Obligare emitere act administrativ. Sentința 4363/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.4363
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08.12.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Canacheu Claudia
GREFIER - -
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta ASOCIEREA - SC SRL, SC SRL, SC COM SRL, SC TRANS SRL, SC SRL - PRIN LIDER SC SRL, în contradictoriu cu pârâții COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA și COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta ASOCIEREA - SC SRL, SC SRL, SC COM SRL, SC TRANS SRL, SC SRL - PRIN LIDER SC SRL prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI Cad epus la dosar, la data de 30.11.2009, întâmpinare și la data de 07.12.2009 completare la întâmpinare.
Apărătorul reclamantei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Se comunică apărătorului reclamantei copia întâmpinării și copia completării la întâmpinare.
Curtea pune în discuție excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței invocată prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției arătând că potrivit disp. art. 286 din OUG 34/2006, competența de soluționare a cauzei aparține în exclusivitate Curții de Apel București. De asemenea, solicită respingerea excepției și în raport de disp. art. 5 alin.3 din OUG 119/2007, art. 10 alin.1 din Legea 554/2004 și art. 8 și art. 9 alin.2 din pr.civ.
Curtea pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA invocată prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției arătând că DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C este doar un punct de lucru al COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, fără personalitate juridică. Depune concluzii scrise și practică judiciară.
Curtea acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea cererii și emiterea unei ordonanțe parțiale cu privire la plata penalităților, care nu au fost contestate, actualizate cu rata inflației până la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2009, reclamanta Asocierea - SC SRL, SC SRL, SC Com SRL, SC Trans SRL, SC SRL - prin lider SC SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata, în termenul minim de 10 zile prevăzut de OUG nr.119/2007, a sumei de 82.447,58 lei reprezentând debit restant, a sumei de 8383,33 lei reprezentând penalități de întârziere, cu mențiunea actualizării valorii penalităților până la momentul plății efective a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că această creanță rezultă din neexecutarea de către debitoare a obligațiilor de plată rezultate din contractul subsecvent de servicii și lucrări nr.1040/18.11.2008 având ca obiect servicii necesare în activitatea de întreținere curentă a drumurilor naționale de pe raza S M, încheiat în baza Acordului -cadru nr.1032/11.11.2008.
Reclamanta și-a executat obligațiile contractuale, fapt confirmat de acceptarea la plată a facturilor emise de reclamantă și de recunoașterea debitului pe care debitoarea s-a angajat să îl achite, astfel cum rezultă din adresa nr.25917/18.08.2009.
Referitor la penalitățile de întârziere a precizat că acestea sunt datorate în temeiul disp. art.12.3 din contract, scadența facturilor fiind stabilită conform art.18.2 alin.1 din contract, pentru fiecare dintre cele 3 facturi în discuție fiind înregistrată o întârziere la plată de 121 de zile.
În drept au fost invocate disp. OUG nr.119/2007 reclamanta apreciind că este certă, lichidă și exigibilă creanța pentru care solicită emiterea ordonanței de plată.
Au fost depuse la dosar copii ale următoarelor înscrisuri: Acordul - cadru nr.1038/11.11.2008, contractul subsecvent de servicii și lucrări nr.1040/18.11.2008, facturile fiscale nr.-; - și - din 11.05.2009, convocarea la procedura concilierii, adresa nr.25917/10.08.2009 emisă de CNADNR - Direcția Regională Drumuri și Poduri
Pârâta CNADNR SA prin Direcția Drumuri și Poduri Caf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale față de disp. art.25.2 din contract care prevăd că toate litigiile ce nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de către instanțele competente material de pe raza localității C
În raport de cuantumul pretențiilor de 90830,91 lei, competența de soluționare a cauzei revine judecătoriei și nu curții de apel, fiind vorba despre un litigiu comercial și nu unul de contencios administrativ.
A mai fost invocată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNADNR întrucât procedura de atribuire a contractului a fost realizată de Direcția Regională Drumuri și Poduri C care a semnat contractul.
Răspunderea aparține acestei direcții care reprezintă interesele CNADNR din punct de vedere tehnic, economic și juridic pe toată raza teritorială a DRDP C în baza împuternicirii dată de CNADNR.
Referitor la creanța solicitată a considerat că nu este certă, lichidă și exigibilă deoarece penalitățile nu au fost corect calculate.
Prin completarea la întâmpinare s-a invocat împrejurarea că facturile menționate în ordonanța de plată au fost achitate la data de 04.12.2009.
Curtea va respinge excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței teritoriale având în vedere disp. art.5 alin.3 din OUG nr.119/2007 conform cărora cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios adminisrativ competentă care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență.
În speță, competența de soluționare a cererii revine Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal în raport de disp. art.286 din OG nr.34/2006 care stabilesc că procesele și cererile privind actele autorităților contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, cu excepția litigiilor privind procedurile de atribuire de servicii și/sau lucrări aferente infrastructurii de transport de interes național care se soluționează în primă instanță de Curtea de Apel București.
Obiectul contractului subsecvent de servicii și lucrări nr.1040/18.11.2008 îl reprezintă prestarea de servicii și lucrări de "întreținere multianuală iarnă - vară 2008 - 2011" pentru S M, ceea ce constituie o prestare de servicii aferentă infrastructurii de transport de interes național.
Împrejurarea că la pct.25.2 din contract se prevede că, dacă după 15 zile de la începerea tratativelor, achizitorul și prestatorul nu reușesc să rezolve în mod amiabil o divergență contractuală, fiecare poate solicita ca dispută să se soluționeze de către instanțele judecătorești competente material de pe raza localității C N, nu poate înlătura competența exclusivă de soluționare a litigiilor reglementată de art.286 din OUG 34/2006 în favoarea Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a CNADNR constatând că nu există identitate între această pârâtă și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății în condițiile în care atât Acordul cadru nr.1038/11.11.2008 în temeiul căruia a fost încheiat contractul subsecvent de servicii și lucrări nr.1040/18.11.2008, cât și acest contract au fost încheiate de CNADNR SA B - Direcția Regională Drumuri și Poduri C în calitate de achizitor.
De asemenea, din extrasul de cont depus la dosar pentru a face dovada achitării celor trei facturi pentru neplata cărora s-a solicitat emiterea ordonanței de plată, rezultă că sumele au fost achitate de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri
În materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorității publice definită de art. 2 alin. 1 lit. b din Legea 554/2004 ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public.
Prezintă relevanță capacitatea de drept administrativ a autorității publice constând în aptitudinea prev. de lege de a realiza prerogativele de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii.
Transpusă în plan procesual, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică și deci capacitate juridică în sensul civil al noțiunii.
În consecință, excepția va fi admisă, iar cererea în contradictoriu cu CNADNR va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Față de achitarea la data de 04.12.2009 a contravalorii celor trei facturi, reclamanta și-a restrâns cererea solicitând emiterea unei ordonanțe de plată pentru penalitățile de întârziere.
Curtea apreciază că cererea este întemeiată, fiind îndeplinită condiția prev. de art.2 alin.1 din OUG nr.119/2007 privind existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Potrivit art.379 alin.3 Cod procedură civilă, creanța certă este aceea a cărei existența rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Condiția este îndeplinită, creanța invocată de reclamantă rezultând din contractul subsecvent de servicii și lucrări nr.1040/18.11.2008 și din facturile nr. -/11.05.2009; nr. -/11.05.2009 și nr. -/11.05.2009 emise de reclamantă și acceptate la plată de către Direcția Regională Drumuri și Poduri C, astfel cum se menționează în adresa nr.25917/10.08.2009 în care pârâta precizează că până la 20.09.2009 va efectua toate plățile pentru debitele datorate către reclamantă.
De asemenea, se reține că art.12.3 din contract prevede că pentru neplata la termen a facturilor, beneficiarul datorează contractantului o sumă cu titlu de penalități de întârziere, pentru fiecare zi de după data scadenței sumei facturate, în cuantum de 0,1% din valoarea facturii, fără TVA, neonorate în termen, până la achitare.
Conform art.379 alin.4 Cod procedură civilă, creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui -.
Curtea constată că această creanța reprezentată de penalitățile de întârziere este lichidă, ea fiind determinabilă cu ajutorul contractului, respectiv a reglementărilor cuprinse în art.12.3.
Această creanță este și exigibilă, astfel cum rezultă din disp. art.18.2 alin.1 din contract care stabilesc că data scadentă a obligației de plată este de 60 de zile calendaristice de la confirmarea primirii facturii de către achizitor.
Cum cele trei facturi au fost primite de beneficiar la data de 13.05.2009, obligația de plată a devenit scadentă la 13.07.2009, de la această dată începând să curgă penalitățile de întârziere.
Susținerea pârâtei că nu este vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă întrucât penalitățile nu au fost corect calculate nu poate fi reținută, din clauzele contractuale sus menționate rezultând corectitudinea calculului efectuat de reclamantă.
De altfel, pârâta nu a precizat, în concret, în ce constă incorectitudinea acestui calcul, simpla afirmație că penalitățile nu au fost corect calculate nefiind de natură să facă aplicarea disp. art.9 alin.3 din OUG nr.119/2007, atâta timp cât aplicarea disp. art.12.3 și 18.2 din contract confirmă cuantumul penalităților solicitate de reclamantă.
Față de aceste considerente, în temeiul disp. art.10 din OUG nr.119/2007, Curtea va admite cererea astfel cum a fost restrânsă, formulată în contradictoriu cu debitoarea DRDP C pe care o va obliga la plata către creditoare a sumei de 8383,33 lei reprezentând penalități de întârziere, în termen de 20 de zile de la data comunicării ordonanței de plată.
Cu privire la solicitarea de actualizare a sumei cu rata inflației, Curtea reține că potrivit disp. art.3712alin.3 Cod procedură civilă, în cazul în care titlul executoriu nu conține nici un criteriu în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de cursul monedei în care se face plata, determinat la data plății efective a obligației.
Astfel, actualizarea sumei de poate face în cursul executării, cu atât mai mult cu cât art.10 alin.1 din OUG nr.119/2007 impune instanței să precizeze în ordonanța de plată suma pentru care o emite, nefiind permisă obligarea la plata unei sume determinate generic, cum ar fi prin folosirea sintagmei "actualizată cu rata inflației".
În temeiul disp. art.274 Cod procedură civilă, debitoarea C va fi obligată la plata către creditoare a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței teritoriale.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA cu sediul în B,-, sector 1 și respinge cererea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite cererea, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanta creditoare ASOCIEREA - SC SRL, SC SRL, SC COM SRL, SC TRANS SRL, SC SRL - prin lider SC SRL, cu sediul în B, Calea nr.145, județul B, formulată în contradictoriu cu pârâta debitoare CNADNR - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI, cu sediul în C N,-, județul
Obligă debitoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C la plata către creditoare a sumei de 8383,33 lei reprezentând penalități de întârziere, în termen de 20 de zile de la data comunicării ordonanței de plată.
Obligă debitoarea DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C la plata către creditoare a sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere în anulare în 10 zile de la comunicarea ordonanței, pentru debitoare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red.
Gh./5 ex.
18.12.2009
Președinte:Canacheu ClaudiaJudecători:Canacheu Claudia