Obligare emitere act administrativ. Sentința 329/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 329/CA

Ședința publică de la 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

Grefier - - -

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta -, cu domiciliul ales în,-, județul C, în contradictoriu cu pârâții - MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sect.5, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în B,-, sect.6, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.09.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 09.09.2009, pentru când:

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:

1.Prin cererea înregistrată sub nr. 974/36/15.07.2009 la Curtea de APEL CONSTANȚA, reclamanta, în contradictoriu cu pârâții - Ministerul Justiției Și Libertăților șiInspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, a solicita ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

-obligarea pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților să emită un act administrativ de autoritate publică individual prin care să recunoască calitatea sa de cetățean de jure al României,

-obligarea pârâtului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, să înregistreze în evidențele sale de specialitate prev. de OG nr. 97/2005, drept cetățean român.

În fapt, reclamanta a arătat că așa cum rezultă din actele anexate, autorii au fost cetățeni români, dobândind în felul acesta cetățenia română, conform principiuluijus sangvinisconsacrat de Legea nr. 21/1991, întrucât potrivit art. 5 lit.b din Legea nr. 21/1991 este cetățean român acela care a avut cel puțin un părinte cetățean român, iar potrivit art. 5 alin.2 din Constituție cetățenia română nu poate fi retrasă.

Mai mult, prin Legea nr. 171/2009 privind aprobarea OUG nr. 147/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 21/1991s-a impus soluționarea cu celeritate de către Comisia pentru acordarea cetățeniei din cadrul Ministerului Justiției și libertăților cetățenești depuse de către acei cetățeni care de jure,prin naștere, nu și-au pierdut niciodată cetățenia română iar autorii lor nu au renunțat expres la aceasta. În condițiile în care conform art. 10 cetățenia română se acordă persoanelor care au pierdut-o precum și descendenților până la gradul III inclusiv acestuia pot depune cererile atât la Ministerul Justiției cât și la prefecturi iar termenul de rezolvare este de maxim cinci luni.

Apreciază reclamanta că se consideră îndreptățită să solicite pronunțarea unei hotărâri care să impună pârâtelorsoluționarea cererii conform normelor în vigoare, întrucât se încadrează în situația prevăzută de Legea nr. 21/1991,completată și modificată, precum reiese din actele anexate acțiunii introductive. Nu există reglementări interne și internaționale care să infirme dreptul legal al basarabenilor de a fi cetățeni români, ci dimpotrivă, din interpretarea teleologică și sistematică a prevederilor Decretului nr. 33/1952 și ale Legii nr. 21/1991 reiese că autorii săi și-au păstrat cetățenia română.

Conform art. 8 din Legea nr. 554/2004, litigiile legate de refuzul autoritățile de a recunoaște un drept preexistent, concretizat prin trecerea serviciului public, sunt supuse de plin drept cenzurii instanței de contencios administrativ. Întrucât refuzul pârâtelor de a-i recunoaște calitatea de cetățean de jure al statului român constituie cazul prev. de art. 2 lit.i nu este necesară efectuarea procedurii prealabile fiind aplicabile prev. art. 7 alin.5 și art. 2 alin.2 din Legea nr. 554/2004.

Interesul de a promova acțiunea introductivă este unul legitim și juridic, personal și direct, născut și actual, în sensul art. 3 alin.(2) din Decretul nr. 31/1954.

Consideră reclamanta că nu pot fi ignorate prevederile Legii nr. 21/1991 care trebuie însă complinite cu reglementările Legii nr. 554/2004 și coroborate cu cele ale art. 40 din Directiva CE nr. 200/38.

Potrivit Legii nr. 21/1991, una dintre modalitățile de dobândire a cetățeniei române este prin naștere (art. 4 lit.a), dispozițiile art. 5 din același act normativ stabilesc cazurile în care o persoană poate fi considerată, de jure, cetățean român, prin naștere. Astfel, regula o constituie situația în care persoană s-a născut pe teritoriul României indiferent dacă ambii părinți sau numai unul este cetățean român. În schimb, dacă o persoană este născută în străinătate, dobândește cetățenia româna cu condiția ca unul sau ambii părinți să fie cetățeni români.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 33/1952, act normativ în vigoare la data nașterii părinților, sunt cetățeni ai persoanele care au dobândit în mod legal și nu au pierdut cetățenia română, iar prin Titlul III al Constituției din 1948, capitolul 7al Costituției din 1952, Titul II al Constituției din 1968 cât și în cuprinsul actelor normative din acea vreme nu a fost retrasă cetățenia română basarabenilor din teritoriile ce au făcut obiectul tratatului -.

Arată reclamanta că s-a născut pe teritoriul M însă autorii săi și-au păstrat cetățenia română în temeiul art. 5 alin.1 din Legea nr. 21/1991 și art. 1 din Decretul nr. 33/1952, așa încât dobândeau, de jure, cetățenia română, chiar dacă ulterior, datorită modificărilor politico-teritoriale, localitățile unde s-au născut și au avut domiciliul, au ajuns să fie încorporate în teritoriul rusesc, iar după 1991 în cel al Republici Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art. 5 alin.2 din Constituție, cetățenia dobândită prin naștere nu poate fi retrasă.

În aceste condiții, solicită reclamanta să se rețină că se circumscrie dispozițiilor art. 5 alin.2 lit.b din Legea nr. 21/1991, în sensul că este considerat cetățean român cel născut în străinătate,dacă cel puțin unul dintre părinți are la rândul său cetățenia română.

Mai arată reclamanta că părinții s-au născut pe teritoriul României având descendență română,a locuit continuu și statornic la adresa indicată drept domiciliu procesual în cererea introductivă(iar în prezent nu mai este necesar ca persoana care solicită redobândirea cetățeniei române să locuiască efectiv în România),așa încât legăturile sale cu societatea românească sunt mult mai strânse decât în cazul unei persoane născute în străinătate. A dovedit prin comportament și atitudine, loialitate față de statul și poporul român, a împlinit vârsta de 18 ani, are asigurate mijloacele legale de existență, fiind cunoscută cu o bună comportare și nefiind condamnată penal în țară sau străinătate.

În dreptau fost invocate dispozițiile Legii nr. 21/1991, art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În dovedire reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

2.1Pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persanelor, legal citat a formulat întâmpinare, prin care a invocatexcepția lipsei calității procesuale pasive, făcând trimitere la dispozițiile art. 11 alin.(1) și alin.(2) din OG nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că "Inspectoratul este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, ce funcționează în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, înființat prin reorganizarea Direcției de Evidență a Populației din cadrul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, și care exercită atribuțiile ce îi sunt date în competență prin lege, cu privire la organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor".

2.2Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, legal citat a formulat întâmpinare prin care a invocatexcepția inadmisibilității acțiuniipentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 554/2004.

În motivarea excepției s-a arătat că reclamanta nu s-a adresat Ministerului Justiției și Libertăților - Direcția cetățenie cu o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim, iar acest pârât nu a emis reclamantului și nu a încheiat nici un act administrativ în sensul prezentei legi. Acest aspect reiese și din adresa nr. 12806/DC/24.08.2009 a Comisiei pentru cetățenie, potrivit căreia reclamanta nu figurează în evidențele Direcției cetățenie cu o cerere de redobândire a cetățeniei române.

Prin urmare, întrucât în cauză nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, consideră că acțiunea formulată este inadmisibilă.

3.În ședința publică din 02.09.2009Curteaa invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea cererii motivat de faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă: "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în temeiul dispozițiilor din Legea nr. 21/1991 și Legea nr. 554/2004 invocând în stabilirea competenței teritoriale a instanței faptul că și-a ales domiciliul procesual în,-, județul

Dispozițiile art.10 al.3 din Legea nr. 554/2004 stabilesc o competență teritorială alternativă, ca o facultate pentru reclamant în sensul că acesta se poate adresainstanței de la domiciliul săusau celeide la domiciliul pârâtului.

Din probele administrate cât și din precizările făcute de apărătorul ales a rezultat că reclamanta nu are domiciliul în raza teritorială a Curții de APEL CONSTANȚA.

De asemenea, dispozițiile din Legea nr. 21/1991 stabilesc competența teritorială exclusivă în favoarea Curții de apel București în condițiile în care reclamantul nu are domiciliul sau reședința în România.

Actul de autoritate publică cu caracter individual în materia cetățeniei solicitat a fi emis de Ministerul Justiției și Libertăților cade sub incidența dispozițiilor din Legea nr. 21/1991 motiv pentru care Curtea apreciază ca fiind aplicabile dispozițiile art. 159 al.3 din Codul d e procedură civilă potrivit cărora necompetența este de ordine publică când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Pe cale de consecință, urmează a se aprecia că fiind în prezența unei competențe teritoriale exclusive, excepția are caracter de ordine publică, motiv pentru care în temeiul art.158 din Codul d e procedură civilă se va declina competența de soluționare în favoarea Curții de apel București.

Excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de Inspectoratul Național pentru Evidența Persanelor și inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Justiției și Libertăților urmează a fi soluționate de instanța competentă legal și în favoarea căreia s-a declinat cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 158 din Codul d e procedură civilă raportat la art. 10 alin.3 din Legea nr. 554/2004 și Legea nr. 21/1991.

Declină acțiuneaformulată de reclamanta -, cu domiciliul ales în,-, județul C, în contradictoriu cu pârâții - MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sect.5, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR, cu sediul în B,-, sect.6,la Curteade apel București - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 09 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.hot.jud.

5 ex./ 8.10.2009

11.09.2009

Dosar nr-

Data ______________

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

CĂTRE

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Vă înaintăm alăturat dosarul cu nr. mai sus menționat, întrucât prin sentința civilă nr. 329/CA/09.09.2009 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA s-a declinat cauza la Curtea de apel București - Secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Dosarul conține ____ file.

Președinte de complet

- -

Grefier

- -

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 329/2009. Curtea de Apel Constanta