Obligația de a face. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1254
Ședința publică de la 08 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, jud. G, împotriva sentinței nr. 847/07.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurentul avocat potrivit împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și pentru intimații Unitatea Administrativ Teritorială și Primarul comunei, avocat, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentantul intimaților depune la dosar întâmpinare.
Întrebați fiind, reprezentanții părților declară că nu mai au cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul reclamantului învederează instanței că tribunalul a respins cererea formulată de reclamant, soluția dată fiind greșită atât prin excepția prescrierii acțiunii cât și pe fondul cauzei.
Consideră că este greșită sancțiunea prescrierii raportat la textul reținut chiar de judecătorii fondului, aceasta trebuia să fie respinsă ca tardivă.
Menționează că la filele 43-44 sunt dovezi din care rezultă că încheierea contractului administrativ de atribuire în folosință gratuită s-a făcut în anul 2002.
Arată că înlăuntrul termenului de 6 luni care sancționase cu tardivitate depășirea lui, instanța trebuia să aibă în vedere și faptul că exista o solicitare din 2009 de a se vinde grajdul 9 din comuna motivat de faptul că legea îi permite reclamantului care are un contract de închiriere legal încheiat cu Autoritatea Publică Locală.
Față de susținerile orale și față de motivele de recurs dezvoltate pe larg, solicită admiterea cererii de recurs și pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reprezentantul intimatelor consideră soluția pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, decizia pronunțată de B împărtășind aceeași opinie ca a instanței de fond.
Arată că s-au avut în vedere adresele nr. 2230 și 3940 din care rezultă refuzul instituției de a da curs la aplicare legii, dreptul la acțiune al reclamantului născându-ce la această dată și în termen de 6 luni, trebuia să se adreseze instanței de fond.
S-au invocat acte ulterioare, care au fost depuse după ce dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței.
Mai arată că dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați la data de 16.02.2009 ceea ce duce la concluzia inechivocă că de la împlinirea termenului de de prescripție și până la sesizarea instanței s-au scurs aproximativ 9 luni.
Astfel, apreciază că instanța în mod corect a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
Față de susținerile orale și de considerentele expuse în întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentului precizează că în orice situație trebuie pornit de la natura juridică a actului a cărui respectare se susține în fața instanței.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 847/2009 a Tribunalului Galațis -a respins ca prematură acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Administrației Publice Locale - Consiliul Local al comunei și Primarul comunei, având ca obiect obligarea acestora la încheierea contractului de vînzare cumpărare în formă autentică pentru grajdul nr. 9.
Totodată s-a respins excepția de litispendență ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că obiectul cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu paratul Consiliul Local al comunei aflată pe rolul Judecătoriei L sub nr- este diferit față de obiectul prezentei cauze, întrucât în cauza înregistrata pe rolul Judecătoriei Las olicitat să se constate că a primit în folosință gratuită grajdul nr. 5 care a aparținut și să se pronunțe o hotărâre care ține loc de act de vânzare-cumpărare al aceluiași grajd, iar obiectul cererii de față îl reprezintă obligarea pârâților să încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru construcția grajdului nr. 9.
Pe cale de consecință, nefiind îndeplinite cerințele art. 163 al. 2 Cod procedură civilă, în sensul că obiectul celor două cauze este diferit, va respinge excepția ca nefondată.
Cu privire la excepția prescripției invocată de același parat prin întâmpinare, retine următoarele:
Având în vedere ca reclamantul și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, constată că potrivit disp. art. 11 al. 1 lit. a din această lege, termenul de introducere al acțiunii este de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.
În cauză, Tribunalul a reținut că pârâtul Consiliul Local al comunei i-a răspuns cu adresa nr. 2230/03.09.2007 la cererea reclamantului, în sensul că cererea acestuia de cumpărare a grajdului i-a fost respinsă (fila 28).
Constatând că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați la data de 16. 02.2009, retine a fi depășit cu mult termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 al. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecință, s-a respins cererea reclamantului ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare recurentul a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, deoarece instanța de fond nu a analizat materialul probator administrat.
Hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a nr.OUG 168/2001, modificată de Legea nr. 335/2004 precum și art. 10 și 11 din normele metodologice de aplicare a prevederilor nr.OUG 168/2001, Legea nr. 387/2002, nr.OUG 102/2002, acte normative care îi dau dreptul să cumpere grajdul nr. 9 care a aparținut și pentru care are contract legal încheiat cu nr. 1337/24.07.2002.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prima instanță a pronunțat soluția cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive;
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru construcția grajdul nr. 9 din incinta sector zootehnic, aparținând fostului, jud. G, pe care îl folosește în mod legal încă din anul 2002 în baza contractului de atribuire în folosință gratuită nr. 1337/24.07.2002 și actul adițional nr. 1785/19.10.2004.
Înainte de expirarea perioadei contractului de atribuire, reclamantul adresat o serie de petiții către pârâte în vederea cumpărării grajdului, în conformitate cu prevederile art. 181alin. 4 lit. b și alin. 5 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 7, art. 10 și art. 11 din nr.OUG 168/2001 și a normelor de aplicare, precum și cu prevederile art. 8 pct. 2 din contractul de atribuire nr. 1337/2002, ultima petiție având nr. 689/16.02.2009 înaintată către Primăria comunei.
Față de cele expuse, având în vedere demersurile făcute de reclamant, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, cât și prevederile Legii nr. 554/2004, Curtea constată că excepția prescripției a fost în mod greșit admisă, instanța de fond încălcând astfel prevederile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.
Față de cele expuse, constatând că acțiunea a fost formulată în termenul legal, Curtea va admite recursul în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre soluționare în fond la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna, jud. G, împotriva sentinței nr. 847/07.07.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, pe care o casează și trimite cauza spre soluționare pe fond la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila - - |
Grefier, - - |
Red. Ap./05.02.2010
Tehnored. /6 ex./05.02.2010
Fond.
Comunicat 4 ex./17.02.2010
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Simona Gavrila