Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 966/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia numărul 966
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Primăria comunei Vânători, cu sediul în com. Vînători, jud. V, împotriva sentinței nr. 199/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reprezentantul autorității recurente PRIMĂRIA VÂNĂTORI și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului declarat de pârâta Primăria comunei Vânători, jud. V împotriva sentinței nr. 199/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Vânători, jud. V, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25 % din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflație, pentru perioada 1.01.2004 - 18.10.2007, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective.
În motivarea acțiunii a arătat că aceste sporuri sunt reglementate de art. 31 alin. 1 litera c și d din Legea nr. 188/1999, dar ulterior prin acte normative succesive aceste sporuri au fost suspendate, ajungându-se practic la negarea dreptului la aceste sume de bani.
A depus la dosar dovada calității de funcționar public pentru perioada solicitată.
A arătat că, pentru perioada respectivă, foștii săi colegi - funcționari publici în cadrul Primăriei Vânători au câștigat aceste drepturi în instanță.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că sporurile solicitate nu au fundament legal. A invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Prin sentința civilă nr. 199/15.04.2009 Tribunalul Vranceaa admis acțiunea ca fondată și a respins excepțiile ca nefondate. În consecință, a obligat autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului sporurile solicitate cu începere de la 1.01.2004 și până în ianuarie 2007 inclusiv.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că sporurile solicitate de reclamant sunt prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999 și că prin acte normative repetate acordarea lor a fost suspendată. Cum prin aceste suspendări succesive s-a ajuns la negarea unui drept prevăzut de lege și garantat de Constituția României, tribunalul a apreciat că se impune soluția admiterii acțiunii reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Primăria comunei Vânători, jud. V, criticile sale vizând greșita admitere a acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că prima instanță nu a avut în vedere excepțiile invocate și că dezlegarea dată cererii reclamantului este nelegală. În opinia recurentei, reclamantul nu ar fi îndreptățit să primească sporurile salariale solicitate atâta timp cât ele au fost limitate prin lege. Pe de altă parte, instanța nu se poate substitui voinței legiuitorului, astfel încât judecătorul cauzei nu a respectat legea.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art. 29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art. 29 din Legea nr. 188/1999 în sensul că prevede, la art. XIII, pct. 21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art. 1 pct. 30 din Legea nr. 251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 2004, prin intrarea în vigoare a nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art. 29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare (al "gradului") au fost suspendate, conform art. 44.
Ulterior, conform art. XIII din Legea nr. 251/2006 care modifică și completează Legea nr. 188/1999, prevederile art. 29 (inclusiv alin. 1 lit. c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr. 188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58, 1 și ale art. 60/1 alin. 1 lit. b din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr. 188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr. 251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr. 365 din 29 mai 2007), reclamantul este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003) la 23 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG 92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art. 29 din Legea nr. 188/1999, conform art. XIII din Legea nr. 251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă (art. 44 din nr.OUG 92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art. XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: "Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantului nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp. art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului "contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art. 44 din nr.OUG 53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art. 53 din Constituție.
Dispozițiile art. 38 din Legea nr. 53/2000 - Codul Muncii (lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă
(în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Cele două categorii de sporuri au fost introduse de legiuitor prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru a compensa gravele incompatibilități la care a fost supus prin această lege funcționarul public.
Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea de a asigura funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară în funcție publică respectiv și să compenseze restrângerea libertății de a presta anumite activități (comerciale sau în baza altor contracte de muncă și colaborări - art. 94 din Legea nr. 161/2003).
Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura venituri suficiente funcționarului public, căruia îi este interzisă prestarea altor activități aducătoare de venit, cât și aceea de a asigura funcționarea eficientă a instituțiilor publice prin intermediul unor funcționari fideli și dedicați serviciului public.
Astfel, în contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege acordarea drepturilor reclamate în prezenta cauză nu este numai în interesul particular al funcționarilor publici ci are în vedere și un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o bună calitate profesională și umană.
Legiuitorul a adoptat legea iar cei cărora li se adresează sunt obligați să o aplice. Prin prezenta acțiune se solicită instanței să dea eficiență acestei reguli elementare într-un stat de drept, obligând pârâta să se conformeze.
Este inadmisibil ca un drept instituit în mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut și aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de "stat de drept" consacrată în Constituția României (art.1 alin.3), ca o lege să aibă un caracter pur formal. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei pentru a deveni efectivă, și nu în sensul neaplicării ei pe motivul că nu prevede, că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu ce se regăsește și în art. 3 din Codul civil.
În legătură cu cuantumul drepturilor solicitate, pentru diferite categorii de funcționari publici legiuitorul a optat pentru acordarea unui spor de 25% din salariul de bază: art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2003 privind sporul pentru complexitatea muncii acordat auditorilor interni și art. 9 alin. 7 din nr.OG 119/1999 privind sporul acordat controlorilor financiar.
Ca urmare, există posibilitatea stabilirii cuantumului acestor drepturi prin interpretarea sistematică a normelor și prin argumentul analogic când se apreciază că norma juridică este lacunară: unde există aceleași rațiuni, trebuie aplicate aceleași legi și aceeași soluție - ubi eadem est ratio, eadem lex (solutio) esse debet.
Decizia nr. 820/2008 a Curții Constituționale se referă la Legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și nu are nici o legătură cu prezenta cauză.
Ca atare, nu sunt temeiuri justificate pentru a se refuza acordarea drepturilor solicitate pentru considerentul că legea este insuficientă.
Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din Cod procedură civilă, să respingă recursul declarat în cauză nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei Vânători, cu sediul în comuna Vânători, jud. V, împotriva sentinței nr. 199/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila - - |
Grefier, - - |
Red. Ap./22.02.2010
Dact. 4 ex./ 22.02.2010
Comunicat 2 ex./23.02.2010
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Simona Gavrila
