Obligare emitere act administrativ. Decizia 643/2008. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 643/

Ședința publică din 11 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului promovat de reclamanta, domiciliată în Târgu M,-,.1, împotriva sentinței nr. 76 din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș -Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat reclamanta, intimatul asistat de av., care se prezintă și pentru, precum și reprezentantul chematelor în garanție, av..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.

Întrebate fiind, părțile prezente declară că nu au cereri în probațiune de formulat, împrejurare de care de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă părților cuvântul asupra recursului.

Recurenta susține recursul și solicită admiterea lui astfel cum a fost formulat.

Pentru intimații și, -., solicită respingerea recursului declarat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivele expuse detaliat în concluziile scrise, ce au fost susținute și oral.

Reprezentantul chematelor în garanție de asemenea pune concluzii de respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Prin sentința nr. 76 din 31 ianuarie 2008, Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a respins excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția prematurității invocate de pârâți și chemații în garanție, prin reprezentanții lor legali, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chemații în garanție, și și a respins cererea precizată ulterior formulată de reclamanta, având ca obiect obligarea primăriei Târgu-M la eliberarea autorizației de desființare a atelierului mecanic, plăcii de beton zidul de beton și gard despărțitor, în contradictoriu cu Primăria Târgu-M, și.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cererea de demolare a construcțiilor edificate pe terenul din litigiu a fost formulată prin acțiunea înregistrată la instanța civilă la 6 aprilie 2004, iar cererea inițială pentru eliberarea autorizației de demolare a fost adresată Primăriei municipiului Târgu-M la 9 2004, ultimul răspuns negativ explicit fiind primit la 4 mai 2005. Față de aceste împrejurări, întrucât sesizarea instanței de contencios a fost dispusă de instanța de recurs prin decizia nr. 246 din 23 aprilie 2007, prima instanță a considerat că este exclusă prematuritatea sau tardivitatea cererii de demolare. A apreciat însă că față de obiectul litigiului dedus judecății și anume obligarea Primăriei la eliberarea autorizației de desființare a construcției ridicate de pârâții și pe terenul dobândit în proprietate de către reclamantă în baza Legii nr. 18/1991, chemații în garanție, și nu au calitate procesuală, prin urmare această excepție a fost admisă.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7363 din 11 aprilie 1994, pârâții și au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului 2 din imobilul situat în Târgu-M,- și asupra suprafeței de 164 mp teren prin cumpărare de la chematele în garanție, și, că prin Ordinul Prefectului județului M nr. 11 din 26 martie 1993 celor doi pârâți li s-a constituit și un drept de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 asupra suprafeței de 206 mp teren aferent apartamentului cumpărat iar în baza autorizației de construire nr. 868/1996, nr. 243 și 4514/1997 emisă de Primăria municipiului Târgu-M, pârâții au edificat un atelier mecanic, placă de beton, zid de beton și gard despărțitor între imobilul lor și cel deținut de reclamantă. S-a avut în vedere că legalitatea emiterii acestor autorizații a fost cercetată de instanțele judecătorești, acțiunea în anulare fiind respinsă în mod irevocabil.

Ulterior edificării construcțiilor de către pârâți, Ordinul Prefectului nr. 11/993 a fost anulat prin decizia nr. 464/R/2000, recunoscându-i-se reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 539 mp teren aferent apartamentului 1, iar pârâților dreptul de folosință asupra suprafeței de 18 mp teren.

În contextul celor arătate, prima instanță a apreciat că pârâții sunt prezumați a fi constructori de bună credință, potrivit art. 492 cod civil iar prin modificarea ulterioară a situației juridice a terenului, pârâții devin titularii dreptului de creanță născut din principiul îmbogățirii fără just temei, iar obligarea lor la desființarea construcțiilor ar nesocoti principiul de drept "tempus regim actum". Problema desființării construcțiilor pentru care autorizațiile de construire au fost declarate valabile cu autoritate de lucru judecat, poate fi rezolvată în cadrul unei acțiuni civile de drept comun, cu luarea în considerare a prevederilor art. 494 și următoarele Cod civil.

Instanța a mai făcut precizarea că trebuie respectate și dispozițiile art. 6/1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1991 republicată privind demolarea totală sau parțială a construcțiilor, trebuind a fi îndeplinite niște condiții atât în fața autorității administrative competente cât și în fața instanței, reclamanta nefăcând dovadă în acest sens.

Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu recurs de reclamanta, aceasta solicitând modificarea în sensul admiterii cererii formulate, întemeindu-și cererea pe prevederile art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, art. 313 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, art. 480 și art. 494 Cod civil, Legea nr. 50/1991.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanța a reținut în mod greșit faptul că intimații sunt constructori de bună credință, deoarece cunoșteau faptul că terenul se află în litigiu, înscrierile în cartea funciară fiind elocvente. Mai mult, chematele în garanție cunoșteau foarte bine situația juridică a terenului din litigiu și aveau obligația să-i încunoștințeze pe pârâții cumpărători, recurenta invocând reaua credință și a Primăriei municipiului Târgu-M și faptul că beneficiază de reparațiile la care este îndreptățită în condițiile în care este proprietara tabulară asupra terenului pe care sunt edificate construcțiile ce se cere a fi demolate.

Primăria municipiului Târgu-M a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului reclamantei, susținând autoritatea de lucru judecat cu privire la autorizația de construire și certificatele de urbanism pe baza cărora s-a edificat construcția din litigiu, precizând că la emiterea autorizației de construire s-a ținut cont și de extrasul de carte funciară de unde rezultă că terenul situat la adresa respectivă nu se află în litigiu și nu era notată nicio interdicție de construire.

S-a mai învederat faptul că aceste construcții anexă ce se cer a se demola, nu sunt evidențiate în cartea funciară și că, reclamanta a revenit la această instituție la data de 9 2004 cu cererea pentru obținerea autorizației de demolare, fără însă a depune toate avizele și acordurile specificate în certificatul de urbanism, anexând doar un proiect neavizat de arhitect, extras CF și o adresă de la .

Pârâții intimați și au formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, susținând că la data la care ei au cumpărat apartamentul nr. 11 din Târgu-M,- și terenul aferent de 206 mp, dreptul de proprietate era întabulat în cartea funciară, terenul fiind atribuit vânzătoarelor prin Ordinul nr. 11/1993 emis de Prefectul județului Mai mult, litigiile dintre și titularele apartamentului II erau tranșate în favoarea acestora din urmă, dându-se exemple concrete, precizându-se și faptul că nu era notată vreo acțiune judiciară în curs sau vreo interdicție de construire. În esență pârâții intimați au dorit să dovedească buna lor credință.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul reclamantei este nefondat.

Potrivit actelor aflate la dosar, în dosarul Judecătoriei Târgu -M nr. 2840/2004 reclamanta a solicitat obligarea primăriei Târgu-M să elibereze autorizație de desființare a construcției din litigiu iar instanța de recurs a casat hotărârea pronunțată în respectivul dosar prin care s-a respins acest capăt de cerere pe care l-a disjuns trimițându-l spre competentă soluționare instanței de contencios administrativ. Dată fiind modalitatea de investire a instanței de contencios, excepțiile au fost corect soluționate.

Prima instanță a făcut o analiză pertinentă în raport cu starea de fapt reținută a condițiilor în care se poate dispune demolarea unei construcții prin prisma exigențelor impuse de Legea nr. 50/1991 republicată. Nu a putut face abstracție de faptul că întrucât legalitatea emiterii certificatelor de urbanism și autorizației de construcție în favoarea pârâților și a făcut deja obiectul unei judecăți și a intrat în puterea lucrului judecat și modificarea ulterioară a situației terenului nefiind un element suficient pentru a obliga Primăria municipiului Târgu-M la eliberarea autorizației de demolare, cu atât mai mult cu cât Primăria Târgu-M invocă și incompleta documentație anexată cererii de eliberare a autorizației de demolare, trebuind a fi respectate dispozițiile Legii nr. 50/1991 republicată.

În cauza dedusă judecății intervine însă problema constructorilor de bună sau de rea credință, or, nu numai că buna credință este prezumată dar, în cazul în speță este susținută de pârâții cumpărători cu probe elocvente.

În această situație, doar instanța civilă poate analiza și statua asupra sorții construcției edificate cu bună credință în baza unei autorizații de construcție constatată legală de către o instanță judecătorească prin hotărâre irevocabilă, pe un teren a cărui situație juridică s-a schimbat ulterior. Aspectele relevate exced însă cadrului procesual dedus judecății și limitelor conferite de un litigiu specific domeniului contenciosului administrativ, respectiv solicitarea de eliberare a unei autorizații de demolare, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii condițiilor impuse de Legea nr. 50/1991 republicată și a refuzului nejustificat al Primăriei municipiului Târgu-M de a emite o autorizație de demolare, așa cum corect a reținut prima instanță.

Față de cele ce preced, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat, iar recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în favoarea intimaților, constând în onorariu avocațial potrivit dovezilor existente la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în Târgu M,-,.1, județul M, împotriva sentinței nr. 76 din 31 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș - Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.

Obligă recurenta să plătească intimaților și suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, iar intimaților, și suma de 300 lei cu același titlu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:;

-2.10.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: