Obligația de a face. Decizia 1791/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1791
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 3: Constantin Diaconu
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții C și CONSILIUL LOCAL C, reținută spre rejudecare, ca urmare a casării sentinței nr. 1381 din 4 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, prin decizia nr. 2508 din 02 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru reclamanta - SRL și consilier juridic - pentru pârâta C, lipsind pârâtul CONSILIUL LOCAL
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat pentru reclamanta - SRL depune răspunsul la interogatoriu pe care l-a comunicat reprezentantului pârâtului.
Consilier juridic - pentru pârâta C depune, în copie, balanța chirii pentru anul 2003.
Curtea, constatând că părțile nu mai au cereri de formulat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra acțiunii.
Avocat pentru reclamanta - SRL arată că s-a formulat cerere pentru cumpărarea spațiului la data de 04.12.2002, iar la data intrării în vigoare a Legii nr.550/2002 operase tacita relocațiune, dovadă în acest sens fiind facturile emise și faptul că spațiul a continuat să fie folosit.
În ceea ce privește balanța depusă, susține că aceasta nu dovedește neachitarea datoriilor, iar cu privire la existența unor datorii mai mari de 6 luni arată că societatea pe care o reprezintă a efectuat investiții ce au fost compensate cu redevențele lunare.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților să includă spațiul deținut în suprafață de 118,02 mp. în lista spațiilor comerciale supuse prevederilor Legii nr.550/2002, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic - pentru pârâta C susține că nu s-a prelungit contractul având în vedere datoriile existente, iar o eventuală compensare putea opera numai ca urmare a unei hotărâri judecătorești.
În consecință, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
CURTEA
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 2445 din 31 mai 2007, Tribunalul Dolja respins acțiunea formulată de reclamanta - " SRL C în contradictoriu cu pârâții C și CONSILIUL LOCAL
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta nu a îndeplinit condiția prevăzută de art. 16 din Legea nr. 550/2002, deoarece la data intrării în vigoare a legii nu deținea spațiul pe baza unui contract de închiriere sau asociere valabil încheiat cu C, contractul încetând la 22 iunie 2006.
A apreciat instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada că i s-au respins cererile de cumpărare a spațiului, în schimb Cad ovedit că reclamanta a avut și restanțe de 5000 lei - cotă asociere.
Prin Decizia nr. 130 din 16.01.2008, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 2445 din data de 31 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a casat sentința și trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că reclamanta - SRL a încheiat contractul de închiriere nr. 190/1992 ( fila 15 dosar fond), pentru un spațiu comercial situat în C,-, în baza Ordinului de repartizare nr. 9515/1990 și prin prelungirea contractului nr. 9962/17.07.1990.
Ulterior, între C și reclamantă s-a încheiat contractul de asociere nr. 247/2001, pentru același spațiu situat în C,-, contract prelungit prin alte contracte de asociere succesive.
Având în vedere contractele de închiriere și de asociere încheiate între reclamantă și C, motivul de recurs privind existența unui contract valabil la data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002 este fondat.
Astfel, art. 16 din Legea nr. 550/2002 dispune că vânzarea spațiilor comerciale, de prestării de servicii se face către persoanele fizice sau juridice care le folosesc în baza unui contract de închiriere, asociere în participațiune, etc.
Față de probatoriul analizat de C, existent la dosarul de fond s-a reținut că în speță era îndeplinită condiția privind existența unui contract de închiriere.
Referitor la critica privind existența unor datorii către locator sau asociat, tribunalul a pronunțat o soluție care nu se întemeiază pe probele administrate în cauză, preluând susținerile pârâtei.
S-a reținut că existența unei chitanțe de plată a chiriei aflată la fila 28, respectiv chitanța de plată a sumei de 5.000 lei nu face dovada eventualelor datorii, deoarece în chitanță este specificat numai contravaloare asociere.
Chitanța din 8 mai 2007 în care este specificat existența unei cote de asociere restante este nerelevantă deoarece beneficiul dreptului de a cumpăra spațiile în condițiile Legii nr. 550/2002 este înlăturat numai dacă la data depunerii cererii solicitantul înregistra restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului.
Ori, în speță nu s-a dovedit existența unei astfel de situații.
Mai mult, între părți a existat un litigiu comercial în cursul anului 2002, așa cum rezultă din raportul de expertiză depus în copie la fila 41 dosarului de fond, fără însă ca instanța să fi lămurit modul în care s-a soluționat respectivul litigiu.
S-a apreciat că este întemeiată și critica privind nepronunțarea instanței de fond asupra unui motiv din acțiune.
Astfel, reclamanta și-a întemeiat acțiunea atât pe prevederile Legii 550/2002, dar și pe prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001, situație în care trebuia să se verifice care este situația imobilului, dacă acesta a fost preluat de stat, dacă a fost solicitat să fie restituit.
Față de invocarea a două temeiuri de drept în cuprinsul acțiunii, judecătorul în baza art. 129 Cod proc. civilă trebuia să stabilească cu exactitate obiectul judecății.
Având în vedere considerentele de mai sus Curtea a casat sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare, în sensul completări probatoriilor privind situația juridică a imobilului solicitat, așa cum s-a arătat mai sus și pentru a lămuri dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002 s-a depus cerere de cumpărare a spațiului.
Prin sentința numărul 1381 din 04 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta - SRL împotriva pârâtei
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că reclamanta - SRL a încheiat contract de închiriere cu C la data de 09.05.1992, înregistrat sub nr. 190, cu privire la imobilul situat în-, Munic. C, jud. D, cu valabilitate până în anul 1995 (filele 15-16).
La data de 15.07.2001, între reclamantă și pârâta C s-a încheiat contractul de asociere nr. 247 cu privire la spațiul situat în C,-, cu o suprafață de 118,02 mp. contract ce a expirat la data de 22.06.2002 (filele 11-13).
S-a constatat că la data intrării în vigoare a Legii 550/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 803/05.11.2002, reclamanta nu avea contract valabil încheiat cu privire la spațiul în litigiu, astfel încât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 16 din Legea nr. 550/2002, care prevede că,vânzarea spațiilor comerciale, de prestări de servicii și de producție către comercianții, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii și valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum și persoanele fizice sau juridice care au obligații neachitate față de stat la data vânzării spațiului".
S-a apreciat că faptul că la data de 05.12.2002 reclamanta a formulat cerere prin care solicita cumpărarea integrală a spațiului și că la data de 20.09.2005 s-a încheiat un alt contract de asociere între părți cu privire la spațiul în litigiu (filele 6-8) nu are nicio relevanță de vreme ce un astfel de contract nu era încheiat valabil la data intrării în vigoare a Legii 550/2002 pentru a-i fi aplicabile dispozițiile acestei legi, neexistând la dosar dovezi cu privire la existența încheierii legale a unui astfel de contract, iar sarcina probării pretențiilor incumbă reclamantului potrivit art. 1169 cod civil coroborat cu art. 129 alin. 1 cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză reținând că nu a fost îndeplinită condiția prev. de art. 16 din Legea nr. 550/2002 având în vedere că deși părțile nu au prelungit contractul în mod expres prin semnarea unui act adițional, contractul a fost prelungit prin voința tacită a părților prin deținerea spațiului comercial și achitarea redevenței prin compensarea acesteia cu lucrările de consolidare efectuate la spațiu.
S-a mai arătat că instanța de fond s-a rezumat doar la interpretarea formală a condiției legale, în sensul că nu ar exista un contract valabil, deși prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond Cas olicitat respingerea acțiunii nu ca urmare a inexistenței contractului ci a existenței unor datorii mai mari de 6 luni.
Recurenta a mai criticat soluția instanței de fond susținându-se că că s-a omis să se cerceteze toate aspectele invocate în decizia de casare și în special existența litigiului comercial din anul 2002 din care rezultă raporturile dintre părți, existența unor datorii sau unei convenții de compensare cu cotele viitoare de asociere.
De asemenea, s-a mai susținut că în decizia de casare nu a făcut nicio remarcă față de existența unui contract între părți, ci doar cu privire la datorii, subînțelegându-se că există un raport contractual între părți.
Prin decizia nr. 2508 din 02.12.2008, Curtea de Apel Craiovaa admis recursul declarat de reclamanta - SRL, a casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare, stabilind termen de judecată la data de 20 ianuarie 2009.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că instanța de fond, în rejudecare după casare, a repus în discuție îndeplinirea condiției prevăzută de art. 16 din Legea nr. 550/2002, respingând acțiunea cu motivarea că reclamanta nu avea contract valabil încheiat cu privire la spațiul în litigiu.
De asemenea, s-a constatat că instanța de fond nu a pus în discuția părților completarea probatoriului și nu a supus analizei aspecte privind situația juridică a imobilului solicitat, pentru a lămuri dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 550/2002 s-a depus cerere de cumpărare a spațiului, precum și dacă reclamanta a avut restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului, criticile formulate în acest sens fiind întemeiate.
Curtea a apreciat că instanța de fond a nesocotit dispozițiile deciziei de casare pronunțată de instanța de recurs sub aspectul problemelor de drept dezlegate și a necesității administrării unor probe.
n raport de dispoz. art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004 potrivit cu care "când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanță",constatând că prin Decizia nr. 130 din 16.01.2008, Curtea de Apel Craiova, casând sentința Tribunalului Dolj pronunțată în primul ciclu procesual a trimis cauza spre rejudecare, Curtea a casat sentința numărul 1381 din 04 iunie 2008 reținând cauza spre rejudecare.
În rejudecare, s-a luat interogatoriu reclamantei la solicitarea pârâtei și pârâtei la solicitarea reclamantei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la includerea imobilului din C,-, în lista spațiilor comerciale supuse prevederilor Legii 550/2002 și declanșarea procedurii de vânzare prin vânzare directă si obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Conform art.16 din Legea 550/2002 "Vânzarea spațiilor comerciale, de prestări de servicii și de producție către comercianții, respectiv prestatorii de servicii persoane fizice sau juridice, care le folosesc în baza unui contract de închiriere, concesiune, locație de gestiune, asociere în participațiune sau leasing, încheiat în condițiile legii și valabil la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face la solicitarea acestora, prin metoda negocierii directe. Nu beneficiază de aceste prevederi persoanele fizice sau juridice care au înregistrat restanțe la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului cu vânzătorul, persoanele care nu au respectat prevederile contractului cu vânzătorul (subînchirieri nepermise, divizare în scopul unor asocieri nepermise), precum și persoanele fizice sau juridice care au obligații neachitate față de stat la data vânzării spațiului."
Potrivit art.17 din același act normativ " În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele prevăzute la art. 16 vor depune o solicitare scrisă de cumpărare la sediul vânzătorului.
După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) spațiile comerciale pentru care nu s-a depus solicitarea de cumpărare se vor vinde prin licitație publică cu strigare, în condițiile prezentei legi."
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale.
În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 16 din Legea nr. 550/2002 respectiv existența unui contract valabil încheiat cu privire la spațiul în litigiu se constată că acest aspect a fost dezlegat prin Decizia nr. 130 din 16.01.2008, Curtea de Apel Craiova astfel încât nu va mai face obiectul analizei în prezentă decizie.
Cu privire la îndeplinirea celorlalte condiții prev. de art. 16 din legea 550/2002, respectiv formularea unei cereri de cumpărare a spațiului, precum și inexistența restanțelor reclamantei la plata chiriei cel puțin 6 luni consecutive din momentul încheierii contractului, se rețin următoarele aspecte:
Prin cererea formulată de - SRl C la data de 5.12.2002 (fila 23 din dosarul de fond) s-a solicitat Consiliului Local al Municipiului C și C cumpărarea spațiului comercial situat în C-, în temeiul Legii nr. 550/2002.
Nu poate fi primită apărarea invocată prin întâmpinare de către pârâta în sensul că reclamanta înregistra un debit restant constând din neplata chiriei pe o perioada mai mare de 6 luni având în vedere probele administrate în cauză.
Astfel, din interogatoriul luat la solicitarea reclamantei, pârâtelor C și Consiliul Local C, rezultă că în anul 2001, acestea au fost de acord ca reclamanta să efectueze lucrări de consolidare și modernizare la spațiul pe care-l deținea în baza contractului de asociere în participațiune.
De asemenea, din cuprinsul interogatoriului rezultă că în perioada 2001-2005, pârâta C i-a permis reclamantei folosirea spațiului și emis facturi lunare și că nu a făcut nici un demers în vederea evacuării acesteia din spațiu.
Ulterior, la data de 16.05.2005, a fost semnat procesul verbal de compensare, astfel că la data intrării în vigoare a Legii 550/2002, aceasta nu înregistra vreun debit pentru folosința spațiului.
Faptul că această compensare a avut loc la o dată ulterioară nu este imputabilă reclamantei, care și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract.
În consecință, va fi admisă in parte acțiunea reclamantei - SRL C, vor fi obligati parații sa includă imobilul situat in C,- in suprafata de 118,02 mp. in lista spatiilor comerciale supuse prevederilor Lg.550/2002 si la declanșarea procedurii de vânzare-cumpărare prin negociere directă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâții C și CONSILIUL LOCAL
Obligă pârâții să includă imobilul situat în C,- în suprafață de 118,02 mp. pe lista spațiilor comerciale supuse prevederilor Legii 550/2002 și la declanșarea procedurii de vânzare cumpărare prin negociere directă.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 14 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud. -
Tehn.2ex/18.05.2009
Președinte:Costinel MoțîrlichieJudecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Constantin Diaconu