Obligare emitere act administrativ. Sentința 3862/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Sentința civilă nr. 3862

Ședința publică din 12.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Eugenia Ion

Grefier: ---

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinită, că reclamanta a depus, prin serviciul registratură, la data de 12.11.2009, dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 4 lei, și a timbrului judiciar, în valoare de 0,5 lei, și cerere de judecată în lipsă, și că pârâtul a depus, prin serviciul registratură, la data de 29.09.2009, întâmpinare, în două exemplare.

Curtea, având în vedere că reclamanta a solicitat și judecata în lipsă, reține cauza spre soluționarea, în principal, a excepției prescripției dreptului la acțiune invocate de pârât, prin întâmpinare, și, în subsidiar, a fondului cererii de chemare în judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia să-i primească cererea și actele necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 10 septembrie 2005, s-a prezentat personal la Secția Consulară Ambasadei României de la Chișinău în vederea depunerii cererii și actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române în temeiul art. 101din Legea nr. 21/1991, însă fost refuzată, pe motiv că trebuie să facă o cerere scrisă de programare prin poștă, pentru a fi invitată să depună cererea de redobândire a cetățenie române împreună cu actele necesare.

Reclamanta mai arătat că a depus o asemenea cerere la data de 13 septembrie 2006, dar până în prezent nu a fost programată, deși la data de 24.04.2009 s- adresat personal Ambasadei României la Chișinău cu rugămintea de fi programată.

Reclamanta a susținut că Legea nr. 21/1991 nu prevede o programare, că nicio misiune diplomatică sau consulară din străinătate nu practică această modalitate de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române.

În final, s- precizat că termenul de programare de 3 ani este un termen exagerat de și nu poate fi justificat, iar prin acțiunile ilegale ale pârâtului nu-și poate exercita dreptul prevăzut de Legea nr. 21/1991, acela de depune cererea și actele necesare pentru redobândirea cetățeniei române.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20.09.2009, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru a fi obligat Ministerul Afacerilor Externe la soluționarea cererii formulate în luna septembrie 2006, față de disp. art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond, solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâtul a arătat că, în condițiile în care reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe lipsa unui răspuns la cererea adresată în luna septembrie 2006, fără dovedi că s- adresat cu o cerere similară în data de 24.04.2009, în temeiul art. 11 alin. 5 din Legea nr. 554/2004, acțiunea este prescrisă, deoarece la data introducerii cererii în instanță se împlinise termenul de 6 luni în care reclamantul trebuia să formuleze acțiunea, termen ce curs de la data când s-a împlinit intervalul legal de soluționare pentru prima cerere, respectiv data de 13.10.2006.

Pe fond, pârâtul a susținut că existența unei capacități limitate a Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Chișinău de a procesa dosarele cuprinzând cererile de redobândire a cetățeniei române și actele necesare impus organizarea unei programări, că potrivit acesteia cele peste 360.000 de persoane care au dorit să depună cererea pentru redobândirea cetățeniei române sunt invitate, în ordinea cronologică a formulării cererilor de intenție, să se prezinte la secția consulară unde are loc verificarea existenței documentelor prevăzute de lege, dosarul fiind transmis ulterior Ministerului Justiției pentru analizarea cererii de redobândire a cetățeniei române.

Pârâtul subliniat faptul că este de importanță esențială faptul că activitatea de organizare Ministerului Afacerilor Externe în Republica nu aparține integral deciziei luate la nivelul acestei instituții, că trebuie analizată situația specifică a derulării activității în exteriorul României, cu aprecierea justă a gradului în care Ministerul Afacerilor Externe poate dimensiona structura sa administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea Statului român.

În privința reclamantei, pârâtul a menționat că a formulat scrisoarea de intenție la data de 13.10.2009, adresându-se prin scrisoare recomandată secției consulare ambasadei, că nu pot fi create premisele unei discriminări prin faptul acceptării depunerii documentelor "peste rând" din partea reclamantei, în raport de sutele de mii de persoane care și-au exprimat anterior dorința de a redobândi cetățenia română.

Referitor la termenul rezonabil reglementat prin art. 10 din Convenția europeană privind cetățenia, pârâtul a afirmat, pe de parte, că în aprecierea acestuia se impune a se avea în vedere situația reală, respectiv numărul mare de cereri existente în lucru raportat la personalul desemnat să îndeplinească formalitățile de primire dosarelor, iar pe de altă parte, că dispozițiile respectivei Convenții nu sunt incidente în speță, din moment ce prevăd obligație statului în facilita redobândirea cetățeniei române de către persoanele care o aveau, numai în situația în care domiciliază în mod obișnuit și legal pe teritoriul său.

Pârâtul a adăugat că, în lipsa unui temei legal concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetățeniei române și de le impune apoi autorității administrative, potrivit autorității de lucru judecat, într- ordine care ar putea însemna dereglarea activității secției consulare ambasadei României în Republica

În dovedirea acțiunii s- administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

La data de 13 septembrie 2006 reclamanta a formulat cerere către Secția Consulară Ambasadei României din Republica M, prin care a solicitat primirea cererii de redobândire a cetățeniei române însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, în temeiul Legii nr. 21/1991.

Cererea fost expediată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, împrejurare necontestată de autoritatea pârâtă.

La această cerere, pârâtul nu comunicat un răspuns reclamantei.

La data de 24.04.2009, reclamanta a revenit cu nouă cerere formulată la Ambasada României de la Chișinău, solicitând programare pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române, însă și de această dată a fost refuzată.

Prin acțiunea dedusă judecății, se invocă refuzul autorității pârâte de soluționare a cererii privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române, refuz considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat.

Potrivit art. 11 alin. 1 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii.

În speță, refuzul pretins nejustificat de soluționare a cererii fost exprimat la data de 24.04.2009, iar sesizarea instanței a avut loc la data de 04.05.2009, în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Curtea constată că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât este neîntemeiată și urmează să dispună respingerea acesteia.

Examinând pe fond acțiunea promovată de reclamantă, Curtea constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele motive:

Conform disp. art. 12 alin. 2 din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare a cetățeniei române întemeiată pe disp. art. 10 alin. 1 și art. 101, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reședința solicitanților. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie.

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenției europene asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997, prevăd că: "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

În speță, având în vedere că reclamanta și- exprimat voința de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române în urmă cu 3 ani, în septembrie 2006, că cerința impusă de legiuitor este în sensul că aceste cereri să fie înaintate de îndată Comisiei pentru cetățenie, Curtea apreciază că refuzul pârâtului de efectuare operațiunii administrative-invitarea acesteia pentru înregistrarea cererii și a actelor doveditoare, exprimat la momentul formulării ultimei cereri (aprilie 2009) este unul nejustificat.

Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va dispune admiterea acțiunii și obligarea pârâtului să- primească reclamantei cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.

Admite acțiunea formulată de reclamanta, prin reprezentant, cu domiciliul în municipiul Chișinău, or., str. - -, 3, Republica M, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, cu sediul în B, str.-, sector 1.

Obligă pârâtul să- primească reclamantei cererea și actele necesare redobândirii cetățeniei române.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - ---

Red.EI

Tehnored.CB

4 ex.

17.12.2009

Președinte:Eugenia Ion
Judecători:Eugenia Ion

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 3862/2009. Curtea de Apel Bucuresti