Obligare emitere act administrativ. Sentința 701/2008. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de contencios administrativ (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 701/2008

Ședința publică de la 06 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Brehar

GREFIER - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect obligare emitere act administrativ titlu de despăgubiri.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 23.10.2008 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub numărul de mai sus, la data de 2 octombrie 2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin 7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, decizie având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv- Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a evaluării efectuate în condițiile art. 16 alin 5 și 6 ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 180 mp situat în C-N- cu nr. top 10407/1/1 înscris inițial în CF nr. 21045 C și transcris în CF 31323 C, în favoarea Statului Român.

Mai solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de penalități pe zi de întârziere a executării sentinței de la data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței în sensul emiterii deciziei pentru imobilul teren în suprafață de 180 mp situat în C-N-, nr top 10407/1/1, înscris inițial în CF nr. 21045 C și transcris în CF 31323 C, în favoarea Statului R, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

În dezvoltarea motivelor acțiunii, reclamanta arată următoarele:

Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, adoptată cu forma și cu procedura prevăzută la art. 114 alin 1 din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În cuprinsul capitolului V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sunt reglementate pe larg procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.

Potrivit Normelor metodologice corespunzătoare art. 17 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost autorizată să stabilească prin decizie ordinea în care vor fi soluționate dosarele.

Prin decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, autoritatea administrativă a învederat că soluționarea dosarelor se va realiza conform unei proceduri care statuează că ordinea de soluționare a cererilor și alegerea evaluatorilor se realizează în mod aleatoriu cu ajutorul unui soft de calculator fără a fi avute în vedere alte criterii cum ar fi cel al ordinii în care cererile au fost înregistrate.

Soluționarea cererilor de acordare a despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen, iar faptul de a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie nu constituie o justificare pertinentă care să conducă la neemiterea într-un termen rezonabil a deciziei de despăgubire.

Pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR prin întâmpinarea depusă la data de 21 octombrie 2008 solicită respingerea acțiunii reclamantei ca prematură, nefiind parcursă în totalitate procedura administrativă. (33-36).

Analizând acțiunea prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondată pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată de reclamanta înregistrată pe rolul acestei Curți la 2 octombrie 2008, s-a solicitat să fie obligată pârâta -COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, să emită o decizie reprezentând titlul de dispoziție conform dispozițiilor. art. 16 alin.7 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 - având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat administrativ în C-N,- jud. C, înscris în CF 31323 C, nr.top 10407/1/1, teren în suprafață de 180 mp, să fie obligată pârâta să plătească suma de 1000 RON cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței și până la executarea efectivă a acesteia, în sensul emiterii deciziei pentru imobilul mai sus identificat,cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

A mai învederat că soțul său decedat a înregistrat în temeiul Legii nr. 10/2001 notificarea nr. 36143/3/452 prin care a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu.

De asemenea învederează că, la 7 septembrie 2007 formulat o cerere de urgentare a emiterii unei dispoziții de restituire în echivalent expediată cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 10 septembrie 2007, la care nu a primit încă răspuns.

Curtea reține că, prin Titlul VII al Legii nr.247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente adoptată în forma și cu procedura prevăzută la art.114 al.1 din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se între altele, că legea se aplică și despăgubirilor propuse prin decizia motivată, a conducătorului instituției publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice, în temeiul art.32 alin.3 din legea nr.20/2001.

Intr-o atare situație se află și reclamanta, deoarece prin Dispoziția Primarului municipiului C-N nr. 1096/13.03.2006 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor imobilelor preluate abuziv - Titlul VII din legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile primite la expropriere în favoarea lui pentru imobilul în litigiu.

Această decizie a fost transmisă apoi împreună cu întreaga documentație la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul art.16 alin.2 din Titlul VII al Legii nr.247/2006.

Curtea reține că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care conform art.13 alin.1 lit.a și b are în principal două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și ia alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi.

In cuprinsul Cap. al Titlului VII din Legea nr.247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor pe larg evocate și detaliate de ambele părți litigante.

Legea are în vedere ca în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea ei în vigoare să se predea pe bază de proces-verbal de predare-primire noii entități deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor iar cele privitoare la propunerea motivată de acordare a despăgubirilor însoțite de întreaga documentație, cum este cazul în speță, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor (art.16 alin.1 și 2 din Titlul VII al legii nr.247/2005). Odată primit dosarul atribuția Comisiei Centrale prin Secretariatul acesteia constă în analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură după care această entitate va proceda la centralizarea dosarelor pentru care, în mod întârziat cererea de restituire în natură a fost respinsă, și le va transmite evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare (art.16 alin.4 și 5 din Titlul VII al Legii nr.247/2005).

Cu privire la această etapă neconsumată până în prezent față de dosarul înaintat de Primarul municipiului C-N Secretariatului Comisiei Centrale, autoritatea pârâtă susține că analizarea dosarului cu privire la verificările prevăzute de art.16 alin.4 și trimiterea către evaluator conform art.16 alin.5 se face aleatoriu, pe baza unui program informatic așa cum s-a stabilit prin Decizia nr.2 din 28.02.2006 emisă unilateral de această entitate.

Temeiul legal invocat pentru a proceda astfel este art.13 alin.1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 și Normele metodologice corespunzătoare art.17 din Titlul VII din lege, aprobate prin HG nr.1095/2005.

Cât privește dispoziția normativă prevăzută la art.13 alin.1 din lege, Curtea are în vedere că această comisie a fost abilitată de lege să ia și alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi (paragraful 8 de mai sus).

In ceea ce privește celălalt temei legal respectiv Normele metodologice corespunzătoare art.17 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, Curtea reține că prin actul Guvernului, comisia a fost autorizată să stabilească prin decizie ordinea în care vor fi soluționate dosarele

Se reține astfel, că prin decizia menționată la paragraful 10 de mai sus, comisia a stabilit printr-un act administrativ cu caracter normativ că ordinea soluționării dosarelor se face aleatoriu, motivare și justificare prezentată reclamantei pentru nesoluționarea cererii acesteia și prezentată și instanței judecătorești ca argument al justificării refuzului de soluționare a dosarului și al neemiterii încă a titlului de despăgubire

Curtea reține că autoritatea administrativă în cauză - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost dotată de lege și prin actul administrativ normativ Guvernului cu competența de a stabili ordinea soluționării dosarelor, însă în exercitarea acestei prerogative autoritatea administrativă nu poate beneficia de o marjă de apreciere atât de discreționară care să implice încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor garantate de Constituție și de celelalte legi pertinente.

Criteriul aleatoriu stabilit de comisie în funcție de care se vor soluționa dosarele nu prezintă o garanție suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau a altuia din dosarele ce-i sunt transmise comisiei. Altfel spus, particularului/cetățeanului nu-i sunt oferite și alte criterii obiective pentru ca acesta să poată întrevedea și apoi controla modul cum autoritatea învestită de lege își exercită atribuțiile și apoi să poată evalua în ce măsură drepturile sale îi sunt lezate prin conduita adoptată de autoritate.

Așa cum învederează și reclamanta, justificarea autorității prin invocarea caracterului aleatoriu al soluționării dosarelor nu este întemeiată, necesară, legală și proporțională cu scopul urmărit. Deși decizia autorității administrative de opțiune pentru caracterul aleatoriu al selectării dosarelor în vederea soluționării acestora ar putea fi justificată de un scop legitim, metodele și mijloacele de soluționare prin introducerea doar a acestui elementaleatoriunu sunt adecvate și necesare. Curtea are în vedere că odată ce titularul notificării a fost înștiințat cu privire la transmiterea dosarului entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor i se creează acestuia convingerea și legitimă că cererea sa va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil. A condiționa soluționarea dosarelor exclusiv de elementul aleatoriu introdus de comisie, care implică imposibilitatea definirii cel puțin a unui criteriu obiectiv de previzibilitate a soluționării cererii, nu constituie o justificare pertinentă ce poate fi opusă astfel cu succes reclamantei ca temei pentru nesoluționarea cererii având ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire la care aceasta este îndreptățită potrivit legii.

Curtea reține că cetățeanul are dreptul la o bună administrație, exigență ce rezultă din legile interne pertinente și din actele internaționale la care România este parte ori din alte recomandări transmise de organizații internaționale din care face parte și România și pe care aceasta a declarat că și le însușește

Însăși în expunerea de motive a inițiatorului proiectului noii Legi a contenciosului administrativ s-a avansat teza, care apoi a fost reluată și dezvoltată în lucrări de specialitate, a compatibilității legii de contencios administrativ cu legile și recomandările europene în domeniu în care la loc principal se regăsește dreptul cetățeanului la o bună administrație și dreptul acestuia de a beneficia de mijloace alternative de stingere a litigiilor administrative.

Curtea are în vedere și preambulul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în care legiuitorul român afirmă fără echivoc că principiile și direcțiile esențiale ale organizării judiciare din dreptul intern și unde se proclamă că organizarea judiciară este instituită având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoane private în principal în următoarele documente: Carta Internațională a Drepturilor Omului, Convenția pentru asigurarea dreptului omului și a libertăților fundamentale, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Cu privire la aceste documente Curtea are în vedere că dreptul la o bună administrație este reglementat de art.41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene adoptată cu prilejul Consiliului European de la din 2001, anexă la Tratatul d l Nisa, codul bunei conduite administrative edictat de Parlamentul European la 5.01.2005 și principiul bunei administrări așa cum este configurat în dreptul intern de art.4 lit.e din Legea nr. 571/2004. Totodată, Curtea are în vedere și principiile ce rezultă din (2001) 9 Comitetului de Miniștri ai membre ale Consiliului Europei asupra modurilor alternative de soluționare a litigiilor între autoritățile administrative și persoanele private din 5 sept.2001.

In raport de cele ce preced, Curtea reține că justificarea caracterului legal al refuzului de a soluționa dosarul de despăgubire și al emiterii titlului de despăgubire condiționat de neselectarea acestuia prin utilizarea softului random invocată ca mijloc de paralizare a acțiunii reclamanților este neîntemeiată. A admite teza autorității pârâte ar însemna să supunem hazardului modalitatea de soluționare a cererii la care reclamanta este îndreptățită și să anulăm astfel legitimă a acesteia că într-un interval de timp rezonabil și previzibil, în raport de data la care a fost înștiințată că s-a transmis dosarul spre analiză la comisie, i se va soluționa cererea și vor dobândi dreptul invocat. Autoritatea de resort dotată cu competențe de a statua și concretiza dreptul alegat de reclamanți are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare și adecvate soluționării cererii și în final de a realiza o bună administrație conform exigențelor arătate la parag.19 de mai sus.

Curtea are în vedere că, prin Dispoziția emisă de autoritatea administrației publice locale unipersonale i s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc, că acest act nu a fost contestat de reclamantă, astfel se consideră că a achiesat la modalitatea de soluționare a notificării prin acordarea de despăgubiri, sens în care a și formulat cererea la Comisia centrală. Curtea reține astfel că reclamanta este în posesia unui bun în sensul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru asigurarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanta deține un drept de creanță, drept pe care jurisprudența Curții Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior. Așa fiind, reclamanta poate invoca dreptul la respectarea proprietății așa cum este el configurat și dezvoltat în jurisprudența pertinentă a Curții Europene a Drepturilor Omului. In acest sens, conform art.11 și art.20 din Constituția României Curtea are în vedere hotărârile recente de condamnare a României în cauzele și și din 29 iunie 2006, din 12 octombrie 2006 ca și cele din hotărâri anterioare pronunțate în cauzele, și, Curtea reține că este necesar a da eficiență acțiunii reclamantei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp și eficient a atribuțiilor sale tocmai pentru a nu expune pe reclamantă arbitrariului și hazardului cu consecințe grave asupra drepturilor și intereselor legitime de care aceasta se prevalează cu riscuri incalculabile, mergând până acolo unde s-ar pune în discuție însăși substanța acestor drepturi și negarea justiției.

Curtea reține că are prerogativa ca în virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, să prevină încălcarea drepturilor de care se prevalează reclamanții și să nu expună astfel România la o nouă condamnare previzibilă în fața jurisdicției internaționale în materia Drepturilor Omului de la Strasbourg. Și este așa, deoarece pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reținut că și termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă sunt socotite că fac parte dinprocesor, dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenție impune rezolvarea acestor cereri într-un termen rezonabil, optim și previzibil

De aceea, Curtea în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004 raportat la dispozițiile de ansamblu ale Titlului VII al Legii nr.247/2005 va admite acțiunea așa cum a fost formulată și cum se va regăsi în dispozitivul prezentei sentințe.

În temeiul art 18 alin 5 din Legea nr. 554/2004, care permite curții ca soluția stabilită în aplicarea art. 18 alin 1 din aceeași lege să fie însoțită de sancțiunea penalității în sarcina părții obligate, urmează ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 1000 lei penalități de întârziere pe zi în executarea sentinței, de la data rămânerii definitive și irevocabile a acesteia și până la executarea ei efectivă, în sensul emiterii deciziei.

Pârâta aflându-se în culpă procesuală în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată să-i achite reclamantei suma de 900 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial. (44)

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în C-N- județul C, în contradictoriu cu pârâta COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu sediul în B, sector 1 Calea nr. 202.

Obligă pârâta să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul teren în suprafață de 180 mp, situat în C-N,-, nr. top. 10407/1/1, înscris inițial în CF nr. 21045 C și transcris în CF 31323

Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei/zi penalități de întârziere a executării sentinței de la data rămânerii definitive și irevocabile și până la executarea efectivă a sentinței, în sensul emiterii deciziei.

Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 900 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red./

4 ex./

Președinte:Lucia Brehar
Judecători:Lucia Brehar

Obligare emitere act administrativ. Sentința 701/2008. Curtea de Apel Cluj

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 701/2008. Curtea de Apel Cluj