Obligare emitere act administrativ. Sentința 4295/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 4295
Ședința publică de la 03.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta ASOCIEREA FORMATĂ DIN SC SRL, SC SRL, SC COM SRL, SC TRANS SRL, SC SRL reprezentată de liderul Asocierii SC SRL, în contradictoriu cu pârâtele COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței la prima strigare a cauzei că s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, la data de 27.11.2009, din partea pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, întâmpinare la acțiunea reclamantei.
Apărătorul reclamantei depune la dosar chitanță de plată a taxei de timbru în cuantum de 39 lei și două timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, pe cererea de chemare în judecată, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă.
Curtea înmânează apărătorului reclamantei copie de pe întâmpinarea formulată de pârâtaDIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI
Apărătorul reclamantei arată că nu solicită un termen pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării depusă de pârâtaDIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei Curtea pune în discuție excepția necompetenței - materiale și teritoriale - invocată de pârâtaDIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C,prin întâmpinarea depusă la dosar.
Apărătorul reclamantului depune la dosar dovada necesității soluționării cauzei de față cu celeritate, sens în care solicită a se discuta cauza atât pe excepția invocată prin întâmpinare, cât și pe fond, având în vedere că este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Cât privește excepția necompetenței materiale, Decizia nr. 873/12 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care o depune la dosar în ședința de față, a stabilit competența în favoarea Curții de Apel, astfel că solicită respingerea excepției, față de dispozițiile art. 286 din OUG nr. 34/2006, ce stabilesc exclusiv competența de soluționare a unor astfel de cauze în favoarea Curții de Apel. Solicită respingerea excepției necompetenței materiale și față de obiectul dosarului - executarea unui contract ce are ca obiect infrastructura de transport de interes național pentru care legea stabilește în mod expres competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București.
Cât privește excepția necompetenței teritoriale, solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 3.pr.civ. precum și faptul că sediul principal al autorității centrale se află în Solicită astfel a se respinge și excepția necompetenței teriale invocată în cauză, ca fiind neîntemeiată.
Pe fondul acțiunii solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată și motivată, având în vedere că în cauză este vorba de o creanță certă, lichidă și exigibilă iar din adresele existente la dosarul cauzei rezultă că pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA a recunoscut integral debitul datorat. Solicită ca în maxim 10 zile pârâta - debitoare să fie obligată să achite debitul datorat precum și penalitățile, astfel cum au fost ele calculate și menționate în acțiune.
Solicită și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar achitate în cauză.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, în principal pe excepția necompetenței - materiale și teritoriale - invocată de pârâtă, și în subsidiar pe fondul acțiunii, astfel cum a fost formulată și motivată.
CURTEA,
Instanța constată următoarele asupra cererii de față.
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul acestei instanțe reclamanta ASOCIEREA FORMATĂ DIN SC SRL, SC SRL, SC COM SRL, SC TRANS SRL, SC SRL reprezentată de liderul Asocierii SC SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI pronunțarea unei hotărâri judecătorești în baza OUG 119/2007 prin care să se dispună emiterea unei ordonnațe de paltă prin care să se dispună obligarea debitoarei la:
1.la plata, in termenul minim de 10 zile prevazut de OUG 119/2007 de la momentul pronuntarii hotararii, a sumei de 89.675,45 lei reprezentand debit restant;
2.la plata, in termenul minim de 10 zile prevazut de OUG 119/2007 de la momentul pronuntarii hotararii, a sumei de 9.118,26 lei reprezentand penalitati de intarziere, cu mentiunea actualizarii valorii penalitatilor prin aplicarea dispozitiilor contractuale pana la momentul platii efective a debitului principal, precum si
3.la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de desfașurarea prezentului litigiu.
În motivarea cererii reclamanta arată că valoarea serviciilor și lucrărilor realizate de reclamantă pentru care s-au emis trei facturi la data de 11.05.2009 sunt în valoare totală de 89.675,45 lei pe care debitoarea -DRDP C nu le-a achitat, deși la procedura concilierii a recunoscut debitul pe care a declarat că-l va achita până la data de 20.09.2009.
Se solicită obligarea la plata debitului în termen de maxim 10 zile de la pronunțarea hotărârii.
În ceea ce privește creanța, reclamanta arată că aceasta este certă, lichidă și exigibilă, în raport de disp.art.379(3) cod pr.civ. conform contractului nr.1039/118.11.2008 și facturile din 11.05.2009.
În ceea ce privește plata penalităților, reclamanta arată că acestea sunt legal datorate în raport de disp.art.123 din contractul nr.1039/18.11.2008, fiind în cuantum de 0,1% din valoarea facturii, fără TVA, neonorate în termen până la achitare, iar data scadentă a obligației de plată este de 60 de zile calendaristice de la confirmarea primirii facturii de către achizitor.
În susținerea acțiunii reclamanta depune la dosar copia contractului cadru nr.1031/11.11.2008, copia facturilor din 11.05.2009 și dovada achitării taxei de timbru.
La dosar pârâta CNADNR prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Caf ormulat întâmpinare în care a invocat excepția de necompetență materială și teritorială a Curții de Apel București în raport de disp.art.25.2 din contractul nr.1039/18.11.2008 încheiat între părți, apreciind că în cauză competența materială de soluționare revine Judecătoriei Cluj N și nu Curții de Apel București.
Pe fond se solicită respingerea cererii de emitere a ordonanței de plată pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile prev.de OUG 119/2007, creanța nefiind certă,lichidă și exigibilă deoarece penalitățile nu au fost corect calculate.
La dosar reclamanta a depus răspuns la întâmpinare în care solicită respingerea excepțiilor și pe fond admiterea cererii astfel cum a fost formulată, depunând copia încheierii din 6.03.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială - filele 61-67 ds.
Pe excepția de necompetență materială, excepție de ordine publică, instanța în baza art.137 și 159 cod pr.civ. o va aprecia ca neîntemeiată în raport de dispozițiile speciale aplicabile, respectiv art.286 din OUG 34/2006 și a disp.art.10(1) din Lg.554/2004 care se aplică cu prioritate, în raport de dispozițiile din contractul încheiat între părți, respectiv disp.art.5(19 din OUG 119/2007.
În consecință instanța va respinge excepția de necompetență materială și teritorială invocată de debitoarea CNADNR-DRDp
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei din România, instanța apreciază că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece nu este parte în contractul încheiat între părți nr.1039/18.11.2008 și nu are calitatea de debitor în raportul obligațional născut în baza acordului cadru din 11.11.2008 și a contractului din 18.11.2008.
Pe fond instanța va aprecia pentru următoarele considerente că în parte cererea de emitere a ordonanței de plată este intimată în cauză fiind îndeplinite condițiile prev.de art.10(1,2 și 3) din OUG 119/2007.
Cererea apare ca neîntemeiată pentru suma reprezentând debitul principal în cuantum de 89.675,45 lei necontestată de pârâta-debitoare CNADNR- Direcția Regională Drumuri și Poduri necontestat și recunoscut de pârâta-debitoare prin adresa nr.3950/24.08.2009 - fila 44 ds. creanța fiind certă,lichidă și exigibilă.
Cererea de emitere a ordonanței de plată pentru suma de Lg.9/1998.118,26 lei reprezentând penalități de întârziere va fi respinsă deoarece acest cuantum nu a fost însușit de ambele părți, pârâta contestând calculul penalităților făcut de reclamantă.
Pe cale de consecință, instanța în baza art.10(2 și 3) din OUG 119/2007 va emite o ordonanță de plată parțială pentru suma ce corespunde părții necontestate a creanței și va stabili ca termen de plată a sumei pentru debitoarea CNADNR SA prin Direcția Regională Drumuri și Poduri C, 20 de zile de la data comunicării ordonanței de plată.
Conform art.274 cod pr.civ. va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de necompetență materială.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIEREA FORMATĂ DIN SC SRL, SC SRL, SC COM SRL, SC TRANS SRL, SC SRL reprezentată de liderul Asocierii SC SRL, cu sediul în B, nr.145, județ B, în contradictoriu cu pârâtele COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în B,-, sector 1, și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C, cu sediul în C N,-, județ
Dispune emiterea unei ordonanțe de plată parțială "pentru debitoarea CNADNR-SA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C", pentru suma de 89.675,45 lei reprezentând debit principal restant, necontestat, cu termen de plată de 20 de zile de la data comunicării ordonanței de plată.
Respinge capătul de cerere privind emiterea ordonanței de plată pentru suma reprezentând penalitățile de întârziere solicitate.
Obligă pârâta debitoare la 42 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de anulare în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 3.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/5ex.
6.01.2010
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria