Obligare emitere act administrativ. Sentința 2238/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2238
Ședința publică de la 27 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul CENTRUL NAȚIONAL DE PRODUSE INFORMATICE în contradictoriu cu pârâta GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de 15 aprilie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 22 aprilie 2009, 29 aprilie 2009, 6 mai 2009, 13 mai 2009, 20 mai 2009 și apoi la 27 mai 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra actiunii in contencios administrativ de;
La data de 23.10.2008 a fost inregistrata cererea reclamantului CENTRUL NAȚIONAL DE PRODUSE INFORMATICE prin care a chemat in judecata pe parata GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata parata la aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute de art. 13 al. 1 lit e din HG nr. 448/2005 si sa se dispuna efectuarea de controale asupra modului in care se respecta prevederile legale ale art. 8 al. 1 din HG nr. 448/2005 referitoare la obligatia de finantare a sistemelor de colectare, tratare, valorificare si eliminare nepoluanta a deseurilor la toti producatorii de echipamente electrice si electronice din Romania inregistrati la.
S-a mai solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, reclamantul a aratat ca prin HG nr. 448/2005 toti producatorii si importatorii de echipamente electrice si electronice din Romania au fost obligati sa finanteze, potrivit art. 8 al. 1, sistemele de colectare a deserilor istorice provenite de la gospodariile particulare colectate la punctele de colectare instituite de catre distribuitorii pe piata a echipamentelor electrice si electronice.
In baza obligatiei legale de colectare prevazuta de art. 5 al. 6 din aceasta hotarare, reclamantul, in calitate de distribuitor de echipamente electrice si electronice () a infiintat la nivelul intregii tari si finanteaza in regie proprie un sistem de colectare si eliminare nepoluanta a prin infiintarea unui numar de 111 centre de colectare selectiva a.
au obligatia sa finanteze sistemele de colectare si eliminare nepoluanta conform dispzitiilor hotararii de guvern sus indicate.
Incalcarea obligatiei se sanctioneaza in conformitate cu art. 13 al. 1 lit e din HG nr. 448/2005 cu amenda contraventionala, iar constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii se face de personalul paratei.
in prezent nici unul dintre producatori nu a finantat sistemul de colectare si eliminare nepoluanta (cele 111 centre de colectare) infiintat de reclamant.
In precent in Romania sunt inregistrati 912 producatori de in Registrul Producatorilor si tinut de.
La 25.09.2008 a solicitat paratei sa dispuna efectuarea controlului la toti producatorii inregistrati la si sa aplice sanctiunile contraventionale, considerand ca toti producatorii sunt vinovati de neindeplinirea obligatiei de finantare a sistemelor de colectare.
Scopul urmarit este acela de a determina producatorii sa intre in legalitate.
Parata i-a raspuns nesatisfacator ca va derula o actiune de control la nivel national spre finele anului 2008, care va aborda problematica respectarii prevederilor legale pe domeniul deseurilor de echipamente electrice si electronice.
Nu s-a facut nici o referire la modul in care urmeaza sa se indeplineasca operatiunea administrativa de control si sanctionare a producatorilor de pentru neideplinirea obligatiei prevazute de art. 8 al. 1 din HG nr. 448/2005.
Considera ca in cauza este vorba despre un refuz de efectuare a operatiunii adminsitrative necesare pentru protejarea dreptului si interesului sau legitim.
Si-a motivat interesul pe faptul ca in lipsa indeplinirii atributiilor de catre parata nici unul din producarori nu intelege sa finanteze sistemul de colectare al societatii reclamante.
In subsidiar a invocat dreptul cetatenilor la un mediu sanatos, care este incalcat in acest fel.
In drept, au fost invocate dispzitiile legii nr. 554/2004, HG nr. 1124/2007.
In dovedirea cererii sale, reclamantul a depus copii de pe cererea adresata paratei si raspunsul primit, certificat constatator privind societatea reclamanta, lista producatorilor de.
La 4.02.2009 parata a depus intampinare prin care a invocat exceptiile inadmisibilitatii, lipsei interesului reclamantului, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii reclamantului.
La 18.03.2009 reclamantul a depus raspuns la inampinare si o cerere precizatoare prin care a solicitat efectuarea controlului la toti producatorii de echipamente electrice si electronice inregistrati in evidenta Registrului tinut de si aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute de art. 13 al. 1 lit e din HG nr. 448/2005.
Reclamantul a depus si inscrisuri.
La termenul din 15.04.2009 parata nu a mai sustinut exceptia netimbrarii actiunii.
Instanta a pus in discutie celelalte exceptii invocate prin intampinare.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii se retine ca, pe capatul de cerere privind aplicarea sanctiunilor contraventionale, aceasta exceptie este intemeiata pentru urmatoarele considerente.
Aplicarea sanctiunilor contraventionale este atributul exclusiv al persoanelor cu atributii de control din cadrul autoritatii administrative parate conform art. 13 al. 2 lit a din HG nr. 448/2005 si a art. 15 al. 1 si 2 din OG nr. 2/2001.
Prin urmare nici chiar autoritatea publica parata nu poate dispune angajatilor, care au atributii de control si agenti constatatori sa aplice sanctiuni contraventionale la anumite persoane determinate sau determinabile.
Instanta de judecata nu se poate substitui in atributiile paratei si ale agentilor constatatori pentru a-i obliga pe acestia sa aplice sanctiuni contraventionale, cu atat mai putin pe calea unei actiuni in contencios adminsitrativ de obligare la aplicarea sanctiunilor contraventionale.
Instantele au atributia de a cenzura procesele verbale de contraventie potrivit dispzitiilor OG nr. 2/2001, insa chiar daca in baza unui proces verbal constata ca o anumita persoana a savarsit o contraventie, care insa nu a fost sanctionata de agentul constatator, nu poate hotara in locul acestuia sanctionarea contraventionala.
Este in acest fel cu atat mai evident faptul ca instanta de contencios adminstrativ nu poate hotara sau obliga o autoritate la sanctionarea contraventionala a unor persoane juridice.
Daca s-ar pronunta astfel instanta ar incalca principiul separatiei puterilor in stat si ar pronunta o hotarare cu depasirea atributiilor puterii judecatoresti.
de cele retinute mai sus va respinge ca inadmisibil capatul de cerere privind obligarea paratei la aplicarea sanctiunilor contraventionale, admitand sub acest aspect exceptia inadmisibilitatii invocata de parata prin intampinare.
In ceea ce priveste efectuarea unor controale se retine ca acestea pot fi incadrate in notiunea de operatiune adminsitrativa prevazuta de legea nr. 554/2004 astfel incat capatul 2 din cererea introductiva, respectiv capatul 1 din cererea precizatoare este admisibil.
Nu este intemeiata nici exceptia lipsei de interes deoarece din prevederile HG nr. 448/2005 si din obiectul de activitate al paratei reiese ca aceasta poate justifica un interes in cauza, deorece in urma controalelor efectuate unii producatori isi pot revizui atitudinea si pot sa aleaga sa finanteze printre altele si punctele de colectare, tratare, valorificare si eliminare nepoluanta a deseurilor.
Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine, cu privire la capatul de cerere privind obligarea paratei la efectuarea controlului la toti producatorii de inregistrati in evidenta Registrului Producatorilor si de tinut de avand ca obiectiv indeplinrea obligatiiei legale prevazuta de art. 8 al. 1 din HG nr. 448/2005, ca acest capat de cerere este neintemeiat pentru urmatoarele considerente.
Pe de o parte nu se poate retine vatamarea reclamantului prin neefectuarea respectivelor controale pentru ca nimic nu garanteaza ca agentii economici controlati si eventual sanctionati vor alege sa finanteze punctele de lucru, de colectare infiintate de reclamant.
Astfel se observa ca potrivit art. 8 al. 2 din HG nr. 448/2005 producatorii pot opta in a-si indeplini obligatiile fie individual, fie participand la un sistem colectiv.
Textul de lege lasa asadar la alegerea oricarui producator modul in care acesta intelege sa respecte dispozitiile referitoare la obligatia de a finanta sitemele de colectare, tratare, valorificare si eliminare nepoluanta a deseurilor istorice provenite de la gospodariile particulare.
In virtutea acestui drept la alegere producatorii pot finanta propriile puncte de colectare, neexistand obligatia legala de a le finanta pe cele ale reclamantului.
De asemenea, desi controlati si eventual chiar sanctionati producatorii de pot sa nu respecte in continuare dispozitiile invocate de reclamant.
Pe de alta parte se retine ca parata i-a comunicat reclamantului prin adresele din 8.09.2008 (fila 112) si 6.10.2008 (filele 8-12) ca va efectua la nivel national, sau local un control in privinta deseurilor de echipamente electrice si electronice.
Asa fiind se constata ca paratul a raspuns sesizarii reclamantului, neputandu-se retine nici ca nu a raspuns sesizarii, nici ca nu a facut-o in termen.
Ca urmare se constata neintemeiat capatul de cerere privind obligarea paratei la efectuarea controalelor, reclamantul nefiind vatamat intr-un drept recunoscut de lege prin actiunile paratei si in baza textelor de lege invocate mai sus, va respinge acest capat de cerere, astfel cum a fost modificat prin cererea precizatoare, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind aplicarea sanctiunilor contraventionale si respinge acest capat de cerere din actiunea reclamantului CENTRUL NAȚIONAL DE PRODUSE INFORMATICE cu sediul ales in B, nr. 319, sector 6, ca inadmisibil.
Respinge exceptia lipsei de interes invocata de parata GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU - COMISARIATUL GENERAL cu sediul in B,-, - sector 3.
Respinge capatul de cerere privind obligarea paratei la efectuarea controalelor, ca neintemeiat.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 27.05.2009.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
- -
Red. CP (4 ex.)
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina