Obligația de a face. Decizia 132/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr. 1377/ 35/ CA/ 2009 -
DECIZIA Nr. 132/ CA/ 2010 -
Ședința publică din 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Marinescu Simona
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare soluționarea contestației în anulare în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatoarea DE - cu sediul în localitatea de C, județul B, în contradictoriu cu intimatulCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI -cu sediul în Comuna,județul B, împotriva Deciziei nr.523/CA/2009 - Ra C urții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul -, având ca obiect -obligația de a face - contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul contestatoarei Parohiei Reformate, consilier juridic, în baza delegației speciale nr. 5 din data de 03.02.2010, lipsă fiind intimatul Consiliul Local al Comunei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că, contestația în anulare este la al doilea termen de judecată, este legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei, prin chitanța nr.- din data de 04. 02. 2010 și timbru judiciar mobil de 0, 15 lei, nu sa solicitat judecarea cauzei și în lipsă, la prezenta cauză a fost conexat în temeiul art. 164 Cod de procedură civilă dosarul nr-, după care:
Instanța, invocă din oficiu excepția de netimbrare a contestației în anulare formulată de Consiliul Local al comunei.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea excepției de netimbrare a contestației în anulare formulată de Consiliul Local al comunei.
Solicită admiterea contestației în anulare formulată de de C, modificarea deciziei atacate în sensul înlăturării greșelilor din partea finală a dispozitivului, pârâtul Consiliul Local să fie obligat la plata de daune materiale de 3 lei / mp pentru construcție și un leu / mp pentru teren pentru suprafața de 332 mp construcție și 4. 205 mp teren, conform nr.HG 1886/ 2006 modificată și completată prin nr.HG 343/ 2007 începând cu 10. 01. 2008 până la data încheierii contractului de închiriere, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Decizia nr. 523/CA/2009 - R, Curtea de Apel Oradeaa admis ca fondate recursurile declarate de recurenteleDE C și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI,împotriva Sentinței nr.396 din 20 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a obligat pe pârâtul Consiliul Local al comunei la plata de daune materiale egale sub aspectul cuantumului cu nivelul chiriei lunare convenite prin contractul de închiriere pentru suprafața de 332. construcție și 4.205. teren, calculate începând cu data de 10.01.2008 și până la data încheierii contractului de închiriere, a respins capătul de cerere privind daunele morale și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
A obligat intimatul Consiliul Local al Comunei la plata sumei de 9,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentei de C, reprezentând taxe de timbru.
Pentru a pronunța astfel, curtea de apel a reținut că prin nr.HG 1886/ 2006, modificată și completată prin nr.HG343/ 2007, pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor nr.OUG 94/ 2000 republicată, Anexa nr. 2, se stabilește chiria pentru imobilele construcție și teren aferent, pe metru pătrat, în funcție de rangul localității și a suprafeței.
Având în vedere faptul că, imobilul ce face obiectul prezentei acțiuni, este situat într-o localitate de V, fiind compus din construcție în suprafață totală de332.și teren aferent (inclusiv cel de sub construcție) în suprafață totală de4205.(1+2+3), conform Planului de situație și a Memoriului Tehnic întocmit de ing., (fila 23 dosar), recurenta reclamantă este îndreptățită să solicite o chirie de 3 lei/ construcție și de 1 lei/ teren aferent și acest lucru începând cu data de10.01.2008,data la care a depus adresa prin care a solicitat predarea imobilului la sediul pârâtului Consiliul Local al Comunei. Nu poate fi acceptată poziția instanței de fond care a acordat despăgubirile începând cu data de 10.02.2008, dată la care a expirat termenul de 30 zile pentru soluționarea cererii reclamantei, deoarece imobilele respective au fost folosite și în perioada 10.01.2008 - 10.02.2008 ca și școală generală.
De asemenea, referitor la solicitarea reclamantei recurente de a i se calcula chiria lunară pentru întreaga suprafață din nr. 2689, respectiv pentru suprafața de 4942 mp. teren și 332. construcție, aceasta nu este întemeiată, pe considerentul că din probele de la dosar, respectiv Planul de situație și Memoriul tehnic întocmit de ing., rezultă căimobilul folositpentru școala generală este compus din construcție în suprafață totală de 332. și teren aferent însuprafață totală de 4205., formată din 990. curte și teren școală (1), 1422. grădină însămânțată cu lucernă (2) și 1793. grădină însămânțată cu lucernă (3).
Referitor la recursul declarat de recurentul Consiliul Local al Comunei, criticile acestuia au fost apreciate ca nefondate cu privire la daunele materiale acordate în temeiul prevederilor nr.HG1886/2006, din argumentele menționate mai sus rezultând modalitatea de calcul a chiriei lunare ce se impune a fi plătită reclamantei de
Cu privire la daunele morale acordate de prima instanță, instanța de recurs a considerat că acestea au fost greșit acordate, nefiind dovedit în speță prejudiciul moral suferit de reclamanta de C sau de credincioșii acestei parohii.
Prin acordarea daunelor materiale, constând în chiria lunară, calculată începând cu data de 10.01.2008 și până la data încheierii contractului de închiriere, prejudiciul suferit de reclamantă a fost reparat integral.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare de C și Consiliul Local al comunei, solicitând admiterea contestației în anulare și modificarea hotărârii atacate.
Prin contestația în anulare formulată de Consiliul Local al comunei se solicită admiterea contestației, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, casarea Sentinței nr. 396/ CA/ 20.05.2009 și ca urmare a reaprecierii materialului probator să se dispună respingerea acțiunii formulate de reclamanta de
În motivarea contestației în anulare, contestatorul arată că a fost obligat în mod nejustificat la plata daunelor materiale și morale.
Consideră că amânarea încheierii contractului de închiriere este imputabilă Parohiei Reformate de C, care nu a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară prevăzute de lege.
Suprafața efectiv folosită de Consiliul Local a fost doar cea de 332 mp curte și terne școală, cealaltă suprafață în litigiu fiind de fapt folosită de de
Prin contestația în anulare formulată de de se solicită admiterea acesteia, modificarea deciziei atacate în sensul înlăturării greșelilor din partea finală a dispozitivului, pârâtul Consiliul Local să fie obligat la plata de daune materiale de 3 lei / mp pentru construcție și un leu / mp pentru teren pentru suprafața de 332 mp construcție și 4. 205 mp teren, conform nr.HG 1886/ 2006 modificată și completată prin nr.HG 343/ 2007 începând cu 10. 01. 2008 până la data încheierii contractului de închiriere.
În motivarea contestației arată că imobilul ce face obiectul cauzei este situat într-o localitate de V, fiind compus din construcție de 332 mp și teren aferent de 4205 mp, pentru care, în temeiul nr.HG 1886/ 2006 modificată ș completată prin nr.HG 343/ 2007, de C este îndreptățită să primească chiria legală, începând cu 10. 01. 2008.
În drept, art.318 Cod de procedură civilă.
În ședința publică din 18. 02. 2010, instanța, constatând că există identitate de obiect, de părți și de cauză între dosarele - și nr- a admis excepția de conexitate și a conexat dosarul nr- la dosarul nr-.
Cu privire la contestația în anulare formulată de contestatorul Consiliul Local, Curtea, în ședința publică din 18. 02. 2010 invocat excepția de netimbrare a recursului.
Referitor la această excepție instanța reține că potrivit art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Deși acest contestator a fost citat pentru termenul de judecată din18.02.2010 cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței astfel că excepția de netimbrare urmează a fi admisă, iar contestația în anulare formulată de contestatorul Consiliul Local, va fi anulată ca netimbrată.
Nu a fost formulată întâmpinare în cauză.
În ceea ce privește contestația în anulare formulată de de Curtea constată că potrivit art. 318 Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestatoarea a invocat, în speță, faptul că instanța de recurs a soluționat recursul în baza unor greșeli materiale.
În accepțiunea textului legal enunțat, greșeala materială se constituie într-o eroare de fapt,esențială și involuntară, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care ar avea drept consecință darea unei hotărâri greșite. Aceste caractere ale greșelii exclud teza admisibilității unei contestații care vizează greșeli de judecată.
Din considerentele contestației în anulare rezultă că recurenta contestatoare invocă greșeli ale instanței de recurs cu privire la modul de stabilire a cuantumului chiriei asupra terenului care echivalează cu greșeli de judecată, și care nu pot fi analizate și îndreptate pe calea contestației în anulare.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că motivele invocate în contestație sunt neîntemeiate, urmând,în baza art.320 Cod procedură civilă,să respingă contestația în anulare ca nefondată.
Cheltuieli de judecată nu se vor acorda deoarece contestația în anulare a fost respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrată contestația formulată de Consiliul Local al comunei.
Respinge ca nefondată contestația în anulare declarată de de C împotriva Deciziei nr. 523/ 29. 10. 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Fără cheltuieli de judecată în contestație.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Red. hot.; 08. 03. 2010
Jud. recurs;;
Tehnored.; 9. 03. 2010; 4 ex.
- două exemplare comunicate cu:
- contestatoareaDE- cu sediul în localitatea de C, județul B
- contestatorulCONSILIUL LOCAL AL COMUNEI -cu sediul în Comuna,județul
- două comunicări emise la ___. 03. 2010; predate la expediție la ___. 03. 2010
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Filimon Marcela, Marinescu Simona