Litigiu privind magistrații. Sentința 130/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 130

Ședința publică de la 26 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător

Grefier: - - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior - Magistraturii, având ca obiect litigiu privind magistrații.

La apelul nominal s-a prezentat reclamanta C, lipsind pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că s-a comunicat răspunsul de la pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, după care:

Reclamanta C depune la dosarul cauzei două caracterizări de la Baroul Dolj.

Nemaifiind alte cereri, Curtea apreciind cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Reclamanta C solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

CURTEA

Asupra acțiunii de față:

Prin cererea înregistrată la data de 18.07.2007 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii nr. 310/5.07.2007 al prin care a fost respinsă cererea de numire în funcția de judecător.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că îndeplinește condițiile cerute de lege pentru numirea în funcția de judecător.

S-a mai arătat că inițial Secția pentru judecători a a constatat că recurenta îndeplinește condițiile prev. de art. 33 alin.5, 7, 8 și 10 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor pentru numirea în funcția de judecător, fără concurs sau examen după care, fără nici o motivare i-a respins cererea.

Recurenta a solicitat admiterea cererii, modificarea hotărârii atacate și să se constate că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător fără concurs sau examen.

În dovedirea cererii recurenta a depus la dosar următoarele înscrisuri: ordinea de zi a din 5.07.2007, copie carte de muncă a d-nei, caracterizare, certificat de căsătorie, adeverință emisă de Baroul Dolj numitei, certificat de cazier fiscal, declarație privind neîntreruperea activității de avocat în perioada noiembrie - decembrie 1999, notă de relații, apreciere asupra profilului moral și profesional al d-nei, caracterizare, adresa nr. -/2007 emisă de IPJ D și nota de relații emisă de IPJ D, Hotărârea nr. 310/2007 pronunțată de - Secția pentru judecători.

La data de 31.08.2007 intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a ÎCCJ în conformitate cu dispoz. art. 3 Cod pr. civilă și art. 29 alin. 7 din Legea nr. 317/2004.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prin Hotărârea nr. 539/- a Plenului, a fost respinsă cererea de numire în funcția de judecător a recurentei, fără concurs în temeiul dispoz. art. 36 lit. j din Legea nr. 317/2004, ale art. 33 alin. 5, 7, 8 și 10 din Legea nr. 303/2004 precum și ale art. 29 alin. 3 din Regulamentul privind Organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător sau procuror, fără concurs aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 152/2006.

S-a mai arătat că prin Hotărârea nr. 310/5.07.2007 a Secției pentru judecători a s-a constatat că un număr de candidați printre care și recurenta îndeplinesc condițiile prev. de art. 33 alin. 5, 7, 8 și 10 din Legea nr. 303/2004 pentru numirea în funcția de judecător fără concurs.

Intimatul a mai susținut că recomandarea Secției pentru judecători de a numi în funcția de judecător fără concurs persoana care îndeplinește condițiile cerute de lege, nu crează automat un drept la numire, ci doar o vocație în fața Plenului, acesta putând să aprobe candidaturile depuse, după parcurgerea etapei interviului, prilej cu care se verifică anumite abilități profesionale ale candidatului.

Totodată, intimatul a susținut că, din caracterul excepțional și derogativ al procedurii de numire fără concurs, rezultă competența Plenului de a examina, în acord cu cerințele de bază instituite de lege, candidatura persoanelor care solicită numirea în funcțiile de judecător sau procuror prin prisma criteriilor aplicabile Statutului Magistraților în funcție și, în egală măsură, în raport cu nevoile de optimizare a volumului de activitate, prin ocuparea posturilor vacante la instanțele cu deficit de personal, asigurarea stabilității în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare și perfecționare profesională de judecătorii și procurorii numiți în aceste condiții.

În apărare, intimatul a depus la dosar, în xerocopie Hotărârea nr. 310/5.07.2007 a.

Prin decizia nr. 4074/25.10.2007 ÎCCJ a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru a pronunța această decizie, ÎCCJ a avut în vedere dispoz. art. 29 alin. 5 și 7 din Legea nr. 317/2004, art. 33 alin. 7 din Legea nr. 317/2004 și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, constatând că litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Hotărârii Plenului și că reclamanta este avocat și nu deține astfel calitate de judecător sau procuror fapt ce atrage competența Curții de Apel, soluționându-se potrivit dreptului comun în materie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 31.01.2008 sub nr-.

La data de 07.04.2008 reclamanta și-a precizat oral acțiunea, arătând că solicită anularea Hotărârii nr. 539/2007 a Plenului.

La data de 29.04.2008, la solicitarea instanței, intimatul a depus la dosar actele care au stat la baza Hotărârii nr. 539/2007, respectiv Nota privind cererile de numire în funcția de judecător fără concurs, anexa nr. 3, cerere de numire în funcția de judecător fără concurs sau examen Curtea de Apel Craiova - Judecătoria Baia d e A, Hotărârea nr. 539/5.07.2007 a și adresa nr. 699/16A/30.05.2007 eliberată de Tribunalul Dolj - Cabinetul Președintelui.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar la datele de 05.05.2008 și 26.05.2008 următoarele înscrisuri: curriculum vitae, copie carnet de muncă, adeverință eliberată de Uniunea Avocaților din România - decanul Baroului D, caracterizări eliberate de Baroul Dolj la datele de 2.04.2001 și 9.06.2003.

Analizând actele și lucrările dosarului se apreciază că prezenta acțiune este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prin Hotărârea nr. 310/5.07.2007, Secția pentru judecători aac onstatat îndeplinite condițiile prev. de art. 33 alin. 5, 7, 8 și 10 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicat, cu modificările și completările ulterioare, pentru numirea în funcția de judecător fără concurs, a mai multor candidați, printre care și reclamanta C.

Plenul prin Hotărârea nr. 539/5.07.2007, a respins cererea de numire în funcția de judecător, fără concurs, formulată de numită.

În considerentele deciziei plenului s-a reținut faptul că reclamanta și-a depus candidatura alături de alte cinci persoane, în vederea numirii ca judecător la Judecătoria Baia d e A, soluția de respingere fiind adoptată după interviul susținut în fața plenului și în raport de performanțele profesionale ale acesteia, în temeiul prevederilor art. 36 lit. j, din Legea nr. 317/2004, art. 33 alin. 5, 7, 8 și 10 și Legea nr. 303/2004.

Din cuprinsul Anexei nr. 3 la Nota nr. 7790//21.06.2007 a Direcției Resurse Umane și Organizare - Serviciul Resurse Umane pentru Instanțele Judecătorești din cadrul, se reține cu privire la reclamantă (crt. nr. 2 din Anexă) că, în ceea ce privește reputația acesteia, urmează ca Secția pentru judecători să se pronunțe în raport de aspectele pronunțate în dosar.

Din adresa nr. 699/30.05.2007 a Tribunalului Dolj reiese că, urmare a relațiilor prezentate de persoane din cadrul instanței, a rezultat că reclamanta nu manifestă responsabilitate în exercitarea funcției de avocat.

Cu privire la perioada în care a desfășurat activitatea de judecător se arată că nu s-a adaptat la cerințele acestei profesii, motiv pentru care a demisionat.

Din caracterizările prezentate de reclamantă din partea Baroului D se reține că aceasta a manifestat interes și pasiune pentru studiu și pregătirea profesională continuă, a respectat deontologic și pregătirea profesională continuă și a depus toată diligența pentru apărarea libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale clienților.

Prin Hotărârea Secției pentru judecători a nr. 310/15.07.2007, cu privire la situația reclamantei s-a arătat că, aceasta a exercitat profesia de avocat 20 de ani și două luni, iar funcția de judecător 3 ani și 5 luni, fiind astfel îndeplinite cerințele cuprinse de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, cu mențiunea că, Inspecția judiciară a lăsat la aprecierea Secției pentru Judecători a să se pronunțe referitor la reputația acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. 2 și 3 din Regulamentul privind Organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, precum și procedura de numire în funcțiile de judecător sau procuror, fără concurs, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 152/2006, secțiile recomandă plenului numirea persoanelor selectate în funcția de judecător, respectiv procuror, precum și postul pe care urmează să îl ocupe, iar candidații recomandați de Secții și aprobați de, vor fi propuși Președintelui României, pentru numirea în funcția de judecător, sau după caz, de procuror.

Art. 33 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 prevede căpot fi numițiîn funcția de judecător sau procuror, persoanele care au îndeplinit funcția de judecător sau procuror cel puțin 10 ani și care au încetat activitatea din motive neimputabile.

. art. 33 alin. 7 din același act normativ prevăd că, avocații cu o vechime în profesie de cel puțin 10 ani pot fi numiți, fără concurs, la judecătorie sau parchete care funcționează pe lângă acestea.

8 al aceluiași articol prevede că persoanele care îndeplinesc condiția de la alin. (5) și (7) prin cumularea vechimii în funcția de judecător, procuror sau în profesia de avocat pot fi numite judecător sau procuror, fără concurs, la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat cu excepția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

9 și 10 ale aceluiași articol, dispun că în vederea numirii în funcția de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. 5, 7 și 8 vor susține un interviu în fața secției corespunzătoare din cadrul CSM și că trebuie să îndeplinească și condițiile prev. de art.14 alin. 2 din lege.

Din interpretarea coroborată a dispoz. legale citate anterior, rezultă că recomandarea Secției pentru judecători (cum este cazul în speța dedusă judecății) de fi numită în funcția de judecător fără concurs persoana care îndeplinește condițiile cerute de lege, nu dau naștere în mod automat dreptului la numire ci, crează doar o vocație în fața Plenului, care, cu ocazia susținerii interviului verifică anumite abilități profesionale ale celui care a formulat cerere de numire, urmând să o aprobe ori să o respingă.

Posibilitatea reglementată de legiuitor de a fi numit în funcția de judecător sau procuror fără concurs a fost explicată în cuprinsul Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură precum și procedura de numire în funcția de judecător sau procuror fără concurs - aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 152/2006, pentru a nu se putea susține că aceasta reprezintă un act discreționar de voință al.

În conformitate cu dispoz. Legii nr. 303/2007 și ale art. 2 și 3 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură precum și procedura de numire în funcția de judecător sau procuror fără concurs aprobat prin Hotărârea nr. 152/2006 a Plenului, admiterea în magistratură prin concurs reprezintă regula, iar numirea fără concurs reprezintă o modalitate cu caracter de excepție, ce derogă de la regula generală.

Dat fiind acest caracter al procedurii de numire în funcția de magistrat fără concurs, competența ce revine Plenului este aceea de a aprecia în funcție de cerințele legale - respectiv aptitudine din punct de vedere medical și psihologic (art. 14 alin. 2 din Legea nr. 303/2004), vechimea (conform art. 33 alin. 5, 7, 8 din Legea nr. 303/2004) și buna reputație (condiție prev. de art. 12 din Legea nr. 303/2004), temeinicia cererilor formulate de persoanele care solicită numirea în funcția de magistrat.

De asemenea, art. 27 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 152/2006 a Plenului prevede că pentru verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 14 alin. 2 lit. - d și ale art. 33 alin. 5, 7, 8 din Legea nr. 303/2004, Direcția Resurse Umane și Organizare din cadrul întocmește un referat. După întocmirea referatului se solicită Inspecției Judiciare din cadrul verificarea îndeplinirii condiției bunei reputații; condiția bunei reputații se verifică de Inspecția Judiciară.

Art. 28 din aceeași hotărâre, prevede că după verificarea condiției bunei reputații, Inspecția judiciară înaintează Direcției Resurse Umane și Organizare, procesele verbale din care rezultă îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției bunei reputații (alin. 1). Direcția de Resurse Umane și Organizare din cadrul întocmește propunerile pentru numirea în posturile de judecător și procuror și le înaintează secției corespunzătoare din cadrul (alin.3); Propunerile se întocmesc cu respectarea următoarelor criterii:

- vechimea în funcție sau în activitatea de avocat;

- calificativul acordat cu ocazia ultimei evaluării a activității judecătorului, procurorului sau magistratului asistent, precum și aprecieri asupra activității desfășurate ca avocat, eliberate de Secretarul Comisiei permanente a Uniunii Naționale a Barourilor din România.

- Deținerea unor titluri științifice în domeniul juridic sau, după caz, participarea ori desfășurarea unor activități științifice în acest domeniu;

- absolvirea unor cursuri de specializare;

- alte aspecte relevante (alin.4).

Din examinarea actelor dosarului a rezultat că Inspecția Judiciară s-a realizat în limitele și cu respectarea criteriilor stabilite prin aceste prevederi legale.

Din Referatul nr. 7790/21.06.2007 întocmit de către din cadrul și din procesul verbal întocmit de Inspecția Judiciară se reține că, reclamanta C, îndeplinește condiția vechimii de 10 ani prev. de art. 33 alin. 5, 7, 8, însă cu privire la îndeplinirea condiției bunei reputații, aceasta a fost lăsată la aprecierea secției pentru judecători.

La adoptarea hotărârii de admitere a cererii de numire în funcția de judecător sau procuror, fără concurs, Plenul are obligația de a exercita dreptul de apreciere ce îi este conferit de către legiuitor fără exces de putere și cu respectarea tuturor dispozițiilor legale ce au fost citate anterior.

Așa cum s-a mai arătat în prezenta sentință, recomandarea Secției pentru judecători de a numi în funcția de judecător fără concurs acea persoană care îndeplinește condițiile cerute de lege, nu crează obligativitatea numirii, ci doar posibilitatea de a fi numit, posibilitate ce trebuie examinată prin raportare la dispozițiile cuprinse în Legea nr. 303/2004 ale Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 152/2006 a Plenului dar și prin prisma criteriilor aplicabile statutului magistraților în funcție.

În cauza dedusă judecății, dreptul de apreciere al a fost exercitat în limitele conferite de lege, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispoz. art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de C, domiciliată în loc. B, str. -. - nr. 8, jud. D, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior - Magistraturii, cu sediul în B, sector 6, nr. 6, având ca obiect litigiu privind magistrații.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. M

Ex.4//18.06.2008

29 Mai 2008

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind magistrații. Sentința 130/2008. Curtea de Apel Craiova