Obligare emitere act administrativ. Sentința 84/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA Nr. 84/F/CA/2009

Ședința publică de la 07 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea cauzei în contencios administrativ privind acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PĂESCARILOR SPORTIVI H în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță avocat pentru reclamantă, lipsind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: mandatarul reclamantei depune la dosar note de ședință pe care le susține și oral, precizând că reclamanta nu a fost înscrisă în registrul unic de evidență al asociațiilor potrivit Ordinului nr. 331/2008, însă ulterior abrogării acestuia prin Ordinul nr. 753/2008 a fost înscrisă în acest registru, pentru că se impunea această obligație. Apreciază că înscrierea în acest registru este doar apărarea pârâtei - lipsită de relevanță.

Declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se dispună obligarea pârâtei să încheie actul adițional modificat la contractul nr-, pentru că pârâta se în drepturile și obligațiile Companiei Naționale de Administrare a Fondului, prin efectul art. 69 din OUG nr. 23/2008 - actualul act normativ.

Învederează instanței că refuzul pârâtei de a încheia act adițional în condițiile în care celelalte acte adiționale nu au fost contestate, este nejustificat. Acesta reprezintă vătămarea adusă reclamantei, creând acesteia un prejudiciu.

Solicită cheltuieli de judecată, conform documentelor justificative pe care le depune la dosar.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față:

Constată că pe rolul acestei instanțe sub nr- din 30.01.2009 s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi H în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional la Contractul nr-.

În motivarea cererii se arată că între reclamantă și Compania Națională de Administrare a Fondului au existat relații contractuale concretizate în contractul nr- modificat și prelungit prin actele adiționale nr. 1/2003, respectiv nr. 2/2006. Potrivit OUG nr. 23/2008, a fost desființată și în conformitate cu art. 69 din acest act normativ locul aceste companii, în relația contractuală cu reclamanta, a fost luat, prin subrogare reală, de către pârâta

În temeiul acestor norme, reclamanta a notificat pârâta în vederea încheierii unui act adițional, pârâta refuzând acest demers motivat de faptul că nu intră în atribuțiile sale de administrare a fondului piscicol, comunicând totuși încetarea de drept a contractului originar și contul în care să fie virate sumele restante datorate în temeiul acestuia.

În drept se invocă dispozițiile OUG nr. 23/2008 și Legii nr. 554/2004.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată ca nefondată, susținând în esență că cele solicitate exced competențele sale atribuite prin legea ce-i guvernează organizarea și funcționarea, atribuții în acest sens având conform noului cadru legislativ Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta a încheiat la data de 22.03.2987 cu fosta Întreprindere ă Tc ontractul nr- având ca obiect darea în folosință a bazinelor piscicole de pe raza județului Acest contract a fost prelungit și modificat prin actele adiționale nr. 1/17.03.2003 și nr. 2/26.07.2006 încheiate cu succesorul în dreptul al cedentului inițial, potrivit noilor acte normative în domeniu și anume Compania Națională de Administrare a Fondului.

Urmare a apariției OUG nr. 28/2008, reclamanta a notificat la data de 13.06.2008 pârâta în vederea încheierii actelor adiționale la contractul nr- conform art. 69 alin 1 din actul normativ susmenționat.

Răspunzând la această notificare, pârâta a comunicat reclamantei la data de 07.07.2008 încetarea contractului la data de 10.03.2008 urmare a schimbării cadrului legislativ în domeniu, dând îndrumări reclamantei a se adresa Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, pârâta neavând atribuții în domeniul solicitat.

Ulterior, prin notificarea nr. 28370/08.07.2008, pârâta adresată reclamantei a reiterat încetarea de drept contractului nr-, începând cu data de 10.03.2008, momentul publicării în Monitorul Oficial a OUG nr. 23/2008 ce abrogă Legea nr. 192/2001, somând totodată reclamanta la îndeplinirea obligațiilor de natură financiară, conform capitolului 4 din contract, în sensul achitării sumei de 4.514,57 lei, valoare minimă contract aferentă perioadei 01.01. - 10.03.2008.

Art. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că: "o persoană ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim". Se circumscrie noțiunii de act administrativ și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În sensul Legii nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere constituie exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, iar excesul de putere este definit ca exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege ori prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Normele juridice enunțate sunt incidente în cauză întrucât refuzul pârâtei la încheierea actului adițional la contractul nr. 678/1987 este nejustificat.

OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, publicată în Monitorul Oficial nr. 180 din 10.03,2008 are drept scop, conform art. 1, reglementarea relațiilor sociale cu privire la conservarea, administrarea și exploatarea resurselor acvatice vii, activitatea de acvacultură, procesarea și comercializarea produselor obținute din pescuit și acvacultură, când aceste activități se realizează pe teritoriul României.

Din economia normelor ce alcătuiesc actul normativ susmenționat rezultă că la data intrării în vigoare a acestuia, Compania Națională de Administrare a Fondului, gestionarul resurselor acvatice vii, din contractele încheiate cu reclamanta, și-a încetat activitatea, dispunându-se în art. 69 că pârâta Agenția Domeniului Statului se acesteia în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de acestea cu agenții contractanți care dețin în exploatare și administrare amenajări piscicole, precum și cu cei ce au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens.

Mai mult, alineatul 3 al aceluiași articol prevede că pârâta urmează a prelua întreg patrimoniul Companiei Naționale de Administrare a Fondului, operațiune ce a avut loc conform apărărilor pârâtei.

În concluzie, normele enunțate instituie obligația în sarcina de încheiere a contractelor și a actelor adiționale la contractele în derulare din portofoliul în vigoare la data intrării în vigoare a nr.OUG 23/2008.

Reclamanta, prin contractele arătate, intră în categoria persoanelor ce intră sub incidența normelor arătate, având obligația legală de a încheia act adițional, așa în cât refuzul explicit al acestuia la acest demers este nejustificat.

Apărările pârâtei sunt neîntemeiate și în consecință nu sunt de natură a justifica refuzul acesteia.

Nu rezultă din actele de la dosar sau din dispozițiile nr.OUG 23/2008 încetarea de drept a contractului a cărui prelungire se solicită. Încetarea acestuia nu poate interveni decât în condițiile contractului, legea părților, ori așa cum s-a arătat nu se constată intervenția vreunui fapt juridiclato sensu, reglementat convențional ori legal, cu relevanță sub acest aspect. În consecință contractul -, modificat prin actele adiționale ulterioare, continuă să-și producă efectele, iar în virtutea art. 69 din ordonanță, pârâta era obligată a încheia act adițional reclamantei.

De asemenea o atare conduită, la care se preconizează a fi obligată pârâta nu e de natură a încălca principiul specialității ce guvernează capacitatea de folosință a acestei, așa cum rezultă din actul normativ ce-i reglementează înființarea, organizarea și funcționarea. Chiar dacă s-ar putea afirma acest lucru, se observă că prin însăși nr.OUG 23/2008, act juridic de forță juridică egală cu Legea 268/2001, se operează o atare completare în atribuțiile pârâtei, atribuții pe care pârâta le-a și pus în executare.

Nu în ultimul rând, poziția pârâtei este contradictorie față de conduita ei. Pe de o parte susține că nu intră în competența sa administrarea / gestionarea resurselor acvatice vii declinând aceste atribuții în favoarea nou înființate Agenția Națională pentru Pescuit, pe de altă parte notifică reclamanta cu privire la încetarea contractului și încasarea tuturor drepturilor decurgând din acesta, comportându-se ca o parte contractantă, care ar avea atribuții de natura celor contestate.

Așa fiind soluția preconizată se impune urmând ca pârâta să fie obligată să încheie act adițional cu reclamanta la contractul - în condițiile stabilite prin dispozițiile art. 69 alin. 1 din OG nr. 23/2003.

Întrucât prin soluția expusă se face dovada deplină culpei procesuale a pârâtei, în temeiul art. 274.civ.Cod Penal va fi obligată aceasta să plătească reclamantei suma de 4.165 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A VÂNĂTORILOR ȘI PESCARILOR SPORTIVI H, cu sediul în municipiul D,-, jud. H în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul în B-, sector 1 și drept urmare:

Obligă pârâta să încheie act adițional cu reclamanta la contractul - în condițiile stabilite prin dispozițiile art. 69 alin. 1 din OG nr. 23/2003.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.165 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept la recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 7 aprilie 2009.

Președinte Grefier

- - - - -

Red.

Dact./ 4 ex./13.05.2009

Președinte:Marius Ionel Ionescu
Judecători:Marius Ionel Ionescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Sentința 84/2009. Curtea de Apel Alba Iulia