Obligația de a face. Decizia 153/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 153/R-
Ședința publică din 19 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu
JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta - SRL, cu sediul în,-, jud.V și de pârâții, reprezentat prin G, primar și PRIMARUL Orașului, împotriva sentinței nr.1503 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul declarat de reclamantă legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 5,00 lei, achitată cu chitanța nr.-/2009 emisă de Trezoreria Mun.Pitești și cu timbre judiciare de 0,3 lei.
Recursul pârâților scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 6 decembrie 2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Orașului, Orașul și Primarul Orașului pentru a fi obligați să-i plătească suma de 53.800 USD, reprezentând 3.800 USD preț teren și 50.000 USD investiții efectuate pe teren.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâților să respecte hotărârea Consiliului local nr.7/2004, să identifice noul amplasament al concesiunii și să încheie contract de concesiune, deosebit obligarea primarului orașului la plata sumei de 50 lei amendă civilă/zi de întârziere până la executarea obligației ce-i revine potrivit art.68 lit.b din Legea nr.215/2001.
În motivarea acțiunii a susținut că în baza Hotărârii Consiliului Local nr.17/12 septembrie 1999 precum și a Hotărârii Consiliului Local nr.21/30 septembrie 1999 a primit în concesiune un teren în suprafață de 473 mp. situat în orașul - pe o perioadă de 30 ani, plătind un preț de 8 USD/mp. respectiv 3.800 USD.
După încheierea contractului de concesiune, plata prețului și efectuarea unor investiții reprezentând închiderea cu gard a terenului, executarea unei platforme betonate, fundații căsuțe, grup sanitar și racorduri la rețeaua de apă și canalizare, a pierdut posesia terenului printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, proprietarul real al acestuia fiind
Față de situația expusă, reclamanta a susținut că pârâții cunoșteau situația juridică reală a terenului concesionat și cu toate acestea au încheiat contractul de concesiune, impunându-se să-i plătească contravaloarea investițiilor efectuate precum și taxa de concesiune și să respecte Hotărârea nr.7/2004 a Consiliului Local al Orașului prin care s-a prevăzut identificarea unui nou amplasament și încheierea unui nou contract de concesiune, care până în prezent nu a fost adusă la îndeplinire.
Tribunalul Vâlcea, Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința nr.1503/9 decembrie 2008 a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul Orașul să plătească reclamantei suma de 390.947,20 lei despăgubiri și taxă concesiune, precum și să respecte Hotărârea Consiliului Local nr.7/2004 în sensul de a organiza licitație pentru concesionarea unui alt teren în condițiile prevăzute de lege.
Ca să pronunțe această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractul din data de 23 martie 2003, Primăria Orașului prin primar a concesionar reclamantei un teren în suprafață de 475 mp. situat în orașul - pe o perioadă de 30 ani.
Reclamanta a plătit o sumă de 3.800 USD taxă concesiune și a efectuat investiții pe amplasamentul concesionat, constând în închiderea acestuia cu gard, efectuarea unei platforme betonate, fundații pentru căsuțe, grup sanitar și racordurile la apă și canalizare.
Prin decizia nr.1205/R/5 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTIs -a stabilit irevocabil că terenul concesionat aparține, în acțiunea formulată de aceasta constatându-se nulitatea absolută a contractului de concesiune.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a evaluat valoarea investițiilor menționate la suma de 379.906,68 lei și taxa de concesiune actualizată la suma de 11.040,52 lei, în total 390.947,20 lei.
Instanța a mai motivat că după constatarea nulității absolute a contractului în discuție, prin Hotărârea nr.7/2004, pârâtul Consiliul Local s-a obligat să aprobe schimbarea amplasamentului terenului concesionat reclamantei și să stabilească un alt amplasament, însă până la introducerea acțiunii nu a executat această hotărâre.
Față de situația expusă, instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, care îndreptățește persoana ce se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, să se adreseze instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În cauză, reclamanta a fost prejudiciată, deoarece prin anularea contractului de concesiune a pierdut contravaloarea investițiilor efectuate, iar pe de altă parte terenul, efectiv, și nu a fost despăgubită pentru pagubele pricinuite constând în echivalentul investițiilor și oferirea unui nou teren conform Hotărârii consiliului local nr.7/2004.
Așa fiind a apreciat că acțiunea este fondată privitoar la primele două pretenții formulate, față numai de pârâtul Orașul care în calitate de unitate administrativ-teritorială reprezentată prin primar, gestionează resursele financiare și poate să facă plățile necesare în condițiile prevăzute de lege și are disponibilitățile bugetare ce se impun.
Prin urmare a obligat acest pârât să plătească reclamantei suma de 390.947,20 lei despăgubiri și taxă concesiune și deosebit să respecte Hotărârea Consiliului local nr.7/2004 în sensul de a organiza licitație pentru concesionarea unui alt teren în condițiile prevăzute de lege.
În legătură cu obligarea pârâtului Primarul Orașului la plata unei amenzi de 50 lei/zi de întârziere a motivat că pretenția formulată este prematură, atâta timp cât prezenta hotărâre nu a rămas definitivă și irevocabilă pentru a putea fi pusă în executare.
Reclamanta și pârâtul Orașul au declarat recurs împotriva sentinței de mai sus pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul celor ce vor fi prezentate în continuare:
Reclamanta a susținut că instanța a considerat greșit că este necesară organizarea unei noi licitații pentru concesionarea terenului, deoarece este deja beneficiara concesiunii anterioare potrivit Hotărârii Consiliului local nr.17/29 septembrie 1999 și nr.21/30 septembrie 1999, în aplicarea Legii nr.219/1998.
Prin Hotărârea nr.7/2004 s-a aprobat numai schimbarea amplasamentului terenului concesionat, urmare a desființării concesiunii pe amplasamentul inițial, însă organizarea unei licitații pentru identificarea unui nou teren nu este nici legală și nici posibilă.
În altă ordine de idei, reclamanta a susținut că instanța a încălcat legea, neobligând primarul la plata unei amenzi civile de 50 lei/zi de întârziere până la executarea obligației ce-i revine potrivit art.61 alin.2 din Legea nr.215/2001, statuarea că cererea sa este prematur formulată până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, fiind greșită.
Criticile formulate de reclamantă se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Pârâtul Orașul prin Primar, a susținut că instanța nu a ținut cont de clauza de forță majoră inserată în contractul de concesiune la art.12 care îl exonera de răspundere.
De asemenea a criticat sentința susținând că instanța a greșit obligându-l să plătească reclamantei contravaloarea investițiilor efectuate pe teren, deoarece prin hotărârea irevocabilă ce a constatat nulitatea contractului de concesiune, aceasta a fost obligată să-și ridice gardul și urma să se conformeze.
Pe de altă parte, valoarea investiției pretinse nu este reală, expertul luând în considerare exclusiv actele puse la dispoziție de reclamantă, care a realizat-o cu materialele și manopera sa.
Deosebit, prin obligarea pârâtului să respecte Hotărârea Consiliului local nr.7/2004 în sensul de a organiza licitație pentru concesionarea unui alt teren, instanța a schimbat sensul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat identificarea unui nou amplasament și încheierea unui nou contract de concesiune, concret, atribuirea directă a unui teren fără respectarea legii.
Hotărârea instanței nu poate fi adusă la îndeplinire față de dispozițiile restrictive ale legii în materie de concesiune și de restricțiile la concesionarea unor terenuri până la finalizarea restituirii acestuia către foștii proprietari.
În drept, recursul se încadrează din oficiu în dispozițiile art.304 pct.6 și 8 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă.
Recursul declarat de pârât este fondat, iar recursul declarat de reclamantă este nefondat, situație în care va fi analizat cu prioritate recursul pârâtului, deoarece considerentele ce conduc la această soluție sunt comune.
Susținerea din recursul pârâtului potrivit căreia instanța de fond a omis să aibă în vedere clauza inserată în contractul de concesiune potrivit căreia forța majoră exonera de răspundere este nefondată, deoarece constatarea nulității absolute a acestuia nu reprezintă cauză de forță majoră ce constă într-o împrejurare externă și invincibilă fără relație cu lucrul.
Celelalte critici formulate sunt însă fondate.
Din conținutul deciziei nr.1205/R/5 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI prin care s-a respins recursul introdus de pârâtul Orașul împotriva deciziei civile nr.664/A/1 aprilie 2004 pronunțată de aceeași instanță care a confirmat soluția primei instanțe de constatare a nulității absolute a contractului de concesiune încheiat la data de 23 martie 2000, se desprinde că pârâta din acea cauză, a fost obligată să-și ridice gardul împrejmuitor.
Se observă că recursul prin care a fost consacrată nulitatea absolută a contractului de concesiune nu a fost promovat și de această pârâtă care în continuare nu a făcut nici un demers pentru a aduce la îndeplinire dispoziția instanței în sensul de a-și ridica gardul.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că în prezent nici una din pretinsele investiții nu mai există pe teren, care a fost împrejmuit cu un nou gard de actuala proprietară, identificarea acestora fiind imposibilă de către expert care a efectuat lucrarea exclusiv în temeiul susținerilor reclamantei și a actelor prezentate de ea.
Din considerentele deciziei pronunțate în recurs, cu prilejul constatării nulității absolute a contractului de concesiune mai rezultă că fosta pârâtă cunoștea că terenul este proprietatea reclamantei deoarece avea contract de închiriere cu aceasta din anul 1996.
Așa fiind, apare că reclamanta din cauza actuală, nu este îndreptățită să solicite contravaloarea gardului împrejmuitor pe care a avut posibilitatea să-l ridice, potrivit unei hotărâri irevocabile, anterioare, nepusă în executare.
Din această perspectivă trebuie remarcat că în litigiul anterior a solicitat doar ridicarea gardului, fără să se refere la celelalte investiții, așteptând până la limita termenului de prescripție să aibă inițiativa solicitării contravalorii acestora la valoarea actuală, deși a pretins că au fost efectuate potrivit actelor prezentate în anul 2000.
În această perioadă, reclamanta a avut posibilitatea să-și ridice și aceste lucrări anterior desființării lor de către proprietarul actual ori să le conserve prin promovarea unei acțiuni în asigurare de dovezi, însă nu a avut nici o atitudine, rămânând în pasivitate.
În conținutul acțiunii introductive reclamanta a solicitat contravaloarea gardului, a unei platforme betonate, a fundațiilor pentru căsuțe, a unui grup sanitar, precum și a racordurilor la apă și canalizare, însă prin raportul de expertiză a solicitat și evaluarea confecționării unor porți metalice din panouri de plasă acordate de prima instanță.
Rezultă că stabilirea investițiilor și evaluarea acestora s-a făcut exclusiv pe baza susținerilor reclamantei, fără un suport obiectiv, real, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă neputându-se ajunge la o concluzie certă asupra pretenției dedusă judecății.
În raport de considerentele prezentate, rezultă că numai prin aplicarea greșită a legii și interpretarea eronată a probelor administrate, instanța a apreciat că pârâtul urmează să restituie reclamantei suma reprezentând contravaloarea investițiilor.
În același mod s-a pronunțat și referitor la restituirea taxei de concesiune, deoarece până la desființarea contractului reclamanta s-a folosit de teren, iar lipsirea ei de obiectul contractului s-a făcut consecința nulității absolute a acestuia stabilită prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Tot astfel, instanța a încălcat legea obligând pe pârât să respecte Hotărârea Consiliului local nr.7/2004 în sensul de a organiza licitație pentru concesionarea unui alt teren, deoarece a acordat mai mult decât s-a cerut, observându-se că reclamanta a solicitat identificarea noului amplasament și încheierea contractului.
Pe de altă parte, în cadrul procesual creat prin investirea instanței, reclamanta nu putea formula o asemenea pretenție, subordonată efectuării procedurii prealabile, potrivit dispozițiilor Legii nr.554/2004, pe care nu a urmat-
În raport de cele expuse rezultă în consecință, că recursul declarat de pârât este fondat, iar recursul declarat de reclamantă este nefondat, urmând ca în baza art.312 Cod procedură civilă, să admită primul recurs, să modifice sentința, iar pe fond să respingă acțiunea, cu consecința respingerii recursului reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.1503 din 9 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâtul ORAȘUL, prin Primar, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința iar pe fond respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./26.02.2009
GM/4 ex.
Jud.fond: Gh.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Constantina Duțescu, Andreea Tabacu
