Obligația de a face. Decizia 1089/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1089/R-
Ședința publică din 21 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
- -, judecător
- -, judecător
, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare,recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, împotriva sentinței nr. 289/CA din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă- complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta- pârâtă DGFP A prin consilier jr., în baza delegației de la dosar și intimatul- reclamant prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
Reprezentantul recurentei- pârâte DGFP A, având cuvântul, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii, arătând că în mod greșit s-a susținut că recurenta ar fi soluționat contestația împotriva deciziei nr.105/03.10.2003. Or, dimpotrivă, prin adresa aflată la dosar au comunicat contestatorului că decizia poate fi atacată la instanța de contencios competentă, iar intimatul nu invocă nici un text de lege prin care organul fiscal să fie obligat să înainteze contestația către instanța judecătorească competentă.
Av. având cuvântul pentru intimatul- reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică, arătând că potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă, organul de control trebuia să înainteze contestația, astfel că ei nu au mai beneficiat de un grad de jurisdicție iar recurenta recunoaște chiar ea că nu au soluționat contestația formulată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 6.07.2007, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la înaintarea, la instanța competentă, a contestației nr.42026/2003, arătând următoarele:
Prin actul vamal nr.212/20.06.2001 s-au stabilit în sarcina sa obligații vamale suplimentare de 230.692.175 lei.
A formulat contestația la organul fiscal, respinsă de acesta prin decizia nr.105/2003 ca tardivă.
A formulat o altă contestație, înregistrată la acesta sub nr.42026/2003, fără ca aceasta să fie înaintată organului competent spre soluționare.
Reclamantul, prin cererea depusă la 16.11.2007(28) și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să solicite obligarea pârâtei la înaintarea contestației formulată împotriva deciziei nr.105/2003 la organul competent, Tribunalul Argeș.
Pârâta, prin întâmpinare(33-34), a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă susținând, în esență, că nu s-a făcut dovada că ar soluționat contestația formulată de acesta împotriva deciziei nr.105/2003, că reclamantul nu a fost afectat în drepturile sale cu privire la contestație, iar prin adresa nr.42026/20.11.2003 i-a comunicat acestuia cu privire la căile de atac ce le poate exercita.
După examinarea cauzei, Tribunalul Argeș - complet specializat în contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr.289/CA/15 mai 2008, prin care a admis acțiunea și a obligat pârâta să înainteze instanței competente contestația reclamantului înregistrată sub nr.42026/21.10.2003.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.41/CF/15.01.2007(18-19), pronunțată în dosarul nr-, nr.vechi 4063/CAF/2007, tribunalul a respins acțiunea reclamantului formulată pentru anularea deciziei nr.35/11.07.2006, emisă de A, cu motivarea că prin actul constatator nr. 212/20.06.2001 (11), Biroul Vamal Pitești a stabilit în sarcina reclamantului obligații vamale în sumă de 16089 lei (160.894.353 lei) compusă din taxe vamale, accize și comision vamal, ca urmare a neînchiderii în termen de nr.57/11.09.1997, neexistând dovezi cu privire la scoaterea din țară a autoturismului tranzitat.
Împotriva acestui act constatator reclamantul a formulat contestație administrativă înregistrată la Biroul Vamal Pitești sub nr. 13703/25.08.2003 (64-65), soluționată de P A prin decizia nr. 105/3.10.2003 (74).
Prin această decizie s-a respins contestația petentului ca nedepusă în termen.
Împotriva acestei decizii s-a formulat contestația înregistrată la P sub nr. 42026/21.10.2003 (24).
Nu s-au depus dovezi din care să rezulte cu privire la modul cum această contestație a fost soluționată.
Tot în anul 2003, împotriva actelor de executare silită și a actului constatator nr. 212/20.06.2001, petentul a formulat contestație la executare soluționată de Judecătoria Craiova prin sentința civilă nr. 3624/12.04.2005, pronunțată în dosarul nr. 531/2005, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1988/21.12.2005, pronunțată în dosarul nr.4412/CV/2005, în sensul respingerii contestației la executare formulată de către acesta (67-70).
La data de 01.06.2006 reclamantul depune la Direcția Regională Vamală Con ouă contestație formulată împotriva actului constatator nr.212/26.06.2001, înregistrată sub nr. -/01.06.2006 ( 25) la Direcția Regională Vamală C, soluționată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A prin decizia nr. 35/11.07.2006,
Prin această decizie contestația a fost respinsă ca fiind fără obiect deoarece, anterior, în baza altei contestații având același obiect, s-a emis decizia nr. 105/3.10.2003.
Împotriva acestei ultime decizii s-a formulat acțiunea ce formează obiectul cauzei de față.
S-a apreciat de prima instanță că acțiunea reclamantului este inadmisibilă și urmează a fi respinsă, deoarece împotriva aceluiași act constatator nu se pot formula două contestații administrative, la date diferite, ce se soluționează de către prin decizie.
Reclamantul avea dreptul ca împotriva deciziei nr. 105/2003, emisă de P A, în soluționarea primei contestații, să ia măsuri de valorificare a contestației formulată împotriva acesteia, depusă la pârâta P sub nr. 42026/21.10.2003 (24).
Contestația administrativă formulată în anul 2006, respinsă prin decizia nr. 35/11.07.2006, a cărei anulare se cere, este nejustificată, motivul invocat, că nu s-a comunicat actul constatator, fiind infirmat de actele și contestațiile formulate anterior de către petent.
Soluția tribunalului a fost menținută de Curtea de APEL PITEȘTI prin decizia nr.539/R-C/18.05.2007(20-22), dar cu altă motivare.
Instanța de fond, prin sentința anterior citată, a reținut că reclamantul are dreptul să-și valorifice contestația formulată împotriva deciziei nr.105/2003, înregistrată la pârâtă sub nr.42026/21.10.2003.
Acțiunea de față privește tocmai această contestație, de obligare a pârâtei la înaintarea ei instanței competente să o soluționeze.
Prin nr.OUG13/2001 s-au stabilit norme de procedură referitoare la soluționarea contestațiilor formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice.
A fost emis Ordinul nr.2186/2001, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a procedurii de soluționare a contestațiilor formulate împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice.
Întrucât cele două acte normative nu dispun altfel, instanța a constatat că dispozițiile acestora se completează cu dispozițiile Codului d e procedură civilă.
Cum, de la 1.01.2004 au intrat în vigoare dispozițiile Codului d e procedură fiscal, aprobat prin nr.OG92/2003, organul fiscal avea obligația să-și verifice competența de a soluționa cererea reclamantului și, constatând că nu este competent material, avea obligația să o trimită organului/instanței competente.
El s-a mulțumit să comunice reclamantului cu adresa nr.42026/20.11.2003(3) că a primit contestația pe care acesta a formulat-o împotriva deciziei nr.105/3.10.2003, că a înregistrat-o sub nr.42026/21.10.2003 și că decizia cuprinde calea de atac ce se poate formula la Tribunalul Argeș.
Din adresă nu rezultă că i s-a restituit contestația sau că aceasta a fost înaintată la tribunal.
Neprocedând fie la restituirea contestației, fie la înaintarea ei la instanță, organul fiscal l-a privat pe reclamant de dreptul de a-i fi soluționată contestația formulată.
A mai apreciat instanța că acțiunea reclamantului este întemeiată, chiar dacă soluționarea contestației, înregistrată sub nr.42026/21.10.2003 la pârâtă, se face cu întârziere.
Împotriva sentinței, în termen legal a formulat recurs pârâta Direcția Generală Finanțelor Publice A, care a susținut că în mod eronat a fost admisă acțiunea în condițiile în care hotărârea nu este motivată, instanța nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, cât timp nu există vreun temei legal pentru obligarea pârâtei să înainteze instanței competente contestația reclamantului.
În mod nefondat s-a susținut că pârâta ar fi soluționat contestația împotriva deciziei nr.105/2003; dimpotrivă, nu i-a soluționat această contestație, prin adresa nr.42026/20.11.2003 comunicând contestatorului că decizia poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit art.12 alin.1 din OUG nr.13/2001.
Intimatul își invocă propria culpă, de a nu cunoaște dispozițiile legii speciale privind căile de atac, în condițiile în care pârâta l-a înștiințat cum poate fi contestată decizia.
Examinând sentința, prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursul este fondat.
Astfel, prin acțiunea precizată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei DGFP A la înaintarea contestației formulată împotriva deciziei nr.105/2003, la organul competent respectiv Tribunalul Argeș.
Prin decizia nr.105/3.10.2003 a DGFP A s-a respins contestația petentului împotriva actului constatator prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații vamale în sumă de 16.089 RON, reținându-se că această contestație nu a fost depusă în termen.
La data de 21.10.2003, prin cererea nr.42026 reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii, depusă chiar la pârâtă, care prin adresa cu același număr din 20.11.2003 i-a comunicat că potrivit art.12 alin.1 din OUG nr.13/2001, decizia poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, aceiași mențiune fiind prevăzută și în cuprinsul deciziei.
La data pronunțării deciziei, erau în vigoare procedurile reglementate prin OUG nr.13/2001, privind contestarea actelor vamale și căile de atac împotriva deciziei pronunțate în urma examinării contestației, aceiași prevedere privind exercitarea căii de atac la instanța de contencios administrativ competentă fiind reluată și în dispozițiile art.218 din Codul d e procedură fiscală.
Nicăieri în lege nu este prevăzută posibilitatea declinării competenței din partea organului fiscal, care s-a pronunțat prin decizie asupra contestației, în ipoteza în care calea de atac împotriva propriei decizii a fost declarată și înregistrată la aceasta.
Nici în Codul d e procedură civilă nu este reglementată declinarea competenței de către organele administrative cu activitate jurisdicțională în favoarea instanțelor de judecată, singurele posibilități vizând soluția de declinare a competenței din partea instanțelor în favoarea acestora ( art.158 alin.3, art.312 alin penultim Cod pr.civilă).
Este culpa intimatului că nu a cunoscut legea, și nu a formulat calea de atac la instanța competentă, deși o asemenea dispoziție era prevăzută expres în cuprinsul deciziei ce face obiectul prezentei cauze.
Legea era clară și nu lăsa loc la interpretări, calea aleasă prin prezenta acțiune având drept finalitate eludarea dispozițiilor imperative referitoare la exercitarea căilor de atac și termenele în care pot fi formulate acestea. Prima instanță a considerat eronat că dispozițiile legii speciale sau Codul d e procedură civilă permit declinarea competenței de către organele fiscale în favoarea instanțelor judecătorești (motivarea, în esență, cuprinzând această concluzie, în raport de care s-a apreciat, implicit, că acțiunea ar fi admisibilă.
Se va constata, așadar, că sentința este motivată, existând o pronunțare implicită asupra excepției de inadmisibilitate, însă soluția este dată cu interpretarea neadecvată a legii.
În concluzie, recursul va fi admis, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, iar sentința va fi modificată în tot în sensul că pe fond va fi respinsă acțiunea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, împotriva sentinței nr. 289/CA din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă- complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.
Modifică în tot sentința în sensul că, pe fond, respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
8.12.2008
jud fond.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Ingrid Emina
