Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Sentința 486/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 486

Ședința publică din 21 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Hrudei

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de către reclamantul -, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și PREȘEDINTELE - SECRETAR DE STAT - AL AUTORITĂȚII NAȚIONALE SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, DL., având ca obiect sancțiune pentru neexecutare hotărâre.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantului -, avocat de la Baroul Sălaj, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, este scutită de plata taxelor de timbru iar părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de 20.10.2009 se înregistrează la dosarul cauzei, din partea pârâtului -Președintele - Secretar de Stat - al Autorității Naționale Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, și din partea pârâtei, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, întâmpinare, însoțită de înscrisuri. Ambele înscrisuri au fost expediate într-un singur exemplar, prin fax.

La data de 21.10.2009 se înregistrează din partea apărătorului reclamantului, cerere pentru strigarea cauzei la ora 12.

Instanța, încuviințează cererea privind strigarea cauzei la ora 12.

Curtea, la ora încuviințată, reia dezbaterile în cauză, reprezentantul reclamantului depunând în probațiune, înscrisuri, respectiv copia adresei care emană de la Ministerul T și Sportului nr. 1478/2009 și copia adresei nr. 10754/2009 care emană de la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară, despre care relevă instanței că intenționează să folosească în susținerea cererii.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii,

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pârâtului, Președintelui - Secretar de Stat al Autorității Naționale Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor până la punerea efectivă în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. În susținere se arată că sentința a cărui punere în executare se dorește este executorie de drept, a fost respins recursul promovat de către pârâte. În ceea ce privește înscrisurile depuse, acestea prezintă cazuri similare, așa cum este cel al directorului demis din cadrul Direcției Județene pentru Sport M, sentința fiind pusă în executare imediat, într-o situație perfect identică, a fost și directorul executiv, care a fost repus în funcție. Se mai relevă instanței că reclamantul a făcut nenumărate cereri benevole către pârât, subiectul beneficiind de o interpelare a Premierului în cadrul unei ședințe din Parlament. De asemenea se mai arată că situația reclamantului este disperată, paguba iminentă rezidă tocmai din împrejurarea că acesta nu și-a primit salariul, fiind astfel prejudiciat prin neplata singurei surse de venit; s-a deplasat la serviciu unde nu a fost primit ba chiar a fost supus unei presiuni psihice. Această măsură este una disperată, altminteri neputându-se pune în executare soluția definitivă și irevocabilă, fiind o încălcare a dispozițiilor art.6 din CEDO. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin cererea de aplicare a amenzii înregistrată sub nr- la data de 17 august 2009, eclamantul, a solicitat aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, Președintelui - Secretar de stat al AUTORITATII NAȚIONALE SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și PREȘEDINTELE - SECRETAR DE STAT - AL AUTORITĂȚII NAȚIONALE SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, DL. până la punerea efectiv în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin Sentința Civilă nr.13/05.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL CLUJ Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal a dispus suspendarea Ordinului nr. 6959/23.04.2009, emis de AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR prin care a fost eliberat din funcția publică de director executiv al Direcția Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor S, din motive neimputabile, până la pronunțarea instanței de fond.

Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor.

Deși sentința Curții de APEL CLUJ era executorie de drept, pârâta nu a procedat la punerea ei în executare, sub pretextul că funcția de director executiv al S nu mai există, ea fiind desființată prin prevederile art. III, alin. 1 din nr.OUG 37/2009.

Reclamantul a formulat cereri de executare a hotărârii judecătorești executorii de drept, inclusiv prin notificarea de către executorul judecătoresc, cu toate acestea s-a menținut refuzul punerii în executare a sentinței Curții de APEL CLUJ.

Președintele - Secretar de Stat- al, dl., a emis ulterior Ordinul nr. 69117/29.06.2009, transmis prin fax la. S din data de 16.07.2009 și care i-a fost adus la cunoștință în data de 17.07.2009. Prin acest ordin se dispune suspendarea Ordinului nr. 69595/23.04.2009, emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor( de eliberare a reclamantului din funcția publică) și "luarea măsurilor care se impun pentru comunicarea și ducerea la îndeplinire a prezentului ordin", de către Direcția Juridică și Resurse umane, Direcția Economică și Financiar Contabilă din cadrul, precum și de către

Prin Ordinul nr. 69117/29.06.2009 Președintele Secretar de Stat al nu putea să dispună suspendarea ordinului său anterior, de eliberare a sa din funcția publică, având în vedere că respectivul ordin era suspendat de instanța de judecată, ci trebuia să pună în executare sentința instanței. Ca atare, Ordinul nr. 69117/29.06.2009 a fost emis pur formal, neindicând modalitatea concretă în care se aduce la îndeplinire hotărârea judecătorească.

Dar, cu toate că Președintele Secretar de Stat al a emis Ordinul nr. 69117/29.06.2009, reclamantul nu a fost repus nici ulterior în această funcție, nu a fost remunerat și nu i s-a permis accesul în biroul său și nici chiar în sediul S, invocându-se același pretext, desființarea funcției de director executiv. Aceasta cu toate într-o situație similară, la. A, directorul executiv adjunct eliberat din funcție tot în baza art. III, alin 1 din O nr.37/2009, a fost repus în această calitate în urma suspendării ordinului de eliberare din funcție de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Nici chiar după ce a comunicat copia minutei deciziei nr.3752/30.07.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost pusă în executare hotărârea judecătorească, reclamantul neprimind nici un răspuns la cererea de executare, aceasta fiind ignorată cu desăvârșire.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 24 alin.1, 2 si art. 25 din 554/2004.

Pârâtul Președinte - Secretar de Stat al AUTORITĂȚII NAȚIONALE SANITARE VETERINARE ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR prin întâmpinare de la 42-45, solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că solicitarea reclamantului de aplicare a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere președintelui, până la punerea efectivă în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ este neîntemeiată și trebuie respinsă.

Învederează instanței că prin Ordinul nr. 69595/23.04.2009 s-a dispus încetarea raportului de serviciu al d-lui prin eliberarea acestuia din funcția publică de conducere de Director executiv al S din motive neimputabile funcționarului public.

Temeiul juridic al luării acestei măsuri a fost nr.OUG 37/2009.privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, care în art. III alin.1 dispunea:

"1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerului și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Anexa la.OUG nr. 37/200 cuprindea lista serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, la litera I pct.1 fiind enumerate și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului

În temeiul dispozițiilor imperative ale nr.OUG - au fost emise de către Președintele ordinele prin care directorii executivi și directorii executivi adjuncți ai direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului B au fost eliberați din funcțiile publice, din motive neimputabile acestora.

Reclamantul a formulat cerere de suspendare a executării actului administrativ, iar Curtea de APEL CLUJ prin sentința civilă nr.13/2009 a dispus suspendarea executării Ordinului nr.69595/23.04.2009 emis de Președintele până la soluționarea definitivă a cererii în anularea acestui act administrativ cu caracter individual.

Întrucât, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept, Președintele a emis Ordinul nr. 69117/29.0.6.2009 prin care reclamantul a fost repus în funcția deținută anterior, astfel că susținerea reclamantului în sensul că Președintele a refuzat să pună în executare o sentință executorie de drept sub pretextul că funcția de director executiv S nu mai există, este neîntemeiată.

În ceea ce privește susținerea reclamantului în sensul că în cazul dl., acesta în baza sentinței Curții de Apel Alba Iuliaa fost repus în funcție, precizează că modalitatea de punerea în executare a sentinței a fost aceeași ca și în cazul reclamantului.

În ceea privește susținerea reclamantului în sensul că nu a fost remunerat, menționează că în urma comunicării de către Curtea de Conturi a României în sensul punerii în executare a sentinței și sub aspectul plății salariului, s-a formulat adresa nr.12403/01.10.2009 către Direcția Economică și Financiar contabilă din cadrul prin care s-a pus în vedere direcției de specialitate obligația de punere în executare a acestei sentințe și sub aspect financiar.

Referitor la susținerea reclamantului în sensul că nu i se permite accesul în birou și nici chiar în sediul A S, acesta nu a arătat cine nu îi permite accesul pentru ca președintele să ia măsurile care se impun împotriva celor care se fac vinovați de aceasta.

Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, prin întâmpinarea de la 46-49, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de către reclamantul, reiterând aceleași motive ca și pârâtul.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarea situație de fapt:

Prin Ordinul nr. 69.595/2009 emis de către pârâtă s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea din funcția publică din motive neimputabile funcționarului public, începând cu data de 23 aprilie 2009, reclamantului fiindu-i acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice.

De asemenea, i s-a adus la cunoștință posibilitatea numirii pe o funcție publică vacantă.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 13 mai 2009, reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR B, a solicitat instanței, în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Ordinelor nr. 69.595 din 23.04.2009 și nr. 7.458 din 6.05.2009 emise de către pârâtă, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Sentința civila nr. 13/5.06.2009, Curtea de APEL CLUJa admis cererea și a dispus suspendarea Ordinului nr. 69.595/23.04.2009 emis de către pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR

Pentru a dispune astfel, Curtea a avut în vedere următoarele:

Prin ordinul atacat a avut loc o încetare intempestivă a raportului de serviciu al reclamantului, aparent din motive neimputabile și în temeiul legii, respectiv a nr.OUG 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Mai mult decât atât, încetarea raportului de serviciu a avut loc în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, nefiind astfel respectate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 188/1999, unde se arată că:

, În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa funcționarului public în cauză."

Încetarea intempestivă a raportului de serviciu, cu atât mai mult pentru motive neimputabile funcționarului public, și în perioada în care se afla în concediu medical, numit anterior în funcția publică de conducere pentru un anumit interval de timp determinat încă de la începutul raportului de serviciu, creează o anumită aparență de nelegalitate în privința actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu.

Această împrejurare creează în mod cert o pagubă iminentă funcționarului public în cauză, atât de natură patrimonială, respectiv diminuarea indemnizației ca urmare a schimbării unilaterale a poziției ierarhice și anume din funcție de conducere într-una de execuție, cât și nepatrimoniale.

Sentința a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii, prin DC 3752/30.07.2009, de către Înalta Curte de Casației și Justiție, a recursului declarat de f-11.

Reclamantul a formulat cereri de executare a hotărârii judecătorești, încunoștiințând în mod direct în legătură cu supendarea ordinului 69595/23.04.2009 -15 - 18 și notificând, prin adresa nr. 31/N/25.06.2009 a BEJ, autoritatea publică - 19.

La 29.06.2009, Președintele - Secretar de Stat- al, dl., a emis Ordinul nr. 69117, transmis prin fax la. S și care i-a adus la cunoștință reclamantului în data de 17.07.2009.

Prin acest ordin se dispune suspendarea Ordinului nr. 69595/23.04.2009, emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor ( de eliberare a reclamantului din funcția publică) și "luarea măsurilor care se impun pentru comunicarea și ducerea la îndeplinire a prezentului ordin", de către Direcția Juridică și Resurse umane, Direcția Economică și Financiar Contabilă din cadrul, precum și de către

În aceste condiții, este îndoielnică maniera în care a înțeles să, pună în executare, hotărârea judecătorească, suspendând un ordin care deja fusese suspendat de către instanță.

O astfel de manieră de punere în executare a SC 13/5.06.2009 a Curții de APEL CLUJ este departe de a se circumscrie exigențelor legale, statuând în mod echivoc asupra raporturilor de serviciu ale reclamantului.

Un ordin suspendat nu-si mai poate produce efectele iar ca o consecință necesară, reclamantul revenind la situația anterioară emiterii actului.

Cu alte cuvinte, singura modalitate în care putea să se conformeze hotărârii instanței consta în repunerea în funcție a reclamantului ( cu toate drepturile și obligațiile aferente ) până la soluționarea cererii de anulare a Ordinului.

Dar, cu toate acestea, reclamantul nu a fost repus nici ulterior în această funcție, nu a fost remunerat și nu i s-a permis accesul în biroul său și nici chiar în sediul S ( aceste aspecte nefiind contestate de către intimați ).

Abia în 1.10.2009, în urma adresei nr. 12.403 transmisă Direcției Economice și Financiar Contabile, s-a pus în vedere direcției de specialitate obligația de remunerare a reclamantului, potrivit sentinței ( fără însă ca la dosar să existe dovada plății efective a drepturilor salariale ale reclamantului pentru perioada ulterioară emiterii Ordinului contestat ).

Potrivit dispoz. Art. 24 din 554/2004:

,(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere,

Astfel, părâta avea obligația de a pune în executare hotărârea instanței în cel mult 30 zile de la rămânerea ei irevocabilă respectiv cel târziu pâna în 30 august 2009 ( decizia ICCJ a fost pronunțată la 30.07.2009 ).

Având în vedere că a refuzat, prin omisiune, punerea în executare a sentinței civile nr. 13/05.06.2009, irevocabile, a Curții de APEL CLUJ, în conformitate cu dispozițiile art. 24, alin. 2 din Legea nr. 554/2004, instanța va dispune aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 1.09.2009 și până la punerea efectivă în executare a SC 13/5.06.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantul -.în comuna loc. nr.2. jud.S, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și PREȘEDINTELE - SECRETAR DE STAT - AL AUTORITĂȚII NAȚIONALE SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR cu sediul în B-/B sector 2.

Aplică pârâtului PREȘEDINTELE - SECRETAR DE STAT - AL AUTORITĂȚII NAȚIONALE SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR o amendă judiciară de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 1.09.2009 și până la punerea efectivă în executare a SC 13/5.06.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 21.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

RED.MH/MB

6.11.09/5 EX.

Președinte:Maria Hrudei
Judecători:Maria Hrudei

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Sentința 486/2009. Curtea de Apel Cluj