Obligația de a face. Decizia 1020/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1020/
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor promovate de și de T M, reprezentat de dr., împotriva sentinței civile nr. 874 din 22.12. 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009, desfășurarea dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat pentru ziua de astăzi, 27 octombrie 2009.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.874 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-, s- respins excepția inadmisibilității și necompetenței instanței; s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele SC""SA Tg-M și Municipiul Tg-M, obligând pârâta SC""SA să încheie un contract de închiriere cu reclamantul pentru imobilul situat în Tg-M-.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin hotărâre judecătorească a fost reziliat contractul încheiat de reclamant pentru imobilul situat în Tg-M,-, acesta fiind evacuat.
Prima instanță a apreciat că a fost parcursă procedura prealabilă și că deoarece petentul a făcut dovada că locuiește încă în imobil, pârâții ar avea obligația de a încheia un nou contract de închiriere.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs SC""SA solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Tg-
În motivele de recurs s-a arătat că instanța a respins excepțiile inadmisibilității și necompetenței instanței fără a motiva aceste hotărâri.
S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a SC""SA, menționând că nu este o autoritate publică în sensul definit de Legea nr.554/2004.
S-a menționat că instanța nu a arătat temeiul legal al admiterii cererii și nici nu a motivat de ce ar fi îndreptățit reclamantul la încheierea unui nou contract de închiriere.
S-a invocat și faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale cu privire la evacuarea reclamantului.
Pe fondul cauzei s-a arătat că printr-o hotărâre judecătorească a fost reziliat contractul de închiriere și că nu se poate ignora hotărârea judecătorească, care produce efecte juridice.
De asemenea a formulat recurs Municipiul Tg-M, prin Primar, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.114/1996 și de HCL al Municipiului Tg-M nr.148/2001pentru încheierea unui contract de închiriere cu reclamantul.
Intimatul a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor, invocând faptul că urmărește restabilirea situației anterioare pronunțării sentinței prin care s-a dispus evacuarea.
Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamantul a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art.7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.
Reclamantul nu a menționat care este obiectul cauzei.
Faptul că solicită "restabilirea situației anterioare emiterii sentinței civile nr.5378/2001" nu este suficient. Legea nr.554/2004 prevede la art.8 alin.1 că "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin.(1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".
Din acțiunea formulată de reclamant nu reiese care este actul administrativ a cărui anulare se solicită sau care este dreptul sau interesul legitim vătămat.
Astfel, prima instanță trebuia să solicite reclamantului, sub sancțiunea prevăzută de art.155 ind.1C.pr.civ. să stabilească cadrul procesual, respectiv să indice actele administrative atacate sau măsurile solicitate a se lua de către instanță.
Doar prin invocarea în drept a dispozițiilor art.7 din Legea 554/2004 care reglementează plângerea prealabilă, instanța nu poate să acorde ceea ce nu s-a cerut expres prin acțiune, respectiv nu poate să dispună încheierea unui contract doar pentru faptul că reclamantul solicitat "restabilirea situației anterioare" evacuării sale dintr-un imobil.
Acțiunea depusă la fond nu respectă condițiile prevăzute de art.112 pr.civ.
Reclamantul trebuia să indice exact care este obiectul cererii, respectiv ce solicită.
Faptul că a solicitat "restabilirea situației anterioare" nu înseamnă că a clarificat obiectul cauzei.
"Cererea de restablire a situației anterioare" nu se încadrează în condițiile prevăzute la art.8, pentru a putea fi analizată în concret de instanță.
Astfel, pe lângă faptul că instanța trebuia să pună în vedere reclamantului să indice în concret ce solicită, ea trebuia, după clarificarea obiectului cauzei, să își verifice și competența.
Nefiind clarificat obiectul cauzei nu se poate considera că prima instanță ar fi analizat fondul cauzei.
Pe lângă aceste aspecte, prima instanță nu s-a pronunțat nici asupra cererii reconvenționale formulate de SC""SA.
În consecință, în baza art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, instanța va admite recursurile deoarece procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
În rejudecare prima instanță va identifica solicitările reclamantului, respectiv va pune în discuție obiectul acțiunii solicitând reclamantului să indice expres cu cine înțelege să se judece în calitate de pârât (având în vedere că s-a invocat și lipsa calității procesuale pasive a SC""SA), care este actul administrativ atacat sau care sunt măsurile care solicită a se lua, urmând ca după clarificarea obiectului acțiunii să își verifice competența.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC""SA cu sediul în Tg-M,-/A, județul M, și Municipiul Tg-M, cu sediul în Tg-M, P-ța - nr.3, împotriva sentinței civile nr.874 din 22 decembrie 2008 Tribunalului Mureș.
Casează hotărârea atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, la 28 octombrie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
5 exp./12.11.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








