Obligația de a face. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 14
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
- - Judecător
- JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
***********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței nr. 1503 din 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Prin sentința nr. 1503 28.10.2009 Tribunalul Dolja admis cererea în parte, privind pe reclamant -, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A obligat pârâtă să restituie reclamantului suma de 4039,98 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare conform chitanței - nr.- din 5.10.2007.
A respins cererea de acordare a dobânzilor.
A obligat pârâta la 400 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător ales, către reclamant.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit marca RENAULT tip, iar la data de 05.10.2007, în vederea înmatriculării autoturismului și ținând seama de prevederile art.2141Cod fiscal, reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare, așa cum a rezultat din chitanțele fiscale aflate la dosar.
Într-adevăr, taxa percepută de autoritatea fiscală este reglementată în cuprinsul art.2141și următoarele Cod fiscal, act normativ modificat prin Legea 343/2006, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007, după data aderării României la Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul Uniunii Europene reglementează în art.90(86) obligația statelor membre de a nu stabili direct sau indirect pentru produsele altui stat membru, impuneri interne de orice natură superioare celor stabilite direct sau indirect, pentru produsele naționale similare și nu poate stabili impuneri interne de natură să protejeze indirect alte produse naționale.
S-a apreciat că prin instituirea taxei de primă înmatriculare, conform art.2141Cod fiscal, România, ca stat membru al Uniunii Europene, a stabilit indirect impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
În acest sens, s-a impus observația că în cazul autoturismelor second hand, care sunt înmatriculate în România, nu se percepe, în cazul vânzării pe piața națională, o taxă de primă înmatriculare pe numele noului cumpărător.
Prin introducerea taxei de primă înmatriculare, statul român a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, ceea ce este de natură a încălca principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața națională și produsele importate, situație care se constituie în mod evident ca o încălcare a prevederilor art.90 din Tratat, circumscriindu-se tocmai interdicțiilor impuse prin textul menționat.
În speța de față, s-a apreciat că se află în situația unei discriminări indirecte, prin măsuri fiscale noi, față de cele existente până la data aderării, impuse produselor de origine străină, fără a se face distincție între proveniența acestora din spațiul Comunității europene și o altă piață care nu are legătură cu comunitatea.
S-a apreciat că în speță s-a pus în discuție interdicția constând în impunere internă indirectă, printr-o măsură fiscală, deoarece, așa cum s-a mai arătat în precedent, pentru autoturismele second hand aflate pe piața românească, nu se percepe taxă de primă înmatriculare, în cazul schimbării proprietarului.
S-a constatat că în baza art.148 din Constituția României prevederile Tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actelor de aderare.
În același timp, autoritatea judecătorească este investită de legiuitorul constituant prin aliniatul 4 al art.148 din Constituția României să garanteze aducerea la îndeplinire la obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
În continuarea raționamentului rezultat din Constituția României, instanța va da eficiență prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene, care are caracter obligatoriu între statele membre și va înlătura prevederile art.2141Cod fiscal, deoarece acest ultim text încalcă dispozițiile actului de aderare.
Susținerea pârâtei potrivit căreia legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte, este lipsită de relevanță în speța de față. Este adevărat ca statele membre au libertatea de a alege formele și mijloacele pentru a se ajunge la un anume rezultat, adică au libertatea de a reglementa procedurile juridice, dar niciodată rezultatul nu poate să fie contrar Tratatului.
Ori, legislația națională, respectiv art.2141Cod fiscal, nu reprezintă o formă și un mijloc pentru a se ajunge la un rezultat în sensul aplicării tratatului, ci o normă care înfrânge prevederile tratatului.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a prevederilor art.13 din Codul d e procedură fiscală, în sensul că interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, s-a apreciat că textul s-a referit la situația când nu se pune în discuție conformitatea legii cu Tratatul de aderare sau mai precis încălcarea de către legea națională a Tratatului de aderare.
Așa cum s-a precizat mai sus, în situația instituirii taxei de primă înmatriculare, legiuitorul român s- aflat în situația de a emite o normă legală, care este contrară Tratatului de aderare, motiv pentru care instanța judecătorească va da eficiență, în baza dispozițiilor constituționale reglementării din Tratat.
Împrejurarea că taxa ar avea o componentă de mediu pentru a se evita importul în România a unor autoturisme cu grad ridicat de poluare este nereala,deoarece textul art.2141Cod fiscal nu conturează în nici un fel taxa respectivă ca fiind o taxă de mediu.
Chiar denumirea respectivei taxe conduce la ideea încălcării Tratatului, pentru că, dacă ar fi avut caracter de taxă de mediu, această taxă s-ar fi aplicat unitar tuturor vehiculelor, indiferent de țara de origine din care s-a efectuat vânzarea.
S-a apreciat că regimul fiscal este discriminator între produsul second hand aflat pe piața românească și produsul second hand provenind dintr-o piață a Uniunii Europene și tocmai aceasta constituie încălcarea prevederilor art.90 din Tratatul Uniunii Europene.
Nu poate fi împărtășită nici opinia potrivit căreia discriminarea ar fi înlăturata prin faptul ca taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din tara s-ar regăsi in prețul de cumpărare pentru că și taxa de prima înmatriculare pentru mașinile second hand achiziționate din afara tarii, din spațiul european ar trebui sa se regăsească in aceiași măsura in prețul de cumpărare, nefiind prin urmare necesara impunerea unei taxe suplimentare, împovărătoare.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 120. pr. fiscală acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor. În aceste condiții reclamantul nu poate solicita direct în instanță plata respectivelor dobânzi fiind necesară formularea anterioară a unei cereri adresată organului fiscal, urmând ca în justiție sa fie contestat răspunsul comunicat reclamantului.
Reținându-se culpa procesuală a pârâtei C, în baza art. 274 raportat cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 400 de lei cheltuieli de judecată, sumă reprezentând onorariu avocat, așa cum a fost dovedită prin chitanța aflată la fila 20 din dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în cauză criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului s-a precizat că art.2141Cod fiscal se aplică fără nici o discriminare tuturor autoturismelor importate, atât din statele membre cât și cele nemembre ale Comunității Europene.
S-a mai arătat că în temeiul art.13 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului, așa cum este exprimată în lege, iar taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141Cod fiscal este reglementată în lege așa încât judecătorul nu poate să înlăture obligativitatea plății acesteia.
În același timp, recurenta a considerat că legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatara în ceea ce privește rezultatul care trebui obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența de a alege forma și mijloacele.
Recurenta a mai susținut că taxa de primă înmatriculare se aplică tuturor autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența acestora.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand și pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să plătească taxa de 4039,08 lei. Plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul - Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule -, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în speță, este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
In dovedirea cererii de chemare în judecată reclamantul a anexat în copie următoarele acte: cartea de identitate, seria - nr.- din 31 ianuarie 2008, chitanța - nr.- din 21.01.2008, chitanța nr.- din 16.09.2008 cu care s-a achitat suma de 4 lei, contestația nr.12082 din 5 iunie 2008 și răspunsul nr. nr.12089 din 6 iunie 2008.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.199 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamantul a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art.205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamantul a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art.90 din Tratat.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței nr. 1503 din 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. A
Ex.2//18.01.2010
Jud. fond CME.
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Alina Răescu, Costinel
