Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 994/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 994
Ședința publică din 30 iunie 2009
PREȘEDINTE: Dascălu Maria Cornelia
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Belicariu Maria
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea în recursul declarat de reclamanții recurenți, și G împotriva sentinței civile nr. 112/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B, Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor A, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și intimatul garant Ministerul Economiei și Finanțelor B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23 iunie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care s-a dispus amânarea pronunțării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanții, și G in contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR B, INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR A, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B și chematul în garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE B, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să sa fie obligați parații să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de pana la 15% din salariul de baza din octombrie 2005 și până la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătorești precum si pentru viitor; acordarea sporului de mobilitate in procent 20% din salariul de baza brut de la data depunerii acțiunii până pe viitor, acordarea sporului de fidelitate (neconcurenta) 25% din salariul de baza brut de la data depunerii acțiunii pana pe viitor, acordarea sporului pentru condiții periculoase (condiții vătămătoare) în procent de 25% din salariul de baza brut de la data depunerii acțiunii pana pe viitor, acordarea spor de risc in procent de 10% calculat la salariul de baza brut de la data depunerii acțiunii pana pe viitor, acordare sporului de utilizare calculator in procent de 15% din salariu de baza brut din octombrie 2005 si pe viitor, să le plătească drepturile salariale de mai sus, actualizate cu indicele inflației, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor si pana la data executării hotărârii judecătorești(plata efectiva) si pe viitor, să efectueze mențiunile corespunzătoare in cartea de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice sa aloce fondurile necesare plații sumelor neîncasate.
Prin sentința civilă nr. 112/CA din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, -, și G în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR B, INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR A, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII B, și chematul în garanție MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
În motivarea hotărârii atacate se arată următoarele:
În ceea ce privește excepțiile invocate, tribunalul a ținut următoarele:
Prin acțiunea principală Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în garanție de către reclamanți, și nu în calitate de pârât. Calitatea procesuală pasivă presupune identitate între părțile raportului juridic dedus judecății și titularii drepturilor invocate, iar calitatea de chemat în garanție, revine persoanei împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție ori despăgubire. Rezultă că nu se impune analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că acesta nu are calitatea de pârât ci de chemat în garanție, iar nici unul dintre pârâți nu au formulat cerere reconvențională împotriva reclamanților astfel încât să poată fi pusă în discuție admisibilitatea unei cereri de chemare în garanție.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, s-a constatat că deși pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este organ al administrației centrale, din cuprinsul acțiunii, rezultă că prezența acesteia în proces este pentru opozabilitatea hotărârii, principalul pârât fiind INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR A, cu care reclamanții se află în raporturi de serviciu directe.
În ceea ce privește fondul cauzei Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat por de confidențialitate de 15% din salariul de baza, spor de condiții periculoase (condiții vătămătoare) in procent de 25% din salariul de baza brut și spor de utilizarea calculatorului de 15% din salariul de baza, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și art. 14 din CEDO privind interzicerea discriminării.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. art. 27 din OG 137/2000, care prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, prin Decizia nr. 818/2008 Curtea Constituțională a stabilit că aceste dispoziții sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Articolul 14 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale prevede ca "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazată, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație". Reclamanții trebuiau să facă dovada că se află în aceeași situație cu funcționarii publici din instituțiile publice în care sunt plătite sporurile solicitate în temeiul art. 14 din CEDO, respectiv faptul că se află în situații identice în ceea ce privește atribuțiile de serviciu, volumul de muncă. Discriminarea există doar dacă la situații egale se aplică tratament inegal, prin care o persoană este pusă în inferioritate față de o persoană aflată într-o situație similară.
Cu privire la clauza de mobilitate solicitată în conformitate cu art. 25 din Codul muncii, Tribunalul a constatat următoarele:
Art. 31 din Legea 188/1999 stabilește că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare, rezultând astfel că în cazul în care în fișa postului unui funcționar public este prevăzută deplasarea în alte locuri decât sediul autorității publice pentru realizarea sarcinilor de serviciu, primește un salariu care are inclus orice spor prevăzut de codul muncii care are legătură cu activitatea de bază.
În ceea ce privește clauza de fidelitate/neconcurență, solicitată conform art. 21 din Codul muncii, tribunalul constată că dispozițiile acestui articol prevăd că la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia și cuprinde în contract o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurență lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență, ori reclamanții în cauza de față sunt funcționari publici care se află în activitate, plata clauzei de neconcurență având aplicabilitate doar în situația încetării raporturilor de serviciu, iar prin decizia de numire în funcția publică s-a interzis ca după încetarea raporturilor de serviciu, fostul funcționar public să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la autoritatea publică.
Cu privire la sporul de risc solicitat conform art. 41 al. 2 din Legea 188/1999, s-a constatat că acest articol obligă autoritatea sau instituția publică să asigure protecția funcționarului public împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcției publice sau în legătură cu aceasta, și nu instituie sporul de risc în cuantum de 25% solicitat de reclamanți.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 1 din Legea 554/2004, tribunalul găsit acțiunea reclamanților neîntemeiată și respins-o în totalitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, -, și G, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii judecătorești în sensul admiterii cererii introductive și acordarea cheltuielilor de judecată pe tot parcursul derulării cauzei.
În motivarea recursului se arată că în structura funcțiilor publice la acest moment, date fiind condițiile concrete - în principal numărul mic de funcționari publici din structura Autorității naționale pentru Protecția Consumatorului - sunt printre foarte puținii funcționari publici care nu au beneficiat de nici un spor la salariu.
În această situație, neacordarea sporurilor solicitate raportat la acordarea acestui tip de sporuri funcționarilor publici din finanțe, administrație, etc. crează premisa unui real fapt de discriminare așa cum este definit de art. 2 aliniatul 1 care precizează că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În același context, reiterează și principiul consacrat de art. 6 aliniatul 2 din Legea nr. 53/2003 completată și modificată - Codul muncii care statuează că "pentru muncă și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal"-.
Cererea reclamanților are tocmai acest fundament, asigurarea unui tratament salarial echitabil și fără discriminare.
Recurenții critică hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, arătând că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii iar motivele invocate nu sunt analizate.
Instanța și-a motivat o parte din respingerea cererii pe împrejurarea că Decizie nr. 818 Curții Constituționale a dispus că prevederile nr. 27 din nr.OUG 137 sunt neconstituționale în măsura în care potrivit acestora instanța de judecată ar avea competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege.
Învederează totodată instanței de control judiciar că nu este vorba de a anula sau de a refuza aplicarea unor acte normative, ci de a li se acorda și lor calitatea de funcționar publici cu atribuții de control sporuri de natura drepturilor salariale ce se acordă și altor categorii de funcționari publici ce au activități similare prin natură și mod de desfășurare cu activitatea sa. În acest context motivul învederat de instanța de fond este străin de fondul cauzei.
Instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada "că reclamanții se află în aceeași situație cu funcționarii publici din instituțiile în care sunt plătite sporurile" dar a ignorat că această dovadă rezultă din însăși norma juridică de organizare a fiecărei instituții, normă care stabilește clar competențele și atribuțiile fiecărei grupe de funcționari publici. De altfel, acest aspect nici nu a fost pus în discuția părților.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond nu acoperă prin motivare toate capetele de cerere formulate de reclamanții, iar recursul la acte normative ca temei în justificarea respingerii cererii este inadecvat.
Pentru aceste motive, recurenții solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii introductive.
În drept, recurenții invocă disp. Art. 304 pct. 7,8 și 9. pr. Civilă.
La dosar s-a depus întâmpinare de către pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și întemeiată.
În motivarea acesteia se arată că în anexa 2 la HG nr. 284/2009 sunt înscrise entitățile cu personalitate juridică care funcționează în subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, respectiv unități finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, pentru ca la poziția 7 acestei anexe să se regăsească: "Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor A, care grupează județele A, C-S, H, T, cu sediul în municipiul A".
În acest sens, fiind Decizia nr. 3522 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, edificatoare sub raportul aspectelor asupra cărora a învederat.
Față de solicitările recurenților, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor B menționează că în ceea ce privește cererea de plată a sporurilor de confidențialitate, mobilitate, fidelitate, pentru condiții periculoase, spor de risc și de utilizare calculator, face mențiunea că în domeniul relațiilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 - lege cu caracter organic, și numai în măsura în care acest act nu conține dispozițiile cu privire la anumite situații se poate aplica Codul Muncii - lege cu caracter ordinar, cu condiția ca aceasta din urmă să nu conțină prevederi contrare Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.
Recurenții au calitatea de funcționari publici, numiți în funcția publică prin act de numire, în temeiul Legii nr. 188/1999, neavând posibilitatea să negocieze sporurile pe care le primesc.
Aspectul legal de salarizare le-a fost cunoscut recurenților încă de la momentul angajării, moment la care aceștia și-au exprimat acordul scris cu privire la condițiile generale de angajare.
În concluzie, pentru considerentele invocate mai sus, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, iar pe fond respingerea recursului ca netemeinic.
Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În motivarea acestuia se arată că în privința aplicării prevederilor art. 27 din nr.OG 137/2000 care prevede că "persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create de discriminare, potrivit dreptului comun", prin Decizia nr. 818/2008 Curtea Constituțională a stabilit că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,m considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau c prevederi cuprinse în alte acte normative.
Autorii acțiunii trebuiau să facă dovada că se află în aceeași situație cu funcționarii publici din instituțiile publice în care sunt plătite sporurile solicitate în temeiul art. 14 din CEDO,respectiv faptul că se află în situații identice în ceea ce privește atribuțiile de serviciu și volumul de muncă.
În ceea ce privește clauza de mobilitate solicitată de autorii cererii de chemare în judecată, susține că punctul de vedere exprimat de către instanța de fond prin sentința nr. 112/2009 este temeinică și legală, drept pentru care solicită să se mențină în totalitate, respingând recursul, ca fiind neîntemeiat și să se mențină ca temeinică și legală hotărârea pronunțată de Tribunalul Timiș.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fără să fie incident vreunul din motivele prev. De art. 304 pct. 7,8 și 9. pr. Civilă, care impun modificarea hotărârii recurate.
Reclamanții recurenți invocă discriminarea cu privire la sporurile solicitate prin acțiune, în sensul de a li se acorda și lor sporuri de natura drepturilor salariale ce se acordă și altor categorii de funcționari publici, respectiv funcționari publici din finanțe, administrație, etc. ce au activități similare prin natură și mod de desfășurare cu activitatea acestora și își motivează cererea introductivă, cât și cererea de recurs pe acest aspect, însă discriminarea nu a putut fi analizată de către instanța de fond și nici de instanța de recurs, deoarece potrivit deciziei Curții Constituționale nr.819/2008, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 reținându-se că aceste texte sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să analizeze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanții recurenții nu invocă ca temei de drept acte normative care prevăd drepturile salariale solicitate și care din diverse motive nu au fost aplicate, ci discriminarea în raport cu alte categorii de funcționari publici ce au activități similare prin natură și mod de desfășurare cu activitatea acestora.
Drept urmare, solicitările reclamanților de obligare a pârâților la plata sporurilor solicitate, în procentele arătate prin acțiune, nu pot fi acordate deoarece nu sunt prevăzute în acte normative cu putere de lege care privesc salarizarea acestei categorii de funcționari publici, iar temeiurile de drept invocate pentru sporurile salariale, se referă la alte categorii de funcționari publici și personal contractual.
Argumentele reclamanților recurenți privind identitatea de calitate și identitatea activităților desfășurate nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea către aceștia a sporurilor salariale solicitate.
Recurenții au calitatea de funcționari publici, numiți în funcția publică prin act de numire, în temeiul Legii nr.188/1999, neavând posibilitatea să negocieze sporurile pe care le primesc.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții, -, și G împotriva sentinței civile nr. 112/30.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR B, INSPECTORATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR A, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red./20.07.2009
Tehnodact / 2 ex/21.07.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Claudia, Belicariu Maria
