Obligare emitere act administrativ. Sentința 476/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.476
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.01.2010
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ghica Alina Nicoleta
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, prin avocat și pârâtul MFP, prin consilier juridic, lipsind ceilalți pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamantul, prin apărător, în cadrul probei cu înscrisuri depune la dosar acte, precum și o cerere de modificare și de întregire a acțiunii prin care solicită anularea altor două acte administrative, precum și dovada îndeplinirii procedurii prealabile în raport de aceste acte.
Curtea, pune în discuție excepția tardivității formulării cererii precizatoare formulată de reclamant la termenul de astăzi în cadrul administrării probei cu înscrisuri.
Reclamantul, prin apărător, solicită respingerea excepției de tardivitate a cererii precizatoare, considerând că astăzi este prima zi de înfățișare la care părțile legal citate pot pune concluzii.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.132 pr.civ. apreciază ca tardiv formulată cererea de modificare și de întregire a acțiunii, având în vedere că prin aceasta se deduce judecății cercetarea legalității unor acte administrative emise după data introducerii acțiunii.
În continuare, în raport de dispozițiile art.137 pr.civ. prioritar excepțiilor invocate în cauză,Curteapune în discuție excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești.
Reclamantul, prin apărător, pune concluzii de respingere a excepției de necompetență generală invocată de instanță, arătând că obiectul acțiunii constă în obligarea pârâților să elibereze un act prin care să se constate că reclamantul este cetățean român, fiind astfel pe de o parte, în opinia sa acțiunea în constatare unica soluție, iar pe de altă parte, este inadmisibil să nu se poată afla statutul juridic al cetățeanului reclamant de la aceste organe ale statului. Pentru aceste motive, consideră că pârâții au calitatea procesuală în a furniza aceste date. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Pârâtul MFP, prin consilier juridic, arată că lasă la aprecierea instanței asupra excepției necompetenței generale invocate din oficiu.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, la 6.03.2009, și ulterior precizată, reclamantul, a solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR și DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE să se constate că este cetățean român, iar în subsidiar să se constate data de la care a pierdut cetățenia română.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că reclamantul este născut la 1.04.1932 în sub numele de, din anul 1949 fiind trimis împreună cu familia sa în lagărul din unde tatăl său a decedat. În lagăr, mama sa s-a recăsătorit religios cu numitul, iar pentru a se putea elibera mai ușor din lagăr, mama sa, l-a scos pe reclamant din lagăr cu numele de familie al acestuia, respectiv, deși nu a fost niciodată înfiat de acesta.
Cu numele de, reclamantul a intrat în Israel, tot cu acest nume fiind înregistrat în buletinul de imigrant.
Totodată, la data imigrării în Israel i s-a înregistrat greșit și data nașterii 31.03.1932, dată pe care a modificat-o în Israel prin hotărâre judecătorească. În anul 1950, reclamantul și-a schimbat prenumele, din în, iar numele de familie din în, cetățenia israeliană, fiindu-i acordată la 15.05.1948 automat.
Susține reclamantul că la data intrării în Israel, în România era în vigoare Legea 33/1939, care reglementa cetățenia română, iar potrivit acestei legi, copiii erau considerați minori până la vârsta de 21 de ani și pierdeau cetățenia română, doar în situația în care tatăl pierdea cetățenia română. Ori, la data imigrării în Israel era minor și avea vârsta de 15 ani, iar tatăl său legitim nu mai era în viață.
În consecință, se impune ca instanța de judecată să constate că reclamantul este cetățean român în raport de conținutul acestor texte de lege.
În dovedire reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri și acte de stare civilă.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 33/1939, Decretul 195/1948, Legea 21/1991.
Prin întâmpinări, pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Pașapoartelor au invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată în soluționarea acțiunii, arătându-se că reclamantului nu i se poate recunoaște calitatea de cetățean român pe calea unei acțiuni în constatare.
Pârâții au depus la dosarul cauzei, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței generale a instanței, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.13 - 19 din Legea 21/1991, modificată și republicată, cetățenia română se acordă prin Ordinul Ministerului Justiției în baza și în conformitate cu concluziile raportului întocmit potrivit art.16 și art.17 din același act normativ de Comisia pentru cetățenie din cadrul Ministerului Justiției. Ordinul Ministrului Justiției de acordare sau de respingere a cererii este supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ.
În condițiile în care, însă, o persoană care se pretinde cetățean român, nu are mijloacele de probă pentru dovedirea acestei calități, potrivit dispozițiilor art.21 alin.1 din Legea 21/1991, respectiv nu deține o carte de identitate sau un pașaport eliberat de autoritățile române, o adeverință de atestare a calității de cetățean român, eliberată potrivit art.21 alin.1 din Legea 21/1991, de către Comisia de cetățenie din cadrul Ministerului Justiției, aceasta are la îndemână procedura prevăzută de dispozițiile art.13 - 19 din Legea 21/1991, pentru obținerea calității de cetățean român.
Instanța de contencios administrativ sau alte instanțe nu au competența de a se substitui unei autorități administrative cu atribuții în acordarea cetățeniei române, cererile în constatarea acestei calități formulate în acest sens și adresate instanțelor, reprezentând un fine de neprimire, sub aspectul competenței generale a instanțelor de judecată.
În consecință, în considerarea celor expuse anterior, Curtea va admite excepția de necompetență generală a instanțelor și va respinge acțiunea formulată, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență generală.
Respinge cererea precizată formulată de reclamantul cu domiciliul ales în B, sector 5,-, -.1,.2,.10, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,-, sector 5, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR cu sediul în B,-, sector 6 și DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE cu sediul în B,--29, sector 1, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 26.01.2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./7 ex.
18.02.2010
Președinte:Ghica Alina NicoletaJudecători:Ghica Alina Nicoleta
