Obligare emitere act administrativ. Sentința 653/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 653/2009
Ședința publică din data de 14 decembrie 2009
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER:
S-a luat spre examinare, pentru pronunțare, acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta V, în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin DIRECȚIA DE ACORDARE A DESPĂGUBIRILOR ÎN, având ca obligare emitere act administrativ - titlu de despăgubire.
În data de 11.12.2009, s-au înregistrat la dosarul cauzei concluzii scrise din partea reclamantei ( 84 -86).
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 07 decembrie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru aceste termen.
CURTEA
deliberând reține că,
Prin acțiunea în contencios administrativ reclamanta Vac hemat în judecată pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA DE ACORDARE A DESPĂGUBIRILOR ÎN solicitând obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită în favoarea subsemnatei Titlul de plată pentru suma de 164.187,21 lei stabilită în Decizia nr. 2344/08.07.2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului de rând 2 să aloce disponibilități financiare la dispoziția Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Direcția de Acordare a Despăgubirilor în, în vederea efectuării plăților indicate mai jos; obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților prin Direcția de Acordare a Despăgubirilor în să facă plata despăgubirilor cuvenite reclamantei din fondurile alocate de Ministerul Finanțelor Publice; cu obligarea pârâtelor și la plata dobânzii lega le de la data introducerii prezentei acțiuni și până la plata efectivă a sumei mai sus arătate, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor acțiunii se arată că Dispoziția nr. 752/2008 a primarului mun. C-N împreună cu actele care au stat la eliberarea acesteia au fost trimise Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, înregistrându-se sub numărul 40242/CC/30.05.2008, că în urma introducerii unei acțiuni împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care a solicitat urgentarea procedurii emiterii titlului de despăgubire raportat la starea de sănătate precară a subsemnatei, i s-a emis Decizia nr. 2344/08.07.2008 prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 164.187,21 lei și s-a alocat nr. de înregistrare - 5863.
Având în vedere că acordarea efectivă a sumelor de bani este foarte lentă, în 06.02.2009, a formulat un memoriu prin care a arătat situația în care se află și a solicitat urgentarea procedurii acordării despăgubirilor.
În 11.03.2009, i s-a răspuns la acest memoriu de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în în sensul că cererea reclamantei va fi analizată de această autoritate numai după ce Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va dispune de lichidități financiare.
Se susține că reclamanta este persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege: dreptul de a primi despăgubiri într-un anumit cuantum și într-un termen rezonabil. Astfel, aceasta este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile, creanță pe care nu poate să o încasez efectiv din cauza procedurii defectuoase de acordare a despăgubirilor pusă în aplicare de către autoritățile pârâte.
Existența prejudiciului suferit rezultă din întreaga procedură administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001 și Titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată prin nr.OUG 81/2007 privind soluționarea notificărilor persoanelor îndreptățite și acordarea despăgubirilor.
Astfel, apreciază că această primă pagubă care își are izvorul în preluarea abuzivă a imobilului, a fost creată prin nesoluționarea de către autoritățile competente în termenele instituite de Legea nr. 10/2001 a notificării formulate - dispoziția privind propunerea de acordare a despăgubiri lor a fost emisă abia în anul 2008.
Luând în considerare faptul că (1) a depus toate actele necesare pentru a i se achita despăgubirile de mai bine de un an de zile primind numărul de înregistrare 5863/11.08.2008, că (2) autoritatea pârâtă a ajuns cu acordarea de despăgubiri doar la nr. 3018, și că (3) timp de un an de zile s-au acordat despăgubiri unui număr de 570 de persoane (aspect pe care îl cunoștea din faptul că autoritățile au comunicat la momentul înregistrării actelor că s-a ajuns cu plata la numărul 2448) este evident că e imposibilă respectarea termenului de 2 ani reglementat de art. 141 alin. 3 din nr.OUG 81/2007.
Un alt aspect relevant în clarificarea temeiului prezentei acțiuni este acela că nu înțelege să atace Titlul de despăgubire sau vreun alt act administrativ ci atacăm refuzul nejustificat al autorităților pârâte să ne soluționeze favorabil cererea. Prin adresa trimisă de Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în, i s-a precizat că se va analiza cererea doar când vor exista lichidități financiare, fără a se putea preconiza un termen.
Prin urmare, raportat la art. 2 alin. 1 lit. i) coroborat cu art. 1 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 - temeiul juridic al prezentei acțiuni, apreciază că este admisibilă cererea introdusă de reclamantă cu consecința cenzurării refuzului nejustificat al autorităților pârâte și obligarea acestora la repararea pagubei produse.
Chiar dacă acest litigiu are ca principal obiect acordarea de despăgubiri, el este unul de competența instanței de contencios administrativ întrucât are la bază un refuz de a soluționa o cerere; refuzul are o natură administrativă (iar nu contractuală), autoritățile publice implicate refuzând să-și îndeplinească o atribuție legală.
S-a susținut, de asemenea, că potrivit dispozițiilor din art. 3 lit. a) și h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 introdus de pct. 3 al articolului unic din nr.OUG 81/2007 titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în funcție de opțiunea titularului ori a titulari lor înscriși în acestea, se vor preschimba în titluri de plată pentru a putea fi valorificate. Aceste titluri de plată sunt "certificate emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român".
În plus, în art. 131 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 introdus de pct. 20 al articolului unic din nr.OUG 81/2007 stipulează că "Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată."
Pentru ca reclamanta să poată primi despăgubirile cuvenite pentru apartamentele nr. 2 și nr. 3 din imobilul situat în mun. C-N,-, judo C, Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților (În continuare ) trebuie să emită Titlul de plată.
Însă, din analiza dispozițiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 modificată prin nr.OuG 81/2007 nu rezultă nici un termen limită în care trebuie să emită titlul de plată, după depunerea de către titular a cererii de opțiune. Termenul de 2 ani stipulat în nr.OUG 81/2007 în care Direcția de Acordare a Despăgubirilor în trebuie să transfere despăgubirile, curge numai de la emiterea titlului de plată. ar, această inconsecvență a legiuitorului nu trebuie să ducă la prelungirea exagerată a acordării despăgubirilor, mai ales că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune respectarea unui termen rezonabil în soluționarea unei cauze, iar condamnările României la pentru nerespectarea termenului rezonabil sunt numeroase (a se vedea Katz României, Faimblat României, României).
Mai mult, în cazul reclamantei, întreaga procedură de soluționare a notificării introduse în temeiul Legii nr. 10/2001 și de acordare a despăgubirilor s-a prelungit foarte mult, deoarece au trecut mai mult de 5 ani de când a fost emisă Dispoziția nr. 1885/22.07.2005 a primarului mun. C-N prin care mi s-a propus acordarea de despăgubiri. În condițiile în care până în prezent nu s-a emis de titlul de plată, cu toate că titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor s-a emis în 2.09.2008, o nouă condamnare la pentru încălcarea art. 6 din Convenție este previzibilă.
Dreptul comun în materia acordării dobânzilor, și anume art. 1088.Civ. prevede la alin. 1 că - "la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale in materie de comerț, de fidejusiune și societate" iar la alin. 2 că "aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii in judecată, afară de cazurile in care, după lege, dobânda curge de drept."
Astfel potrivit normelor legale menționate, reclamanta are dreptul la acordarea dobânzii legale pentru suma stabilită prin raportul de evaluare a imobilului din momentul introducerii cererii de chemare în judecată. În speță avem de-a face cu o obligație care are ca obiect o sumă de bani și anume aceea a Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a-mi plăti despăgubirile pentru imobilul preluat abuziv, având chiar o creanță certă lichidă și exigibilă împotriva pârâtului.
Apoi, regula în această materie este aceea că se acordă daune interese în cazul în care nu se execută o anumită obligație, acestea constând în dobânda legală. Cum nu există nici o dispoziție legală care să prevadă ca și excepție de la această regulă faptul că în cazul titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu se acordă dobânzi în cazul neplății lor în momentul emiterii, nu există nici un impediment la acordarea către subsemnatul a dobânzii legale.
În plus, apreciază că nu există norme legale în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu privire la acordarea de dobânzi deoarece s-a apreciat, probabil, de către legiuitor că se vor respecta de către autoritățile competente termenele instituite prin dispozițiile legale și prin urmare nu va fi necesară instituirea unor dobânzi.
Însă, raportat la modalitatea foarte lentă de acordare a despăgubirilor, la deprecierea considerabilă a leului față de euro și la faptul că reclamanta locuiește permanent în Suedia, se impune acordarea dobânzilor legale de la data introducerii prezentei cauze.
Prin numeroase hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, România a fost condamnată pentru încălcarea art. 6 alin.1 din Convenție și a art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție raportat la faptul că procedura de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 nu funcționează corespunzător, că persoanele îndreptățite încă nu beneficiază de despăgubirile acordate acesta datorându-se pe de o parte faptului că Fondul Proprietatea încă nu funcționează, iar pe de altă parte că nu se respectă un termenul rezonabil de încasare a sumelor de bani (în acest sens a se vedea cauzele pronunțate împotriva României: Faimblat României, și alții România, Tudor României, Ionescu României, Porteanu României).
Astfel, Curtea a reținut că "și în cazul în care Legea nr. 10/2001 deschide părților interesate accesul la o procedură administrativă și, apoi, dacă este necesar, la o procedură de contencios acest acces rămâne teoretic și iluzoriu nefiind în prezent în măsură să ajungă într-un termen rezonabil la plata unor despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă" (Faimblat României, 38) și că "nu se oferă nici o garanție părților interesate în legătură cu durata sau rezultatul acestei etape a procedurii" (Faimblat României, 40, și alții România, 17 -19)
De asemenea Curtea de la Strasbourg a reținut că "administrația constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției și că dacă administrația refuză sau omite să se execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la articolul 6 de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare a procedurii pierd orice rațiune de a fi" ( și alții contra României, 27), prin urmare comportamentul pârâtei se încadrează perfect în cele reținute de C în cauza citată, prin faptul că întârzie nejustificat de mult în acordarea efectivă a sumei stabilită cu titlu de despăgubire pentru apartamentele nr. 2 și nr. 3 din imobilul situat în mun. C-N,-, jud
În plus, Curtea a stabilit ca și condiție a proporționalității unei privări de proprietate, în contextul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1, faptul că indemnizația trebuie să survină într-un interval de timp rezonabil de la momentul pierderii proprietății, întrucât proporționalitatea impune ca interesele divergente să sufere o satisfacere a lor concomitentă (a se vedea hotărârea Piron Franța). De asemenea, în hotărârea Akkus Turcia, CEDO a reținut că o întârziere excesivă a plății indemnizației agravează pierderea financiară a persoanei vizate, datorată efectelor devalorizării monetare, și poate fi privită la rândul său ca o atingere gravă a substanței dreptului de proprietate, afectând proporționalitatea între interesele colectivității și cele private.
Având în vedere că deja România a fost condamnată în repetate rânduri pentru că în procedura acordării despăgubiri lor nu se ia în calcul prejudiciul produs persoanei îndreptățite pentru lipsa prelungită a despăgubirilor, în măsura în care nu se admite prezenta acțiune, o nouă condamnare a Statului român este inevitabilă.
Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin întâmpinarea formulată la data de 22 octombrie 2009 invocă excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că prevederile art.182pct. 1 lit. a din HG nr.128/2008 și art. 182 lit. a, Titlul VII al Legii 247/2005, cu modificările și completările OUG81/2007 "emiterea unui titlu de plată si plata despăgubirilor bănesti în numerar către persoanele îndreptătite. se va dispune în termen de 15 zile de la existenta disponibilitătilor financiare în contul. II în ordinea depunerii cererilor de optiune în spetă cererea de optiune ale reclamantei fiind înregistrată cu nr. 05863/11.08.2008. iar până în prezent despăgubirile în numerar efectuându-se până la cererea de opțiune înregistrată cu nr. 03204/05.03.20011.
Menționează onoratei instanțe că Legea nr. 247/2005 este o lege specială ce reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, iar pentru emiterea titlului de plată, actul normativ stabilește termenul de 15 de zile de la data disponibilităților financiare după ce în prealabil a fost depusă cererea de optiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De altfel, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudența CEDO.
În acest sens precizează instanței faptul că, prevederile legale cu caracter special se aplică cu prioritate față de orice altă prevedere legală cu caracter general, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocată și să respingerea acțiunii ca fiind prematur introdusă.
Potrivit dispozițiilor art. 182lit. a din Legea nr.247/2005- Titlul VII coroborat cu art.182pct.1 din HG nr. 128/2008 ( emiterea titlurilor de plată și plata despăgubirilor în numerar se va face în ordinea înregistrării cererilor de opțiune, în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților bănești în contul )
De asemenea, potrivit art. art. 141 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 text legal introdus prin actul normativ mai sus menționat, se înființează Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, denumită în continuare Direcția. principală a Direcției constă în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora Ii s-au emis titluri de plată. conform Ordonantei de Urgentă a Guvernului nr. 81/2007 (act normativ care a modificat si completat dispozițiile Titlului VII din Legea nr. -). în limita unei sume de maxim 500.000 lei. cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute de art. 3 lit. h Titlul VII din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificat și completat prin Ordonanța de Urgență nr. 81/2007.
Pe cale de consecință, Directia pentru Acordarea biriior în este o structură fără personalitate juridică în cadrul P iar atribuția acordării despăgubirilor în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în calitate de entitate cu personalitate juridică în virtutea atribuțiilor stabilite în sarcina acesteia prin G nr.l 068/2007.
După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, va emite pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat depozitarului central în termen de 30 de zile calendaristice
ca1culate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în, în vederea efectuării operațiunilor de plată. ( art.18 alin. 1 din Legea nr.247 /2005- Titlul VII).
Având în vedere, dispoziția nr. 752/01.02.2008 emisă de către Primăria Municipiului C N, prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr-, precum și sentința civilă nr. 403/12.04.2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5341/2005, prin care instanța a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri și reținându-se din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 40242/CC/30.05.2008, în temeiul art.l alin.2, art.13 alin.l și al art.16 din Legea nr.247/2005-Titlul VII, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia nr. 2344/08.07.2008, în reclamantei, în cuantum de 164.187,21 lei.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale, de la data introducerii acțiunii și plata efectivă a despăgubirilor, precizăm onoratei instanțe următoarele considerente: în dispozițiile legale în materie (HG nr. 128/2008, Legea nr.247/2005, OUG nr.-, HG nr. 1095/2005) nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de către Comisia Centrală, de - Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar, în raport de rata inflației, de cursul Euro etc.
Cât privește prevederile legale incidente în speța de față am arătat mai sus că în cazul supus judecății, în cuprinsul Legii nr.247/2005- Titlul VII care reglementează Regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu există dispoziții legale referitoare la plata unor atari dobânzi.
Altfel spus cadrul legal în temeiul căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor își desfășoară activitatea nu reglementează acordarea dobânzii legale calculată asupra sumelor stabilite cu titlu de despăgubire prin hotărâri le definitive si irevocabile emise de către instanta de judecată.
Având în vedere că, valorile despăgubirilor acordate reclamantei au fost stabilite în mod definitiv prin titlul de despăgubire, între acest titlu și cel de plată nu pot exista neconcordanțe, nu are ca atribuții legale actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în concluzie subliniem onoratei instanțe faptul că, nu are temei legal să actualizeze sumele de bani, stabilite prin deciziile de despăgubire emise de Comisia Centrală, în raport de indicele de inflație sau în raport de cursul Euro.
Pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C prin întâmpinarea depusă la data de 2 decembrie 2009 solicită respingerea acțiunii formulată de reclamant, în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și în subsidiar ca inadmisibilă.
În dezvoltarea motivelor întâmpinării se arată că prin cererea de chemare in judecata, reclamanta solicita obligarea Ministerului Finantelor Publice sa aloce disponibilitatile financiare la dispozitia Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor - Directia de Acordare a Despagubirilor in in vederea efectuarii platilor solicitate la petitele 3 si 4 din precizarea de actiune.
In drept, reclamanta isi intemeiaza actiunea pe art.1 si 8 alin.1 din Legea nr.554/2004, apreciind ca i-a fost vatamat un drept recunoscut de lege prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri.
Invoca, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Astfel, raportat la temeiul juridic al actiunii, si anume "actiune in contencios administrativ impotriva refuzului nejustificat al autoritatilor parate de a solutiona favorabil cererea" invederam instantei faptul ca cererea nesolutionata favorabil, nu a fost înregistrata la Ministerului Finantelor Publice si nici nu a fost adresata acestei institutii.
De altfel, reclamanta nu s-a adresat Ministerului Finanțelor Publice cu vreo petiție prin care sa solicite obligarea acestuia la alocarea sumelor necesare efectuării plății despăgubirilor stabilite in favoarea reclamantului prin Decizia nr.2344/08.07.2008.
Cererea a fost adresata si înregistrata la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, atâta vreme cat Ministerul Finanțelor Publice nu a fost sesizat cu soluționarea vreunei cereri din partea reclamantului, este evident ca acesta nu poate avea calitate procesuala pasiva in prezenta cauza si acțiunea urmează a fi respinsa in contradictoriu cu acest parat ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala.
Invoca, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.2 "se asimilează actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului in termenul legal".
Examinând acțiunea formulată prin prisma motivelor invocate și a probelor existente la dosar, Curtea constată următoarele:
1. Urmare a soluționării irevocabile a litigiului asupra imobilului în litigiu prin sentința civilă nr.403 din data de 12 aprilie 2006, Primarul municipiului C-N a emis dispoziția nr.752 din data de 01 februarie 2008 prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii datorate reclamantei V pentru imobilul situat în C-N,-,. nr.2 și 3.
Actul administrativ unilateral al autorității publice locale împreună cu actele care au stat la baza emiterii acestuia a fost trimis Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor și înregistrat sub nr. 40242/CC/30.05.2008.
Prin decizia nr.2344 din data de 08 iulie 2008, autoritatea amintită anterior a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantei la suma de 164.187,21 lei și i-a comunicat reclamantei că sumele vor fi plătite după procedura instituită de lege, respectând repartizarea aleatorie.
Conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, executarea unei sentințe sau unei hotărâri, indiferent de la ce instanță ar proveni, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul în care a fost astfel calificat de Convenție.
Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă dispozițiile juridice interne ale unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (Imobiliara împotriva Italiei) sau să se bucure de efect parțial.
Curtea a admis că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare sentință de natură civilă indiferent care ar fi ea și indiferent care ar fi împrejurările însă dacă administrația refuză sau omite să se conformeze, sau întârzie să o facă, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii pierd orice rațiune de a fi.
procedurii instituite de TITLUL VII din Legea nr. 247/2005 care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv poate fi echivalată cu o modalitate de punere în executare a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Curtea de la Strasbourg amintește în mod constant în jurisprudența sa că ea a considerat deja că omisiunea autorităților de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție, mai ales când obligația de a executa decizia în cauză revine unei autorități administrative.
Noțiunea de bunuri poate cuprinde atât bunurile actuale cât și valorile patrimoniale, inclusiv creanțele în baza cărora reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o speranță legitimă de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
Curtea reține astfel că reclamantul este în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
Prin urmare, reclamanta poate invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum rezultă din jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, conform art.11 și art.20 din Constituția României, Curtea are în vedere hotărârile de condamnare a României în cauzele și și Jujescu contra României, ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele, Porteanu, și, Curtea reține că este necesar a da eficiență acțiunii reclamantului prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești coercitivă pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu expune reclamantul arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care acesta se prevalează.
Curtea reține că are prerogativa ca în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamantul și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg astfel că va admite acțiunea și în temeiul dispozițiilor legale amintite mai sus va obliga pârâta să procedeze la soluționarea cererii formulate de reclamant.
Este cunoscut faptul că potrivit art. 21 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între normele interne privitoare la protecția drepturilor omului și prevederile convenției, acestea din urmă au prioritate.
De altfel, în cauza Dumitru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că un asemenea sistem "bazat pe prioritatea Convenției și a jurisprudenței sale asupra sistemelor naționale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcționare a mecanismului de garantarea a apărării drepturilor omului instituit de Convenție și de protocoalele sale adiționale."
S-a mai precizat că, din moment ce Convenția face parte din ordinea juridică internă, acest lucru are drept consecință "obligația pentru judecătorul național de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispozițiilor sale, făcându-le astfel să treacă, la nevoie, înaintea oricăror dispoziții contrare din legislația națională, fără a aștepta abrogarea acestora de către legislator."
În privința caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, în jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se apreciază în funcție "de împrejurările cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și procesului pentru cei interesați" (cauza și împotriva României).
În privința duratei procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii trebuie considerată în cauză că a fost inițiată încă în cursul anului 2001, prin emiterea notificării în temeiul legii nr. 10/2001.
Luând în considerare intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației interne, reclamanta este ținută să mai aștepte încă 2 ani, fiind condiționat și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a procedurii de 8 - 9 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamanta a fost lipsită în mod arbitrar de atributele dreptului său de proprietate asupra imobilului preluat în mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație echitabilă.
De altfel, în cauza Belasin împotriva României, Curtea a statuat că nr.OUG 81/2007 vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat dar cu toate acestea, până în prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor.
Deși speța nu era identică, instanța apreciază că rațiunile pentru care Curtea a apreciat că se impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezente și în această cauză.
În consecință, Curtea în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr.247/2005 va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților să emită în favoarea reclamantei pentru suma de 164.187,21 lei titlu de plată și să efectueze plata.
2. Analizând argumentele aduse de pârâtă în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în raport de actele dosarului, cu normele juridice pe care s-a fundamentat, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, se reține că activitatea pârâtei este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit Legii nr. 500/2002, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor pentru pregătirea proiectelor, legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general. Astfel, rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor de rectificare a acestor bugete. Prin urmare, raportat la abilitatea prevăzută de lege, pot figura în proces în condițiile legii, iar din această perspectivă nu se poate reține că excepția invocată este întemeiată.
Legislația în vigoare în materia efectuării cheltuielilor bugetare evidențiază împrejurarea că autoritățile publice trebuie să se încadreze în resursele bugetare stabilite pentru obiectivul respectiv, o eventuală suplimentare nefiind posibilă. De altfel, în jurisprudența sa, ICCJ a stabilit că o eventuală cheltuială peste alocația bugetară rămâne în sarcina ordonatorului de credite care a efectuat-o câtă vreme bugetul se aprobă prin legea bugetară anuală de către cele două camere ale parlamentului, iar pârâtul nu poate avea calitate de inițiator al unui act normativ în materie bugetară.
Pentru aceste considerente, Curtea va aprecia că petitele reclamantei care vizează obligarea pârâtului MFP la noi alocații bugetare și plata către reclamantă a despăgubirilor din aceste sume nu sunt întemeiate și ca atare urmează a fi respinse.
În consecință, Curtea va aprecia acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată doar în parte iar în temeiul dispozițiilor legale enunțate o va admite în aceste limite conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta V domiciliată în C-N- - 6 județul C.
Obligă pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în B Calea nr. 202 sector 1 să emită în favoarea reclamantei pentru suma de 164.187,21 lei titlu de plată și să efectueze plata.
Respinge celelalte petite.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- -
Red./
6 ex./13.01.2010
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
