Obligare emitere act administrativ. Sentința 4456/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI II-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentinta civilă nr.4456

Ședința publică de la 16.12.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Hortolomei Victor

GREFIER - - -

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, având ca obiect "obligare emitere act".

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09.12.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea 16.12.2009, când a pronunțat următoarea sentință:

CURTEA,

Asupra cauzei de contencios administrativ prezente:

Prin cererea înregistrată sub nr. menționat, pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, să se constate că a fost nelegal retrogradat din funcția echivalentă gradului de general cu doar câteva luni înainte de pensionare, funcție îndeplinită cu calificativul " " la sfârșitul anului 1995 și obligarea pârâtului de a efectua o reparație morală și de a întocmi documentația necesară pentru a fi avansat la gradul de general de brigadă în retragere și înaintarea acestei documentații, la Președintele României.

În motivarea cererii precizate la solicitarea instanței, reclamantul a arătat că, a fost ofițer activ până în iunie 1996 când a fost pensionat la limită de vârstă cu gradul de colonel.

Cât a fost în activitate în ultima perioadă între anii 1992-1996, fost detașat de la MAPN la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului unde a ocupat, începând cu 01.12.1993, o funcție echivalentă gradului de general de brigadă pentru care a susținut numeroase examene, teste, interviuri pentru a obține și gradul profesional echivalent.

Pe la sfârșitul anului 1995, cu doar 3-4 luni înainte de vârsta de pensionare, a aflat că funcția ce o îndeplinea cu calificativul " " nu mai este echivalentă cu gradul de general în numele așa-zisei restructurări și reorganizări a armatei, deși a fost retrogradat din funcție fără a fi anunțat.

În numeroase rânduri a solicitat o reparație morală prin înaintarea onorifică la gradul de general, însă Președinția i-a comunicat că numai Ministerul Apărării este îndreptățit să facă propuneri pentru a fi avansat general, astfel adresându-se Ministerului Apărării cu rugămintea de a-i analiza și propune avansarea la gradul de general. Răspunsul primit limitându-se la existența unor metodologii pentru (ne)aplicarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, arătând că nu îndeplinește două din condițiile obligatorii pentru a fi înaintat la gradul de general.

1. Nu are stagiul de cel puțin 3 ani în gradul de colonel pe timpul cât a fost în activitate.

Conform art.94 din Legea nr.80/1995: "Pentru gradele de colonel, comandor și superioare acestora nu se stabilesc stagii în grad. Prin derogare de la aceste prevederi pentru înaintarea în gradul următor se stabilește un stagiu de minimum 2 ani".

Dar derogarea sau o abatere de la lege nu se poate face decât în temeiul unei aprobări speciale ce trebuie prezentată de Ministerul Apărării. Dacă nu există această aprobare, derogarea nu poate fi aplicată, rămânând valabilă prima frază a art.94 care arată că nu este nevoie de stagiu de colonel.

2. Prin grila de evaluare a competenței și meritelor coloneilor în retragere propuși a li se acorda gradul de general, a obținut doar 67 puncte din minimum de 80 prevăzute.

Conform art.73 din Legea nr.80/1995: Cadrelor militare li se întocmesc aprecieri de Serviciu.

"Aprecierea de serviciu constituie unicul document de valoare a competenței profesionale, a calității morale, a perspectivelor de dezvoltare și promovare pe baza căreia ofițerii, maiștrii militari și subofițerii sunt înaintați în gradul următor".

Arată că în ultimii 5 ani a fost apreciat ca " ".

Apreciază că Ministerul Apărării a greșit atunci când l-a retrogradat din funcția de general, funcție îndeplinită cu calificativul " ", astfel chemându-i în judecată pentru "știrbirea onoarei, reputației și prestigiului de ofițer, solicitând aplicarea corectă a Legii nr.80/1995, îndeplinind toate condițiile de a fi propus Președintelui României pentru a fi avansat la gradul de general.

Totodată, ulterior a arătat că, nu cere de la Ministerul Apărării hrană, echipament sau tehnică de luptă, ci doar o reparație morală pentru faptul că doar cu câteva luni înainte de pensionare (iunie 1996) a fost retrogradat din funcția de general ce o îndeplinea cu calificativul " " în aprecierile de serviciu din cel a competenței profesionale, nu așa-zisa " de evaluare a competenței" impusă în afara Legii nr.80/1995.

Nu înțelege de ce atâta încrâncerare din partea Ministerului Apărării în cei 12 ani de când solicită repararea morală de a fi avansat la gradul de general.

A depus în susținerea cererii, înscrisuri: cereri către pârât, răspunsuri comunicate acestuia, cereri adresate Președinției.

Pârâtul a depus un punct de vedere referitor la acțiunea prezentă, arătând că, potrivit prevederilor art.67 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, cu prilejul evocării unor evenimente importante din istoria patriei și forțelor armate ale României, coloneilor/comandorilor în retragere li se poate acorda gradul de general de brigadă, în mod excepțional, prin decret al Președintelui României, la propunerea ministrului apărării naționale, după consultarea de către acesta a colegiului ministerului.

Chiar dacă legea nu prevede expres existența unor criterii de stabilire a celor propozabili, din prevederile enunțate mai sus rezultă că gradul se poate acorda (nu se acordă obligatoriu), iar ministrul apărării naționale, respectiv colegiul ministerului, au competenta de a propune, ceea ce presupune implicit dreptul de a stabili anumite criterii de departajare. Altfel, recurgând la absurd, toți coloneii în retragere ar trebui să fie eligibili pentru a deveni generali de brigadă, o eventuală selecție fiind imposibil de făcut în lipsa unor criterii. Prin urmare, Ministerul Apărării Naționale a stabilit, în urma consultării structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă/retragere, criteriile pe baza cărora se face evaluarea privind înaintarea În grad/acordarea gradului următor.

La solicitările repetate adresate Ministerului Apărării Naționale, situația domnului colonel ing. (rtr.) a fost analizată pe baza reglementărilor în vigoare la acea dată, iar petiționarului i s-a răspuns că nu îndeplinește integral criteriile stabilite (detalii în anexele nr.I și 2).

A depus la dosar, actele care au stat la baza aprecierii evocate, privitoare la refuzul de a soluționa favorabil cererea reclamantului.

Curtea de Apel Bucureștis -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezenta cauză, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale Legii nr.554/2004.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază cererea formulată ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, domciliat în B,-, -D 15,.F,.2,.212, sector 6, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, cu sediul în B,--5, sector 5.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.HV

Tehnodact.

4 ex./19.04.2010

Președinte:Hortolomei Victor
Judecători:Hortolomei Victor

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 4456/2009. Curtea de Apel Bucuresti