Obligare emitere act administrativ. Sentința 3826/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3826
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de obiect față de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a Ministerului Finanțelor Publice.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2009 și completată în ședința publică din data de 20 mai 2009, reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca "for tutelar" al COMISIEI CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, solicitând obligarea pârâților la emiterea în favoarea sa a titlului de plată prevăzut de Titlul VII, cap.1art. 182lit. c din Legea nr. 247/2005, pentru suma de 500.000 de lei.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a învederat instanței că notificarea sa în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată favorabil prin Dispoziția nr. 5826/09.05.2006 a primarului mun. B, acordându-se măsuri reparatorii prin echivalent, aceasta fiind înaintată Secretariatului Comisiei Centrale "pentru analiză și competentă soluționare".
După o primă retrimitere a dosarului la Primăria municipiului B, prilej cu care aceasta din urmă și-a îndreptat propria culpă, emițând o nouă dispoziție nr. 8630/21.08.2007, după care a fost din nou trimis la care ai-a solicitat tot felul de acte în completare, tergiversând soluționarea dosarului său.
Urmare a promovării unei acțiuni în instanță în acest sens, în data de 17.12.2008 a fost emisă decizia nr. 3697 privind acordarea de despăgubiri pentru suma de 772.891,93 lei, însă emiterea titlului de plată nu s-a realizat nici până la momentul sesizării instanței, cu toate că reclamantul și-a manifestat opțiunea în acest sens, pentru suma de 500.000 de lei.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 15 iunie 2009, pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a invocat excepția prematurității acțiunii, în raport de prevederile art. 182pct. 1 lit. a din HG nr. 128/2008 și art. 182lit. a Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora emitere a unui titlu de plată și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite se va dispune în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare în contul.
Prin intitulatele "note scrise"înregistrate la dosarul cauzei în data de 15 iunie 2009, pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are nici un fel de atribuții în privința emiterii titlurilor de plată.
La rândul său, prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 iunie 2009, înregistrate la dosarul cauzei în data de 15 iunie 2009, pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are nici un fel de atribuții în privința emiterii titlurilor de plată.
Prin înscrisul depus la dosar în data de 21 iulie 2009, reclamantul a adus la cunoștința instanței că, după promovarea prezentei acțiuni, a fost emis titlul de plată pentru suma de 500.000 de lei, prin decizia nr. 92/20.05.2009, solicitând ca instanța să dispună "în consecință asupra situației juridice astfel create cu privire la obiectul cauzei" ( 139-140).
Având în vedere emiterea de către pârâta a titlului de plată pe parcursul derulării prezentei cauze, mai exact în data de 20 mai 2009 ( 140), Curtea urmează a respinge acțiunea față de pârâta ca rămasă fără obiect.
În privința pârâților Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Ministerul Finanțelor Publice, Curtea apreciază ca întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora, având în vedere că instituția în competența căreia legea a atribuit emiterea titlului de plată este, potrivit disp. art. 18 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Prin urmare, față de acești doi pârâți, acțiune ava fi respinsă pentru lipsa calității procesual pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamantul ,. în mun. B,-,. B,.2,. 21, sector 2, formulată în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în mun. B, Calea nr. 202, sector 1, și pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâții COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în mun. B, Calea nr. 202, sector 1, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în mun. B,-, sector 5.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2009.
JUDECĂTOR GREFIER
Red./dact. 6 ex. MN/MN
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat