Obligația de a face. Decizia 1428/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIENr. 1428/CA/2009
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
Judecător - -
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâtul Instituția Prefectului Județului A-Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinței nr. 512/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune dispozițiile instanței de la termenul de judecată din 17 noiembrie 2009.
Față de înscrisurile administrate în cauză și solicitarea părților de judecare în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr-, precizată ulterior, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului A - Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice obligarea acestora să înmatriculeze autoturismul marca Volkswagen Golf, an de fabricație 1998, cu nr. de identificare, fără plata taxei de poluare.
În motivarea acțiunii se arată că, prin instituirea acestei taxe de poluare de către OUG nr.50/2008 autoturismelor aduse din Comunitatea europeană, au fost încălcate prevederile art.90 din, în sensul că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în UE și reînmatriculate în România, în vreme ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu este percepută.
În drept s-a invocat art.90 paragraf 1 din Tratatul; art. 148 al.2 și 4 din Constituția României, art. 274 Cod procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta Instituția Prefectului Județului A- Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor formulat întâmpinare prin care arătat că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât nu are competența de a înmatricula autovehicule.
Prin sentința administrativă nr. 512/CAF/2009, Tribunalul Albaa respins ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală acțiunea în raport de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a admis acțiunea reclamantului față de pârâta Instituția Prefectului Județului A- Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, în considerente reținându-se că produsele statelor membre sunt impuse suplimentar comparativ cu produsele interne similare, ajungându-se ca anumite produse să fie indirect protejate, fapt interzis de prevederile art. 90 ale Tratatului de Instituire a Comunității Europene, refuzul de înmatriculare a autovehiculului reclamantului nefiind justificat.De asemenea, s-a reținut că pârâtul Statul Român nu are nici o competență în domeniul înmatriculării autovehiculelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Instituția Prefectului Jud. A - Serv. Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule care a solicitat, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu s-a soluționat acțiunea și în raport de pârâtul Statul Român.
De asemenea, s-a solicitat, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii reclamantului, în motivare susținându-se că nu sunt incidente dispozițiile comunitare reținute de către instanța de fond, taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, în vigoare la momentul achiziționării autovehiculului, fiind datorată atât pentru autovehiculele produse în România, cât și celor produse în afara țării, atât pentru cele noi, cât și second-hand.
În drept, prevederile art. 304 pct. 5 și 9.pr.civ.
Recursul este scutit de timbraj.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.
Verificând sentința atacată din prisma motivelor de recurs invocate raportat la dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. curtea reține următoarele:
La data de 24.11.2008, reclamantul a achiziționat un autovehicul marca Volkswagen Golf, M1, înmatriculat pentru prima dată într-un stat european în anul 1998, cu o capacitate cilindrică de 1896 cm/3.
Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale OUG50/2008, constată faptul că solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative exprimat prin adresa nr. 53001/PI/25.03.2009 de a înmatricula acel autoturism în absența dovezii de achitare a taxei de poluare a avut loc după data modificării OUG50/2008, prin OUG7/2009.
În speță, compatibilitatea nr.OUG 50/2008 cu prevederile comunitare incidente, respectiv, art. 90 din Tratat trebuie analizată prin raportare la modificările aduse prin OUG nr. 218/2008 și, ulterior, prin OUG nr. 7/2009.
În ceea ce privește scopul urmărit de către Guvernul României prin modificarea ordonanței de urgență acesta rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008 care prevede că adoptarea actului a fost necesară având în vedere:,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale".
Schimbarea de intenție, declarată expres de către legiuitor, nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG50/2008 s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule.
Deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, începând cu data de 15.12.2008, prin OUG218/2008 și, ulterior, OUG nr. 7/2009, o anumită categorie de autoturisme noi a fost exceptată de la plata taxei de poluare.
Astfel, s-a prevăzut că,autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 2008-31 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008".
În cauza Humblot, CJCE a subliniat că statele au libertatea de a-și taxa autovehiculele care circulă pe drumurile publice, însă aceste sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența art. 90 din, adică să nu fie discriminatoriu.
În condițiile în care categoriile de autoturisme exceptate de la plata taxei de poluare corespund caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, la acest moment, se poate aprecia că sistemul românesc discriminează în mod indirect, prin această exceptare urmărindu-se, în principal, protejarea industriei interne în detrimentul produselor importate.
De asemenea, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificarilor aduse prin OUG218/2008 și OUG nr. 7/2009 norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE.
Așadar, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului.
Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse,în speță fie spre cele deja inmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Pentru determinarea măsurii în care autovehicolul reclamantului intră în concurență cu categoria de autovehicule exceptate de la plata taxei, instanța a avut în vedere hotărârea CJCE pronunțată în cauza Comisia Franța conform căreia trebuie considerate produse similare cele care au caracteristici similare și îndeplinesc aceleași nevoi din punctul de vedere al consumatorilor.
Apreciind că, de fapt, caracteristicile obiective ale autovehiculelor care justifică capacitatea de a îndeplini același nevoi pentru utilizatori trebuie raportate doar la încadrarea în categoria M1 sau N1, condiție întrunită de autovehiculul reclamantului, acesta trebuie calificat ca fiind un produs similar.
Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de,infringement," de catre Comisia Europeană, la data de 25.06.2009, in temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, Comisia consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejand industria națională a autovehiculelor noi.
În ceea ce privește motivul de casare bazat pe prevederile art. 304 pct. 5 Cp.rciv. curtea consideră că nu subzistă, pârâta Instituția Prefectului Județului - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehiculelor asumându-și rolul de reprezentant al Statului Român în ce privește analiza comparativă a dreptului intern cu cel comunitar, în cauză formulând apărări și sub acest aspect, nu numai sub aspectul obligației de a face.
Raportat la considerentele expuse, reținând că sentința atacată este legală și temeinică, nefiind fondat motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9.civ.Cod Penal, va fi respins în consecință recursul pârâtei-recurente.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Instituția Prefectului Județului A-Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Statul Român prin -A împotriva sentinței nr. 512/CAF/2009 pronunțată de Tribunalul Alba -Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15. 12. 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Dact./ex. 5/8.01.2020
Jud.fond.
Președinte:Marius Ionel IonescuJudecători:Marius Ionel Ionescu, Mariana Claudia Clonța