Obligare emitere act administrativ. Sentința 2155/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.2155
Ședința publică de la 22.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
GREFIER - - -
...
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de și, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 22.04.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea 29.04.2009, 06.05.2009, 13.05.2009, 20.05.2009 și apoi la 22.05.2009, când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA,
Asupra cauzei de contencios administrativ prezente:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanții și, au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, ca în baza art.19, Titlul VII AL Legii nr.247/2005, să trimită dosarele lor evaluatorilor în vederea întocmirii raporturilor de expertiză, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, să emită titlurile de despăgubiri în termen de 30 de zile de la definitivarea evaluărilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii au arătat că prin dispozițiile nr.612/01,02.2007, 645/24.05.2006, 654/26.05.2006, 681/2006, 682/01.06.2006, 683/ 01.06.2006, 732/15.06.2006, 733/16.06.2006, 824/03.07.2006 și 1144/2008 (numerotate prin acțiune de la 1 la 10), li s-a acordat sau propus acordarea de despăgubiri sau măsuri reparatorii prin echivalent, pentru diverse imobile expropriate de statul comunist.
Au solicitat ca pentru dispozițiile care conțin sume stabilite judiciar irevocabil, respectiv cele de la punctele 5 și 5 să fie obligat pârâtul să emită titlul de despăgubire, iar pentru celelalte să fie obligat pârâtul ca potrivit art.16 alin.5 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, să le transmită evaluatorului, pentru întocmirea dosarului de evaluare.
Au precizat că în virtutea art.6 din CEDO, au dreptul la un termen rezonabil de finalizare a procedurii administrative, chiar dacă prin Legea nr.247/2005, nu s-a stabilit un termen concret în acest sens.
Și-au întemeiat cererea pe disp. Titlului VII al Legii nr.247/2005.
Au depus la dosar dispozițiile administrative evocate.
A timbrat acțiunea cu 8 lei taxa de timbru și 0,3 lei timbrul judiciar.
Pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, deoarece procedura administrativă, prev. de Titlul VII al Legii nr.247/2005, este una obligatorie, care trebuie să parcurgă toate fazele sale, pârâtul emițând în final titlu de despăgubire pentru fiecare dosar în parte. A enunțat în continuare, procedura și situația fiecărui dosar în parte. Referitor la dispozițiile nr.1144/2008 și nr.645/2006, a solicitat respingerea cererii ca lipsită de obiect, respectiv ca prematur formulată.
A depus la dosar, copii ale deciziilor Comisiei Centrale nr.4161/2008, 2815/2008, 1651/2008, Decizia instanței supreme nr.52/2007, copii ale adreselor nr.34377/CC/09.03.2009, 34378/CC/09.03.2009, 34373/CC/ 11.03.2009.
Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezenta cauză, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale Legii nr.554/2004.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază acțiunea formulată ca fiind fondată în parte, pentru următoarele considerente:
Legea nr.247/2005, după cum indică și denumirea sa, a fost adoptată în vederea realizării reformei în domeniile proprietății și justiției, de esența acestei reforme ținând și soluționarea cu celeritate a cererilor formulate în aceste domenii.
Or, în cauză se constată că deși dosarele reclamanților referitoare la acordarea de măsuri reparatorii corelative punctelor 1 (privind Dispoziția nr.612/01.02.2007 emisă de Primarul Municipiului S), 6 (privind Dispoziția nr.683/01.06.2006 emisă de Primarul Municipiului S), 7 (privind Dispoziția nr.732/15.06.2006 emisă de Primarul Municipiului S), 8 (privind Dispoziția nr.733/16.06.2006 emisă de Primarul Municipiului S) și 9 (privind Dispoziția nr.824/03.07.2006 emisă de Primarul Municipiului S) din acțiune au fost înregistrate de cel puțin doi ani la instituția pârâtă, care nu contestă caracterul complet al acestor dosare, dar relevă că procedura administrativă reglementată de legea anterior indicată este doar în faza de început, încălcându-se, astfel, în mod flagrant, litera și spiritul Legii nr.247/2005, impunându-se, deci, obligarea pârâtei să transmită evaluatorilor aceste dosare în vederea întocmirii rapoartelor la evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și să emită titlurile de despăgubire corelative acestor dosare în termen de 30 de zile de la definitivarea evaluărilor.
În ceea ce privește dosarele reclamantelor referitoare la acordarea de măsuri reparatorii corelative punctelor 4 (privind Dispoziția nr.681/01.06.2006 emisă de Primarul Municipiului S) și 5 (privind Dispoziția nr.682/01.06.2006 emisă de Primarul Municipiului S) din acțiune, Curtea constată că în aceste două cazuri, cuantumurile măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr.10/2001, au fost determinate prin hotărâri judecătorești irevocabile, astfel că titlurile de despăgubire se vor emite în baza respectivelor hotărâri judecătorești, iar nu în urma parcurgerii procedurii reglementate de art.16 și următoarele din Legea nr.247/2005, cum s-a stabilit, de altfel, cu caracter obligatoriu pentru instanțe, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, prin Decizia nr. 52/04.06.2007 a - Secțiile Unite, dată în urma soluționării unui recurs în interesul legii, impunându-se, deci, obligarea pârâtei să emită titlurile de despăgubiri în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Curtea are în vedere faptul că, deși Titlul VII din Legea nr.247/2005 nu prevede termene pentru parcurgerea etapelor procedurii administrative pe care o reglementează legea specială se completează cu legea generală pentru aspectele pe care nu le reglementează, în speță art.2 alin.1 lit.h din Legea nr.554/2004, modificată și completată, fiind evident că se poate susține, cel mult, doar că notificările reclamantelor cuprind un ansamblu de cereri (câte una pentru fiecare etapă a procedurii administrative), fiind necesare 30 de zile pentru fiecare din aceste cereri, dar și în această ipoteză s-a depășit termenul legal pentru, după caz, transmiterea dosarelor către evaluator sau emiterea titlurilor de despăgubire.
Referitor la celelalte dosare și dispoziții de primar indicate prin acțiune, Curtea constată că acțiunea este neîntemeiată, deoarece dosarul privind Dispoziția nr.1144/2008 emisă de Primarul Municipiului S (punctul 10 din acțiune) a fost soluționat prin Decizia nr.4161/10.11.2008 emisă de instituția pârâtă (filele 64 - 65),dosarul privind Dispoziția nr.645/24.05.2006 emisă de Primarul Municipiului S (pct.-ul 2 din acțiune) nu a fost transmis către instituția pârâtă, întrucât reclamantele au solicitat în instanță restituirea în natură a imobilului în cauză (aspect necontestat), iar dosarul privind Dispoziția nr.645/24.06.2006 emisă de Primăria Municipiului S (punctul 3 din acțiune) nu este complet, pârâta arătând că lipsesc documente esențiale, cerute de lege, privind descrierea imobilului, reclamantele nefăcând dovada existenței unui refuz nejustificat sub acest aspect. De altfel, cu privire la dosarele de la punctele 2 și 10 din acțiune, avocatul reclamantelor a susținut prin concluziile orale că acțiunea a rămas fără obiect.
Pe cale de consecință, în baza art.18 din Legea nr.554/2004, modificată și completată, urmează a se admite în parte acțiunea, în privința dosarelor de la punctele 1,4,5,6,7,8 și 9 din acțiune și a se dispune în sensul indicat anterior, iar cu privire la celelalte dosare se va respinge acțiunea pentru considerentele precizate mai sus.
Totodată, conform art.274 - 276 Cod procedură civilă, luând în considerare admiterea doar în parte a acțiunii, se va obliga pârâta către reclamante la plata sumei de 4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar corelative capetelor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, acțiunea formulată de, domiciliată în S,-, județul M și, domiciliată în B-, sector 1, ambele cu domiciliul ales la ", și Asociații", cu sediul B Calea nr.256, Bl.2,.B,.1,.22, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor, cu sediul în B, Calea nr.202, secto 1, în sensul că:
Obligă pârâta să transmită evaluatorilor dosarele de la punctele 1,6,7,8 și 9 din acțiune, în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și să emită titlurile de despăgubire corelative acestor dosare, în termen de 30 de zile de la definitivarea evaluărilor.
Obligă pârâta să emită titlurile de despăgubire corelative dosarelor de la punctele 4 și 5 din acțiune, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Respinge în rest acțiunea.
Conform art.274 - 276 Cod procedură civilă, obligă pârâta către reclamante la plata sumei de 4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.05.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Gh./4 ex.
09.11.2009
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor