Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 953/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--19.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.953
Ședința publică din 02.10.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Cătălin
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.563/24.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și și pârâții intimați Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul Arad, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată și în reprezentarea celorlalți reclamanți intimați, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanții intimați au depus întâmpinare.
Reclamanta intimată depune împuternicire și o decizie de practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta intimată solicită respingerea ambelor recursuri și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele din întâmpinarea depusă în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.563/24.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalului Arad respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor B și a Ministerului Justiției, a inadmisibilității acțiunii și a necompetenței materiale a Tribunalului Arad. Admite acțiunea reclamanților, și pentru plata sporului de 50% risc și suprasolicitare neuropsihică. Obligă pârâtul Tribunalul Arad să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut lunar, începând cu data de 20.03.2004 și în continuare, pentru de la 1.11.2007 și în continuare, iar pentru se vor calcula până la 30.09.2007. Obligă Curtea de APEL TIMIȘOARA să emită deciziile care să reflecte acest spor. Obligă Tribunalul Arad să efectueze modificările în carnetele de muncă ale reclamanților. Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor B să aloce Ministerului Justiției fondurile necesare plății acestui spor. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 20.03.2008, reclamanții, și, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Tribunalul Arad și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligați la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la salariul de bază brut, începând cu data de 20.03.2004 până în prezent, acordarea acestui spor în continuare în condițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, emiterea deciziilor care să reflecte acest spor, efectuarea modificărilor cuvenite în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Finanțelor Publice B să cuprindă în bugetul de stat și al Ministerului Justiției, sumele necesare plății acestor drepturi.
În drept sunt invocate dispozițiile art.47 din legea nr.50/1996, art.40 din OUG nr.92/2004, art.41 din nr.OG6/2007, art.112 Cod procedură civilă, art. 1082-1084 Cod civil, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că sunt angajați ai Tribunalului Arad, iar prin Decizia nr.21 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată la data de 10.03.2008, devenită obligatorie, potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, s-a hotărât că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001 și în condițiile art.40 din nr.OUG92/2004, sunt îndreptățiți la plata acestui spor.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiției invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității acțiunii, iar pe fond solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în reprezentarea Ministerul Economiei și Finanțelor B, depune la data de 23 aprilie 2008, întâmpinare, prin care invocă excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor B, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În temeiul art.137 Cod procedură civilă, tribunalul, analizând cu prioritate excepțiile invocate, le respinge ca neîntemeiate, astfel:
Potrivit anexei 2 la HG nr.83/2005 și art.4 pct.10 din același act normativ, printre atribuțiile principale ale Ministerului Justiției se numără și punerea la dispoziția instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate, fondurile necesare în vederea desfășurării activității, fundamentarea și elaborarea proiectului bugetului de stat, pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa, în calitate de ordonator principal de credite, precum și a instituțiilor subordonate, repartizarea alocațiilor bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlul modului de folosire a acestora, astfel încât îi revine și obligația de a asigura fondurile necesare plății acestor sporuri.
Chiar dacă între pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor B și reclamanți nu există un raport de muncă direct, pârâtul are calitate procesuală în litigiu, conferită de atribuția prevăzută la art.19 lit.a din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, de a pregăti proiectele legii bugetare și ale legilor de rectificare și a art.19 de a analiza propunerile Ministerului Justiției de a include în legea bugetară sumele necesare plății sporului de 50%. Aceste atribuții revin Ministerului Economiei și Finanțelor B și potrivit art.3 lit.a pct.2 din nr.HG386/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, iar la pct.10 este prevăzută obligația de a deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator principal de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
În speță, nu este nevoie de procedura prealabilă cerută de art.7 din Legea nr.554/2004, fiind aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu privire la funcționarii publici, care pentru recuperarea anumitor drepturi bănești se adresează direct instanțelor de judecată, iar competența aparține Tribunalului Arad, reclamanții fiind angajații acestuia, existând un raport juridic de muncă direct între ei.
Pe fond, se reține că art.40 din nr.OUG92/2004, dispune că funcționarii publici beneficiază de sporuri sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice, în care își desfășoară activitatea, iar prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevede acest spor chiar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001, concluzionând:
Reclamanții sunt angajați în cadrul instituției autorității judecătorești, funcționari publici și în aceste condiții beneficiază de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul brut lunar, de aceea, reclamanții, și au dreptul la acest spor din 20.03.2004 și în continuare, reclamanta de la data de 1.11.2007 și în continuare, iar pentru plata acestui drept încetând la 30.09.2007.
Împotriva sentinței citate au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în termenul legal, față de care Curtea, analizând actele dosarului, criticile recurenților, prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea reclamanților - funcționari publici în cadrul Departamentului economico-financiar administrativ, Biroul Expertiză Locală și Biroul de Informare și Relații cu Publicul la Tribunalul Arad - de obligare a pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar pentru perioada 20.03.2004 - 20.03.2008, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Tribunalul Arada respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și de Ministerul Economiei și Finanțelor, și a admis acțiunea reclamanților, în temeiul art. 40 din Ordonanța de Urgență nr. 92 din 10 noiembrie 2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.
Examinând recursul formulat de Ministerul Justiției, Curtea constată că acest pârât a invocat din nou excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în cazul respingerii acestei excepții, respingerea acțiunii ca nefondată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, Curtea reține că Ministerul Justiției a arătat că are calitatea de ordonator principal de credite bugetare, dar nu are un raport juridic cu reclamanții, care sunt angajați ai Tribunalului Arad, respectiv ai unui ordonator terțiar de credite bugetare.
Conform art. 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, "ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".
Totodată, potrivit art. 4 alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 22 din 30 ianuarie 2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, "ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".
În raport cu aceste reglementări legale, Curtea reține că Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite bugetare, are competența de a repartiza creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite.
De asemenea, în cazul stabilirii, prin hotărârea emisă în prezenta cauză, a obligației de plată a unor sume de bani în sarcina ordonatori secundari sau terțiari de credite, Ministerul Justiției are obligația să dispună virarea de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În aceste condiții, reclamanții au solicitat în mod întemeiat obligarea Ministerului Justiției la includerea în buget a fondurilor necesare plății sumelor datorate conform hotărârii judecătorești ce urma a se pronunța în această cauză.
În consecință, obligarea Ministerului Justiției la includerea în buget a fondurilor necesare plății sumelor datorate reclamanților are rolul de a da eficiență hotărârii judecătorești prin care sunt obligați la plată alți ordonatori de credite bugetare și de a evita un refuz ulterior din partea Ministerului Justiției de a repartiza și de a vira mijloacele financiare necesare executării hotărârii judecătorești respective.
În contextul în care România a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului, autoritățile române, inclusiv instanțele judecătorești, sunt ținute de obligația asigurării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului. Potrivit art. 6, paragraf 1, teza I din Convenția europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
În concepția Curții Europene a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie pentru Statul Român, deci pentru toate autoritățile române, conform art. 46 din Convenția europeană a drepturilor omului - între garanțiile dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție, este inclus și dreptul părții de a obține executarea unei hotărâri judecătorești.
În acest sens, instanța amintește că prin mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului ca urmare a neexecutării culpabile de către autoritățile publice a unor hotărâri judecătorești.
Astfel în hotărârea dată în cauza Ruianu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1139 din 2 decembrie 2004, Curtea europeană a drepturilor omului a precizat, în paragraful nr. 65 al hotărârii, că dreptul la justiție garantat de articolul 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia din părți.
În același sens, în hotărârea dată în cauza Croitoriu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 422 din 16 mai 2006, Curtea europeană a drepturilor omului a subliniat, în paragraful nr. 27, că, în conformitate cu jurisprudența sa, executarea unei hotărâri pronunțate de orice instanță trebuie privită ca o parte integrantă a "procesului", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la instanță ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al statului contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți. Totodată, Curtea europeană a subliniat în hotărârea dată în cauza Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 40), că este responsabilitatea fiecărui Stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin, inclusiv a obligației de a asigura executarea hotărârilor judecătorești.
Curtea europeană a drepturilor omului a reiterat aceste considerații și în celelalte hotărâri prin care a constatat încălcarea de către Statul Român a art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului pentru motivul neexecutării unei hotărâri judecătorești, respectiv în hotărârile date în cauzele împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2005 (paragraf 64-66), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1048 din 25 noiembrie 2005 (paragraf 23-24), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2006 (paragraf 25, 27), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 8 mai 2006 (paragraf 51), Ghibuși împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 700 din 16 august 2006, (paragraf 37-40), și alții împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 574 din 22 august 2007(paragraf 24, 26), împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007(paragraf 31, 33), și în Cauza Abăluță împotriva României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 514 din 31 iulie 2007 (paragraf 32, 33).
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, apreciind că Tribunalul Arada respins în mod justificat această excepție.
Recursul Ministerului Justiției referitor la fondul litigiului, relevă că: "potrivit art.41 din nr.OG6/2007 funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea iar potrivit art.48 din același act normativ "Prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar".
Acest articol reprezintă o dispoziție complementară și nu se referă la drepturi cu caracter general și principal, ci se referă la unele drepturi specifice unor anumite domenii de activitate de care beneficiază persoanele care se încadrează în acele dispoziții legale, inclusiv funcționarii publici. Astfel, cu titlu de exemplu arată că funcționarii publici supuși Legii nr.188/1999 din Administrația Națională a Penitenciarelor beneficiază de drepturi specifice pentru că legislația care reglementează funcționarea acestei instituții prevede expres unele drepturi specifice pentru aceștia, legate de specificul activității, prin Legea specială, respectiv prin Legea nr.293/2004.
Actele normative speciale care reglementează organizarea și funcționarea unei anumite instituții prevăd expres categoriile de beneficiari, printre aceștia putând fi și funcționari publici. Drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete, care sunt prevăzute numai pentru aceștia, nu se pot acorda, prin extindere, și altor categorii de personal.
De asemenea, este de reținut și faptul că atât Legea nr.304/2004 cât și nr.OG8/2007 nu conțin dispoziții din care să rezulte că funcționarii publici încadrați la judecătorii, tribunale ori curți de apel pot beneficia de drepturile salariale prevăzute pentru personalul auxiliar al acestor instanțe.
Finalitatea urmărită de legiuitor prin dispozițiile art.41 invocate de reclamanți drept temei al pretențiilor deduse judecății nu poate fi echivalarea sistemelor de salarizare prevăzute de lege pentru celelalte categorii de personal din sistemul judiciar cu cel al funcționarilor publici.
De altfel, instanța nu arată care sunt "criteriile" pe baza cărora dispune acordarea drepturilor prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate, iar din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21/10.03.2008, rezultă că funcționarii publici nu fac parte din categoriile de personal ce beneficiază de sporul în discuție."
Curtea precizează că reclamanții - funcționari publici în cadrul Departamentului economico-financiar administrativ, Biroul Expertiză Locală și Biroul de Informare și Relații cu Publicul la Tribunalul Arad - au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar pentru perioada 20.03.2004 - 20.03.2008, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Potrivit art. 40 din Ordonanța de Urgență nr. 92 din 10 noiembrie 2004, privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, "funcționarii publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea", text preluat de prevederile art.41 din nr.OG6/2007, de reglementare a drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici.
Or, reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul organelor autorității judecătorești, astfel încât se impune concluzia că beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității judecătorești.
În această privință, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin decizia nr. 21/10.03.2008 - admițând recursul în interesul legii - că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Curtea consideră ca nerelevant faptul că în decizia nr. 21/10.03.2008 nu sunt indicați ca beneficiari ai sporului amintit și funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul organelor autorității judecătorești.
În această privință, Curtea subliniază că Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat exclusiv situația acordării acestui spor către judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate, iar nu către alte categorii de persoane.
Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat prin decizia nr. 21/10.03.2008 dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar nu și dispozițiile art. 40 din Ordonanța de Urgență nr. 92/2004, care prevăd acordarea către funcționarii publici a sporurilor prevăzute de legislația specifică autorității în cadrul căreia își desfășoară activitatea.
În consecință, Curtea consideră că acțiunea reclamanților este întemeiată și că în mod legal a fost admisă de Tribunalul Arad, astfel încât se impune respingerea recursului formulat de Ministerul Justiției.
Examinând recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, Curtea remarcă rolul important al Ministerului Economiei și Finanțelor în evaluarea și redactarea actelor normative cu implicații financiare, conform art. 19 alin. 1 lit. j) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, stfel cum a fost modificată prin Legea nr. 314/2003 și prin Legea nr. 96/2006. Potrivit acestui text legal, "în domeniul finanțelor publice Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: - j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau alte asemenea înțelegeri încheiate cu partenerii externi, precum și proiectele de acte normative, care conțin implicații financiare."
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite.
Date fiind acest dispoziții legale, Ministerul Economiei și Finanțelor are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce ar trebui alocate Ministerului Justiției pentru plata drepturilor solicitate de reclamant în prezenta cauză.
Pe de altă parte, posibilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor de a refuza avizarea actelor normative cu implicații financiare nu poate constitui sursa unei obligații a acestui minister de a aloca sumele solicitate de alți ordonatori de credite bugetare.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamanților, în calitate de funcționari publici, de a-i fi acordate anumite drepturi cu caracter salarial.
Or, în condițiile în care reclamanții nu au calitatea de funcționari publici în cadrul unei instituții din subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, acest minister care nu are obligația plății sumelor eventual datorate reclamanților.
Curtea subliniază că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare.
Obligația Ministerului Economiei și Finanțelor constă, eventual, în avizarea pozitivă a proiectului de act normativ de alocare către Ministerul Justiției a sumelor necesare pentru efectuarea plăți sumelor datorate reclamanților.
O asemenea obligație nu se confundă cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca, respectiv de a plăti din bugetul său, sumele respective.
În concluzie, Curtea apreciază că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Având în vedere cele arătate mai sus - respectiv faptul că nu există un raport de subordonare financiară între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, ambele ministere având calitatea de ordonatori principali de credite bugetare - Curtea consideră că dispozițiile din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice nu autorizează concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca sumele datorate de alți ordonatori principali de credite bugetare.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, motiv pentru care va admite această excepție.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, constatând că este întemeiat recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.563 din 24.04.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și va respinge acțiunea formulată de reclamanți față de Ministerul Economiei și Finanțelor, pe acest considerent.
Curtea va menține, în rest, dispozițiile sentinței civile recurate, ca fiind legale și temeinice, în baza celor susreținute.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor-prin DGFP A, împotriva sentinței civile nr.563/24.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea față de Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Menține, în rest, hotărârea tribunalului și respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 02.10.2008.
Pt.PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
aflat în
VICEPREȘEDINTE
GREFIER
Red./06.11.2008
Tehnored./06.11.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Victoria Catargiu, Cătălin
