Obligare emitere act administrativ. Decizia 79/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 79
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
-- - - JUDECĂTOR 3: Gabriela Carneluti
-- - - Judecător
Grefier -
XXXX
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta - SRL M și pârâta Primăria Municipiului C, împotriva sentinței nr. 2442 din data de 9 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru recurenta reclamantă - SRL M și consilier juridic pentru recurenta pârâtă Primăria Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei, după care,
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a pus recursurile în dezbaterea părților prezente:
Avocat pentru recurenta reclamantă - SRL M solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii în totalitate a acțiunii. Cu privire la recursul declarat de pârâtă pune concluzii de respingerea acestuia.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Primăria Municipiului M solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. În ceea ce privește recursul formulat de reclamantă, solicită respingerea acestuia.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Reclamanta -. SRL Mac hemat în judecată pe pârâta Primăria M și a solicitat, astfel cum s-a precizat cererea, obligarea pârâtei la eliberarea autorizației de construcție pentru care există toată documentația necesară și solicită prin certificatul de urbanism, să-i achite, în caz achite, în caz contrar, toate taxele pe care le-a plătit pentru obținerea avizelor, să-i achite daune cominatorii pentru zile de întârziere de la data solicitării eliberării autorizației de construcție, să-i achite cheltuielile de judecată ce le va efectua cu acest proces.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este beneficiara a două contracte de concesiune pentru două spații comerciale cu destinație comerț, încheiate cu Consiliul Local M, respectiv contractul nr. 13/13.10.2003 pentru un spațiu de 57 mp. situat în str. -,. 1 bis și contractul nr. 4/20.04.2007 pentru un spațiu de 50 mp. Situat în zona Al. -,. 16.
Reclamanta a mai arătat că i s-a eliberat certificat de urbanism, dar i s-a refuzat eliberarea autorizației de construcție motivat de faptul că terenul a fost revendicat de alte persoane.
S-a susținut de reclamantă că i s-a solicitat planul urbanistic în detaliu necesar autorizării și extinderii construcției existente, pe care l-a prezentat, constatând-o 15 milioane lei. Deși s-a adresat primarului în a-i elibera autorizația nu i s-a răspuns.
În precizarea cererii, depusă la termenul din 20.06.2007, reclamanta a arătat că pârâta este în culpă a-i elibera autorizația, că modernizarea se impune datorită normelor europene, spațiile comerciale existau când s-a concesionat terenul, astfel că nu era nevoie de construcții, ci de modernizarea acestora.
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar copia contractelor de concesiune, copia caietului de sarcini ale celor două contracte de concesiune, copia certificatului de urbanism, copie după, avizul favorabil dat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, aviz favorabil al Direcției de Sănătate Publică G, aviz favorabil de la ROMTELECOM, aviz favorabil al DSP G, cereri adresate primarului înregistrate sub nr. 18424/20.09.2005, 49666/02.08.2005, 2320/06.06.2006, 18650, 21910/06.11.2006, 21911/02.11.2006, un singur răspuns la toate petiții.
Prin sentința nr. 2442 din 9 iulie 2007 Tribunalul Gorj - Secția Comercială și Contencios Administrativ, a fost admisă în parte cererea reclamantei -. SRL și a fost obligată pârâta la eliberarea autorizației de construire pentru extindere spațiu comercial situat în M concesionat reclamantei.
Au fost respinse restul capetelor de cerere.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul nr. 13/13.10.2003 Consiliul Local Mac oncesionat reclamantei un spațiu de 57 mp. situat în str. -. 1 Bis, iar prin contractul nr. 4 din 20.04.2004 un alt spațiu în suprafață de 50 mp. situat în zona - nr. 16, perioada de concesionare fiind de 49 ani.
Pentru spațiul comercial din str. -, reclamanta a solicitat eliberarea autorizației de construire pentru modernizarea construcției după obligarea certificatului de urbanism nr. 92/8.02.2005, întocmirea planului urbanistic de detaliu și obligarea avizului sanitar, fără însă ca Primăria și Primarul Orașului să-i soluționeze cererea favorabil.
S- concluzionat că pentru spațiul comercial situat în str. - sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 7 din Legea 50/1991 pentru eliberarea autorizației de construire, refuzul pârâtei fiind nejustificat.
Pentru spațiul situat în zona Al. -.16, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada întocmirii documentației și obținerii avizelor necesare eliberării autorizației de construire.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâta criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat că în mod nelegal a fost respins capătul de cerere privind eliberarea autorizației de construire pentru spațiul situat în zona -.9, deși la dosar a fost depus certificatul de urbanism și toate avizele necesare.
În motivarea cererii de recurs, pârâta Primăria Municipiului a arătat că reclamanta nu îndeplinește una din condițiile prev. de art. 7 din Legea 50/1991, respectiv nu face dovada titlului imobilului, întrucât contractul de concesiune nr. 13/13.10.2003 și-a pierdut valabilitatea potrivit clauzelor acestuia, caietului de sarcini și prevederilor art. 36 din legea 50/1991, întrucât nu a solicitat eliberarea autorizației de construire în termen de 1 an, cererile formulate de reclamantă la filele 47, 48, 49 și 50 din dosarul cauzei nefiind înregistrate la Primăria
S-a mai susținut că planul urbanistic de detaliu nr. 42/2005 a fost realizat în vederea concesionării terenului pentru extindere și nu pentru obținerea autorizației.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de reclamantă și pârâtă și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. se rețin următoarele aspecte.
Cu privire la critica recurentului reclamant vizând respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea autorizației de construire pentru spațiul situat în zona -,.16, Curtea o constată nefondată având în vedere că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 7 din Legea 50/1991 în sensul că nu a depus documentația necesară eliberării autorizației de construire, respectiv certificatul de urbanism, proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construcții, avizele și acordările necesare, cum în mod temeinic a reținut și instanța de fond.
Susținerea recurentei reclamante în sensul existenței documentației necesare eliberării autorizației nu este confirmată de probatoriul administrat în cauză.
Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâta Primăria Orașului M se rețin următoarele aspecte.
În raport de contractul de concesiune nr. 13/13.03.2003 încheiat între Consiliul Local M în calitate de concedent și -. SRL în calitate de concesionar având ca obiect terenul în suprafață de 57 mp. situat în str. -, bloc. 1 bis, ce conferă reclamantei potrivit art. 5 dreptul de a exploata în mod direct, de a folosi și de a culege fructele bunului ce formează obiectul concesiunii pentru o durată de 49 ani; se constată că reclamanta îndeplinește condiția prev. de art. 7 alin 1 lit. b din Legea 50/1991.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei pârâte în sensul pierderii valabilității contractului de concesiune având în vedere că în cauză contractul nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă sau prin acordul părților.
În absența unui pact comisoriu de ultim grad ce atrage revizuirea de drept a contractului, contractul de concesiune își produce efectele până la eventuala rezilierea judiciară ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale și legale sau până la încetarea efectelor ca urmare a încetării convenționale a acestuia.
În speță, se constată că titlul reclamantei în sensul art. 7 din Legea 50/1991 își produce efectele, critica recurentei pârâte nefiind fondată.
În raport de contractul certificatului de urbanism nr. 92/8.08.2005 ce atestă eliberarea acestuia în vederea concesionării și a extinderii spațiului, precum și în raport de avizele privind utilitățile urbane și infrastructură se constată nefondată și critica recurentei nefondată și critica recurentei pârâte vizând inexistența documentației potrivit art. 7 din Legea 50/1991.
Nici critica văzând posibilitatea revendicării terenului în baza Legii nr. 247/2005 nu poate fi reținută în absența dovezii privind declanșarea procedurii administrative prev. de Legea 247/2005 cu privire la terenul în litigiu.
Față de aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea apreciază nefondate recursurile declarate de reclamantă și pârâtă, urmând a le respinge în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamanta - SRL M și pârâta Primăria Municipiului C, împotriva sentinței nr. 2442 din data de 9 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. Jud. Grefier,
2.ex.
22.02.2008.
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Alina Răescu, Gabriela Carneluti