legea nr. 188/1999.
Curtea de Apel Târgu Mureșa hotărât, în cazuri similare (în acest sens sunt deciziile nr. 845/R/13.09.2007, nr. 901/R/27.09.2007, nr. 976/R/11.10.2007, nr. 979/R/11.10.2007 și nr. 985/R/11.10.2007, toate ale Curții de Apel Târgu Mureș ), în sensul recunoașterii drepturilor bănești în raport cu care au fost formulate acțiunile introductive de instanță, prin respingerea recursurilor formulate în cauză. În aceste cauze instanța de recurs nu a considerat necesar a invoca neparcurgerea procedurii administrative prealabile, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În cauza de față, instanța de recurs constată că intimații se află într-o situație similară cu funcționarii publici care și-au câștigat drepturile bănești prin deciziile mai sus-amintite.
Din această perspectivă, deși consideră că în raport cu dispozițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999 ce face trimitere la Legea nr. 554/2004, în întregul ei și nu selectiv, ar fi trebuit parcursă procedura administrativă, instanța de recurs ținând cont că în situații similare (relevate în deciziile mai sus-amintite) funcționarii publici nu au fost obligați să parcurgă procedura administrativă prealabilă, constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Acest text al convenției prevede că"Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, nașteresau oricare altă situație.(subl. )"
Fără îndoială că este vorba, în cazul de față, de"orice altă situație"dacă s-ar impune intimaților să urmeze procedura prealabilă administrativă, în sensul că ar fi într-o situație discriminatorie în raport cu ceilalți funcționari publici cărora, în situații similare, nu li s-a impus o obligație suplimentară, cea de a urma procedura prealabilă administrativă.
În al doilea rând, s-ar aduce atingere și dreptului consacrat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, ce prevede dreptul la un proces echitabil, în sensul că dacă s-ar constata prematuritatea acțiunii introductive de instanță prin neparcurgerea procedurii prealabile ar fi blocat accesul intimaților de a avea acces la justiție, aceasta, desigur, din perspectiva principiului non-discriminării prevăzut de art. 1 paragraf 1 din Protocolul 12 al Convenției.
Așadar, instanța de recurs va cerceta motivul de recurs invocat pe recurentă referitor la fondul cauzei și, din acest punct de vedere, este în acord cu instanța de fond, în sensul că actele normative prin care au fost suspendate drepturile acordate (și care nu mai sunt în vigoare, astfel că instanța poate constata neconstituționalitatea acestora, din moment ce Legea nr. 47/1992 la art. 29 alin. 1 face referire la o lege în vigoare) nu sunt în acord cu dispozițiile art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României.
Astfel, dreptul bănesc, la care se face referire în acțiunea introductivă, a fost prevăzut de legiuitor cu intenția clară de a fi acordat. Cu alte cuvinte, aceste dispoziții au fost prevăzute ca atare în actul normativ pentru a fi puse în aplicare. Or, prin restrângerea nejustificată a dreptului, prin actele normative succesive de suspendare a efectelor dispoziției prin care se acordă dreptul bănesc, se înfrâng dispozițiile art. 53 din Constituție, care prevăd că "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."Legiuitorul, prin suspendarea nejustificată și neargumentată în niciun fel a drepturilor salariale, s-a comportat arbitrar, vătămând drepturile intimaților la protecție socială, această din ultimă noțiune fiind explicată și prevăzută de art. 41 alin. 2 din Constituție.
Din aceste rațiuni, instanța constată că recursul este nefondat pe motivul invocat de recurentă, pe care de altfel l-a învederat și instanței de fond.
Însă, în ce privește drepturile salariale cuvenite pe anii 2001, 2002 și 2003, în raport cu data formulării acțiunii introductive de instanță de către reclamantă (31.08.2007) instanța constată că acestea sunt prescrise din punctul de vedere al exercitării dreptului la acțiune.
Întrucât prescripția extinctivă a dreptului la acțiune este o excepție de ordine publică, instanța a pus-o în discuție din oficiu și, potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, constată că termenul de 3 ani prevăzut de legiuitor s-a scurs, iar dreptul patrimonial la acțiune s-a prescris pentru drepturile salariale solicitate pe anii 2001, 2002 și 2003.
Ca atare, deși pe fond, în ce privește anii 2004, 2005 și 2006, soluția instanței de fond este corectă, totuși recursul formulat în cauză va fi admis, instanța urmând să modifice în parte hotărârea atacată și să respingă acțiunea introductivă de instanță doar în ce privește drepturile bănești ce s-ar fi cuvenit intimatei pentru anii 2001, 2002 și 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor M, cu sediul în Târgu M,-, județul M, - Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor H, cu sediul în M C,-, județul H, formulat împotriva sentinței civile nr. 2683/24.10.2007 a Tribunalului Harghita, dosar nr- și, în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea introductivă formulată privind drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2005.
Respinge ca prescrise pretențiile relative la drepturile bănești cuvenite cu titlu de primă de concediu pentru anii 2001, 2002 și 2003, ca urmare a admiterii excepției prescripției extinctive.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat - | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exemplare
18.03.2008
Jud.fond.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
