Obligare emitere act administrativ. Sentința 123/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios administrativ și fiscal

Sentința Nr. 123/F/CA Dosar Nr-

Ședința publică din 18 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Maria Ioniche JUDECĂTOR 2: Gilda Gubernat

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra acțiunii formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ de reclamantul ălâia, în contradictoriu cu pârâții uvernul omâniei - ecretariatul de tat pentru roblemele p. evoluționarilor din 1989 și Comisia a Revoluționarilor din 1989.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 15 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 18 septembrie 2008.

CURTEA

Asupra acțiunii de față constată că;

La data de 15 februarie 2008, reclamantul și Institutul Euro-American (), Uniunea Europeană (), Camera de Comerț, Industrie și Agricultură SUA- România-, Consiliul T din România și Liga Democratică pentru din România, au chemat în judecată pe pârâții 1. Guvernul României - secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989; 2. Comisia a Revoluționarilor din 1989; 3. Primăria Municipiului B prin Primar; 4. SC SRL B, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să i se admită acțiunea și anume să se preschimbe certificatul de revoluționar, să i se atribuie o locuință, conform legii de către pârâtele Primăria Municipiului B și SC SRL.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat următoarele:

S-a adresat cu cerere scrisă pârâtelor 1 și 2 de mai sus încă din anul 2004, însă acestea nu au procedat, până la data introducerii acțiunii în instanță și nici până la data pronunțării la preschimbarea certificatului de luptător în lupta anticomunistă.

În drept reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 341/2004 în sen sul că beneficiază de certificat de luptător în baza legii 43/1990 și că pârâtele au refuzat să soluționeze cererea de preschimbare a certificatului, deși a înregistrat dosarul sub nr. 5253/20.10.2004.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri, filele 12-90 și filele 139-217 din dosar - acte depuse și la dosar de și Comisia.

În probațiune a solicitat proba cu martorii, și, încuviințată prin încheierea din 30.06.2008 (filele 506-507).

Reclamantul a solicitat proba cu 3 martori, dar dată fiind starea de sănătate a acestora a renunțat la audierea celorlalți 2 martori, fiind audiat doar martorul.

Întrucât în cauză reclamantul a chemat în judecată și Primăria Mun. B și SC SRL, pentru a fi obligate să-i repartizeze o locuință, instanța a pus în discuția părților excepția invocată de pârâte prin întâmpinare:

- a necompetenței instanței de contencios administrativ de a soluționa această cerere și ca atare. Asupra acestei excepții, Curtea s-a pronunțat pe excepția necompetenței și a disjuns acest petit în favoarea Judecătoriei Brașov conform încheierii de ședință din 1 septembrie 2008.

În esență, obiectul cauzei de față îl reprezintă obligarea pârâtei 1 Secretariatul de Stat pentru Revoluționarii din 1989 () și pârâta 2 Comisia a Revoluționarilor din 1989 pentru a-i preschimba certificatul de luptător al reclamantului.

Întrucât în cauză, pârâta 2 invocat excepția prematurității cererii reclamantului, instanța se va pronunța mai întâi asupra acesteia, conform art. 137 Cod pr. civ.

1. Astfel, pe excepția prematurității, se reține că:

Reclamantul a formulat cerere către pârâte, la data de 20.10.2007, înregistrată sub nr. 5253/2004, iar pârâtele, după atâta timp, nu i-au soluționat cererea, deși la alte persoane au procedat la preschimbarea certificatului de luptător, conform copiei certificatului preschimbat, semnat de cele două pârâte, din 18.10.2006, depus de martor la dosar (fila 562-564).

Acest lucru rezultă nu numai din actele de la dosar ci și din declarația martorului audiat, fila 265-266.

Față de probele de la dosar, instanța reține în cauză:

Chiar dacă pârâta a invocat prematuritatea cererii pentru preschimbarea certificatului, instanța apreciază că în cauză nu este vorba de prematuritatea acțiunii reclamantului, deoarece aceste pârâte, 1 și 2 au procedat la preschimbarea certificatelor altor persoane beneficiare a certificatelor de revoluționar emise în baza Legii nr. 42/1990 și în 2005 și 2006.

Ca atare, nu se poate reține că este prematură cererea reclamantului. Este adevărat că prin dispozițiile Legii nr. 341/2004 se prevede la art. 20 faptul că pârâta va întocmi o listă finală a beneficiarilor pentru preschimbarea certificatelor care poate fi contestată la Comisia, apoi în instanță. Dar față de probele de la dosar, instanța apreciază că în cauză nu se pune problema prematurității - aspect ce rezultă din analiza înscrisurilor depuse de reclamant și din proba cu martorul audiat și a certificatului preschimbat depus de acesta la dosar.

Faptul că la art. 20 din Hotărârea nr. 1412/2004 se prevede că se poate contesta lista finală ce se va întocmi în anul 2009, nu conduce la prematuritatea acțiunii reclamantului, deoarece de la data înregistrării dosarului - 20.10.2004 - reclamantului și până în anul 2008 au trecut 4 ani, iar situația reclamantului este foarte dificilă, respectiv starea sănătății, lipsa locuinței, lipsa veniturilor pentru asigurarea existenței sale, aspecte probate cu actele de la dosar și care se află și la pârâtele 1 și 2 depuse în copie de reclamant.

Așa fiind, se va respinge ca netemeinică și nelegală excepția de prematuritate invocată de pârâta Comisia a Revoluționarilor din 1989.

2. Pe fondul cauzei, instanța apreciază față de probele administrate, raportat la data cererii formulate de reclamant, la completările aduse cu înscrisurile depuse - declarația martorului audiat în ședință publică, acte medicale, etc. - că acesta este îndreptățit la preschimbarea cu prioritate a certificatului său de luptător al în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.

Poziția pârâtei 1989, prin notele de la Filele 584-585, în sensul că dosarul reclamantului nu a fost complet, nu poate fi reținută, raportat la faptul că sunt circa 300 de persoane în această situație cu cea a reclamantului.

Instanța apreciază că situația reclamantului justificată cu actele de la dosar reprezintă o situație excepțională ce trebuie rezolvată de urgență având în vedere starea lui de sănătate, lipsa surselor materiale de trai și a locuinței, aspecte probate cu actele de la dosar și cu martorul audiat în cauză.

Prorogarea termenului până la 30.06.2009 pentru preschimbarea certificatului eroilor martiri și luptătorilor din revoluția din 1989, conform art. 1 din OG nr. 1/2008, nu înseamnă a nu se preschimba cu prioritate certificatul reclamantului, care, așa cum am arătat mai sus, se află într-o situație aparte.

Astfel se va înlătura susținerea pârâtei din 1989.

Cât privește susținerea pârâtei 2 prin Nota de la filele 586-587 din dosar, instanța, de asemenea urmează aoî nlătura per excepția prematurității, față de cele relatate mai sus, iar pe fond, ca fiind nejustificată susținerea acesteia, deoarece rolul ei este de a aviza dosarul după ce îl înaintează pârâta 1.Dar acest lucru nu o absolvă de culpă, dimpotrivă, se impune să manifeste sprijin pârâtei 1 pentru preschimbarea certificatului reclamantului. În esență, atât pârâta 1 - cât și pârâta 2, trebuie să-și dea concursul pentru a-i elibera reclamantului noul certificat de luptător, nefiind nevoie să aștepte până la 30 iunie 2009, termenul maxim prelungit prin nr.OG 1/2008.

Este irelevant pentru situația în cauză a reclamantului, faptul invocat de pârâta 2 - Comisia a Revoluționarilor din 1989, cu privire la nepublicarea până la această dată ( a pronunțării hotărârii), a listei finale cu persoanele cărora urmează a le preschimba certificatul de luptător, câtă vreme, din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că dosarul său a fost completat cu toate actele necesare, pentru a fi propus spre avizare de 1989, la Comisia a Revoluționarilor din 1989.

Ca atare, se va înlătura opinia pârâtei 2 ca nejustificată în cauză.

În concluzie, față de cele arătate mai sus nu se poate reține poziția și opinia formulată de pârâte în sensul că dosarul reclamantului nu ar fi complet sau că nu s-a publicat lista finală a celor cărora li se va preschimba certificatul, deoarece din înscrisurile de la dosar, de la filele 12-70 și 139-217 posibilitate de trai și filele 228-500 și Filele 538-564 și declarația martorului audiat, rezultă că se poate preschimba certificatul și că de fapt pârâtele au eliberat noi certificate de luptător unor persoane și în anul 2006, dar cererea reclamantului a rămas nesoluționată timp de 4 ani.

Ca urmare a celor dovedite de reclamant cu acte și martori, instanța apreciază că se justifică acțiunea formulată, că este întemeiată în drept și în fapt și că starea sănătății reclamantului și lipsurile acestuia pentru un trai decent pentru individ cu studii superioare și bolnav grav de plămâni - silicoză, lipsa locuinței și altor determină în mod justificat și legal admiterea acțiunii reclamantului și obligarea pârâtelor la preschimbarea certificatului, mai exact va fi obligată pârâta 1 - 1989 să-i propună dosarul pentru preschimbarea certificatului și înintarea dosarului pentru avizare la pârâta 2 - Comisia a Revoluționarilor din 1989 pentru eliberarea unui certificat nou, în condițiile Legii nr. 341/2004, adică la preschimbarea cu prioritate a certificatului acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prematurității acțiunii reclamantului, invocată de pârâta Comisia a Revoluționarilor din 1989.

Admite acțiunea formulată de reclamantele 1) Institutul Euro-American(), Uniunea Europeană (), Camera de Comerț, Industrie și Agricultură SUA- România-( CCIA, SUA, RO-Yu), Consiliul T din România () și Liga Democratică pentru din România (), toți în solidar cu prof., cu sediul la Institutul Euro-American din B,-,. 1, în contradictoriu cu pârâții:

1. Guvernul României - secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 () și

2. Comisia a Revoluționarilor din 1989, cerere având ca obiect obligarea pârâtelor 1 și 2 la preschimbarea certificatului de luptător pentru victoria române din 1989 și în consecință:

Obligă pârâtele să-i preschimbe certificatul de luptător.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 18 septembrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

Grefier,

- -

Președinte:Maria Ioniche
Judecători:Maria Ioniche, Gilda Gubernat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 123/2008. Curtea de Apel Brasov