Obligare emitere act administrativ. Sentința 3565/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr.3565

Ședința publică de la 28.10.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Hortolomei Victor

GREFIER - - -

...

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, având ca obiect obligare emitere act.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns reclamanții, și și pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pârâta a depus la dosar în data de 26.10.2009 concluzii scrise, prin serviciul registratură.

Curtea, având în vedere că au fost citați reclamanții cu mențiunea de a timbra cu taxa judiciară de timbru de 43 lei și timbrul judiciar de 0,3 lei și nu au depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și nici dovada calității de semnatar al acțiunii, Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării acțiunii și a lipsei calității de reprezentant.

CURTEA

Asupra cauzei de contencios administrativ prezente:

Prin cererea înregistrată sub nr. menționat, pe rolul acestei instanțe, reclamanții, și au chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire a despăgubirilor bănești stabilite prin decizia nr.541/A/2005, în cuantum de 2.325.793.680 lei vechi, actualizați cu indicele de inflație; solicitând, se asemenea, daune interese în cuantum de 1000 Ron/zi de întârziere și daune morale în cuantum de 50.000 lei pentru modul defectuos în care a instrumentat dosarul.

În motivare, reclamanții au arătat că, prin decizia Curții de APEL BUCUREȘTI nr.541/A/04.06.2005 s-a stabilit că Ministerul Administrației și Internelor este obligat să le plătească reclamanților despăgubiri pentru terenul expropriat în cuantum de 235.793.680 lei vechi, emițând decizie în acest sens.

Reclamanții au depus în octombrie 2005 dosarul complet la pârâtă, moment din care până în prezent aceasta nu a dat curs solicitării reclamanților de a stabili cuantumul despăgubirilor, reclamanții făcând toate demersurile necesare în acest sens.

Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1075 și 1079 Cod civil.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității solicitării de restituire a despăgubirilor bănești stabilite prin decizia Curții de APEL BUCUREȘTI nr.541/A/2005 întrucât reclamanții nu dețin un titlu de plată emis de și nici nu au urmat procedura prevăzută de cap.1Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Referitor la solicitarea reclamanților privind acordarea daunelor interese în cuantum de 1000 Ron pe zi de întârziere, pârâta arată că, potrivit dispozițiilor art.5803Cod procedură civilă, debitorul poate fi constrâns la îndeplinirea obligației prin aplicarea unei amenzi civile, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune interese, astfel că solicitarea reclamanților cu privire la aceasta este neîntemeiată.

Cu privire la solicitarea reclamanților referitoare la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 Ron, pârâta arată, în esență, că, în speța de față, nu se poate lua în discuție refuzul nejustificat al acesteia, precum și faptul că, persoana vătămată trebuie să facă dovada prejudiciului, conform art.1169 Cod civil. Astfel, întrucât reclamanții nu au făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului suferit, și nici nu este dovedită vinovăția pârâtei, este neîntemeiată și această solicitare.

Față de cele de mai sus solicită admiterea excepției prematurității solicitării de restituire a despăgubirilor bănești stabilite prin decizia nr.541A/2005; respingerea solicitărilor de actualizare a măsurilor reparatorii solicitate, de plată a daunelor interese și a daunelor morale, ca neîntemeiate.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr.10/2001, art.115-119 Cod procedură civilă, Legea nr.247/2005 și G nr.81/2007.

La termenul de judecată din 28.10.2009, Curtea a invocat, din oficiu, excepția netimbrării acțiunii și a lipsei calității de reprezentant a semnatarului acțiunii.

Soluționând cu prioritate conform art.137 Cod procedură civilă, excepția netimbrării cererii, excepție de procedură, absolută, dilatorie, dar peremptorie în final, Curtea o apreciază ca fiind fondată, urmând aoa dmite, având în vedere faptul că reclamanții, deși au fost legal citați cu această mențiune (filele 17-19 dosar), nu au achitat taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii, astfel încât în cauză devine incidentă sancțiunea nulității acțiunii, conform art.20 al.1, 3 din Legea nr.146/1997.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrată, acțiunea formulată de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Avocat, în B,-,.9,.F,.303, sector 2, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, Calea nr.202, sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.

Tehnodact.

5 ex./15.03.2010

Președinte:Hortolomei Victor
Judecători:Hortolomei Victor

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 3565/2009. Curtea de Apel Bucuresti