Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 939/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 939/
Ședința publică din 06 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la sediul H, M C, str.-, nr.34-36, camera 007 și de pârâții H, cu sediul în M C,-, jud.H, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,nr.1A, sector 1 și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE (, cu sediul în B,--6, sector 5, împotriva Sentinței civile nr.1562/26 iunie 2008, ronunțată p. de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul procedural.
Reclamanta face dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 2,oo lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, taxe la care a fost obligată în solidar cu ceilalți reclamanți-recurenți. Pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și, de asemenea, fac dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 2,oo lei, fiecare și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, fiecare.
În raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr.1562/26 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de, s-a admis în parte acțiunea reclamanților, și împotriva pârâților MINISTERUL INTERNELOR Șl REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE, INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEȚEAN H și în consecință au fost obligați pârâții, în solidar, să acorde reclamanților majorările salariale de 5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006; de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007 și să actualizeze sumele datorate cu rata inflației calculată de la data de 1.02.2007 până la data plății efective; pentru reclamantul majorările salariale se acordă până Ia data de 105.2007, pârâta IPJ H fiind obligată să înscrie în carnetul de muncă a reclamanților drepturile acordate.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt aplicabile polițiștilor, categorie cu statut și lege de salarizare distincte, respectiv Legea nr.360/2002 potrivit statului polițistului și nr.OG38/2003privind salarizarea polițiștilor.
În raport de calitatea pe care o au, salarizarea reclamanților se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor din ordonanțele mai sus menționate, așa cum în mod greșit apreciază aceștia.
De asemenea, începând cu data de 01.01.2007 polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare ai funcțiilor, conform Legiinr.491/2006 privind aprobarea nr.OG57/2006 privind modificarea nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
În consecință fără a avea un temei legal, reclamanții solicită acordarea unor drepturi bănești ca urmare a creșterii salariale prevăzute pentru anumite categorii de salariați bugetari din care polițiștii nu fac parte.
Din art.2 alin.(1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că pentru stabilirea existenței oricărei fapte de discriminare trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea uni drept prevăzut de lege de lege.
În ceea ce privește criteriul de discriminare, în cuprinsul alin.(2) al art.2 din OG. nr.137/2000 se prevede că nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Criteriul de selecție în ceea ce privește categoriile de funcționari publici sau salariați contractuali ai statului, care beneficiază de majorările salariale, este prevăzut chiar în cuprinsul dispozițiilor legale în baza cărora s-au acordat aceste, majorări, fiind justificat obiectiv de un scop legitim.
Conform celor susținute de reclamanți, ar însemna că orice drept prevăzut de o normă legală aplicabilă anumitor categorii de personal din sectorul bugetar, poate fi obținut pe cale judecătorească și de către alte categorii de personal bugetar, prin eludarea voinței legiuitorului, ceea ce este un lucru inadmisibil.
H se opune la admiterea acțiunii.
solicită respingerea acțiunii.
Examinând excepția invocată de în reprezentarea tribunalul a stabilit că aceasta este întemeiată.
Aceasta pentru că rolul este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de buget depuse de ordonatorii principali de credite.
În cauză nu s-a invocat faptul că ar fi fost sesizat de către ordonatorii principali de credite să cuprindă în bugetul general și aceste majorări salariale solicitate de reclamanți.
În această situație nu poate să răspundă pentru pretențiile salariale formulate de reclamanți, neavând calitate procesuală pasivă.
În ce privește excepția invocată de tribunalul urmează să respingă deoarece în calitate de ordonator de credite răspunde alături și de ceilalți pârâți în ce privește pretențiile salariale formulate de polițiștii angajați ai PJ.
Pârâții au obligația legală de a aloca fondurile bănești necesare plății drepturilor salariale pe seama reclamanților.
Potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din același act normativ. "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile.
De asemenea OG10/2007 în art.1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupa funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președintele, vicepreședintele de secție, judecător la înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează. Cu 5% începând cu data 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007. De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar polițiștii deși această majorare salarială s-a acordat pentru acoperirea inflației.
Consiliul Național pentru combaterea discriminării s-a pronunțat în mod constant în sensul că reglementarea diferită dată prin acte normative asupra drepturilor cuvenite acelorași categorii profesionale poate constitui un act de discriminare.
De asemenea Curtea europeană a Drepturilor omului a stabilit că există discriminare și în situația în care persoanele aflate în situații analoage sau comparative beneficiază de un tratament preferențial.
Ori inflația este o împrejurare care presupune un tratament egal pentru toți angajații și nu numai unor categorii preferențiale față de celelalte categorii de personal precum și a celorlalte categorii de funcționari ai statului, nu poate constitui un scop legitim, fiind încălcat principiul egalității de tratament, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor enunțate de către reclamanți fiind evident. Astfel urmează ca pârâții să fie obligați în solidar să acorde reclamanților majorările salariale solicitate.
Reclamanții au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont de prevederile art.1082 din Codul civil și art. 161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. în prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor. în speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanții nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, și și pârâții H, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE.
Reclamanții, și prin cererea de recurs formulată solicită modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de MEF - DGFP H și obligarea acesteia să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale la care sunt obligați în solidar pârâții MIRA, IGPR și IPJ
IPJ H prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamanților, susținând că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.2 alin.1 din OG nr.137/2000. Drepturile salariale solicitate de către reclamanți privesc categorii profesionale diferite cu activitate diferită, reglementată de acte normative distincte, cu salarizări distincte. Se mai susține că în mod eronat prima instanță a apreciat că MEF nu are calitate procesuală pasivă întrucât fără asigurarea fondurilor necesare plății salariilor reclamanților, instituția este în imposibilitate de a pune în executare hotărârea.
MIRA prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților, susținând că hotărârea este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ignorând cu bună știință dispozițiile legale în vigoare și substituindu-se Curții Constituționale, singura autoritate în măsură să se pronunțe cu privire la legalitatea, constituționalitatea sau oportunitatea unui act normativ. Reclamanții din prezenta cauză au calitatea de funcționari publici cu statut special de polițiști și își desfășoară activitatea în cadrul IPJ H, aceștia începând cu ianuarie 2007 au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor conform Legii nr.491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 pentru modificarea OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Se arată că instanța de judecată nu avea nici o competență să extindă posibilitatea aplicării unor dispoziții legale cum sunt cele prevăzute în OG nr.10/2007 și asupra altor categorii socio-profesionale, constatând în fapt nelegalitatea actului normativ considerat restrictiv și discriminatoriu.
IGPR prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii primei instanțe în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a inspectoratului, iar în subsidiar respingerea ca nefondată a acțiunii reclamanților. Se arată de asemenea că reclamantul a fost transferat la IPJ B începând cu 1 mai 2007, astfel că IPJ H urmează să răspundă numai până în momentul transferării. Pe fondul cauzei se arată că nu sunt întrunite prev.art.2 din OG nr.137/2000 întrucât în cauză este vorba de categorii profesionale diferite cu activitate profesională diferită și cu salarizări distincte, reglementate prin acte normative diferite.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele prev.art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul formulat de reclamanți este fondat, reținându-se că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Totodată potrivit disp.art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea MEF și a ANAF, în realizarea funcției sale MEF are în principal atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectului legii de rectificare a acestor bugete.
De asemenea calitatea procesuală a MEF se justifică și prin disp.art.1 din OUG nr.22/2002 aprobat prin Legea nr.228/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, bugetele acestor instituții publice fiind aprobate așa cum s-a arătat mai sus de aceeași instituție MEF.
În ceea ce privește recursul pârâților IPJ H, MIRA și IGPR, Curtea constată recursurile ca fiind nefondate, reținându-se că despăgubirile acordate reclamanților prin hotărârea atacată nu echivalează cu o soluție legislativă, cum greșit consideră recurentul, apreciind în acest sens că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci reprezintă soluția judiciară permisă și impusă de prevederile art. 27. din OUG 137/2000.
Potrivit aceleiași ordonanțe persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Astfel fiind sunt cel puțin greșite susținerile recurentului potrivit cărora tratamentul discriminatoriu poate fi constatat de alte organe abilitate de lege în măsura în care o dispoziție cuprinsă în lege sau ordonanță vine în contradicție cu art.16 din Constituție. Această susținere nu poate fi primită întrucât starea de discriminare, așa cum arătam, poate fi constatată de instanță fiind în esență o apreciere a unor aspecte de fapt prin raportare la situații comparabile în care se găsesc anumite categorii de persoane.
Raționamentul instanței de fond a pornit, în primul rând, de la analiza modului de finanțare a categoriilor examinate, reținându-se în acest sens împrejurarea că modalitatea de finanțare a cheltuielilor de personal este comună respectiv bugetul de stat.
Cu referire la majorările salariale întemeiate pe dispozițiile OG 10/2007 instanța de fond a reținut că personalul din sistemul bugetar a beneficiat de majorări salariale pentru anul 2007, majorări acordate prin OG 10/2007, OG 11/2007, OG 16/2007, OG 27/2007, Legea 232/2007, OG 8/2007, OG 20/2007 și OG 23/2007. de motive ale acestor acte normative au avut ca numitor comun necesitatea acordării majorărilor salariale pentru a atenua efectele creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum.
Argumentația instanței de fond este din acest punct de vedere extrem de clară în sensul în care în baza actelor normative enumerate anterior s-a conturat existența unor măsuri legislative pentru majoritatea personalului salarizat de la bugetul de stat, măsuri care nu au vizat și categoria reclamanților.
Susținerile recurenților pârâți potrivit cărora aceste măsuri au avut natura unor măsuri de protecție socială nu pot fi primite prin prisma celor arătate anterior cum de altfel nu poate fi acceptat argumentul potrivit căruia în anul 2007 veniturile salariale ale reclamanților au fost majorate substanțial prin efectul Legii nr.491/2006 privind aprobarea OG nr.57/2006 pentru modificarea OG nr.38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor. Majorarea salarială despre care se face astfel vorbire nu a avut în vedere altceva decât înlăturarea unei stări precedente de discriminare, a acoperit o nevoie obiectivă și firească a modalității de salarizare și nu a avut în niciun fel ca finalitate înlăturarea efectelor produse de creșterea indicelui de inflație. Această din urmă măsură legislativă nu a fost astfel fundamentată și deci, nu putea produce astfel de efecte.
Instanța de fond a concluzionat în mod temeinic că reclamanților nu le-au fost acordate aceste despăgubiri salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condițiile de acordare (salariile reclamanților nu ar fi afectate de creșterea indicelui preșului de consum) ci, sub simpla motivație că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu discriminatoriu potrivit art.2 alin.1 din OG 137/2000.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art.14, prin hotărârile Freding c/a Suediei din 23 iunie 1993, Hoffman c/a Austriei, 28 septembrie 1995, și Scalambrino c/a Italiei, 22 octombrie 1996, și alții c/a Regatului Unit, a apreciat că statele contractante dispun de o marjă de apreciere pentru a determina în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament aplicabile. Printr-o altă hotărâre respectiv Thlimmenos c/a Greciei curtea arătat că dreptul de a nu fi discriminat garantat de Convenție este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage fără a oferii justificări obiective și rezonabile dar și atunci când statele omit să trateze diferit tot fără justificări obiective și rezonabile persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
În situația de față dreptul garantat prin art.14 din Convenția Europeană a drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale a fost încălcat, statul prin puterea sa legiuitoare tratând în mod diferitfără justificări obiectiveșirezonabilepersoane aflate în situații analoage. În acest sens curtea reține că pretențiile reclamanților sunt justificate iar hotărârea pronunțată de instanța de fond în temeiul dispozițiilor art.1,2 și 27 din OG 137/2000 este legală și temeinică.
Prin aceste considerente s-au avut în vedere și criticile formulate de către recurenți vizavi de inaplicabilitatea dispozițiilor art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanța de judecată dar și aplicarea restrictivă a OG nr.10/2007.
În ceea ce privește critica formulată de IGPR B în sensul că în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a IGPR, instanța constată critica nefondată în condițiile în care Legea nr.218/2002 îi recunoaște acestei instituții calitatea de ordonator secundar de credite precum și aceea de realizare a managementului resurselor umane, de organizare și control a activității economice financiare a instituțiilor aflate în subordinea sa, printre care și IPJ H, reclamanții fiind angajații acestei din urmă instituții.
Cu referire la reclamantul în sensul că acesta a fost transferat la IPJ B începând cu data de 1 mai 2007, instanța de control constată că la stabilirea drepturilor ce se cuvin acestuia prima instanță a avut în vedere durata raporturilor de serviciu dintre el și IPJ H, pentru acesta fiind stabilite drepturile numai până la data de 1 mai 2007 când a avut loc transferul la IPJ
Față de cele prezentate mai sus, instanța de control, în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.304 pct.9 din același cod, va admite recursul formulat de reclamanți și va modifica hotărârea primei instanțe în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de MEF prin DGFP H, obligând această pârâtă să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale la care sunt obligați în solidar pârâții MIRA, IGPR și IPJ
În baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MIRA, IGPR și IPJ
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la sediul H, M C, str.-, nr.34-36, camera 007, împotriva Sentinței civile nr.1562/26 iunie 2008, ronunțată p. de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de MEF prin DGFP H și în consecință obligă acest pârât să asigure fondurile necesare plății drepturilor salariale la care sunt obligați în solidar pârâții MIRA, IGPR și IPJ
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Respinge ca nefondate recursurile pârâții H, cu sediul în M C,-, jud.H, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,nr.1A, sector 1 și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în B,--6, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, fiind în CM semnează Prim grefier |
Red.
Tehn.
16.12.2008
2 exemplare
Jud.fond. Sz.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
