Obligația de a face. Decizia 1191/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr--08.09.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr.1191
Ședința publică din 06.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 278/24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarulnr- în contradictoriu cu pârâta intimată PRIMĂRIA, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent în stare de arest, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție nemotivarea în termen a recursului, având în vedere că a fost doar declarat și nu au fost depuse motivele.
Reclamantul recurent arată că motivele sunt cele arătată în prima instanță și solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, conform cererii adresate primei instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 23 mai 2008 reclamantul a chemat în judecată pârâta Primăria Cermei solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i comunice în copie xerox după contractul de închiriere încheiat între Primăria Cermei și reclamant pentru cele două spații respectiv fosta cofetărie și magazinul de pâine din, să i se comunice în original contractul de reziliere între Primăria Cermei și reclamantul.
In motivarea acțiunii reclamantul arată că din adresa emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului A cu nr. - din 11.04.2003 rezultă că spațiul pe care s-a avut închiriat a fost reluat de Primăria Cermei ca urmare a rezilierii contractului, contract pe care însă nu 1-a primit nici până la data formulării acțiunii.
În caz de refuz a soluționării cererii sale, reclamantul arată că solicită despăgubiri civile de 1.000.000 euro și 100.0000 euro daune morale.
În ședința publică din 10.06.2008 instanța pune în discuția pârtilor excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, respectiv să facă dovada celor susținute în acțiune, să arate cererile prin care s-a adresat în prealabil pârâtei pentru rezolvarea favorabilă a solicitărilor sale.
Reclamantul precizează că primăria Cermei nu a dat curs solicitării sale.
Prin sentința civilă nr. 278/24.06.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, deținut în Penitenciarul Arad, în contradictoriu cu pârâta Primăria Cermei pentru refuz de soluționare a cererii.
În soluționarea hotărârii pronunțare, instanța a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate în condițiile art. 137 Cod procedură civilă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, instanța a constat că excepția este întemeiată și a fost admisă.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 anterior sesizării instanței de contencios administrativ, persoanele care se consideră vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să solicite autorității emitente a actului administrativ revocarea în tot sau în parte a actului în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Este asimilat actului administrativ, potrivit art. 2 lit. h din legea contenciosului administrativ și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, susceptibil de a fi atacat în fața instanței de contencios administrativ competente, prin care se înțelege exprimarea explicită cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.
Cum reclamantul a sesizat instanța la data de 23 mai 2008 în condițiile art. 8 din legea contenciosului administrativ, fără ca în prealabil să facă dovada că a îndeplinit procedura recursului administrativ grațios prev. de art. 7 alin. 1 din legea contenciosului administrativ.
Procedura administrativă prealabilă reglementată în mod expres de lege, fiind obligatorie și o condiție de exercitare a acțiunii, neîndeplinirea acesteia constituie un fine de neprimire a cererii reclamantului, motiv pentru care instanța a admis excepția prematurității cererii, iar acțiunea reclamantului pentru refuz nejustificat a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
Examinând recursul de față, curtea constată faptul că reclamantul deși l-a promovat în temeiul art. 301 Cod procedură civilă, a nesocotit dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă în sensul că nu l-a motivat înăuntrul termenului de recurs, ceea ce atrage sancțiunea nulității dispusă de art. 306 Cod procedură civilă.
În considerarea celor de mai sus reținute, Curtea urmează să constate ca fiind nul recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 278/24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarulnr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 06 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - -
GREFIER
- -
Red.FM - 21.11.2008
Tehnored LM - 24.11.2008
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Arad - Judecător -
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Răzvan Pătru, Florin Moțiu








