Obligare emitere act administrativ. Decizia 500/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 500/
Ședința publică din 18 Mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S-, cu sediul în S,-, jud.M, împotriva sentinței nr.254/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 7 mai 2009, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 14 mai 2009 apoi pentru azi 18 mai 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr.254/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Mureșs -a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare, s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G SRL Dumbrăveni, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului S și în consecință a fost obligat pârâtul la emiterea acordului de principiu și la autorizația de funcționare cu program prelungit sau STOP, solicitate de reclamantă, pentru spațiul situat administrativ în Municipiul S,-. jud. M și pentru activitățile cod - 5540; 9271; 9272, nominalizate în acțiune, a fost obligat parata la plata stimei de 5950 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
- Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, prima instanța a constatat că excepția este neîntemeiată și a respins-o, pentru următoarele considerente:
Obiectul cererilor formulate de reclamantă în mod repetat, începând cu data de 09.06.2006, îl reprezintă obligația " de a face" și nu anularea unui act administrativ, la care fac trimitere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Deci, în speță, nefiind în discuție anularea unui act administrativ cu caracter individual ci, refuzul autorității de a-i soluționa o cerere în mod nejustificat, sunt aplicabile disp. art. 11 (1), lit.a, din Legea nr. 554/2004 care arată că, termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii curge de la "data primirii răspunsului la plângerea prealabilă".
Instanța de fond a apreciat că răspunsul explicit la plângerea prealabilă fost primit la data de 05.05.2007, în raport de care acțiunea înregistrată la instanță în data de 17.07.2007, a fost introdusă în termen.
- Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a apreciat că acțiunea este întemeiată și a admis-o, pentru următoarele considerente:
La data de 18.05.2006, reclamanta C SRL, a solicitat Primăriei Municipiului S, să-i aprobe autorizarea funcționării unității comerciale situată în S, str. -, nr. 24, cu următoarele activități. 5540 -;9271 - Jocuri de noroc și;9272 - Alte activități recreative și program de funcționare -Luni - - 0-24 STOP.
Urmare a acestei cereri, a fost emisă autorizația nr. 1587/29.05.2006 pentru - Alimentație publică- cafenea - și un program de funcționare 8-22.
După emiterea autorizației de funcționare nr.1587/29.05.2006, reclamanta s-a adresat în mod repetat Primăriei Municipiului S, cu solicitarea de a-i schimba autorizația și în loc de cafenea - cod 5530" să fie autorizată pentru activitățile - cod 5540, Jocuri de noroc, cod 971 și alte activități recreative, cod 9272, cu program de funcționare STOP sau program prelungit, obținând și acordul vecinilor în acest scop.
La toate aceste cereri, răspunsul a fost negativ, cu motivarea că i s- emis deja o autorizație de funcționare în sensul solicitat inițial precum și datorită faptului că în unitatea comercială situată în S,- reclamanta a desfășurat și alte activități neautorizate și nu au fost respectate clauzele din contractul de închiriere ar. 168.8/22,03.1996.
Aceste cereri nu au fost urmate de o acțiune în contencios administrativ. Abia la data de 10.04.2007, reclamanta se adresează Primarului Municipiului S, cu o cerere întemeiată pe disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, urmată apoi de procedura prealabilă din data de 07.05.2007, la care a primit același răspuns - exprimat la data de 17.04.2007.
Instanța de fond a apreciat că refuzul pârâtului este nejustificat, deoarece, dreptul de a desfășura oricare dintre activitățile comerciale licite este garantat fiecărei persoane, inclusiv reclamantei, cu restricțiile impuse de lege.
În speță, refuzul manifestat de pârât nu este întemeiat în drept, iar susținerile că are deja o autorizație emisă pentru alte activități în spațiul respectiv, că nu își respectă clauzele contractuale într-o altă speță, ori, că ar tulbura liniștea și ordinea publică, nu constituie motive întemeiate ci, restrângerea dreptului la desfășurarea unor activități comerciale licite.
În consecință, s-a admis acțiunea în sensul solicitat de reclamantă, iar în baza disp. art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecata dovedite în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI S - solicitând schimbarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune a intimatei reclamante SC SRL, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca fiind rămasă fără obiect sau ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât prin cererea adresată primăriei S și înregistrată cu nr.6094 din 3.04.2006 intimata-reclamantă a solicitat eliberarea unui aviz de principiu pentru desfășurarea activității de cafenea cod 5540 în spațiul din S,- deținut în baza unui contract de închiriere. În urma acestei solicitări prin adresa nr.6094 din 7.04.2006 i s-a făcut cunoscut reclamantei acordul pentru desfășurarea activității de alimentație publică cod 5530 specificându-i-se că acest acord servește la obținerea avizelor necesare, eliberării autorizației de funcționare care trebuie obținută până la data de 7.06.2006. Apoi prin cererea înregistrată sub nr.8610/18.05.2006 intimata reclamantă solicită aprobarea autorizării funcționării în spațiul situat în S,- a următoarelor activități: baruri cod caen 5540, jocuri de noroc si pariuri cod caen 9271, alte activități recreative cod caen 9272 cu program de funcționare non stop.
La data de 29.05.2006 i se eliberează autorizația de funcționare nr. 1587/29.05.2006 pentru desfășurarea activității de alimentatie publică-cafenea cu program de funcționare avizat de luni pana duminica intre orele 8-22.00.
Ulterior prin cererea înregistrata sub nr. 9806/9.06.2006 intimata-reclamanta a solicitat schimbarea autorizației de funcționare pentru punctul de lucra menționat mai sus in loc de activitate de alimentatie publica-cafenea-cod caen 5530, pentru activitățile de baruri cod caen 5540, jocuri de noroc si pariuri cod caen 9271, alte activități recreative cod caen 9272 cu program de funcționare non stop sau prelungit, la care i s-a răspuns ca autorizația de funcționare a fost eliberata pentru activitatea solicitata chiar de ea si anume aceea de alimentație publica-cafenea, iar cererea sa nu va putea fi soluționata in mod favorabil întrucât tocmai la cererea acesteia cu nr. 6094/3.04.2006 i s-a eliberat acordul de principiu pentru desfășurarea acestei activități, respectiv alimentatie-publica-cafenea-cod caen 5530.
Intimata-reclamanta revine apoi cu o noua cerere inregistrata sub nr. 10591/23.06.2006, prin care. solicita, eliberarea unui nou acord de principiu pentru spațiu! din S str. - nr, 24 punct de lucru secundar (deci pentru același spațiu) pentru desfășurarea activităților: baruri cod caen 5540, jocuri de noroc si pariuri cod caen 9271, alte activități recreative cod caen 9272 cu program de funcționare non stop sau program prelungit, la care i se răspunde ca se menține punctul de vedere din adresa nr. 6094/7.04.2006 si anume acordul pentru desfășurarea activității de alimentație publica- cafenea.
La data de 14.07.2006 intimata-reclamanta depune o plângere administrativa prealabila Înregistrata sub nr. 11718, prin care, solicita revocarea actului administrativ prin care s-a soluționat cererea lor cu nr. 10591/23.06.2006( s-a respins solicitarea de eliberare a unui acord de principiu pentru desfășurarea activităților: baruri cod caen 5540, jocuri de noroc si pariuri cod caen 9271, alte activități recreative cod caen 9272 cu program de funcționare non stop sau program prelungit) si pe cale de consecința admiterea cererii privind eliberarea acordului de principiu pentru punctul de lucru din S str. - nr, 24, la care prin adresa 11718/26.07.2006 i s-a comunicat ca se menține punctul de vedere din adresa contestata, desfășurarea activității de alimentație publica- cafenea, pentru care s-a cerut inițial acordul de principiu dat cu adresa nr. 6094/7.04.2006, activitate pentru care de altfel s-a si eliberat autorizația de funcționare nr.1587 din 29.05.2006.
Așa cum se poate observa din descrierea cronologica a actelor, plângerea prealabila pentru eliberarea acordului de principiu a fost soluționata la 26,07.2006, iar acțiunea in contencios formulata de reclamanta este depusa la instanța la data de 17.07.2007, deci după trecerea unui an de zile de la răspunsul la aceasta plângere prealabila.
Astfel, conform art. 7 coroborat cu art. 11 din Legea 554/2004 așa cum a fost modificata si completata, termenul de introducere a unei astfel de acțiuni este de 6 lumi de Ia data primirii răspunsului la plângerea administrativa prin care i s-a respins intimatei-reclamante cererea formulata de revocare a răspunsului comunicat(privind menținerea avizului si a autorizației pentru desfășurarea activității de alimentație publica-cafenea si nu s-a eliberat acordul de principiu pentru activitățile solicitate de aceasta, respectiv: baruri cod caen 5540, jocuri de noroc si pariuri cod caen 9271, alte activități recreative cod caen 9272) motiv pentru care am invocat excepția prescripției acțiunii in contencios administrativ formulata de intimata-reclamanta si pe cale de consecința am solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisa, deoarece este introdusa cu nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 coroborat cu art. 11 din Legea 554/2004, așa cum a fost modificata si completata, acest termen fiind un termen de prescripție, excepție pe care o invocă prin prezentul recurs.
Deci, în funcție de acesta descriere cronologica si de dispozițiile legale invocate, instanța de fond ar fi trebuit, ca in urma coroborării tuturor acestor aspecte, să observe ca acțiunea intimatei-reclamante este prescrisa si nu sa se raporteze doar la un anume interval de timp, ci, dimpotrivă, sa privească întreaga
cronologie a documentelor așa cum a fost ea descrisa de recurentul-parat.
Cu privire la fondul cauzei se arată că reclamantei i s-a eliberat autorizația de funcționare nr.1587 din 29.05.2006 pentru alimentație publică, cafenea cu program de funcționare 8 - 22 și în condițiile în care deține o astfel de autorizație care constituie și aviz de desfășurare a acestei activități, cererea reclamantei a fost soluționată, nefiind posibilă eliberarea mai multor autorizații cu activități diferite pentru același spațiu. Reclamantul putea cel mult să solicite completarea autorizației deja eliberate și deținută cu activități suplimentare, ceea ce însă nu a făcut. Se mai reține că prin soluția pronunțată instanța a încălcat disp.art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, dispoziții care prevăd soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată și anume aceea de obligare a autorității administrative să emită un act administrativ dar nu o poate condiționa pe aceasta ce anume să se menționeze în cuprinsul acestui act administrativ la a cărui emitere o obligă așa cum în mod nelegal și netemeinic a făcut instanța de fond.
Prin admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii se impune și exonerarea autorității administrative de la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata SC SRL solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca temeinică și legală, susținând că în mod temeinic și legal a stabilit prima instanță că acțiunea formulată este în termenul prevăzut de Legea nr.554/2004 având în vedere că obiectul acțiunii dedusă judecății este contestația împotriva refuzului nejustificat înregistra sub nr.9527/IX/3 din 5 mai 2007.
Pe fond se arată că prima instanță în mod temeinic și legal a obligat intimata să elibereze autorizația solicitată în condițiile în care nu s-a demonstrat că există vreunul din cazurile în care acordul nu se eliberează, cazuri prevăzute în mod expres de art.6 din OG nr.99/2000 și în condițiile în care societatea, în baza disp.art.52 lit.d din Legea nr.422/2006, plătește taxa de timbru a monumentelor istorice.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în baza disp.art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune instanța de control apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a respins această excepție întrucât obiectul acțiunii dedusă judecății îl formează refuzul autorității administrative respectiv Primăria S de eliberare a acordului de principiu și autorizației de funcționare a activității de alimentație publică cod 5540 și alte activități recreative, jocuri distractive, cu program non-stop sau cu program prelungit pentru punctul de lucru din S,-, refuz consemnat în adresa nr.8000/IX/3 din 17.04.2007, motivul refuzului fiind acela că Poliția mun.S și Poliția Comunitară S au constatat și întocmit procese verbale de contravenție pentru nerespectarea programului de funcționare aprobat de către Primăria S prin autorizația de funcționare nr.1587 din 29 mai 2006, precum și pentru tulburarea ordini și liniștii publice.
Urmare a acestui refuz de eliberare a autorizației justificat prin alte considerente decât cele avute în vedere la soluționarea celorlalte solicitări ale reclamantului, reclamantul a uzat de prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 formulând plângere prealabilă înregistrată sub nr.9527 din 25 mai 2007 solicitând revenirea asupra acestui refuz și eliberarea autorizației.
La această plângere înregistrată sub nr.9527 din 5 mai 2007 s-a răspuns prin adresa din 18 mai 2007 în sensul că se menține punctul de vedere exprimat prin adresa nr.8000/IX/3 din 17.04.2007(55) și în raport de acest răspuns reclamantul a formulat acțiune în contencios administrativ.
În condițiile în care autoritatea administrativă prin acest ultim refuz a schimbat temeiurile care au stat la baza soluționării celorlalte cereri formulate de către reclmantă pentru obținerea autorizației de funcționare a activităților de alimentație publică prevăzute la cod 5540, instanța de contencios administrativ era obligată să verifice justețea acestui refuz raportat la motivele invocate de autoritatea administrativă și dacă acestea nu exced cazurilor în care acordul nu se eliberează, cazuri prevăzute în mod expres de OG nr.99/2000.
Analizând criticile de fond ale hotărârii cuprinse în cererea de recurs instanța de control verificând în ce măsură refuzul de soluționare a cererii reclamantului de eliberare a autorizației de desfășurare a activităților de alimentație publică prevăzute la cod intră în contradicție cu prevederile legale așa cum a reținut prima instanță, constată că potrivit disp.art.6 din OG nr.99/2000 aprobată prin Legea nr.650/2002 exercitarea activităților de comercializare a produselor alimentare nu este permisă și nu se eliberează acordul de funcționare prevăzut la art.7 în situațiile în care prin exercitarea activității comerciale în zonele publice se contravine planului general de dezvoltare urbană și criteriilor generale privind determinarea zonelor și locurilor de vânzare din localități, situații în care se aduc prejudicii spațiilor aflate în incinta sau apropierea unor clădiri de valoare arhitectonică deosebită ori ca valoare de patrimoniu, precum și în situațiile în care exercițiul comercial se face în spații improvizate.
Verificând dacă în cauză s-a demonstrat existența acestor împrejurări sau dacă refuzul autorității administrative se regăsește într-unul din aceste cazuri, instanța de control constată că în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat refuz nejustificat întrucât în cauză nu s-a demonstrat existența vreuneia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
De altfel prin probele administrate în cauză autoritatea administrativă nu a fost în măsură să-și justifice cu probe pertinente motivele invocate în soluționarea nefavorabilă a cererii reclamantului, respectiv săvârșirea de contravenții de către administratorul societății precum ar fi tulburarea ordinii și liniștii publice ori nerespectarea programului de funcționare.
În condițiile în care soluționarea nefavorabilă de către autoritatea administrativă a cererii reclamantului nu a avut un temei legal, prima instanță în mod corect a procedat la anularea acestui răspuns și a dispus obligarea autorității să procedeze la emiterea avizului necesar desfășurării activităților cod 5540, 9272, 9272, această dispoziție încadrându-se în limitele prev. de art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora instanța soluționând cererea poate după caz să anuleze în tot sau în parte actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
Nici criticile formulate de recurentă în sensul că cererea reclamantului a rămas fără obiect prin emiterea autorizației nr.1587 din 29 mai 2006 nu sunt fondate în condițiile în care prin cererea adresată autorității administrației publice locale reclamantul a înțeles să solicite o completare a autorizației inițiale cu alte activități pe care intenționa să le desfășoare în spațiul situat în S,- și anume cod 5540, jocuri de noroc și pariuri cod 9271, alte activități recreative cod 9271 cu program de funcționare non-stop sau program prelungit.
Față de cele prezentate mai sus, Curtea în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de PRIMARUL MUNICIPIULUI S -, cu sediul în S,-, jud.M, împotriva sentinței nr.254/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
24.06.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat