Obligare emitere act administrativ. Sentința 592/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 592
Ședința publică de la 02.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții, G, G, și, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 19.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a examina actele dosarului și a delibera, a amânat pronunțarea la 26.01.2010, apoi la 02.02.2010, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată initial pe rolul Curtii de Apel B la data de 9.01.2008, reclamanții, G, au chemat în judecată MINISTERUL PENTRU, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE, solicitând obligarea acestuia la eliberarea adeverinței tip prevăzută la pct.32 din Normele de aplicare a prevederilor OUG 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular, aprobată cu modificări și completări prin Legea 595/2003 și să se constate îndeplinirea condițiilor pentru a beneficia de pensia de serviciu reglementată prin OUG 36/2003, modificată prin OUG 80/2007.
În motivarea acțiunii reclamanții au aratat că sunt pensionari pentru limită de vârstă, au desfășurat activitate profesională în comerțul exterior, și îndeplinesc condițiile legale spre a beneficia de pensia de serviciu.
Prin sentinta civila nr.1660/03.06.2008,Curtea de Apel Baa dmis excepția autorității de lucru judecat,invocata din oficiu,si a respins actiunea ca atare.
Impotriva acestei solutii au declarat recurs reclamantii,iar prin decizia 1564/19.03.2009 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost admis recursul si s-a dispus casarea sentintei,cu trimiterea cauzei pre rejudecare la aceeasi instanta.
Pentru a pronunta aceasta solutie,ICCJ- a retinut ca in spetă nu sunt îndeplinite conditiile autorității de lucru judecat,neexistand identitate de cauză intre cererea reclamantilor ce face obiectul acestui dosar si aceea privind dosarul 1810/2005 al Curtii de Apel
Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel B -Sectia a VIII-a,la data de 11.05.2009.
Analizand actele si lucrarile dosarului,Curtea retine urmatoarele:
Reclamantii,beneficiaza de pensii pentru munca depusa si limita de varsta, dupa cum urmeaza:
-,incepand cu data de 01.04.1990;
- G,incepand cu data de 15.05.1999;
-G,incepand cu data de 01.05.1995;
-,incepand cu data de 01.01.1999:
-,incepand cu data de 20.08.1989;
-,incepand cu data de 01.01.1986;
In anul 2007,acestia au solicitat paratului eliberarea adeverintelor-tip necesare stabilirii pensiei de serviciu,in temeiul dispozitiilor OUG 36/2003,astfel cum a fost modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.80/2007.
Paratul a refuzat emiterea adeverintelor anterior mentionate cu motivarea ca functiile ocupate de catre reclamanti nu sunt functii diplomatice si nu se incadreaza in categoria functiilor stabilite prin normele de aplicare aprobate prin Ordinul Ministrului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii,Comert,Turism si profesii Liberale nr.993/14.09.2007 pct.32 lit.
Curtea constata ca refuzul paratului de eliberare a adeverintelor in vederea stabilirii pensiilor de serviciu pentru reclamanti este unul justificat.
In conformitate cu art.4 din OUG 36 /2003:1) Membrii personalului diplomatic si consular si celelalte persoane care desfasoara sau au desfasurat activitate de comert exterior si cooperare economica internationala, incadrati in administratiile centrale din Departamentul de Comert, Ministerul Comertului, Ministerul Comertului si Cooperarii Economice Internationale, Ministerul Comertului, Ministerul Comertului si Turismului, Ministerul Industriei si Comertului, Departamentul de Comert si Promovare Economica din Ministerul Afacerilor Externe, precum si ca trimisi in misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele si alte reprezentante ale Romaniei din strainatate, beneficiaza de pensie de serviciu daca indeplinesc urmatoarele conditii cumulative de pensionare:
a) au varsta si stagiul complet de cotizare, prevazute in legislatia privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale;
b) au o vechime de cel putin 20 de ani barbatii si 15 ani femeile in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala, din care cel putin 4 ani in misiune permanenta la ambasadele, consulatele si alte reprezentante ale Romaniei din strainatate, cu grade diplomatice sau consulare.
Prin OUG 80/2007,textul de lege anterior mentionat a dobandit urmatoarea formulare:1) Membrii personalului diplomatic si consular si celelalte persoane care au desfasurat activitate de comert exterior si cooperare economica internationala, incadrati in directiile generale de comert exterior din cadrul Ministerului pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii,Comert,Turism,Profesii Liberale,precum si in administratiile centrale din Ministerul Economiei si Comertului,Departamentul de Comert din cadrul Secretariatul General al Guvernului, Departamentul de Comert si Promovare Economica din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Industriei si Comertului, Ministerul Comertului, Ministerul Comertului si Turismului, Ministerul Comertului si Cooperarii Economice Internationale, Ministerul Comertului si din unitatile cu specific de comert exterior si coopereare economica internationala, precum si ca trimisi in misiuni permanente, cu grade diplomatice sau consulare, la ambasadele, consulatele si alte reprezentante ale Romaniei din strainatate, beneficiaza de pensie de serviciu daca indeplinesc urmatoarele conditii cumulative de pensionare:
a)au varsta de 60 de ani si stagiul complet de cotizare de 30 de ani;
b) au o vechime de cel putin 18 ani in activitatea de comert exterior si cooperare economica internationala, din care cel putin 4 ani in misiune permanenta la ambasadele, consulatele si alte reprezentante ale Romaniei din strainatate, cu grade diplomatice sau consulare.De la conditia de cel putin 4 ani in misiune permanenta la ambasadele, consulatele și alte reprezentanțe ale României din străinătate sunt exceptate persoanele care realizează o vechime de cel puțin 4 ani pe funcții diplomatice în centrala Ministerului Afacerilor Externe, precum și persoanele care au fost trimise în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, pe parcursul desfășurării activității de comerț exterior și cooperare economică internațională, în perioade cumulate de cel puțin 4 ani.
Dispozitiile legale anterior mentionate au stabilit sfera beneficiarilor OUG 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic si consular,intre acestia enumerandu-se si persoanele care au desfasurat activitate de comert exterior si cooperare economica internationala,din unitatile cu specific de comert exterior si cooperare economica internationala,cu o vechime in munca de cel putin 18 ani,din care cel putin 4 ani (cumulat) in misiuni cu caracter temporar, pe parcursul desfasurarii activitatii de comert exterior si cooperare economica internationala.
Aceasta din urma conditionare introdusa prin OUG 80/2007 a constituit temeiul de drept al actiunii reclamantilor carora,anterior,le fusesera respinse in mod irevocabil pretentiile privind obligarea paratului la emiterea adeverintelor tip pentru stabilirea pensiei de serviciu,conform sentintei civile nr.1627/10.10.2005 a Curtii de Apel B-Sectia a VIII-a Contencios administrativ si fiscal,pronuntata in dosarul 1810/2005.
Hotararea anterior mentionata a stabilit insa cu putere de lucru judecat ca reclamantii nu pot beneficia de pensie de serviciu,acestia neintrunind cumulativ cele doua conditii prevazute de art.4,respectiv desfasurarea activitatii profesionale in comertul exterior pe perioada prevazuta de lege,din care misiune permanenta peste 4 ani,ca reprezentanti economici si comerciali.
De retinut ca,sub aspectul conditiei desfasurarii activitatii reclamantilor ca reprezentanti economici si comerciali in cadrul misiunii in strainanate,instanta a retinut fara echivoc(fila 9,alineatul penultim din hotarare), ca nu este necesar ca acestia sa aiba grad diplomatic sau consular,cu grad de ministru,consilier,consilier economic sau secretar economic,lucratorii din domeniul comertului exterior fiind asimilati ca membrii ai corpului diplomatic si consular pe durata misiunilor permanente in strainatate.
De altfel,in Expunerea de motive privitor la proiectul de modificare si completare a OUG 36/2003,a fost vizată tocmai practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie si necesitatea armonizarii acesteia cu dispozitiile legale( a se vedea in acest sens punctele 5 si 7 din documentul anterior mentionat),sub aspectul sferei beneficiarilor indreptatiti la plata pensiei de serviciu.
In acest context,Curtea constata ca invocarea de catre reclamanti a dispozitiilor OUG 80/2007 nu are semnificatia existentei unei situatii juridice noi,neavuta in vedere de instanta judecatoreasca investita initial de catre reclamanti,iar solutia de respingere a cererii acestora de eliberare a adeverintelor pentru stabilirea pensiei de serviciu,se impune in prezenta cauza cu putere de lucru judecat.
Mai mult, in cazul reclamantului G,instanta de contencios administrativ a retinut neindeplinirea conditiei privitoare la activitatea sa in comertul exterior,acesta fiind in perioada 01.02.1971-06.08.1990 inginer principal la Institutul de,astfel ca apare ca irelevanta probarea celeilalte conditii a celor minim 4 ani la reprezentant comercial al la Agentia Economica de la Praga pe perioada 05.01.1981-01.06.1988.
Din aceasta perspectiva apare cu evidenta ca dispozitiile legale ce au constituit temeiul prezentei actiuni -art.4 alin.1 lit.b privitoare la conditia celor minim 4 ani in misiuni temporare,sunt irelevante.
Concluzionand,instanta constata ca situatia de fapt si de drept avuta in vedere la pronuntarea sentintei civile nr.1627/10.10.2005 de catre Curtea de Apel B este identica cu aceea din prezenta cauza,astfel incat o reanalizare a temeiniciei pretentiilor reclamatilor ar avea semnificatia incalcarii puterii de lucru judecat( ceea ce s-a constatat printr-o hotarare nu trebuie sa fie contrazis printr-o alta).
Din aceasta perspectiva,si refuzul paratului de emitere a adeverintei solicitate de catre reclamanti in temeiul normelor de aplicare a OUG 36/2003 apare ca fiind justificat,fapt ce impune respingerea actiunii ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, G, G, și, toți cu domiciliul ales la CA, din B, str.-.-. nr.12, -.76,.1,.1, sector 5, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE, cu sediul în Calea nr.152, sector 1,
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 02.02.2010.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.
EF/4ex.
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura