Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios administrativ și fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.570/R/-. Dosar nr.615/64/R/CA-./2009
Ședința publică din data de:- 30 Iulie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
- - - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Primarul Municipiului B, împotriva Sentinței civile nr.242/CA din 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect "sancțiune pentru neexecutare hotărâre.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului promovat de pârât în ședința publică din data de 28 iulie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța amânat pronunțarea pentru astăzi 30 iulie 2009.
Se constată depuse la dosar concluzii scrise formulate de recurentul pârât Primarul Municipiului B, precum și de intimata reclamantă "Radio"SRL.
În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.242/CA din data de 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta "RADIO"-B, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului B și s-a aplicat pârâtului Primarul Municipiului B sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 04.10.2008 până la data punerii în executare a Sentinței nr.2709/COM/2007 a Tribunalului Brașov și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.2709/C/04.09.2007 a Tribunalului Brașov, irevocabilă de la data pronunțării, Municipiul B și Primarul Municipiului B au fost obligați să elibereze reclamantei, în termen de 30 de zile de la data pronunțării, documentele oficiale care atestă dreptul societății reclamante de a amplasa reclama în locația - - -, nr. 2 din mun.B, conform cererii înregistrate sub nr.0731/12.02.2007.
Or, conform prevederilor art.3 din Legea nr.50/1991, modificată, pentru amplasarea reclamei pe imobilul arătat anterior era necesară obținerea unei autorizații de construire, act care nu a fost eliberat de pârât.
Prin urmare, numai autorizația de construire este înscrisul oficial care atestă dreptul reclamantei de a amplasa reclamă în locația indicată.
Instanța de fond nu a reținut apărarea pârâtului în sensul că a eliberat certificatul de urbanism, deoarece acest act administrativ nu conferă dreptul reclamantei de a instala reclama respectivă, ci este numai un act premergător pentru obținerea autorizației de construire.
De asemenea, instanța de fond a reținut că nu are relevanță nici faptul că reclamanta a instalat reclama respectivă, deși pârâtul nu a emis autorizația la emiterea căreia a fost obligat prin decizia irevocabilă arătată anterior, deoarece această faptă a reclamantei nu este de natură să scutească pârâtul de îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. A admite contrariul, ar însemna a lăsa fără efect o hotărâre judecătorească irevocabilă și care se prezumă a fi legală și temeinică, ceea ce principiile statului de drept nu permit.
În drept, conform art.24 alin.(1) din Legea nr.554/2004 executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în hotărârea irevocabilă, iar alin.2 din aceeași normă prevede că " n cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere ".
Cum pârâtul nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa de instanța de judecată și în favoarea reclamantei, prin sentința civilă nr.2709/C/04.09.2007 a Tribunalului Brașov, irevocabilă de la data pronunțării, în termenul de 30 de zile prevăzut de hotărâre, instanța de fond a constatat că devin incidente normele arătate anterior.
În consecință, instanța de fond a admis acțiunea promovată de reclamantă și a aplicat pârâtului sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 04.10.2007, până la data punerii în executare a sentinței nr.2709/COM/2007 a Tribunalului Brașov.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca nelegală și netemeinică.
În motivare, recurentul pârât a arătat că în mod eronat a reținut instanța de fond că pârâtul Primarul Municipiului B avea obligația, conform Sentinței civile mr.2709/C/04.09.2007 a Tribunalului Brașov, să elibereze autorizație de construire în favoarea reclamantei "Radio"- B, întrucât numai autorizația de construire este înscrisul oficial care atestă dreptul reclamantei de a amplasa reclamantă în locația - -, nr.2 din Municipiul
Recurentul pârât a invocat dispozițiile art.7, pct.1 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, potrivit cărora autorizația se emite în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii, pe baza documentației depuse la autoritățile prevăzute la art.4, precum și prevederile art.7 pct.9 din același act normativ, potrivit cărora autorizația de construire se emite numai dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.
Considerând că intimata reclamantă "Radio"SRL B nu a făcut nici un demers în vederea prezentării documentelor solicitate, recurentul pârât a apreciat că nu se poate reține nicio culpă în sarcina sa privitor la neemiterea autorizației de construire și a subliniat dispozițiile art.26 alin.1 lit.l din Legea nr.50/1991 potrivit cărora constituie contravenție emiterea unei autorizații de construire pe baza unei documentații incomplete. Față de aceste texte legale, recurentul a apreciat că nu poate fi obligat la emiterea unei autorizații de construire cu eludarea dispozițiilor legale, o hotărâre judecătorească neputând suplini voința legiuitorului.
De asemenea, recurentul a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de fond ca fiind lipsit de relevanță faptul că reclamanta a instalat reclama respectivă în lipsa autorizației de construire, având în vedere că aceasta nu a făcut nici un demers pentru punerea în executare a Sentinței civile nr.2709/C/04.09.2007 a Tribunalului Brașov și nu a depus documentația necesară emiterii autorizației de construire.
Față de recursul promovat de pârâtul Primarul Municipiului B, intimata reclamantă "Radio"SRL Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, subliniind faptul că eliberarea certificatului de urbanism nr.374 din 12.02.2009 și comunicarea acestuia în timpul judecării pe fond a cauzei, nu îl exonerează pe recurentul pârât de aplicarea sancțiunii prevăzute de art.24 alin.2 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, până la data când acesta se va conforma dispozițiilor sentinței menționate.
De asemenea, intimata reclamantă "Radio"SRL Bai nvocat împrejurarea că acest certificat de urbanism nu îi conferă dreptul de a amplasa reclamanta în locația menționată în hotărâre, această fază a procesului de autorizare fiind depășită.
La termenul de judecată din data de 14 iulie 2009, recurentul pârât Primarul Municipiului Bad epus la dosar motive de recurs de ordine publică, prin care a solicitat:
1). în temeiul art.312, alin.1-3 Cod procedură civilă pentru motivele prevăzute de art.304 pct.5 Cod procedură civilă și în condițiile art.3041Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Brașov, hotărârea fiind dată în ședința publică și nu în camera de consiliu;
2). în temeiul art.312, alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, pentru motivele prevăzute de art.304, pct.9 Cod procedură civilă și în condițiile art.3041Cod procedură civilă, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului B și, în consecință, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii;
3). în temeiul art.312, alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă, pentru motivele prevăzute deart.304, pct.9 Cod procedură civilă și în condițiile art.3041Cod procedură civilă, admiterea excepției lipsei de obiect a acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii și în consecință, admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii.
Cu privire la faptul că sentința recurată a fost pronunțată în Camera de Consiliu, recurentul a invocat prevederile imperative ale art.25 alin.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului B, recurentul a invocat prevederile art.21 alin.1 teza I din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală și art.24, alin. 2 din Legea nr.554/2004.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, lipsei de interes și lipsei de obiect a acțiunii, recurentul a susținut că prin sentința civilă nr.2709/04.09.2007 a Tribunalului Brașovs -a admis acțiunea formulată de reclamanta -"Radio"SRL în contradictoriu cu intimații Municipiul B prin Primar și Primarul Municipiului B, aceștia fiind obligați să elibereze reclamantei documentele oficiale care atestă dreptul de amplasare a reclamei în locația-. Nu este similitudine între noțiunea de "documente oficiale" și alt înscris.
Recurentul a arătat că prin cererea depusă de intimată s-a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism, certificat care a fost eliberat sub nr.374/12.02.2009, înainte cu o săptămână de primul termen de judecată al prezentei acțiuni.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat de pârâtul Primarul Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.242/CA/03.03.2009 a Tribunalului Brașov, este nefondat.
În mod corect instanța de fond a admis acțiunea și a aplicat pârâtului Primarul Municipiului B sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 04.10.2007, până la data punerii în executare a sentinței nr.2709/com/2007 a Tribunalului Brașov, reținând că pârâtul nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa prin această hotărâre judecătorească.
Criticile formulate de recurent sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Faptul că sentința recurată a fost soluționată în ședință publică și nu în Camera de Consiliu nu afectează legalitatea acesteia, deoarece nu s-a adus nicio atingere dreptului de acces la justiție și nici dreptului la apărare.
De asemenea, nici excepțiile invocate prin motivele de recurs de ordine publică nu sunt întemeiate, deoarece prin Sentința civilă nr.2709/com/04.09.2007 a Tribunalului Brașov, s-a dispus obligarea pârâților Municipiul B prin Primar și Primarul Municipiului B să elibereze reclamantei documentele oficiale care atestă dreptul acesteia de a amplasa reclama în locația din- din B, conform cererii înregistrate cu nr.10.731/12.02.2007 în termen de 30 de zile de la data pronunțării sentinței.
Astfel, rezultă că pârâtul Primarul Municipiului B are calitate procesuală pasivă, fiind subiectul de drept care a fost obligat la respectarea unei dispoziții a instanței judecătorești, iar reclamanta -"Radio"SRL a avut calitatea de reclamantă în acțiunea soluționată prin Sentința civilă nr.2709/com/04.09.2007 a Tribunalului Brașov, fiind deci, subiect activ al dreptului conferit prin această hotărâre judecătorească.
Referitor la excepția lipsei de interes și a lipsei de obiect a acțiunii, Curtea constată că și aceste excepții sunt nefondate, deoarece la momentul promovării acțiunii, 28.01.2009, Sentința civilă nr.2709/com/04.09.2007 a Tribunalului Brașov nu fusese pusă în executare. Susținerile recurentului potrivit cărora s-a eliberat în favoarea reclamantei certificatul de urbanism nr.374/12.02.2009 nu este de natură să îl exonereze de respectarea dispozițiilor unei hotărâri judecătorești și de punerea în executare a acestora în termenul legal, respectiv cel de 30 de zile de la data pronunțării acesteia. De altfel, acest certificat de urbanism a fost eliberat după promovarea acțiunii și după primirea citației care, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare, s-a realizat la data de 02.02.2009, deci anterior datei de 12.02.2009, dată la care recurentul susține că s-a pus în executare Sentința civilă nr.2709/com/04.09.2007 a Tribunalului Brașov.
Nici faptul că intimata reclamantă a amplasat reclama în locația pentru care a solicitat aprobarea nu duce la concluzia că prezenta acțiune este lipsită de interes, deoarece pârâtul nu a executat în termenul legal dispozițiile Sentinței civilă nr.2709/com/04.09.2007 a Tribunalului Brașov.
Pe fond, Curtea constată că recurentul pârât nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa prin Sentința civilă nr.2709/com/04.09.2007 a Tribunalului Brașov, deoarece, pe de o parte, certificatul de urbanism a fost eliberat cu o întârziere de peste un an și patru luni de la data la care trebuia pusă în executare această hotărâre judecătorească, iar pe de altă parte, prin eliberarea acestuia nu se poate susține că a fost respectată obligația prevăzută în hotărârea judecătorească. Certificatul de urbanism reprezintă, potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.50/1991:
"actul de informare prin care autoritățile prevăzute laart. 4:
a) fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii;
b) stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului;
c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;
d) încunoștințează investitorul/solicitantul cu privire la obligația de a contacta autoritatea competentă pentru protecția mediului, în scopul obținerii punctului de vedere și, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării".
Astfel, în mod corect instanța de fond a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile art.24 alin.1 și 2 din Legea nr.554/2004 și a aplicat pârâtului sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312, alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului B, împotriva Sentinței civile nr.242/CA/3 martie 2009 Tribunalului Brașov.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul Primarul Municipiului B (cu sediul în B,-, jud.B), împotriva Sentinței civile nr.242/CA/3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 iulie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Mirena
- - - Pt.judecător - - Pt.judecător -
aflată în concediul de odihnă aflată în concediul de odihnă
semnează d-nul Vicepreședinte semnează d-nul Vicepreședinte
al instanței, al instanței,
Grefier,
Red.:-/03.08.2009
Dact.:-/04.08.2009
Jud.fond:- Gh.; -
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Mirena