Obligația de a face. Decizia 1604/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 1604

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

xxx

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI CRUCII împotriva sentinței nr.1099 din data de 16 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.

La apelul nominal au lipsit recurentul pârât PRIMARUL COMUNEI CRUCII, intimatul reclamant G și intimatul pârât SECRETARUL COMUNEI CRUCII G.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier arătându-se că recursul nu a fost motivat în termenul legal prevăzut de art.303 Cod Procedură Civilă.

Curtea invocă nemotivarea recursului în termenul legal, care potrivit art.306 Cod procedură Civilă se sancționează cu nulitatea.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal la data de 20.02.2008, reclamantul Gac hemat în judecată pârâții PRIMARUL COMUNEI CRUCII - și SECRETARUL COMUNEI CRUCII - G, deoarece i s-a refuzat comunicarea de informații publice.

În motivarea cererii, s-a susținut că reclamantul a solicitat să i se pună la dispoziție informații publice, respectiv a solicitat să ia cunoștință de actul de control al Curții de Conturi județul D nr. 29/22.01.2008, precum și a motivelor care justifică distribuirea materialelor de construcții primite de Prefectura D la așa-zisa inundație din anul 2005.

De asemenea, reclamantul a solicitat acordarea de daune morale și materiale în valoare de 2.000 lei.

În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar, în copie, adresele nr. 29/22.01.2008, 37/07.02.2008.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în sumă de 39 de lei pentru capătul de cerere privind daunele morale și materiale.

În cauză s-a depus întâmpinare formulată de - secretarul comunei Crucii prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, arătând că solicitarea reclamantului nu se încadrează în dispozițiile articolului 5 din Legea 544/2001.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 1099 din 16 aprilie 2008 admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL COMUNEI CRUCII - și SECRETARUL COMUNEI CRUCII - G.

A obligat primarul comunei Crucii să furnizeze reclamantului informațiile de interes public cu privire la actul de control al Curții de Conturi încheiat cu ocazia controlului efectuat în perioada 08.10.2007 - 16.11.2007.

A respins celelalte capete de cerere.

A respins acțiunea formulată împotriva secretarului unității administrativ-teritoriale Crucii, județul D, -.

În considerentele sentinței s-a reținut că urmare a cererilor formulate de către reclamant, prin adresa nr. 29/22.01.2008 (fila 2) și adresa nr. 37/07.02.2008 (fila 6), emise de către Primăria comunei Crucii, s-a comunicat reclamantului că nu i se poate pune la dispoziție actul de control al Curții de Conturi întrucât este de uz intern și se referă la sarcinile personalului primăriei, respectiv că materialele primite de la Prefectura D au fost repartizate în funcție de gradul de afectare al fiecărei locuințe.

Astfel, potrivit art. 1 raportat la art. 6 din Legea 544/2001,orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public".

Actul de control al Curții de Conturi constituie informație de interes public în sensul prevăzut de art. 2 litera b) din Legea 544/2001, dat fiind că, potrivit art. 1 din Legea 94/1994,urtea de Conturi este instituția supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public",astfel încât reclamantul avea dreptul la accesul cu privire la constatările acesteia cu ocazia controlului efectuat la Primăria Crucii, urmare a sesizării reclamantului.

Art. 3 din Legea 544/2001 prevede că,asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se facedin oficiusaula cerere-", astfel încât nu poate fi primită apărarea pârâtului conform cărora informațiile solicitate de către reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 5 din Lege, articol care se referă numai la comunicarea informațiilor,din oficiu", pentru celelalte informații de interes public fiind necesară formularea unei cereri din partea persoanei interesate, acest aspect rezultând din interpretareaper a contrarioa textului de lege indicat și interpretarea sistematică a dispozițiilor legii.

Față de aceste considerente, în baza art. 22 alin. 2 din Legea 544/2001, se va dispune obligarea primarului comunei Crucii, în calitate de reprezentant al instituției publice, să furnizeze reclamantului informațiile de interes public cu privire la actul de control al Curții de Conturi încheiat cu ocazia controlului efectuat în perioada 08.10.2007 - 16.11.2007.

Instanța va respinge cererea reclamantului cu privire la furnizarea informațiilor în ceea ce privește distribuirea materialelor de construire primite de la Prefectura D și repartizate persoanelor afectate de calamitățile naturale din august 2005, dat fiind că acestuia i-a fost comunicat răspunsul prin adresa nr. 37/07.02.2008 (fila 6), iar faptul că reclamantul nu este mulțumit de răspunsul primit nu constituie refuz de comunicare a relațiilor solicitate.

Cu privire la acțiunea formulată împotriva pârâtului - secretarul unității administrativ-teritoriale Crucii, județul D, instanța a constat că nu s-a făcut dovada în cauză că acesta este persoană special desemnată în scopul furnizării informațiilor de interes public.

Cererea reclamantului privind acordarea daunelor morale și materiale, va fi respinsă întrucât acesta nu a făcut dovada vreunui prejudiciu suferit, sarcină ce îi incumba în baza dispozițiilor art. 1169 cod civil coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. 1 teza finală cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul PRIMARUL COMUNEI CRUCII, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără însă depune motivele de recurs în termenul prevăzut de lege.

Recursul este nul.

Potrivit art.303 Cod pr. civilă recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art.301 Cod pr. civilă.

Hotărârea pronunțată în apel, respectiv sentința nr.1099 din 16 aprilie 2008 a fost comunicată recurentului la data de 23.05.2008, iar aceasta a motivat recursul la data de 5.06.2008, deci cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Potrivit art.306 Cod pr. civilă, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.

Așa fiind, în baza art.306 alin.1 Cod pr. civilă, urmează să se constate nul recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de pârâtul PRIMARUL COMUNEI CRUCII împotriva sentinței nr.1099 din data de 16 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Iulie 2008.

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier,

red. Jud. D

Ex.2//16.07.2008

Jud. fond N

I

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Elena Canțăr, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Obligația de a face. Decizia 1604/2008. Curtea de Apel Craiova