Obligația de a face. Decizia 1808/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1808
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 3: Carmen Ilie
Grefier - -
Pe rol, judecarea cauzei privind pe reclamantul reprezentat prin procurator, împotriva sentinței numărul 2278/20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat pentru recurentul reclamant și consilier juridic pentru intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat pentru recurentul reclamant depune decizia nr. 2631/2007 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL CRAIOVA, despre care a făcut vorbire la termenul anterior și pe care arată că a comunicat-o părții adverse.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate, la rândul său depune hotărâri judecătorești pe care le-a comunicat apărătorului recurentului.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părților pentru a pune concluzii.
Avocat pentru recurentul reclamant, susține referitor la primul capăt al cererii introductive arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat în cauză, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 166. La momentul de față își produce efectele, fiind în curs de executare sentința judecătorească prin care recurentul a fost repus în drepturi. Prin acțiunea de față s-a solicitat obligarea pârâtei să facă dovada materială, respectiv, să elibereze adeverință din care să rezulte că și-a îndeplinit obligația virării contribuțiilor la asigurări sociale potrivit dispozițiilor din codul Muncii.
Referitor la tardivitate, solicită respingerea acestei excepții întrucât prin acțiune nu s-a solicitat plata sumelor ci eliberarea unei adeverințe, o dovadă materială temeiul de drept al cererii sub aspectul dreptului material fiind obligația de a face și nu acțiune în pretenții.
De asemenea, susține că în mod greșit prima instanță a reținut că recurentului reclamant nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii 188/1999 întrucât acesta a fost repus în drepturile sale de Vicepreședinte al CAS D și are calitatea de funcționar public iar indemnizația este primită ca urmare a îndeplinirii unei funcții publice.
Pentru cele susținute și concluziile scrise pe care le depune, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru cercetarea fondului.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate, consideră că în cauză operează excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința definitivă și irevocabilă nr. 90/2002 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 97/2002, prin întâmpinarea depusă la dosar s-a răspuns cu privire la obligația de plată a contribuțiilor însă recurentul dorește plata drepturilor la momentul de față și nu să se facă dovada de plată a contribuțiilor. Consideră că nu datorează aceste contribuții pentru că ele se fac doar pentru persoanele încadrate cu contract de muncă ceea ce nu este cazul recurentului.
Mai arată că litigiul dintre CAS și recurent este un litigiu ce ține de sfera litigiilor de muncă întrucât acesta nu este funcționar public, în speță nefiind aplicabile dispozițiile OUG 146/2007 iar prima instanță în mod corect a reținut că nu este competentă să soluționeze cererea reclamantului. Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, în anul 2001 au devenit funcționari publici.
Solicită respingerea recursului ca nefondat pentru cele susținute precum și cele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința numărul 2278/20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-1 s-a admis excepția autorității de lucru judecat, referitor la primul capăt de cerere.
S-a respinge cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârât D pe această excepție.
S-a respins capătul de cerere cu privire la acordarea primei de vacanță pe anul 2001.
Cu privire la capătul de cerere privind indemnizația de membru al A al s-a disjuns și declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut cu privire la primul capăt de cerere că prin cererea formulată, reclamantul a solicitat instanței ca intimata să efectueze toate plățile aferente salariilor încasate de acesta, de la data de 01.11.2000 până la 31.07.2001, plățile reprezentând contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, la fondul de pensii, șomaj, accidente de muncă și boli profesionale, pentru concedii și indemnizații și impozitul pe venitul realizat.
Față de acest capăt de cerere s-a reținut că excepția autorității de lucru judecat invocată de intimată este întemeiată, deoarece reclamantul a mai solicitat (dosar nr. 97/CA/ 2002 - Tribunalul Dolj ) obligarea intimatei la achitarea contribuțiilor de mai sus, iar prin sentința nr. 90/04.03.2002 i s-a respins acțiunea, hotărârea fiind irevocabilă.
S- reținut că actuala cerere are același obiect ca și cererea soluționată prin sentința nr. 90/2002 are același temei juridic și aceleași părți, fiind îndeplinite condițiile art. 1201 cod civil, ca atare în raport de dispoz. art. 166 c, în cauză există autoritate de lucru judecat.
Cu privire la acordarea primei de vacanță pe anul 2001 s-a reținut că reclamantul, în calitatea de vicepreședinte al Casei de Asigurări de Sănătate D, nu a avut calitatea de funcționar public, acesta având contract de muncă până la data de 01.11.2000. În acest sens s-a pronunțat și Curtea de APEL CRAIOVA, prin dec. nr. 489/06.06.2004 în dosarul nr. 58/A/ 2004, dar și CEDO în hotărârea pronunțată în speță, ca atare nu sunt aplicabile prev. OUG 146/2007, privind acordarea primei de vacanță.
Astfel, reclamantului nefiindu-i aplicabile prev. Legii 188/1999 și Legii 146/2007, instanța de fond a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Referitor la acordarea indemnizației de membru al Consiliului de administrație al CAS D s-a reținut că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Craiova, întrucât obiectul cererii este unul în pretenții, fiind evaluabilă în bani.
Pe de altă parte, suma de 21.979.018 lei a fost compensată legal cu suma de 17.819.402 lei, fiind debit reactualizat la 31.10.2004, așa cum rezultă din sentința 652/21.11.2002 a Curții de Conturi, pronunțată în dosarul nr. 485/2002.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond a arătat că instanța competentă va analiza cele invocate, prin prisma faptului dacă reclamantul este debitor sau creditor, față de sumele compensate, avându-se în vedere și referatul nr. 2972/15.11.2004 depus la dosar de intimată.
În consecință, în baza art. 158 al. 1 și 3, art. 159 pct. 2, raportat la prevederile art. 165 c, s-a disjuns acest capăt de cerere și s-a declinat competența materială de soluționare în favoarea Judecătoriei Craiova.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat referitor la primul capăt al cererii introductive că în mod greșit instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat deoarece în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute la art. 1201 cod civil raportat la art. 166 pr. civ. privind tripla identitate părți, obiect și cauză.
În acest sens s-a arătat că starea de fapt este cu totul alta la acest moment, față de momentul pronunțării sentinței nr.90/04.03.2002.
Referitor la data la care s-a pronunțat prima hotărâre, respectiv sentința nr. 90/04.02.2002 de către Tribunalul Dolj Secția de Contencios Administrativ, sentința civila nr. 26570/15.12.2000 (sentința prin care reclamantul era repus in drepturi), era desfintată de către Judecătoria Craiova prin admiterea cererii de revizuire formulate de către CAS D, respectiv prin sentința civila nr. 27.129/14.12.2001.
Ulterior această sentință (27.129/14.12.2001) a fost la rândul ei anulată prin decizia nr. 950/04.02.2003 de către Curtea de APEL CRAIOVA, astfel că și în prezent sentința civilă nr. 26570/15.12.2000, își produce efecte, ea fiind in curs de executare, dosar nr. 69/E/2001 al J -nefinalizat.
Dealtfel instanța a respins acțiunea in dosarul nr. 97/CA/2002, sentința nr. 90/04.03.2002, admițând excepția lipsei de interes a lui întrucât la acea data nu mai avea calitatea de salariat și în cauză își producea efecte juridice sentința civilă nr. 27.129/14.12.2001.
S-a susținut și că în prima cauza recurentul reclamant a solicitat ca CAS D să fie obligate să efectueze toate plățile reprezentând contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, fond de pensii, șomaj, accidente de muncă, boli profesionale, concedii și indemnizații, precum și impozitul pe venitul realizat iar prin prezenta acțiune s-a solicitat ca pârâta să facă dovada materială, adică să elibereze reclamantului o adeverință, din care să rezulte că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 40 alin. 2 lit. f din codul Muncii, respectiv că a virat la bugetul de stat pentru fostul său salariat, contribuțiile și impozitele aferente salariilor încasate pentru perioada 01.11.2000 - 31.07.2001, respectiv contribuțiile la asigurările sociale de pensii, șomaj, contribuțiile pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru concedii și îndemnizații impozit etc.
În cel de-al doilea motiv de recurs s-a arătat că în mod greșit prima instanța a reținut ca recurentului reclamant, nu-i sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/1999 si OUG. Nr. 146/2007, deoarece, deși acesta a avut contract de muncă până la data de 01.11.200, când prin decizia nr. 120/2000, i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. i din vechiul Cod al, prin sentința civilă nr. 26570/15.12.2000, decizia de desfacerea a contractului de munca a fost anulată, acesta a fost repus in drepturile sale de Vicepreședinte al CAS D, bucurându-se de toate drepturile ce le conferă legea pentru aceasta funcție.
S-a precizat și că pentru perioada 01.11.2000-01.11.2001 (data la care a fost transferat la SC AUTOMOBILE), recurentul a beneficiat de toate drepturile salariale ce le conferă funcția de Vicepresdinte al CAS D, prin intermediul executării silite iar prin decizia nr. 950/2002, a Curții de APEL CRAIOVAs -a reținut în mod irevocabil că litigiul dintre părți este de competenta instanței de contencios administrative datorită funcției de Vicepreședinte al CAS D, îndeplinită de recurent.
În cel de-al treilea motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit prima instanță a admis excepție de necompetență materială a instanței de contencios administrativ cu privire la capătul III al cererii de chemare in judecată, deoarece recurentul reclamant a fost membru în CA al CAS D, fapt ce îi conferă dreptul la plata unei indemnizații pentru participarea la ședință.
Legea 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, precum si statutul CAS, precizează ca membrii CA vor primi o indemnizație.
În aceasta situație s-a arătat că acest capăt de cerere nu poate fi calificat ca o acțiune în pretenții prevăzută de dreptul comun, ci în cauză operează dispozițiile Lg. 188/1999, astfel ca instanța competenta material cu soluționarea acestui capăt de cerere este tribunalul ca instanță de contencios administrativ.
S-a susținut și că instanța de fond cu toate că se pronunță pe excepție, considerându-se necompetentă material face aprecieri și pe fondul cererii fapt ce contravine dispozițiilor art. 105 pr.civ.
S-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 3 pr. civ. solicitându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța sa se pronunțe pe fondul cererii.
La data de 10.03.2009 intimata a formulat întâmpinare solicitându-se respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul capăt de cerere s-a arătat că instanța de fond în mod corect a admis excepția autorității de lucru judecat, întrucât reclamantul recurent a mai solicitat în dosarul Tribunalului Dolj nr. 97/CA/2002 obligarea CAS D la achitarea contribuțiilor și impozitelor, aferente sumelor încasate de acesta de la data de 01.11.2000 la 31.07.2001, respectiv contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, contribuțiile la asigurările sociale de pensii, șomaj, concedii și indemnizații etc.
Cererea reclamantului recurent are același obiect ca și cererea soluționată prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 90/04.03.2002 a Tribunalului Dolj pronunțată în această cauză este fundamentată pe același temei juridic (legea contenciosului administrativ, codul Muncii, Codul d e procedură civilă) și între aceleași părți, fiind îndeplinite prevederile art. 1201 Cod civilă.
Contrar celor afirmate de către recurent s-a susținut că starea de fapt la acest moment este aceeași ca și cea de la momentul pronunțării sentinței nr. 90/04.03.2002.
Conform considerentelor acestei sentinței plata datoriilor bugetare se verifică de către organele specializate de control ale creditorilor bugetari. Numai acestea pot stabili dacă subscrisei îi revenea obligația de plată a contribuțiilor și dacă și-a îndeplinit sau nu obligația respectivă.
S-a arătat și că potrivit art. 5 din Legea nr. 19/2000 instituția are obligația plății contribuțiilor sociale pentru persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă sau pentru funcționarii publici. Ori după data de 01.11.2000 reclamantul nu și-a desfășurat activitatea la CAS D, neavând încheiat un nou/alt contract de muncă și nefiind nici funcționar public. După data de 01.11.2000, reclamantul nu a fost reintegrat la CAS D în funcția avută anterior sau în altă funcție.
Conform legii, contribuțiile trebuie plătite prin stopaj la sursă, odată cu achitarea drepturilor salariale și această obligație revenea celui ce a finalizat executarea silită, respectiv executorului judecătoresc, care avea obligația de a determina, stabili și vira respectivele contribuții.
Tot cu privire la primul capăt de cerere, s-a invocat tardivitatea formulării acestuia, deoarece dreptul de a mai solicita aceste plăți s-a născut la data executării silite, și anume data de 24.07.2001 și în consecință s-a prescris la data de 24.07.2004.
În ceea ce privește cel de-al II-lea capăt de cerere, referitor la plata primei de vacanță pe anul 2001 s-a arătat că reclamantul recurent nu a avut niciodată calitatea de funcționar public, având încheiat cu intimata până la data de 01.11.2000 un contract individual de muncă. Prin urmare în speță nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 146/2007.
Reclamantul a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate D contractul individual de muncă nr. 204/01.09.1999, pe funcția de vicepreședinte, ca urmare a unui mandat de reprezentare dat de Blocul Național Sindical. Acest contract de muncă a încetat la data de 01.11.2000, urmare a desființării funcției de vicepreședinte al CAS
Având în vedere faptul că raportul de muncă existent între părți a fost guvernat de legislația muncii pe toată durata desfășurării lui și nu de dispozițiile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarului public s-a susținut că în speță nu sunt aplicabile prevederile OUG nr. 146/2007.
În ceea ce privește cel de-al III - lea capăt de cerere, respectiv obligarea la plata sumei de 2197,9 lei cu titlu de indemnizație de membru în Consiliul de Administrație al CAS D, s-a susținut că instanța de fond în mod corect a admis excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, solicitarea reclamantului recurent fiind una în pretenții, evaluabilă în bani.
Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Referitor la primul capăt de cerere se constată că în mod eronat prima instanță a reținut că în cauză operează excepția autorității de lucru judecat, deoarece obiectul celor două litigii, respectiv cel soluționat prin sentința nr. 90/04.03.2002 pronunțată de Tribunalul Dolj - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 97/CA/2002 al acestei instanțe și cel ce se solicită a fi soluționat în prezenta cauză este diferit.
Astfel, dacă în prima cauza recurentul reclamant a solicitat ca CAS D să fie obligate să efectueze toate plățile reprezentând contribuțiile la asigurările sociale de sănătate, fond de pensii, șomaj, accidente de muncă, boli profesionale, concedii și indemnizații, precum și impozitul pe venitul realizat, prin prezenta acțiune așa cum a fost precizată la data de 22.05.2008 s-a solicitat ca pârâta să facă dovada materială a îndeplinirii acestei obligații adică să elibereze reclamantului o adeverință, din care să rezulte că și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 40 alin. 2 lit. f din codul Muncii, respectiv că a virat la bugetul de stat pentru fostul său salariat, contribuțiile și impozitele aferente salariilor încasate pentru perioada 01.11.2000 - 31.07.2001, respectiv contribuțiile la asigurările sociale de pensii, șomaj, contribuțiile pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru concedii și îndemnizații impozit etc.
Prin urmare, este evident că nu se poate reține identitatea de obiect a celor două litigii, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 1201 cod civil pentru a opera în cauză autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea primei de vacanță pe anul 2001 se constată de asemenea că în mod greșit prima instanță a reținut acestuia nu îi sunt aplicabile dispozițiile OUG 146/2007 și Legii 146/2007, întemeindu-se pe dispozițiile deciziei nr. 489/06.06.2004 a Curții de APEL CRAIOVA - secția contencios administrativ, deoarece această decizie a avut ca finalitate stabilirea competenței într-o situație particulară, respectiv competența materială de soluționare a unei căi extraordinare de atac, respectiv a unei cereri de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțată de instanța competentă în soluționarea litigiilor de muncă.
Prin urmare, această decizie nu a dispus și nici nu a analizat existența calității de funcționar public referitor la recurent.
Cea mai relevantă sub acest aspect dintre hotărârile pronunțate între părți de-a lungul derulării litigiilor dintre acestea, este decizia nr. 995 din 8 mai 2002 pronunțată de către Curtea de APEL CRAIOVA - secția litigii de muncă, irevocabilă, ce prin considerentele sale a statuat, opozabil ambelor părți din prezentul litigiu, că:
"Pârâtul (reclamant în cauza de față) a ocupat funcția de vicepreședinte la CAS D, începând cu data de 1 septembrie 1999 ca urmare a mandatului de reprezentare dat de
Potrivit art. 97 din legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici (în forma sa de la acea dată), funcționarii care la data intrării în vigoare a prezentei legi ocupă o funcție publică de conducere într-o autoritate sau instituție publică, vor fi numiți în funcțiile corespunzătoare funcțiilor pe care le ocupă.
Ori, la data intrării în vigoare a Legii 188/1999, respectiv 8 ianuarie 2000, pârâtul ocupa funcția de conducere, vicepreședinte, fiind ales de consiliul de administrație conform art. 11 din Statut, la D, care potrivit Legii nr. 145/1997 și art. 1 din Statutul acestei case de asigurări de sănătate, este instituție publică, autonomă, cu personalitate juridică, fără scop lucrativ.
Având în vedere că pârâtul ocupa, la desfacerea contractului de muncă, funcția publică, definită prin Legea 188/1999 competența soluționării litigiului revine Tribunalului Dolj, Secția de Contencios Administrativ, nefiind aplicabile dispozițiile Legii 168/1999."
Este evident în raport de considerentele acestei decizii, intrată în puterea lucrului judecat că actualmente nu se mai poate reține că reclamantul nu ocupa o funcție publică.
Prin urmare, deoarece prima instanță a reținut în mod eronat lipsa calității de funcționar public a recurentului reclamant și pornind de la această premisă eronată în fapt a respins ca inadmisibil cel de-al doilea capăt de cerere din acțiunea reclamantului, fără a cerceta fondul acestuia.
Pornind de la aceleași considerente se reține și că în mod eronat prima instanță a reținut că, al treilea capăt de cerere formulat de reclamant, privitor la acordarea îndemnizației de membru al Consiliului de Administrație al CAS D este un capăt de cerere în pretenții în competența instanței cu plenitudine de jurisdicție, și, ca urmare, a declinat competența acestuia, în condițiile în care în litigiile anterioare dintre părți se statuase că reclamantul ocupa o funcție publică iar drepturile solicitate de acesta prin capătul de cerere analizat sunt indisolubil legate de activitatea desfășurată de acesta în cadrul CAS D și în exercitarea unei funcții publice.
În aceste condiții este evident că și competența de soluționare a acestui capăt de cerere aparține tor instanței de contencios administrativ, respectiv Tribunalul Dolj.
Ca urmare, având în vedere că prima instanță a soluționat în mod greșit litigiul pe cale de excepție, fără a intra în analiza fondului acestuia și văzându-se și dispozițiile art. 312 alin. 5 cod procedură civilă urmează a se admite recursul formulat de reclamant.
Se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Dolj, urmând ca în soluționarea fondului cauzei acesta să aibă în vedere și dispozițiile art. 315 cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul prin procurator, împotriva sentinței numărul 2278/20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex.
Președinte:Sanda LunguJudecători:Sanda Lungu, Gabriel Viziru, Carmen Ilie
