Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 989/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-- 14.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.989
Ședința publică din 23 iunie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâții recurenți Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr.226/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Dată fără citarea părților.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din 16 iunie 2009 ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 08.10.2008 reclamantul, a chemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Politiei Romane și Inspectoratul Județean de Politie T solicitând plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, ce i se cuvin pentru anii 2002 și 2003 în calitate de polițist - funcționar public din cadrul
În motivare arată că, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 360/2002, polițistul este funcționar public civil, iar acest statut i-a fost conferit începând cu data de 24.08.2002. Având statutul de funcționar public, polițiștii trebuiau sa beneficieze de prima de vacanta prevăzuta de Legea nr. 188/1999. Acest drept nu le-a fost acordat întrucât prin Legile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, fost suspendată aplicarea acestor prevederi. Polițiștii nu au beneficiat deloc de prevederile referitoare la primele de vacanta, acest drept fiind suspendat încă de la intrarea în vigoare a dispozițiilor legale respective. În urma acțiunilor din instanțe o parte din polițiști au intrat în posesia primelor de vacanta pentru perioada 2004-2006. reclamantul a mai arătat că la data intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 360/2002, aceasta prevedea la art. 78 alin. (1), ca " Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifica polițistului, iar Legea nr. 188/1999 la art. 35 alin. (2), prevede ca "Funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, care se impozitează separat".
Prin OG38/2003, în vigoare de la 1 ianuarie 2004, s-a stabilit ca la plecarea în concediul de odihna, polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu, reclamantul considerând că până la admiterea acestui act normative sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 în conformitate cu prevederile art. 78 alin. (1) din Legea 360/2002.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului la primele de concediu pe anul 2002 și 2003, apreciază ca acest termen s-a întrerupt pe perioada suspendării dreptului la prima de concediu, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu înlăturarea acestuia. Dreptul la prima de vacanță exista în prezent, întrucât el nu a fost înlăturat de legiuitor și nici nu s-a prescris, iar garantarea realizării lui este conforma cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate. Prima de concediu, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de munca, nu putea fi anulat prin dispozițiile legale care au suspendat acordarea lui.
De altfel, aceste prevederi nu fac nici o referire la desființarea dreptului la prima de concediu. Ori, neacordarea dreptului nu înseamnă nicidecum desființarea lui, atâta timp cat nici o dispoziție legala nu prevede în mod expres înlăturarea existentei acestuia. Înalta Curte de Casație și Justiție constituita în Secții Unite, în soluționarea recursului în interesul legii declarat intr-o cauză similara, s-a pronunțat în acest sens. De aceea "respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de drepturile pentru perioada în care au fost prevăzute de lege". (Decizia nr. XXXIII din 12 decembrie 2005 și Decizia 77/2007). În același sens s-au pronunțat și o serie de instanțe din țară care au apreciat ca fiind nelegală neplata primelor de concediu și au obligat, în toate cazurile, paratele la plata reactualizata a acestor sume.
Întrucât drepturile bănești ce fac obiectul prezentei cauze sunt determinate reprezentând o sumă raportată la salariul fiecărui polițist, reclamantul a apreciat că nu se impune depunerea de către pârâți a unui tabel cu sumele pe care le are de recuperat, fiind suficient sa se constate dreptul la prima de concediu egala cu salariul de baza din luna anterioara plecării în concediu în 2002 și 2003, iar A, prin structurile sale de politie urmând a calcula și achita sumele cuvenite.
La data de 17.11.2008 pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a apreciat acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, motivând că față de pretențiile reclamantului de a-i fi achitată prima de concediu pentru anii 2002-2003, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, și ale altor acte normative în vigoare aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului". Așadar, polițiștilor le sunt aplicabile, în principal, prevederile Legii nr. 360/2002, care are caracter de normă specială, iar în domeniile neacoperite de acest act normativ, le sunt aplicabile prevederile normei generale, reprezentate de Legea nr. 188/1999. Salarizarea polițiștilor a fost reglementată la art. 22 alin. (5) din Legea nr. 360/2002, care prevede: "Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi." În temeiul acestei prevederi, a fost emisă nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, act normativ care, la art. 37 instituit dreptul polițiștilor la primă de concediu. Acest act normativ a intrat în vigoare la data de 01.01.2004. Însă în perioada 24.08.2002 (data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002) - 01.01.2004, modul de salarizare a polițiștilor nu a constituit un "domeniu nereglementat" în înțelesul art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 - caz în care salarizarea acestei categorii profesionale s-ar fi putut realiza în condițiile Legii nr. 188/1999 - deoarece exista o dispoziție expresă în cuprinsul Legii nr. 360/2002 care stabilea modul de salarizare a polițiștilor pentru acest interval de timp. Art. 78 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 prevede că "Până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională".
Actul normativ la care face trimitere textul citat este Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, iar această lege nu prevede acordarea primei anuale de concediu. De altfel, salarizarea polițiștilor se realiza în temeiul acestui act normativ și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002, perioadă în care aveau calitatea de militari, și nu de funcționari publici cu statut special. Așadar, pentru anii 2002 - 2003, prevederile legale care stabileau modul de salarizare a polițiștilor erau cele ale Legii nr. 138/1999 și nu cele ale Legii nr. 188/1999 iar în baza acestor prevederi, polițiștii nu aveau dreptul la primă de concediu.
Față de aceste considerente reclamanta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Pârâtul Inspectoratul General al Politiei Romane a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat instanței de judecată să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române.
Astfel s-a solicitat a se constata că reclamantul este angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului T și nu al Inspectoratului General al Poliției Române. Motivul pentru care instituția nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză are ca temei dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică, iar conducătorul acestora (inspectorul-șef), este ordonator terțiar de credite. De asemenea, conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea 500/2002, privind Finanțele Publice, "ordonatorii terțiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale", iar la alin. (4) se prevede că ordonatorii principali de credite vor repartiza, creditele bugetare, după reținerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuții bugetare prudente, cu excepția cheltuielilor de personal și a celor care decurg din obligații internaționale, care vor fi repartizate integral. Astfel plata drepturilor bănești privind primele de concediu și sporul de fidelitate cad în sarcina Serviciului Financiar al inspectoratului de poliție județean, care întocmește statele de plată ale angajaților.
Prin sentința civilă nr.226/23.02.2009 Tribunalul Timișa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B și a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Politiei Romane și Inspectoratul Județean de Politie T, având ca obiect Legea nr. 188/1999 și a obligat pârâții la plata către reclamant a primelor de concediu în cuantum de un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anului 2002 și 2003.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, excepție invocată de acest pârât, instanța a respins-o ca nefondată întrucât instituția la care este angajat reclamantul este subordonată pârâtului Inspectoratul General al Politiei Romane B și pentru opozabilitatea hotărârii acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamantului, instanța a constatat că reclamantul este încadrat la.A, ca ofițer de poliție în cadrul IPJ
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Art. 37 pct. 2 din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 modificată prevede dreptul funcționarului public la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Văzând și dispozițiile art. 40 din OUG nr. 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, instanța constată că reclamantul este îndreptățit la plata primelor de concediu în cuantum de 1 salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, corespunzătoare anilor 2002 și 2003.
Instanța nu poate primi apărarea pârâtelor, prin care au cerut respingerea acțiunii reclamantului, deoarece drepturile solicitate de acesta au fost suspendate prin acte normative, întrucât art. 37 alin. (2) teza I din nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 202 și 2003 ci, dimpotrivă, acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006.
Instanța a constatat că dacă s-ar considera astfel, s-ar încălca atât art. 53 din Constituție cât și reglementările date prin art. l din Protocolul nr. l, adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, convenție ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, recurenții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul General al Poliției Române.
Astfel, prin recursul declarat de recurentul se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. Se arată astfel că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală în condițiile în care pe perioada 2002-2003 prevederile legale care stabileau modul de salarizare al polițiștilor erau cuprinse în Legea nr.138/1999 care nu făceau nicio referire la dreptul la prima de concediu.
Astfel, potrivit art.78 alin.2 din Legea nr.360/2002 până la intrarea în vigoare a legii privind salarizarea polițiștilor, acestora le sunt aplicabile dispozițiile legale privitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului limitat din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Reclamantul nu poate invoca dispozițiile Legii nr.188/1999 întrucât potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.360/2002 aplicarea acestor dispoziții se face numai în situația în care există domenii ce nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului, ori, domeniul salarizării polițiștilor era reglementat de prevederile art.78 alin.2 din Legea nr.360/2002.
În drept s-au invocat: disp.art.299 și urm. Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat de recurentul se solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calități procesual pasive câtă vreme acțiunea este îndreptată împotriva unei persoane juridice fără calitate procesuală de vreme ce reclamantul a fost angajat al Referitor la pretenția de plată a primelor de concediu pe anii 2002-2003 se arată că această acțiunea este prescrisă față de data introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei se arată că cererea reclamantului este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.78 alin.2 din Legea nr.360/2002, până la apariția OG nr.38/2003, salarizarea polițiștilor fiind reglementată de Legea nr.138/1999.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține că în speță se impune admiterea recursurilor și casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, după cum urmează:
Prin sentința recurată s-a admis acțiunea formulată de reclamantul și au fost obligați pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul General al Poliției Române la plata primelor de concediu pe anii 2002-2003.
Prin această sentință, instanța de fond a încălcat dispozițiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă potrivit cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecății în condițiile în care prin acțiunea introductivă reclamantul a chemat în judecată pârâții în calitate de ordonator principal de credite și T, în calitate de instituție angajatoare și nu a procedat la chemarea în judecată a
Ca atare, fixarea cadrului procesual s-a realizat de reclamant prin acțiunea introductivă și a vizat pârâții și T, nefiind chemat în judecată, în calitate de pârât Inspectoratul General al Poliției Române, iar prin hotărârea pronunțată instanța pe de o parte, s-a pronunțat în contradictoriu cu o instituție ce nu avea calitatea procesual pasivă în cauză ( ), iar pe de altă parte, nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului de plata primelor de concediu pe anii 2002-2003 prin raportare la însăși instituția angajatoare, respectiv, Această soluție echivalează cu greșită necercetare în fond a cauzei cu privire la pârâtul T, motiv pentru care Curtea apreciază că încălcarea cadrului procesual așa cum a fost stabilit el de reclamant poate fi remediată numai prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalului Timiș, ocazie cu care instanța va analiza cererea reclamantului prin raportate la pârâții și T, fără a mai proceda la citarea recurentului care nu are calitate de parte în proces.
Totodată, prima instanță va analiza și excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și aceea privind calitatea procesual pasivă a pârâtului în condițiile în care raporturile de serviciu ale reclamantului sunt stabilite cu T, în calitate de instituție angajatoare.
Pentru considerentele de fapt și de drept, și văzând și dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, art.304 ind.1 și 312 alin.1 și 5 Cod procedură civilă, Curtea va proceda la admiterea recursurilor declarate de recurenții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și Inspectoratul General al Poliției Române și la casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei la Tribunalul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții și împotriva sentinței civile nr.226/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 23.06.2009.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - -
Cu opinie separată, în sensul admiterii recursurilor și modificării sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Opinie separată
Soluția care se impunea în cauză era aceea de a admite recursul pârâților și, și a se modifica sentința Tribunalului Timiș în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, pentru că raportul juridic dedus judecății, respectiv cel al obligației de plată a dreptului salariale din litigiu, nu există între reclamant și pârâți, întrucât acesta este în raporturi de serviciu, ca și funcționar public, cu T, așa cum rezultă din însăși conținutul acțiunii.
Cum în contencios administrativ calitatea procesuală de pârât aparține autorității publice care emite un act vătămător sau care refuză acordarea unui drept celui vătămat și cum această din urmă ipoteză privește T, angajatorul reclamantului, recurenții nu au calitate procesuală pasivă, astfel că, sentința s-a pronunțat cu încălcarea legii în materie, motiv de modificare a sentinței conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă, temei de drept invocat în cererea de recurs formulată de pârâtul
Raportat la motivul de recurs aplicabil litigiului, art.304 pct.9 Cod procedură civilă, singura soluție care se putea pronunța cu respectarea dispozițiilor art.312 alin.3 Cod procedură civilă, era cea de modificarea a sentinței, pentru că acest motiv de recurs este prevăzut expres în enumerarea cuprinsă în art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
Nu se poate aplica speței teza art.312 alin.3 Cod procedură civilă, referitoare la casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare pentru că nu sunt întrunite cerințele legale ale acestui text și anume necercetarea fondului de către prima instanță sau imposibilitatea modificării sentinței pentru că este necesară administrarea de probe.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate, Tribunalul Timișa judecat cererile reclamantului, argumentându-le în fapt și în drept și de asemenea le-a admis față de cei doi pârâți și pentru soluționarea cauzei, în recurs, pe excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâților, nu se impune administrarea nici unei probe noi.
Nu este incidentă cauzei nici dispoziția art.312 alin.5 Cod procedură civilă, care permite casarea cu trimitere spre rejudecare când instanța de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ori când judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.
Prima ipoteză din acest text nu este îndeplinită pentru argumentele anterior menționate, iar cea de a două ipoteză vizează situația prevăzută de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, privitor la un motiv de casare, când prin hotărârea judecătorească s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Art.105 alin.2 Cod procedură civilă reglementează categoria nulităților de ordin procesual, și potrivit art.108 alin.2 Cod procedură civilă, nulitățile relative se declară numai după cererea părții care are interes să o invoce.
Cum art.312 alin.5 Cod procedură civilă, privitor la nereguli de citare, vizează o nulitate relativă, așa cum rezultă din dispozițiile legale prezentate, legat de nulitățile procesului civil, necitarea T în prima instanță nu putea fi invocată decât într-un recurs al acestuia, dar numai în situația când sentința s-ar fi pronunțat în contradictoriu și cu această instituție publică, condiție neîndeplinită în dosar, pentru că acțiunea s-a admis doar față de pârâții și, T nefiind citat în cauză nicicând, deci un eventual recurs al acestuia ar fi fost lipsit de condiția interesului și în consecință respins pe excepție.
Invocarea nepronunțării instanței de fond cu privire la. T, chemat în judecată prin acțiune, putea fi realizată doar de către reclamant, pe motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 privitor la situațiile de plus petita sau ultra petita, ori acesta nu a atacat sentința cu recurs.
Trebuie de asemenea remarcat că dispozițiile art.3041Cod procedură civilă care prevede că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, se interpretează, conform practicii judiciare și doctrinei în materie, că nici în cazul acestui text legal recursul nu devoluează, că se analizează de instanța de recurs în limita motivelor de recurs prevăzute expres de lege și partea nu poate propune alte probe decât înscrisuri.
Deci, invocarea din oficiu de către instanța de recurs, de încălcări de procedură în actul de judecată al fondului, care se constituie în nulități relative, cum este cea privitoare la necitarea unei părți care nu a formulat recurs sau la pronunțarea unei sentințe cu plus petita sau ultra petita, în lipsa cererii de recurs a părții în favoarea căreia este instituit acest motiv de recurs, în speța de față recursul reclamantului, încalcă normele de procedură civilă privind recursul și în consecință nu pot constitui motive de casare ale unei sentințe cu trimitere spre rejudecare.
În cauza dedusă judecății, prin trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, se încalcă și principiul neagravării situației în propria cale de atac, privitor la pârâții recurenți, întrucât reclamantul nu a exercitat calea de atac a recursului, astfel că instanța de recurs era obligată să modifice hotărârea primei instanțe, prin respingerea acțiunii pe excepția invocată din oficiu, sens în care este și jurisprudența Curții de Apel Timișoara, publicată în Buletinul jurisprudenței pe anul 2006, pag.301.
PREȘEDINTE
- -
Red./30.06.2009
Red./30.06.2009 (opinie separată).
Tehnored.C/ 30 iunie 2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Pătru Răzvan, Adina Pokker
