Obligația de a face. Decizia 1256/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 1256/2009
Ședința publică de la data de 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 3: Mona
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B împotriva sentinței civile nr. 649 din 13 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, pentru intimata-reclamantă R, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că cererea formulată pentru termenul anterior de V de amânare a cauzei pentru a-i fi comunicate motivele de recurs a fost respinsă de completul format dintr-un singur judecător motivat de faptul că având calitatea de recurentă nu i se pot comunica propriile motive de recurs, instanța, constată că V are calitatea de intimată-pârâtă, iar în cauză a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B, nu și R motiv pentru care pune din nou în discuție cererea de amânare formulată de intimata-pârâtă V pentru termenul anterior.
Avocat arată că intimata Vaf ost citată în cauză fără temei legal întrucât nu mai are calitate procesuală față de soluția dată de primă instanță și în consecință nu se justifică cererea de amânare a cauzei formulată de aceasta.
Instanța, apreciază că nu se impune comunicare motivelor recurs intimatei V, având în vedere că prin sentința recurată a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a acesteia, iar recursul de față nu vizează modul de soluționare a acestei excepții.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul intimatei-reclamante R având cuvântul solicită respingerea recursului având în vedere că odată ce printr-o hotărâre judecătorească o autoritate a statului a fost obligată față de o persoană, această obligație reprezintă un drept al persoanei în favoarea căreia a fost stabilită. Acțiunea civilă fiind soluționată, deci problema dezlegată, instituția financiară (autoritate publică) avea obligația de a respecta această hotărâre. Or, datorită nerecunoașterii de către recurentă a dreptului prevăzut de lege, intimatei-reclamante, aceasta nu-și poate desfășura activitatea încă din anul 2005. în consecință, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 3595/110/23.06.2009 reclamanta -"R "SRL a chemat în judecată pârâtele: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să-i recunoască dreptul stabilit prin sentința penală nr.292/26.04.2006 a Judecătoriei Adjud rămasă definitivă și prin Decizia nr. 376/20.09.2009 a Curții de APEL BACĂU prin care s-a stabilit că nu mai datorează creanțele fiscale în sumă de 499.220 RON inclusiv accesoriile calculate la zi și drept consecință să se anuleze mențiunile corespunzătoare din evidența fiscală precum și suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005 emisă de
La termenul din data de 08.07.2009, reclamanta și-a precizat capătul doi al cererii în sensul că solicită suspendarea executării creanțelor fiscale în sumă de 499.220 RON, inclusiv accesoriile acestora, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, creanțe ce au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005 emisă de
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin Decizia de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005 emisă de FP. V - Activitatea de Inspecție Fiscală, a fost obligată la plata sumei de 499.220 RON cu titlu de creanțe fiscale, împotriva căreia a formulat contestație, dar PVp rin Decizia nr.30/14.06.2005 a dispus suspendarea soluționării contestației, pe motiv că s-a constituit parte civilă cu suma de 499.220 RON în dosarul penal nr. 228/2006 al Judecătoriei Adjud.
Prin sentința penală nr. 292/26.04.2006 a Judecătoriei Adjuds -a respins acțiunea civilă formulată de organele fiscale ca nefondată, reținându-se faptul că suma de 499.220 RON a fost plătită, dar cu toate acestea prin Decizia nr.240/10.07.2007 Bar espins contestația.
Împotriva acestei Decizii a formulat contestație, acțiunea fiind admisă de Tribunalul Bacău -Secția Comercială și Contencios Administrativ prin sentința civilă nr. 317/03.04.2008. deși organele fiscale nu au contestat pe fond această hotărâre, au formulat recurs pe ideea că în cauză trebuiau să fie introduse și organele fiscale din jud. V, iar Curtea de APEL BACĂU, prin decizia nr. 376/2009, a admis recursul și a respins acțiunea, motivându-se că obligațiile fiscale prevăzute în Decizia de impunere au fost achitate prin compensare, forma prevăzută de art. 24, art. 112 Cod procedură fiscală, astfel reprezentând o modalitate de stingere a obligațiilor recunoscută de Codul d e procedură fiscală.
Cu toate acestea, deși hotărârea Curții de Apel constată stingerea obligațiilor fiscale, din certificatul de atestare fiscală în 09.06.2009 emis de DGFP B, rezultă că reclamanta figurează în continuare cu aceste obligații, adăugându-se dobânzile și penalitățile la zi.
În ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării creanțelor fiscale în sumă de 499.220 RON și stabilite prin Decizia de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005 emisă de V, s-a arătat că se impune acest lucru, având în vedere faptul că deși creanțele sunt achitate, fapt constatat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, organele fiscale pot trece la executarea silită atâta vreme cât nu au radiat existența acestora din evidența fiscală, conform certificatului de atestare fiscală depus la dosar, situație care îi blochează posibilitatea de a participa la licitațiile privind achizițiile publice, conform adresei nr. 956/2009 emisă de Consiliul Județean B, fiind astfel lezată în drepturile și interesele sale legitime
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Pârâta FP. Baf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece creanța în discuție, stabilită prin decizia de impunere emisă de P V și Decizia nr. 240/2007 emisă de P B au fost menținute ca temeinice și legale de către Curtea de APEL BACĂU prin Decizia nr. 376/2009, prin admiterea recursului promovat de această instituție, astfel că obligațiile fiscale cuprinse în ambele acte au devenit certe, lichide și exigibile și ca urmare susceptibile de a fi puse în executare.
Pârâta PVa formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții: prescrierea dreptului la acțiune pentru capătul de cerere privind suspendarea deciziei de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005, fiind depășit atât termenul de 6 luni cât și termenul de 1 an prevăzut de Legea nr. 554/2004, autoritatea de lucru judecat, având în vedere dispozițiile art. 1201 Cod Civil, deoarece atât asupra deciziei de impunere cât și asupra deciziei de soluționare a contestației, instanțele de judecată s-au pronunțat irevocabil, excepția lipsei calității procesuale pasive, deoarece reclamanta și-a schimbat sediul în județul B, ieșind din administrarea
Prin sentința 649 din 13 iulie 2009 Tribunalul Bacăua admis excepția excepția lipsei calității procesuale pasive a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE V și a respins ca atare acțiunea față de acest pârât.
A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea executării creanțelor fiscale în sumă de 499.220 lei și a accesoriilor acestora stabilite prin Decizia de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005 emisă de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V,
A respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere privind suspendarea deciziei de impunere ca rămasă fără obiect.
A respins excepția autorității de lucru judecat.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta -"R "SRL cu sediul în com. Sascut,-, jud. B în contradictoriu cu pârâtele: DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B,--3, jud. B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V cu sediul în Focșani,-, jud..
A fost obligată pârâta DGFP B să recunoască reclamantei dreptul stabilit prin sentința penală nr. 292/26.04.2006 a Judecătoriei Adjud rămasă definitivă și deciziei civile nr. 376/2009 a Curții de APEL BACĂU prin care s-a stabilit stingerea creanțelor fiscale în sumă de 499.220 RON, inclusiv a accesoriilor calculate la zi și ca urmare să anuleze mențiunile corespunzătoare din evidențele fiscale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a PV, având în vedere faptul că reclamanta și-a schimbat sediul în comuna Sascut, jud B, fiind transferată în competența administrației financiare din localitatea în care și-a stabilit sediul, împreună cu întreaga evidență fiscală, instanța a admis excepția.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii aceasta a fost admisă doar cu privire la capătul 2 al cererii, respectiv suspendarea executării creanțelor fiscale în sumă de 499.220 RON și a accesoriilor acestora, stabilite prin Decizia de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005, emisă de P V, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 se poate solicita suspendarea executării unui act administrativ unilateral, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 14 din lege, respectiv existența unui caz bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente dar numai în situația în care s-a solicitat, sau se va solicita în termenul de 60 zile prevăzut de art.14, anularea în tot sau în parte a actului administrativ, ori reclamanta nu a investit instanța cu o asemenea cerere.
Instanța a mai reținut faptul că împotriva reclamantei nu s-a început executarea silită, situație în care aceasta are posibilitatea de a solicita suspendarea executării creanței fiscale în sumă de 499.220 RON, în condițiile art. 403 Cod procedură fiscală.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată cu privire doar la capătul doi al cererii, instanța a respins-o ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că reclamanta precizându-și acțiunea, nu a mai solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005, ci suspendarea executării creanței fiscale în sumă de 499.220 RON stabilită prin decizia de impunere amintită și a accesoriilor acesteia.
Instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1201 Cod civil, în sensul că prezenta cauză nu are același obiect, cauză și părți ca în dosarul nr- soluționat definitiv și irevocabil de către Curtea de APEL BACĂU prin decizia nr. 376/10.04.2009.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 1497/S1/22.04.2005 emisă de PVs -a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti la bugetul de stat creanțele fiscale în sumă de 499.220 RON.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație, care a fost suspendată prin Decizia nr.30/14.06.2005 deoarece PVs -a constituit parte civilă cu această sumă în dosarul penal nr. 228/P/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Adjud.
Prin sentința penală nr. 292/26.04.2006, Judecătoria Adjuda respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de P - Agenția Națională de Administrare Fiscală, reținând că prejudiciul de 499.220 RON a fost recuperat integral.
Prin Decizia nr. 376/10.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, s-a admis recursul B, s-a modificat în tot sentința recurată și pe fond s-a respins acțiunea ca nefondată, reținându-se că se impune recunoașterea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală prin care s-au stabilit obligației fiscale, a căror executare s-a realizat prin compensare, ca formă prevăzută de art. 24 și art. 112 Cod procedură fiscală pentru respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Instanța a mai reținut faptul că prin adresele nr. 44704/25.06.2009 și nr. 13118/09.06.2009, reclamanta s-a adresat P B și P V de a înlătura din evidențele fiscale debitul de 499.220 RON, dar nu a primit nici un răspuns, fapt care a pus-o în imposibilitatea de a participa la o licitație privind atribuirea unui contract de achiziție publică conform adresei nr. 956/02.06.2009 emisă de Consiliul Județean
Faptul că pârâta B nu a respectat hotărârile judecătorești menționate, în sensul punerii lor în executare conform art. 214 pct.4 Cod procedură fiscală și art.22 Cod procedură penală a determinat emiterea Certificatului de atestare fiscală nr. 44114/09.06.2009 și implicit înlăturarea reclamantei de la o licitație de achiziții publice, încălcând principiul securității raporturilor juridice garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art.6 alin.1) în sensul că persoana care a câștigat un drept în urma unui proces în urma căruia s-a pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă nu mai poate fi supusă la o altă procedură jurisdicțională care să îi nesocotească dreptul câștigat.
Împotriva sentinței 649 din 13 iulie 2009 formulat recurs B, arătând că prin sentința penală 291/2006 Judecătoria Adjuda dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatei, hotărârea instanței penale având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile numai cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și vinovăția acesteia.
Arată recurenta că prin decizia 376/2009 s-a reținut că directorul economic al R nu a fost condamnat întrucât s-a constatat incidența unei cauze de nepedepsire și nu că fapta nu ar fi existat. Apreciază recurenta că în lipsa dovezilor care să facă dovada achitării sumei de 499.220 lei și față de faptul că raporturile juridice de drept sunt independente de soluția pronunțată în procesul penal, soluția instanței de fond prin care a fost obligată să recunoască intimatei dreptul stabilit prin sentința penală 292/2006 este netemeinică și nelegală.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și din oficiu, din perspectiva dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, curtea apreciază că este nefondat.
Circumstanțele cauzei de față sunt următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală nr.1497/22.04.2005 în urma verificării efectuate s-a stabilit că R are mai multe obligații fiscale suplimentare, printre care și impozit pe profit în cuantum de 499.220 lei calculată ca diferență între impozitul declarat și calculat conform evidențelor contabile (39.380 lei) și impozitul stabilit la control (538.600 lei). Organele de inspecție fiscală au reținut că diferența stabilită suplimentar de 499.220 lei, se compune din:
-163.421 lei - reprezintă impozit pe profit aferent unui plus de inventar la produsele din lemn obținute de societate la data de 31.12.2004.
Urmare a verificării documentelor contabile puse la dispoziția organelor de
control s-a constatat că, in evidenta contabila societatea nu figurează la 31.12.2004
cu produse finite in stoc, dar conform documentelor primare întocmite in mod corect
aceasta înregistra un stoc de produse lemnoase in suma de 653.684 lei (anexele 16 și 17).
Acest fapt se datorează înregistrării in evidenta contabila a societății ca
producție, doar a mărfii vândute și nu a celei produse efectiv, contrar prevederilor
art.8 alin.1 si 3 din Legea 82/1991, republicata și cap.5 din nr.306/26.02.2006.
- 6.181 lei - reprezintă impozit pe profit aferent facturii fiscale nr.
-/29.09.2005 în valoare de 24.723 lei, înregistrata în mod eronat dublu în categoria cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal, contrar prevederilor art.19 alin.l, art.21 alin.l si 4, lit.f din Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
- 16.169 lei - reprezintă impozitul pe profit aferent unor livrări de cherestea
pe bază de avize de însoțire a mărfii, nefacturate către beneficiar în suma totala de 64.675 lei si neînregistrate în evidenta contabilă a societății, fiind încălcate prevederile art.19 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
- 13.653 lei - reprezintă impozitul pe profit aferent facturii fiscale nr.
-/10.2004, emisa de - SA și constituie chirie teren în
Valoare ( fără TVA ) de 287.438 lei și înregistrata în evidenta contabila cu nota contabilă nr.40/10.2004 în categoria cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal în suma totala de 342.051 lei (diferența nedeductibila - 54.613 lei), contrar prevederilor art.19 alin.l si art.21 alin.l si 4, lit. f din Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
- 74.311 lei - reprezintă impozitul pe profit aferent facturii fiscale nr.
-/10.2004 de prestări servicii, înregistrata în evidența contabilă cu nota
Contabilă nr. 40/10.2004 în categoria cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal în suma totala de 469.052 lei ( diferența nedeductibilă - 297.244 lei), contrar prevederilor art.19 alin.l si art.21 alin.l si 4, lit. f din Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
- 39.320 lei - reprezintă impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu dobânzile
în sumă de 157.279 lei, înregistrate eronat în categoria cheltuielilor deductibile din
punct de vedere fiscal fără a avea la baza un document justificativ (nota contabilă nr. 40/10.2004), fiind încălcate prevederile art.19 alin.l si art.21 alin.l si 4. Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
- 10.374 - reprezintă impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu asigurarea în suma de 41.497 lei, înregistrate eronat in categoria cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal, fără a avea la baza un document justificativ (nota nr. 40/10.2004), fiind încălcate prevederile art.19 alin.l si art.21 alin.l si 4. Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
- 27.086 lei - reprezintă impozitul pe profit aferent masei lemnoase achiziționate dar neexploatate în anul 2004 în sumă de 108.344 lei și înregistrată în evidența contabilă a societății, ca un consum efectiv fiind încălcate prevederile art.19 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
- 10.084 -reprezintă impozitul pe profit aferent unor imobilizări corporale achiziționate în 2004 în suma de 40.336 lei care au fost înregistrate eronat în categoria cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal, încălcându-se prevederile art. 24 alin. lit.b si c din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare.
- 17.763 lei reprezintă impozitul pe profit aferent cheltuielilor cu caracter
social în sumă de 71.051 lei (bonuri de masa tipărite de societatea verificată;făină,
alimente, cheltuieli pentru masa acordata salariaților), ce depășesc limita prevăzută
de lege, încălcându-se prevederile art.21, alin.3, lit.c din Legea nr. 571/2003 cu
modificările si completările ulterioare.
- 120.858 - reprezintă impozitul pe profit aferent reducerii de 20% pentru
mijloacele fixe achiziționate, facilitate acordata in mod eronat de societate deoarece
au fost considerate intrări de mijloace fixe, leasing-urile financiare contractate de
societate în anii 2002 si 2003, fiind încălcate prevederile art. 21 alin.12 din Legea
nr. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare.
La suma de 449.220 lei s-au calculat accesorii iar în baza raportului de inspecție fiscală s-a emis decizia de impunere 1497/2005. Împotriva deciziei de impunere intimata a formula contestație.
Prin decizia 30/14.06.2005 s-a dispus suspendarea contestației având în vedere existența unui proces penal declanșat la cererea V împotriva directorului economic al societății.
Se reține că în cadrul procesului penal, s-a constituit parte civilă cu suma de 499.220 lei, sumă ce reprezintă tocmai obligațiile fiscale reținute prin raportul de inspecție fiscală 1497/2005 și care a fost stabilită pentru perioada fiscală 1.02.2004-28.02.2005. Prin sentința penală 292/26.04.2006, sentință rămasă irevocabilă prin respingerea ca nefondat a apelului (decizia 492/20.11.2006) și ca tardiv a recursului (decizia 121/06.03.2007 a Curții de Apel Galați ) a fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă Analizând sentința penală, se reține că în urma probelor administrare a rezultat că obligațiile fiscale datorate pentru perioada controlată erau în cuantum mai mic (193.447 lei), impozit pe profit suplimentar și că au fost integral achitate, până la finalizarea procesului penal, acesta fiind argumentul ce a condus la respingerea acțiunii civile (prin care a solicitat obligarea la plata sumei de 499.220 lei).
Urmare a soluționării procesului penal organele fiscale au procedat la soluționarea contestației (ce fusese suspendată tocmai pentru că soluționarea ei depindea de modul de soluționare a procesului penal) iar prin decizia 240 din 10.07.2007 s-a respins contestația. Această din urmă decizie a fost supusă controlului instanței de contencios administrativ iar prin decizia 376 din 10.04.2009 Curtea de APEL BACĂU deși respinge acțiunea reclamantei R reține că anularea actelor fiscale echivalează cu lipsirea de conținut a hotărârilor penale care au reținut cu putere de lucru judecat că obligațiile fiscale erau datorate însă au fost stinse prin compensare, ca modalitate recunoscută de Codul d e procedură fiscală.
Prin aceeași decizie s-a reținut că "actele întocmite în cadrul procedurii fiscale reflectă raporturile juridice de drept fiscal examinate definitiv și irevocabil anterior investirii instanței". Din cuprinsul considerentelor deciziei mai sus menționate rezultă că sumele contestate în procedura fiscală fac parte din sumele avute în vedere la judecata procesului penal, că obligațiile fiscale au fost executate însă pentru că organele fiscale s-au constituit parte civilă tocmai în baza actelor fiscale contestate, se impune recunoașterea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală. Cu alte cuvinte s-a reținut că anularea actelor fiscale ar fi lipsit de efect hotărârile irevocabile pronunțate anterior deoarece tocmai în baza acestora a formulat acțiunea civilă.
Așadar, prin două hotărâri judecătorești irevocabile s-a statuat că obligațiile fiscale stabilite pentru perioada ianuarie 2004-februarie 2005 erau în parte datorate, însă au fost executate. Cu toate acestea organele fiscale au menținut obligațiile în evidențele fiscale, situație care a determinat reclamanta să solicite radierea mențiunilor cu privire la obligațiile de plată stabilite prin raportul de inspecție fiscală 1497/2005.
În acest context, trebuie analizate motivele de recurs, motive pe care instanța urmează a le înlătura pentru cele ce urmează.
Este adevărat că în urma inspecției fiscale pot lua naștere atât raporturi juridice de natură fiscală prin emiterea titlului de creanță (în speță decizia 1497/2005)cât și raporturi juridice penale în ipoteza sesizării organelor penale (când sunt indiciile săvârșirii unei infracțiuni) și că cele două raporturi juridice sunt, în mod indiscutabil, distincte, însă câtă vreme în cadrul procesului penal organul fiscal se constituie parte civilă și solicită obligarea la plata despăgubirilor fundamentându-și acțiunea civilă tocmai, pe actele administrativ fiscale, nu se poate reține inexistența unei legături între cele două raporturi juridice.
Motivele de recurs fac trimitere în special la sentința penală, recurenta referindu-se doar tangențial la decizia 376/10.04.2009 a Curții de APEL BACĂU atunci când se arată că instanța de recurs a reținut că autoritatea de lucru judecat vizează existența faptei de evaziune fiscală.
Această instanță reține însă că instanța de fond a dat eficiență considerentelor deciziei 376/2009 pe care le-a analizat in extenso și din care rezultă neechivoc că intimata reclamantă și-a executat obligațiile fiscale prin compensare.
Este adevărat că procesul penal nu s-a desfășurat în contradictoriu cu R și a vizat doar pe directorul economic al aceste societăți însă această împrejurare nu este de natură a duce la o altă concluzie în ceea ce privește obligațiile fiscale ce au fost analizate prin hotărâri irevocabile.
Apărarea recurentei în sensul că nu s-au făcut dovezi cu privire la achitarea sumei de 499.220 lei reprezintă o nesocotire atât a considerentelor hotărârilor penale cât și a deciziei 376/2009 a Curții de APEL BACĂU.
Interpretarea dată de recurentă hotărârilor judecătorești a pus contribuabilul într-o poziție dezavantajoasă în raport cu autoritățile statului iar refuzul de a radia din evidențele fiscale obligațiile în discuție, apare ca un refuz nejustificat în accepțiunea art.2 lit.h din legea 554/2004.
Reclamanta nu avea altă cale pentru recunoașterea dreptului său izvorât din hotărâri irevocabile având în vedere că se afla într-o situație atipică dată fiind împrejurarea că deși instanțele au statuat în sensul că obligațiile fiscale au fost executate, actele administrativ fiscale nu au fost anulate, organele fiscale folosind acest aspect în favoarea sa dar fără a ține cont de motivele pentru care nu au fost anulate.
A reține motivele invocate de recurentă ar însemna a lipsi de efecte hotărârile pronunțate anterior și a încălca principiul securității raporturilor juridice. A accepta teoria avansată de recurentă ar însemna că obligațiile fiscale stabilite printr-un act administrativ fiscal să fie achitate atât de agentul economic(parte în raportul de drept fiscal) cât și de persoana împotriva căreia s-a desfășurat procesul penal, ceea ce ar echivala cu o dublă impunere.
În cauza de față se reține că directorul economic al Raf ost trimis în judecată și cercetat, pe de o parte, pentru că a omis evidențierea în actele contabile a unei operațiuni comerciale, iar pe de altă parte, a evidențiat unele operațiuni nereale, faptele fiind expuse pe larg (cu trimitere la facturi și sume evidențiate sau neevidențiate) în sentința penală.
Or, tocmai aceste fapte reprezintă izvorul obligațiilor fiscale stabilite prin actele administrativ fiscale(decizia 1497/2005). Analizând acțiunea civilă, prin sentința 292/2006 au fost analizate impozitul pe profit stabilit suplimentar în cuantum de 499.220 lei (sumă cu care s-a constituit parte civilă ) din perspectiva prejudiciului produs și s-a concluzionat că nu se datora 499.220 lei ci 193.447 lei sumă ce a fost achitată prin compensare, situație reținută și prin decizia 376/2009 a Curții de APEL BACĂU.
Într-adevăr, fapta de a nu înregistra în contabilitate anumite operațiuni sau a înregistra operațiuni nereale dă naștere în același timp atât la raporturi juridice de drept penal cât și de drept fiscal, producând consecințe penale materializate în trimiterea în judecată a persoanei vinovate și consecințe fiscale în impunerea obligațiilor bugetare, însă statul nu se poate prevala de același act administrativ fiscal în scopul de a urmări încasarea de două ori creanței. -se parte civilă în procesul penal tocmai în temeiul deciziei 1497/2005 prin respingerea ca nefondată a acțiunii civile, decizia 1497/2005 și-a încetat efectele în ce privește suma de 499.220 lei și accesoriilor. Recunoscând efectele hotărârii penale sub aspectul soluționării laturii civile, Curtea de APEL BACĂU prin decizia 376/2009 a admis recursul, ținând cont că anularea deciziei de impunere ar fi dus la concluzia că executarea obligațiilor stabilite în cadrul procesului penal s-ar fi făcut în lipsa unui temei legal.
Pentru cele ce preced, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în mun.B, str. D-va Roșie nr.1-3, județul B împotriva sentinței civile nr. 649 din 13 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă R cu sediul în com.Sascut,-, jud.B și intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V cu sediul în mun.Focșani,-, județul V, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.sent.
Red.dec.rec.Ch.
Tehnored.dec.Fl.
5 ex
04.01.2010
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Loredana Albescu, Mona
