Obligare emitere act administrativ. Sentința 3587/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Sentința civilă nr. 3587

Ședința publică din data de 29.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Eugenia Ion

Grefier: ---

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâții SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989 și COMISIA A REVOLUȚIONARILOR DIN 1989.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal, lipsind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este obligare emitere act administrativ șiprocedura este legal îndeplinită, cu toate că reclamantul pentru termenul de azi a fost citat la domiciliul ales la -, care și-a retras mandatul de asistență juridică, conform cererii pe care a depus-o la dosar la data de 23.10.2009.

Reclamantul, personal, solicită comunicarea actelor de procedură la adresa sa de domiciliu, din-,. 3,. 1,. 4,. 17, sector 4.

Curtea precizează reclamantului căpârâta Comisia a Revoluționarilor din 1989 invocatexcepția lipsei calității procesuale pasive, iarpârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 invocatexcepția lipsei procedurii prealabileșiexcepția prematurității introducerii acțiunii, apoi pune în discuție excepțiile.

Reclamantul, personal, arată că dosarul său ar fi trebuit să treacă din anul 2006 de Comisia, dar tot din cauza SSPR a fost împiedicat acest lucru. Dosarul său a intrat în lucru urmare a introducerii acțiunii în instanță. Precizează că pârâta Comisia a Revoluționarilor din 1989 are calitate procesuală pasivă. În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul SSPR, procedura prealabilă a fost efectuată, pentru că, dacă nu ar fi fost îndeplinită, nu ar fi fost pe cale a primi un răspuns. Pe excepția prematurității acțiunii, actul solicitat prin acțiune ar fi trebuit emis, condițiile fiind îndeplinite, însă este vorba de rea-voință. Solicită respingerea celor trei excepții.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamantul - în contradictoriu cu pârâții Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 și Comisia a Revoluționarilor din 1989, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la eliberarea certificatului doveditor al calității de revoluționar, preschimbat, conform Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, într-un termen rezonabil.

De asemenea, s- solicitat obligarea pârâților la plata de daune morale, materiale, cominatorii și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este membru al Asociației de Revoluționari " Poporului, Jilava 1989" și, în această calitate deține certificat doveditor al calității de revoluționar cu titlul de "Luptător - remarcat prin fapte deosebite", certificat obținut în baza Legii nr. 42/1999, republicată, și pe baza documentelor care atestă implicarea sa în evenimentele din timpul din 1989.

Reclamantul precizat că obținut și brevet acordat prin Decretul nr. 226/1992 emis de Președintele României.

Reclamantul mai arătat că depus la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 dosarul nr. 6806/11.11.2004, cu toate documentele necesare preschimbării certificatului de revoluționar, însă nici până în prezent acesta nu i- fost eliberat.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 341/2004, HG nr. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și art. 21 din Constituție.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.05.2009, pârâta Comisia Revoluționarilor din 1989 invocat excepția lipsa calității procesuale pasive, motivat de faptul că este un organ de lucru al Camerei Deputaților, fără personalitate juridică, iar în sarcina acesteia nu poate fi reținut un refuz nejustificat de preschimbare certificatului de revoluționar, în condițiile în care Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 nu a propus dosarul reclamantului pentru acordarea avizului prevăzut de lege.

Pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 formulat întâmpinare la data de 01.06.2009, prin care invocat excepția lipsei procedurii prealabile, pentru nerespectarea disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, excepția prematurității introducerii acțiunii, motivat de faptul că, prin art. din OG nr. 1/2008, a fost prorogat termenul prevăzut de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 341/2004, pentru preschimbarea certificatului de revoluționar, până la data de 30.06.2009 inclusiv.

Pârâtul precizat că dosarul reclamantului, la ultima analiză acestuia de către membrii Comisiei, nu conținea toate documentele prevăzute de art. 124din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1412/2004, astfel că nu poate fi obligat să preschimbe certificatul de revoluționar, atâta timp cât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

La data de 02.06.2009, reclamantul a formulat precizare la acțiune, în sensul că solicită obligarea pârâților la plata daunelor morale și materiale în valoare de 15.000 RON, emiterea efectivă certificatului doveditor al calității de revoluționar, preschimbat, conform Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în valoare de 200 RON pe zi de întârziere, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză s- administrat proba cu înscrisuri.

Curtea, examinând cu prioritate, conform disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția prematurității introducerii acțiunii, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, reține următoarele:

Excepția lipsei procedurii prealabile este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, având în vedere că reclamantul îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, împrejurare ce rezultă din adresele de răspuns nr. 42/022/21.01.2009 emisă de Comisia Revoluționarilor din 1989 și nr. 18/224/20.01.2009 emisă de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989.

Referitor la excepția prematurității acțiunii, Curtea constată că susținerile pârâtului sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Acțiunea dedusă judecății vizează recunoașterea dreptului reclamantului de obține preschimbarea certificatului de revoluționar, în condițiile Legii nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, obligarea pârâtului la emiterea certificatului preschimbat și la repararea pagubei cauzate prin refuzul de eliberare a certificatului, refuz apreciat de reclamant ca fiind nejustificat.

Dreptul subiectiv invocat de reclamant nu îndeplinește una dintre condițiile prevăzute de lege pentru putea fi valorificat pe cale de acțiune, aceea de a fi actual, adică de nu fi supus unui termen sau unei condiții suspensive.

Astfel, la data sesizării instanței (24.03.2009) erau în vigoare disp. OUG nr. 1/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56/24.01.2008, potrivit cărora termenul pentru preschimbarea certificatelor de revoluționar este 30 iunie 2009 inclusiv, iar termenul final de solicitare preschimbării și de depunere documentelor solicitate pentru completare este 31.12.2008.

În condițiile în care dreptul din raportul juridic dedus judecății este afectat de un termen suspensiv, dreptul de a acționa nu s- născut, iar cererea promovată anterior împlinirii termenului apare ca fiind prematur formulată.

Este de observat că dreptul afirmat de reclamant nu îndeplinește cerința de a fi actual nici la momentul soluționării cauzei de către instanță, întrucât termenul prevăzut de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 341/2004 fost prorogat prin OUG nr. 84/30.06.2009, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 452/01.07.2009, până la data de 01.01.2010 inclusiv.

În aceste condiții, Curtea va dispune admiterea excepției prematurității introducerii acțiunii și respingerea acțiunii, astfel cum a fost precizată, ca fiind prematur formulată.

În raport de soluția dată excepției prematurității, devine inutilă analiza excepției lipsei calității procesuale pasive pârâtei Comisia Revoluționarilor din 1989.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989.

Admite excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată de același pârât.

Respinge acțiunea promovată de reclamantul, cu domiciliul în B,-,. 3,. 1,. 4,. 17, sector 4, în contradictoriu cu pârâții SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN 1989, cu sediul în B, B-dul - de H nr. 3-5, sector 1 și COMISIA A REVOLUȚIONARILOR DIN 1989, cu sediul în B, Palatul Parlamentului, str. - nr. 2-4, sector 5, astfel cum a fost precizată, ca fiind prematur formulată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - ---

Red.EI

Tehnored.CB/ 5 ex.

18.11.2009

Președinte:Eugenia Ion
Judecători:Eugenia Ion

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 3587/2009. Curtea de Apel Bucuresti