Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Sentința 83/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr- Sentința nr. 83/2009

Ședința publică de la 04 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vera Stănișor

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta BANK în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local P N - Direcția de Taxe și Impozite a Municipiului P N și.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, atât la prima cât și la a doua strigare, consilier juridic, pentru pârâtul Consiliul Local P N -, lipsă fiind celelalte părți.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care;

Consilier juridic depune un set de acte, respectiv, decizia nr. 16 din 01.06.2009,privind soluționarea contestației formulată de reclamantă, decizia de impunere rectificată înregistrată cu nr. 13050/D/01.06.2009, adresa nr. 13145D/03.06.2009 a Consiliului Local P N și decizia de impunere rectificată înregistrată cu nr. 13172 D/03.06.2009.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Reprezentanta intimatului-pârât solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar pe fond, având în vedere că contestația a fost soluționată, să se constate că acțiunea a rămas fără obiect.

S-au declarat închise dezbaterile.

CURTEA,

- deliberând -

Asupra cauzei de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamanta C Bank a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local P N - Direcția Taxe și Impozite și, în calitate de director executiv al Direcției Taxe și Impozite din cadrul Consiliului Local P N, solicitând sancționarea conducătorului autorității pârâte, conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 17/2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de CEC Bank SA- Sucursala P N în contradictoriu cu Consiliul Local P N - Direcția Taxe și Impozite a Municipiului P N, a fost anulată Decizia nr. 47/2007 emisă de consiliul Local - Direcția de Taxe și Impozite PNp rivind soluționarea contestației formulată de bancă și a fost obligat Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite P neamț să soluționeze în fond contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 13372D din 26-05.2006 și a raportului de inspecție fiscală 13373/2006 sub sancțiunea plății unei penalități de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere, după împlinirea termenului de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin Decizia civilă nr. 4441/2.12.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului P N - Direcția de Taxe și Impozite împotriva sentinței civile nr. 17/2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău. La această dată, respectiv 02.12.2008, hotărârea pronunțată de instanța de fond a devenit irevocabilă.

În această situație Consiliul Local P N - Direcția Taxe și Impozite a Municipiului PNa vea obligația aducerii la îndeplinire a hotărârii instanței până la data de 02.01.2009, dată de la care au început să curgă penalitățile în cuantum de 20 lei pe zi întârziere.

Întrucât nici până la data formulării prezentei acțiuni hotărârea irevocabilă a instanței nu a fost dusă la îndeplinire, reclamanta consideră că se impune amendarea conducătorului autorității pârâte conform dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În susținerea acțiunii au fost depuse la dosar acte.

Pârâtul Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului PNa depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Bank B, motivat de faptul că sentința civilă nr. 17/18.02.2008 a Curții de Apel Bacăua fost pronunțată în contradictoriu cu SA- Sucursala P

Același pârât a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, care nu a fost citată în calitatea sa de director executiv al Direcției Taxe și Impozite, ci ca persoană fizică.

Având în vedere dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, curtea va examina în primul rând, cele două excepții invocate prin întâmpinare.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, curtea constată următoarele:

Deși în sentința civilă nr. 17/2008 a avut calitate de reclamantă - Casa de Economii și Consemnațiuni SA - Sucursala P N, există identitate între această parte și reclamanta din prezenta cauză, Bank _ Sucursala P N, diferența de denumire fiind rezultatul privatizării și reorganizării, potrivit Ordinului nr. 425/2008 și nr. 1312/2008 ale și ordinului nr.2083/2008 al

Ca urmare, existând identitate între partea în favoarea căreia s-a stabilit o obligație și partea ce a solicitat sancționarea persoanei ce se face vinovată de neîndeplinirea acestei obligații, curtea va respinge, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este, de asemeni, neîntemeiată, întrucât, din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă, în mod evident, că aceasta a fost chemată în judecată în calitatea sa de director executiv al Direcției Taxe și Impozite din cadrul Consiliului Local P N, în acord cu dispozițiile art. 24 al. (2 ) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, curtea constată că cererea reclamantei este întemeiată.

Astfel, prin sentința civilă nr. 17/2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-, pârâtul - Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite PNa fost obligat să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 13372D/26.05.2006 și a raportului de inspecție fiscală nr. 13373/2006.

Sentința a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 4441/2.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 24 al. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie un act administrativ, "executarea hotărârii definitivă și irevocabilă se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".

În raport de aceste dispoziții legale, pârâtul - Consiliul Local al municipiului P N - Direcția Taxe și Impozite avea obligația de a executa obligația impusă prin sentința civilă nr. 17/2008 a Curții de Apel Bacău până la data de 02.01.2009.

Potrivit art. 24 al. (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere.

Curtea constată că pârâtul - Consiliul Local -Direcția Taxe și Impozite a municipiului PNa depus la dosar, înainte de închiderea dezbaterilor, Decizia nr. 16/16.06.2009, prin care s-a soluționat contestația reclamantei împotriva Raportului de Inspecție Fiscală nr. 13373D/26.05.2006 și a Deciziei de impunere nr. 13372D/26.05.2006.

În atare condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 24 al. (2 ) din Legea nr. 554/2004, curtea va admite acțiunea reclamantei și va obliga pe pârâta - director executiv al Direcției Taxe și Impozite din cadrul Consiliului Local P N, la plata unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 02.01.2009 și până la 01.06.2009 ( data emiterii Deciziei nr. 16/2009).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei.

Admite acțiunea formulată de reclamanta Bank - B cu sediul în B, Calea, nr. 13, sector 3, reprezentată prin - Director al CEC BANK - Sucursala P N, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local P N - Direcția Taxe și Impozite a municipiului P N și, ambii cu sediul în P N,-, județul

Obligă pârâta, în calitate de director executiv al Direcției Taxe și Impozite din cadrul Consiliului Local P N la plata unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 02.01.2009 și până la data de 01.06.2009.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 04.06.2009.

PREȘEDINTE, Grefier,

- - -

Red.

Tehnoredact.

15.06.2009, 4 ex.

Președinte:Vera Stănișor
Judecători:Vera Stănișor

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Neexecutarea unei hotarari judecatoresti Sanctiuni. Sentința 83/2009. Curtea de Apel Bacau