Obligația de a face. Decizia 135/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.135/CA
Ședința publică de la 03 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
Judecător- -
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurent MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE-ARHIVELE NAȚIONALE - DIRECȚIA JUDEȚEANĂ I, cu sediul în I,-, județul I, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-obligația de a face, recurs împotriva sentinței nr.3410/CA din 07 noiembrie 2007 Tribunalului Iași.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
Se referă, de către grefier, că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 25 februarie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din această hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la 03 martie 2008.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.3410/CA din 7 noiembrie 2007, tribunalul iașia admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naționale - Direcția Județeană I, pe care a obligat-o să elibereze reclamantului o copie după titlul de proprietate al lui G, în baza căruia acesta a vândut autorilor reclamantului, și, imobilul din actul de veșnică vânzare din 23.04.1924.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că petentul a cerut pârâtei să-i elibereze o copie certificată de pe actul de proprietate al vânzătorului G, care a vândut un imobil, conform actului de veșnică vânzare din 23.04.1924, autorilor săi și, motivat de faptul
-2-
că nu a primit un răspuns favorabil, deși informația solicitată nu are caracter restricționat și s-a justificat interesul în obținerea acestor informații.
Apreciind că reclamantul a făcut dovada calității în care se solicită înscrisul, ce privește un drept ce a aparținut unei alte persoane decât autorilor săi, și că acesta are calitatea de succesor universal al autorilor săi, care la rândul lor sunt succesori cu titlu particular ai numitului G, în ce privește imobilul situat în I, str. - de, întrucât au dobândit proprietatea asupra acestuia prin actul de veșnică vânzare din anul 1924, dobândind astfel toate drepturile ce au aparținut vânzătorilor cu privire la respectivul imobil, el fiind succesor cu titlu particular cu privire la respectivul imobil, prima instanță a reținut că reclamantul justifică un interes legitim în a solicita un act al autorului său, care a transmis un drept de proprietate, întrucât în actul de veșnică vânzare din anul 1924 nu s-a specificat exact suprafața de teren ce se transmite, iar acest lucru îi este necesar pentru a putea solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru acea suprafață de teren, pe care o stăpânește în fapt.
Constatând că singurul motiv pentru care pârâta nu a furnizat reclamantului toate informațiile, în vederea identificării actului, a fost acela că actul nu poate fi eliberat decât proprietarului, succesorului sau împuternicitului legal, prima instanță a apreciat că această apărare nu poate fi primită, întrucât, în ceea ce privește acest imobil, calitatea de succesor cu titlu particular al lui G decurge din faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv a fost transmis, prin actul de veșnică vânzare, mai întâi autorilor și și apoi, prin succesiune legală, petentului, considerându-se astfel întrunite cerințele art.1 din Legea nr.554/2004 și ale art.21 din legea nr.16/1996 și dispunându-se ca pârâta să elibereze reclamantului o copie după titlul de proprietate al lui G, în situația în care un astfel de act se găsește în arhiva sa.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs pârâta Arhivele Naționale -Direcția Județeană I, care critică hotărârea primei instanțe pe motiv că, considerându-se investit în condițiile Legii nr.554/2004, tribunalul iași trebuia să verifice dacă refuzul a fost sau nu justificat, în condițiile în care i-au fost adresate trei cereri, la care s-a dat răspunsul corespunzător.
Recurenta consideră de asemenea că s-a făcut o greșită aplicare a Legii nr.16/1996 și a G nr.33/2002, care stabilesc că ea este obligată să elibereze, la cerere, certificat sau copii de pe documentele pe care le deține, dar numai în măsura în care acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant, în mod direct, și că s-a făcut confuzie între chestiunile referitoare la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului și sfera de aplicare a normelor speciale ce reglementează eliberarea certificatelor și adeverințelor de către autoritățile publice, obligarea sa la eliberarea actului ce privește o terță persoană fiind apreciată ca fiind o încălcare a Legii nr.16/1996.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că cererea formulată de
-3-
pârâtă este întemeiată, sens în care se rețin următoarele:
Nici din cuprinsul acțiunii și nici din lucrările dosarului nu rezultă care a fost temeiul de drept pe care reclamantul și-a întemeiat cererea, deși prevederile art.112 Cod procedură civilă îl obligă să facă această precizare.
În atare situație, concluzia primei instanțe, că sunt întrunite cerințele art.1 din Legea nr.554/2004, nu-și află suport în actul de sesizare.
Deși, prin întâmpinare, pârâta-recurentă a învederat faptul că"actul de sesizare a instanței nu cuprinde motivarea în drept", prima instanță nu a cerut reclamantului să facă cuvenitele precizări.
Ori, modul de soluționare a cauzei depindea în mare măsură de aceste precizări, dacă se are în vedere că raportul juridic dedus judecății, referitor la eliberarea de copii certificate după înscrisuri aflate în posesia autorității publice, putea fi examinat prin prisma a cel puțin patru acte normative distincte, respectiv a Legii nr.16/1996, a G nr.27/2002, a G nr.33/2002 și a Legii nr.554/2004.
Cum fiecare din actele normative menționate instituie norme și proceduri speciale de examinare și soluționare a cererilor, ce deschid calea unor acțiuni în justiție distincte, ce urmează reguli de procedură specifice, prima instanță nu putea păși la soluționarea pricinii fără a stabili care a fost procedura pe care reclamantul a înțeles să o aleagă pentru realizarea dreptului său și să verifice dacă, în raport de sesizarea instanței de contencios administrativ, tribunalul neputându-se substitui în dreptul reclamantului de a arăta calea de urmat aleasă, respectiv de a complini lipsa temeiului de drept din actul de sesizare.
Deși se reține că reclamantul dovedește existența unui interes legitim de a promova prezenta acțiune, în cauză nu s-a administrat nici o probă care să ateste că acesta este succesorul cumpărătorilor din actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1924, că el are un drept actual al său asupra imobilului din I,- și mai ales că are un interes legitim pentru a obține clarificarea regimului juridic al proprietății respective, referirile la modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător și mai apoi la reclamant fiind neavenite, din moment ce normele speciale aplicabile în raporturile dintre petent și instituția publică deținătoare a arhivelor vizează un alt tip de interes și alte condiții de realizare a acestuia decât cele operante în dreptul civil.
Ca atare, constatând că nu a fost stabilită corect și deplin situația de fapt, că nu s-a clarificat cadrul procesual în care reclamantul a înțeles să-și valorifice dreptul și că pentru aflarea adevărului se impune completarea probatoriului și obținerea de clarificări din partea reclamantului, fără de care acțiunea nu poate fi soluționată, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul promovat de pârât, va casa hotărârea recurată și va reține cauza în vederea judecării ei în fond.
Pentru aceste motive
În numele legii,
-4-
DECIDE:
Admite recursul introdus de pârâta Arhivele Naționale - Direcția Județeană I împotriva sentinței civile nr.3410/CA din 7 noiembrie 2007 pronunțată de tribunalul iași, sentință pe care o casează.
Reține cauza în vederea rejudecării ei în fond.
Fixează termen de judecată la data de 24 martie 2008, pentru care se vor cita părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - G -
Grefier,
red.TD/04.03.2008
tehnored. gref.TN/05.03.2008
jud. fond-
05 Martie 2008
Președinte:Dan Mircea TăbâltocJudecători:Dan Mircea Tăbâltoc, Iustinian Obreja Manolache
