Obligare emitere act administrativ. Decizia 485/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 485/CA
Ședința publică de la 15 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta reclamantă - - SRL, cu sediul în C, Turist, împotriva sentinței civile nr. 767/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât - CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în C,-, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta reclamantă av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 51440/2008 depusă la dosar, pentru intimatul pârât a răspuns av. în baza delegației de substituire dată de av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Pentru recurenta reclamantă apărătorul ales depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei conform chitanței nr. -/9.09.2008, timbru judiciar de 0,15 lei. mai depune la dosar practică a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie. Nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Pentru intimatul pârât av. arată că nu are cereri prealabile de formulat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri pe fond.
Având cuvântul pentru recurenta reclamantă av. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond în sensul admiterii cererii. Solicită să se constate că ne aflăm în fața unui refuz al administrației de a se conforma normei legale, înțelegând prin aceasta și propria sa hotărâre - 37/2002 prin care a hotărât că poate vinde teren, dacă apreciază că este oportun. nu se confundă însă cu discreționarismul administrației., este oportun înstrăinarea terenului pe care este amplasat activul deținut de societate, pentru că altmiteri nu se înțelege cum în situații identice administrația publică locală a înstrăinat terenul, iar ce o privește pe reclamantă tace. Reclamanta nu a solicitat instanței să soluționeze cererea într-un anumit fel, cum s-a reținut. A solicitat și instanța poate să oblige administrația să se conformeze normei legale, care arată că și particularul este îndreptățit la cumpărare. Reclamanta nu poate accepta ca administrația să vândă într-un caz terenul pe care este amplasat activul comercial dobândit în procesul de privatizare iar în alt caz să refuze. Nu există nici un caz în care administrația publică să fi închiriat sau concesionat terenul pentru ca și reclamanta să se fi raportat la o astfel de conduită.
Față de motivele expuse pe larg în cererea de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Cu cheltuieli de judecată.
Având cuvântul pentru intimata pârâtă av. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Consideră că în cauză nu ne aflăm în fața unui refuz al intimatei de a vinde. Primăria Car ăspuns petentei în sensul că nu poate vinde suprafața de teren aferentă activului Turist, reclamanta având posibilitatea să-l concesioneze sau închirieze.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 29.05.2007 și înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța -secția contencios administrativ și fiscal sub nr- din data de 29.05.2007, reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local obligarea pârâților la emiterea unei hotărâri prin care să se dispună vânzarea terenului în suprafață de 15.000 mp. aferent activului Turist, situat în C, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta a dobândit activul Turist, în procesul de privatizare a - SA, prin contractul de vânzare cumpărare nr.1667/12.04.2001, terenul aferent fiindu-i închiriat prin contractul nr.1666/12.04.2001, urmând ca după dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului să-i fie vândut.
A mai arătat reclamanta că - SA nu a făcut demersurile legale în vederea obținerii certificatului care să ateste dreptul său de proprietate asupra terenului, astfel terenul face parte acum din domeniul privat al municipiului Deși s-a adresat pârâților cu cerere la data de 14.03.2007, solicitându-le vânzarea terenului, nu a primit răspuns în termen de 30 de zile.
Prin sentința civilă nr.767/2008, Tribunalul Constanțaa respins acțiunea formulată de reclamantă ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare nr.1667/12.04.2001 reclamanta a dobândit activul imobil Turist situat în stațiunea, județul C, iar pentru terenul aferent activului, în suprafață de 15.000 mp. vânzătorul a transmis dreptul de folosință în baza contractului de închiriere-anexa 2, parte integrantă din contract.
Conform art.2 din contractul de închiriere nr.1666/12.04.2001 termenul de închiriere pentru teren era până la obținerea de către - SA a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza HG 834/1991, contractul încetând prin cumpărarea terenului de către chiriaș.
Prin sentința civilă nr.4471/COM/04.07.2002 a Tribunalului Constanța - secția Comercială a fost obligată - SA să efectueze demersurile necesare obținerii avizului și certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 15.000 mp. situat în, Turist.
Prin sentința civilă nr.223/COM/01.07.2003 a Tribunalului Constanța - secția Comercială, irevocabilă prin decizia civilă nr. 252/CA/17.11.2003 s-a anulat în parte nr.129/26.04.2001 prin care s-a aprobat planul urbanistic de detaliu pentru stațiunea, zona C, adoptată de Consiliul Local C, în ceea ce privește suprafața de 15.000 mp. teren deținută de - SRL.
Consiliul Local Caa doptat Hotărârea nr.37/2002 prin care a statuat că bunurile imobile aparținând domeniului privat al municipiului C vor putea face obiectul vânzării în situația în care se consideră oportună această intenție, urmând a fi instrumentat fiecare caz în parte în funcție de situația reală existentă.
Instanța a motivat că din interpretarea disp. art.32/1 alin.1 din OUG 88/1997 rezultă că proprietarul terenurilor clasificate ca aparținând domeniului privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale are dreptul de a opta pentru concesionarea, închirierea sau vinderea terenurilor. Însă, aparține autorităților publice locale atributul de a concesiona, închiria sau vinde terenurile aferente activelor societăților comerciale ce s-au privatizat, în funcție de interesul unității administrativ teritoriale.
Instanța a apreciat că nu poate cenzura decât refuzul de a încheia un contract de concesiune, închiriere sau vânzare și nu de a obliga la o anumită conduită, respectiv la vinderea terenului.
Potrivit art. 18 din Legea 554/2004 instanța poate să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, însă nu poate obliga autoritatea să soluționeze cererea reclamantei într-un anumit fel respectiv a vinde terenul aferent Turist, întrucât s-ar substitui autorității.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta care a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând disp. art.304 pct.9 și 304/1 Cod de procedură civilă.
Recurenta a arătat în motivarea recursului că a dobândit în procesul de privatizare a - SA activul turistic Turist, prin contractul de vânzare cumpărare nr.1667/2001, iar prin contractul nr.1666/2001 i-a fost închiriat terenul aferent activului, urmând ca, după dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de către - SA, aceasta să-l vândă reclamantei. Având în vedere că - SA nu a făcut demersurile legale pentru obținerea certificatului care să ateste dreptul său de proprietate asupra terenului, terenul a trecut în domeniul privat al Municipiului
A susținut recurenta că s-a adresat pârâtului cu cerere la data de 14.03.2007 solicitând vânzarea terenului în discuție, fără a primi răspuns în termen de 30 de zile.
Recurenta a criticat soluția pronunțată arătând că motivarea hotărârii este contradictorie deoarece ea a solicitat instanței cenzurarea tocmai a refuzului autorității de a răspunde solicitării sale, iar vânzarea terenului era una dintre opțiuni. Pârâtul nu a avut nicio altă opțiune, respectiv de a închiria sau concesiona, astfel că instanța nu se substituia pârâtului ci cenzura doar refuzul de a răspunde unei solicitări a reclamantei.
A arătat recurenta că nu a solicitat instanței să se pronunțe într-un anumit fel, ci doar să oblige administrația să se conformeze normei legale, inclusiv propriei hotărâri nr.37/2002 prin care a decis că poate vinde teren dacă apreciază că este oportun. Ori, nu se confundă cu discreționarismul administrației întrucât, în situații similare, vânzarea terenului către societățile privatizate s-a considerat oportună, neexistând situații în care s-a procedat la închiriere sau la concesionare.
Intimatul - pârât, prin apărător, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, reclamanta a solicitat instanței de fond obligarea pârâților la emiterea uneihotărâri prin care să se dispună vânzareacătre aceasta a terenului în suprafață de 15.000 mp. aferent activului Turist situat în C, Stațiunea.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de disp. art.32/1 din OUG nr.88/1997, în mod corect prima instanță a motivat că nu se poate substitui autorității dispunând vânzarea terenului, acest atribut revenindu-i pârâtului care poate concesiona, închiria sau vinde terenul.
Curtea constată că nicio normă legală nu impune o obligație în sarcina pârâților privind vânzarea terenului în litigiu către reclamantă, dispozițiile legale invocate de aceasta și chiar nr.37/2002 lăsând la latitudinea autorității locale modalitatea în care urmează a fi stabilite raporturile juridice dintre societatea cumpărătoare a activului și proprietarul terenului.
Deși a invocat faptul că pârâții nu au răspuns cererii sale de vânzare a terenului, reclamanta nu a cerut instanței să cenzureze refuzul de a răspunde la cerere, ci a solicitat direct, obligarea pârâților de a emite o hotărâre prin care să se dispună vânzarea, în condițiile în care aprecierea oportunității vânzării nu este atributul instanței de judecată, ci al autorității locale. Într-o atare situație, chiar dacă pârâții nu au răspuns cererii reclamantei și nici nu au oferit o altă opțiune privind închirierea sau concesionarea terenului, opțiune pe care de altfel reclamanta nu avut-o în vedere la formularea cererii, instanța nu poate să sancționeze atitudinea acestora prin obligarea la vânzarea terenului întrucât și-ar încălca competențele legale.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare în baza art.312 alin.1 și 304/1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă - - SRL, cu sediul în C, Turist, împotriva sentinței civile nr. 767/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul pârât - CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI, cu sediul în C,-.
Obligă recurenta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
jud.fond - (red.)
red.dec.jud.
2 ex./14.10.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma
