Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 996/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 996/
Ședința publică de la 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL, cu sediul în G,-, -iorița,.2, jud. G, și MINISTERUL CULTURII, cultelor ȘI NAȚIONAL, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței 416 din 06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații, și, lipsă fiind recurenții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL și MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI NAȚIONAL și intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile sunt motivate, iar intimații au depus întâmpinare, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimații solicită respingerea recursului ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare depusă la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 416/2009 a Tribunalului Galați, s-a admis parte acțiunea formulată de reclamanții, prin reprezentant în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA JUDETEANA PENTRU CULTURA, CULTE ȘI PATRIMONIU NATIONAL și MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI,având ca obiect drepturi bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În consecință a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi bănești, pentru perioada 1.01.2004-6.04.2009, actualizate conform indicelui de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Totodată s-au respins excepțiile invocate de pârâtul MINISTERUL CULTURII,CULTELOR SI NATIONAL.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția necompetentei materiale a Tribunalului Galați este nefondată, motivat de faptul ca prezentul litigiu are ca obiect drepturi salariale solicitate de funcționari publici, competenta generala de soluționare a cauzelor revenind.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive instanța a reținut că este nefondata motivat de faptul ca MINISTERUL CULTURII,CULTELOR SI NATIONAL este ordonator secundar de credite, iar propunerea de buget este făcuta de parat.
Reclamanții sunt angajații pârâtei DIRECTIEI JUDETENE PENTRU CULTURA,CULTE SI PATRIMONIU CULTURAL NATIONAL în calitate de funcționari publici.
In legătura cu excepția prematuritații invocata prin întimpinare,instanța o apreciază a fi de asemenea nefondata,fiind respinsa ca atare,motivat de faptul ca in aceasta cauza reclamanții au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile potrivit dispozițiilor art. 7 din Lg nr. 554/2004,depunând in acest sens adresa nr. 862 din 27 12 2008 prin care se adresau piritei Direcția Județeana cu solicitarea de acordare acestor categorii de sporuri,iar aceasta instituție le/a dat un răspuns negativ întrucât dispozițiile legii ar fi fost suspendate prin alte acte normative si de altfel aceste sporuri nu ar fi fost acordate niciodată (fila 5 )si fata de acest răspuns reclamanții au fost nevoiți sa se adreseze in justiție pentru apărarea si obținerea drepturilor lor
Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public au dreptul, pe lângă salariul de baza si sporul de vechime in munca si la suplimentul postului precum si la suplimentul corespunzător treptei de salariale. Conform modificării Legii nr. 188/1999 (art. XIII din Legea nr. 251/2006)reiese ca aceste sporuri trebuiau sa fie acordate începând cu 01.01.2007.
In calitate de funcționari publici reclamanții au dreptul conform Legii nr. 188/1999 la sporurile sus menționate, iar dreptul lor tinde sa fie lipsit de conținut deoarece nu le-au primit pana in prezent.
Mai mult, este de principiu ca o norma legala, o data reglementata, trebuie sa producă efecte juridice, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor ca acestea sa aibă doar un conținut formal.
Deoarece norma legala de suspendare mai sus invocata, nu mai este în vigoare, fiind abrogata la data sesizării instanței, cenzurarea legalității acestor suspendări succesive revine potrivit art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992, instanței de fond.
Astfel, instanța apreciază că aceste norme legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și art. 53 din Constituție. Dreptul la cele doua sporuri, constituie un drept de remunerare a muncii, care fac parte din conținutul complex al dreptului fundamental al dreptului la muncă. Ca atare, potrivit art. 53 din Constituție, acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică,
Totodată, normele legale de suspendare contravin și art. 16 al. 1 din Constituție, (reclamanții fiind discriminați față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă) precum și art. 15 al. 2 din Constituție, deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând retroactiv un drept câștigat sub imperiul Legii nr. 188/1999.
Din moment ce dispozițiile legale prin care s-a suspendat acordarea sporurilor au caracter temporar, rezultă că suspendarea dreptului la acestea nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.
În legătura cu solicitarea reclamanților de a se acorda aceste sporuri cu începere de la 15. 11. 2001,instanța apreciat-o a fi nefondata, motivat de faptul ca aceste drepturi, in forma inițiala a Legii nr. 188/1999 nu erau prevăzute,fiind introduse abia prin Lg 161/2003,cu aplicare de la 01 04 2004
Referitor la cererea privind acordarea sporurilor sus menționate și pe viitor, instanța a respins-o întrucât creanța nu îndeplinește cumulativ cele 3 condiții de a fi certă, lichidă și exigibilă,nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificările legislative sau ale raporturilor de muncă între părți
Instanța nu a acordat sumele solicitate in procent de 25%din salariul de baza deoarece legea nu prevede un asemenea procent, el urmând a fi negociat ulterior de parți sau stabilite prin lege.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs pârâtele DIRECȚIA JUDETEANA PENTRU CULTURA, CULTE ȘI PATRIMONIU NATIONAL și MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului declarat de DIRECȚIA JUDETEANA PENTRU CULTURA, CULTE ȘI PATRIMONIU NATIONAL a arătat că cele două sporuri nu se pot acorda deoarece în bugetul său nu au fost prevăzute sume cu această destinație, pârâta fiind ordonator terțiar de credite.
Cele două sporuri nu se pot acorda unitar pentru toți funcționarii publici ci în funcție de nivelul atribuțiilor titularilor funcției publice.
În motivarea recursului declarat de declarate de MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI NAȚIONAL, a arătat că hotărârea s-a pronunțat cu încălcarea competenței altei instanțe, nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Arată recurenta că este o autoritate centrală, astfel încât competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Curții de Apel, în temeiul art.8 al.1 teza a II a din Legea nr.554/2004.
În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, neexistând nici un raport între părți.
Prima instanță nu a analizat situația de fapt învederată de Ministerul Culturii, Cultelor și Național, omițând motivare în fapt și în drept a acestei situații, criticile vizând greșita soluționare a excepției prematurității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive.
Nefiind parcursă procedura prealabilă, acțiunea este inadmisibilă.
În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, suspendarea executării nefiind de natură să întrerupă cursul prescripției astfel încât, pentru perioada anterioară anului 2006, acțiunea este prescrisă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a pronunțat sentința cu aplicarea greșită a legii, neexistând solidaritate pasivă între părți.
Cuantumul celor două sporuri nu a fost prevăzut de lege, și chiar dacă s-ar fi putut acorda unitar pentru toți funcționarii publici.
Prin art.44 din OUG 92/2004 s-a dispus suspendarea aplicării articolului privitor la cele două sporuri pentru perioada 2004-2006 iar /2007 nu a mai stipulat acordarea acestor drepturi.
Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.
Suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, sunt prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, potrivit căruia: pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; sporul de vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Până la republicarea din anul 2007 Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, când s-a dat textelor o nouă numerotare, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare erau prevăzute la art.29 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.188/1999.
Drepturile care fac obiectul prezentei acțiuni au luat naștere prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnitarilor publici, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției ( 21 aprilie 2003). Acest act normativ a modificat vechiul art.29 din Legea nr.188/1999 în sensul că prevede, la art.XIII, pct.21, dreptul funcționarilor publici la "suplimentul postului" și " suplimentul gradului".
"Suplimentul gradului" a devenit ulterior, prin art.1 pct.30 din Legea nr.251/2006 "suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
La 23 2004, prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale ale funcționarilor publici, prevederile art.29 care prevedea dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare( al "gradului") au fost suspendate, conform art.44.
Ulterior, conform art.XIII din Legea nr.251/2006 care modifică și completează Legea nr.188/1999, prevederile art.29(inclusiv alin.1 lit.c) și d) care se referă la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare din Legea nr.188/1999 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007: "Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art.29, 56, 57, 58, 1 și ale art.60/1 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la data de 01.01.2007".
Ca urmare, la data prezentei acțiuni, conform Legii nr.188/1999, atât înainte de modificarea ei prin Legea nr.251/2006, cât și după republicare ( Partea I nr.365 din 29 mai 2007), reclamanta este îndreptățită la aceste sporuri fără nici o condiționare.
Drepturile de natură salarială care fac obiectul prezentei cauze sunt prevăzute de lege, însă aplicarea prevederilor respective a fost suspendată temporar, într-o perioadă anterioară.
Această suspendare nu presupune pierderea dreptului însuși, ceea ce ar echivala cu o abrogare a prevederilor legale, ci doar o cauză care împiedică, temporar, exercițiul dreptului.
În acest sens a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în Decizia nr.XII din 5 februarie 2007 într-un recurs în interesul legii privind plata primelor de concediu: " Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat".
Ca urmare se impune a distinge următoarele perioade în legătură cu aplicarea prevederilor legale care ne conferă dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare:
- de la 21 aprilie 2003 ( data nașterii dreptului prin intrarea în vigoare a Legii nr.161/2003) la 23 2004 ( data intrării în vigoare a nr.OUG92/2004) - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
- de la 23 2004 la 1 ianuarie 2007 - drepturile salariaților de a primi sumele respective au fost suspendate, conform art.44 din nr.OUG 92/2004;
- de la 1 ianuarie 2007 până în prezent - legea prevede drepturile salariaților și obligația corelativă a instituției de a plăti suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare prin reintrarea în vigoare a art.29 din Legea nr.188/1999, conform art. XIII din Legea nr.251/2006.
Prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune nu a curs întrucât exercițiul dreptului a fost suspendat printr-o normă legală expresă ( art.44 din nr.OUG92/2004) până la încetarea acestei suspendări conform art.XIII din Legea nr. 251/2006.
În acest sens sunt dispozițiile art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă care prevede: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune de a cere executarea silită". 3 al articolului stipulează: " Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul".
Pe de altă parte, prescripția extinctivă sancționează starea de pasivitate a titularului dreptului. Însă, starea de pasivitate a reclamantei nu s-a datorat unor aptitudini personale pur subiective, ci a fost generată de acte, fapte și împrejurări mai presus de voința sa, respectiv de apariția unor acte normative. În această ordine de idei, apreciază că sunt incidente în cauză disp.art.13 lit.a) din Decretul nr.167/1958 coroborat cu art.15 din același act normativ privind suspendarea cursului prescripției, o aplicație principiului " contra non valentem agree non currit praescriptio".
Trebuie arătat și faptul că norma legală de suspendare ( art.44 din nr.OUG53 din Constituția României prevede că: (1) Exercițiul unor drepturi sau unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Astfel, drepturile de natură salarială reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost restrânse în mod abuziv, fără justificare și contrar principiilor specifice unor societăți democratice, așa cum au fost statuate la art.53 din Constituție.
Dispozițiile art.38 din Legea nr.53/2000 - Codul Muncii ( lege organică) prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită prin nulitate.
Astfel, se poate aprecia ca un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă ( în sensul său larg), odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Cele două categorii de sporuri au fost introduse de legiuitor prin Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru a compensa gravele incompatibilități la care a fost supus prin această lege funcționarul public.
Instituirea celor două tipuri de sporuri salariale are menirea de a asigura funcționarului public venituri suficiente din activitatea pe care o desfășoară în funcție publică respectiv și să compenseze restrângerea libertății de a presta anumite activități (comerciale sau în baza altor contracte de muncă și colaborări - art.94 din Legea nr.161/2003).
Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura venituri suficiente funcționarului public, căruia îi este interzisă prestarea altor activități aducătoare de venit, cât și aceea de a asigura funcționarea eficientă a instituțiilor publice prin intermediul unor funcționari fideli și dedicați serviciului public.
Astfel, în contextul severelor incompatibilități prevăzute de lege acordarea drepturilor reclamate în prezenta cauză nu este numai în interesul particular al funcționarilor publici ci are în vedere și un interes de ordin general vizând funcționarea eficientă a instituțiilor statului cu personal de o bună calitate profesională și umană.
Legiuitorul a adoptat legea iar cei cărora li se adresează sunt obligați să o aplice. Prin prezenta acțiune se solicită instanței să dea eficiență acestei reguli elementare într-un stat de drept, obligând pârâții să se conformeze.
Este inadmisibil ca un drept instituit în mod necondiționat de lege să nu fie recunoscut și aplicat de cei cărora li se adresează norma legală. Este contrar noțiunii de "stat de drept" consacrată în Constituția României (art.1 alin.3), ca o lege să aibă un caracter pur formal. Legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei pentru a deveni efectivă, și nu în sensul neaplicării ei pe motivul că nu prevede, că nu este suficient de clară sau de îndestulătoare, principiu ce se regăsește și în art.3 din Codul civil.
Același principiu se regăsește și în art.4 al.2 din Legea nr.303/2004 potrivit căruia judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Prin Ordonanța nr.6/2007 au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Potrivit art.1 al.2 din OG nr.6/2007 sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și stimulentele și alte drepturi.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31 al.1 din Legea nr.188/1999, republicată.
OG nr.6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului funcționarilor publici, ci dimpotrivă la art.48 se arată că, prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999 republicată, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Așadar, acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale invocate mai sus, suspendarea dispusă prin actele menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.
Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, astfel încât devin aplicabile prevederile art.37 din OG nr.6/2007 text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.
În art. 37 al.3 teza ultimă din OG nr.6/2007 se prevede expres orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.
Legislația națională nu permite încălcarea drepturilor dobândite, prin art.41 al.2 din Constituția României, fiind consacrat dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, art.38 din Codul Muncii sancționând cu nulitatea absolută orice act care limitează drepturile salariaților.
Atât timp cât prin art.63 din Lg.188/1999 este prevăzut că în carieră funcționarul poate promova în funcție publică și poate avansa în treptele de salarizare, promovarea fiind definită prin art.69 ca,modalitate de dezvoltare a carierei pentru ocuparea unei funcții publice superioare, în mod corelativ trebuie acordate și drepturile salariale corespunzătoare prevederilor art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 republicată.
Mai mult decât atât, este de principiu că o normă legală odată reglementată, trebuie să-și producă efectele, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor să aibă doar caracter formal.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru drepturile și libertățile fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului,
De asemenea, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitare acestor drepturi, ori, în speță, nu se poate aprecia că neacordarea sau acordare unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Prevederile menționate au ca obiect interdicția oricăror discriminări în exercitarea drepturilor și libertăților sau, altfel spus, dreptul la egalitate.
Principiul egalității în fața legilor și autorităților publice se aplică prin natura lui, tuturor drepturilor și libertăților consacrate prin Constituție sau lege.
Acest principiu este prevăzut și de art.14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a fost consacrat și în practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că orice diferență de tratament făcută de stat între indivizi în situații similare, trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.
Reclamanții au avut o speranță legitimă la momentul introducerii acțiunii, având în vedere că instanțele au admis acțiuni având ca obiect plata celor două sporuri.
Pe de altă parte, în hotărârea Beian contra României, CEDO a arătat că statul trebuie să pună în practică legea cu o claritate și coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați, care are drept consecință privarea acestora de posibilitatea obținerii beneficiului drepturilor.
În consecință, prin nerecunoașterea drepturilor ce decurg din textele de lege invocate, este încălcat principiul egalității în drepturi consacrat de art.16 din Constituția României republicată și principiul egalității de șanse prevăzut de art.39 al.1 lit.d din Legea nr.53/2003.
În fine, cu privire la natura drepturilor solicitate, în hotărârea Gasus - împotriva Olandei din 23.02.1995, Curtea a explicat că noțiunea de bun reglementată de art.1 al Protocolului are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci bunuri în sensul acestei dispoziții.
CEDO a arătata că noțiunea de bun se referă la orice valoare patrimonială ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut efectiv și ilicit să le dobândească.
Prin decizia nr.20/21.09.2009 a ÎCCJ s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.31 al.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor public, republicată, în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Potrivit art.329 pr.civ, această decizie se publică în Monitorul Oficial al României, partea I moment în care devine obligatorie pentru instanțe.
Având în vedere însă această decizie nu s-a redactat si nu s-a publicat în Monitorul Oficial al României pentru a deveni obligatorie cât și pentru argumentele expuse, Curtea apreciază că acțiunea reclamanților este fondată.
Sunt nefondate susținerile recurentei în sensul că cele două suplimente nu se pot acorda, nefiind prevăzute în buget sume cu aceeași destinație, motivat de faptul că acest lucru nu este de natură a înlătura drepturile prevăzute expres de lege.
Este nefondată excepția necompetenței materiale, potrivit art.17 Cod procedură civilă,cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Tot în raport de obiectul cererii, Curtea constată că Ministerul Culturii și Cultelor are calitate procesuală pasivă în cauză, existând solidaritate pasivă între cei doi pârâți, creată pe baza subordonării acestora și a modalității de finanțare, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național fiind ordonator terțiar de credite, fondurile pentru buget fiindu-i distribuite pe categorii de cheltuieli de ordonatorul principal de credite, respectiv ministerul.
Sunt nefondate susținerile recurentului în sensul neîndeplinirii procedurii prealabile, la dosar existând dovezi în sensul respectării prevederilor art.7 din Lg.554/2004.
C atare, acțiunea nu este inadmisibilă, astfel cum susține recurentul.
Toate aceste excepții au fost corect analizate și soluționate de către prima instanță, Curtea constatând că sentința este temeinic motivată în fapt și în drept, cu respectarea prevederilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
Pentru motivele expuse Curtea apreciază ca nefondată excepția prescripției, interpretarea făcută de recurent prevederilor Decretului 167/1958 fiind eronată.
Față de cele expuse în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL, cu sediul în G,-, -iorița,.2, jud. G, și MINISTERUL CULTURII, CULTELOR ȘI NAȚIONAL, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței 416 din 06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 5 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red./18.12.2009
Tehnored./2ex.04.01.2010
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia membrilor completului de judecată, apreciem că soluția corectă în cauză era aceea de admitere a recursurilor declarate, modificare a sentinței instanței de fond și în rejudecare, prin reaprecierea dispozițiilor legale aplicabile cauzei de față, se impunea respingerea acțiunii reclamanților.
Actele normative la care se referă reclamanții nu prevăd și baza legală pentru calcularea și acordarea suplimentului postului și suplimentului treptei de salarizare.
Pentru a fi posibilă cuantificarea acestor suplimente de salarizare ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea Legii nr.188/1999, atribuție ce revine însă legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din legea menționată.
Sub acest aspect practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul inadmisibilității în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004 cererea de chemare în judecată, prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.
Modalitatea de calculare nefiind reglementată, acordarea acestor drepturi presupune pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat, iar din alt punct de vedere, eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 în care s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, astfel că nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
JUDECĂTOR
- -
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile
