Obligația de a face. Decizia 181/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 181
Ședința publică din 27 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriel Adrian Năsui
JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
-
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CÂMPIA împotriva sentinței civile nr. 2224 pronunțată în data de 21 august 2009, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimatul având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 26.01.2010 se înregistrează din partea intimatului note de ședință prin care se solicită respingerea recursului promovat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. Anexat se depune dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei, aferentă judecării cauzei la fond.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și reținând că părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2.224 din 21 august 2009 Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPIA- și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3.570,27 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă conform art. 124.pr.civ..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a analizat, în primul rând, excepția tardivității invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins-o, deoarece obiectul juridic dedus judecății nu-l constituie anularea unui act administrativ-fiscal, ci obligarea pârâtei la restituirea sumei menționate, urmare a refuzului nejustificat al acesteia, nefiind incidente prev. art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, prima instanță a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Câmpia este cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, ( 11 dossar fond), împrejurare necontestată de reprezentanta acesteia, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul a achitat la data de 22.02.2008 suma de 5725,27 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare din care i s-a restituit suma de 2.155 lei și considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei, cu solicitarea de a-i fi restituită însă aceasta a refuzat, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
A mai precizat prima instanță că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a mai reținut și faptul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal.
Totodată, tribunalul a menționat că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu a fost reținută de prima instanță susținerea pârâtei că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea formulată și a dispus în consecință.
În final, în conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată la plata către reclamant a dobânzii legale aferente sumei de 3.570,27 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta-recurenta ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE CÂMPIA-, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond ar fi trebuit să respingă ca și tardivă acțiunea reclamantului, în raport de prev. art. 205 din nr.OUG 92/2003, respectiv contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ, sub sancțiunea decăderii. Astfel, pârâta a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că în speță nu poate fi vorba despre un act administrativ-fiscal, respectiv decizia de restituire nr. 8.659/09.07.2008 prin care reclamantul a primit doar o parte din suma solicitată, adică 2.155 lei.
În acest context, pârâta apreciază că acesta este un act administrativ-fiscal prin care i s-a onorat reclamantului doar în parte cererea, iar în raport de data la care i-a fost comunicată decizia de impunere, respectiv data de 23.07.2008 și până la data înregistrării acțiunii la data de 03.04.2009 s-a depășit cu mult termenul de 30 de zile prev. de art. 207 din nr.OG 92/2003.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamantul a achitat taxa specială pentru autovehicule in temeiul unor dispoziții legale în vigoare la data plății, respectiv art. 1141- 2143.fisc. coroborat cu art. 311-2din nr.HG 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, dispoziții care nu contraveneau prevederilor tratatelor europene invocate de reclamant.
Pe de altă parte, pârâta a arătat că nu se poate vorbi despre vreun refuz nejustificat din partea sa în sensul dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2055 privind contenciosul administrativ, deoarece a fost de bună-credință, încasând taxa de primă înmatriculare în temeiul unor dispoziții legale în vigoare.
O ultimă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea prev. art. 994 Cod civil, organul fiscal nefiind de rea-credință, astfel că nu putea fi obligat la plata dobânzii legale de la data achitării taxei și până la restituirea acesteia.
Intimatul a depus la dosarul cauzei note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond. ( 8-11).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul privind instituirea comunitățiilor europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamantul a achitat la Trezoreria mun. T suma de 5.725,27 lei cu chitanța seria - nr. - din data de 22.02.2008 cu titlu de taxa de primă înmatriculare ( 11, dosar fond).
Totodată însă, așa cum rezultă si din înștiințarea de restituire nr. 8.659/23.07.2008, reclamantul a obtinut restituirea unei părti din taxa de primă înmatriculare, urmând procedura administrativă reglementată de dispozitiile nr.OUG 50/2008, în concret suma de 2.155 lei ( 9 dosar fond).
Curtea a constatat că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data de 22.02.2008 potrivit art 124 cod pr fisc, prima instanta acordand dobânda legală aferentă conform art. 124.pr.civ.
Instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale. Or, Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d, ale art. 124 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală, desi in cauza sunt incidenta dispozițiile art. 3 alin 3 din OG nr. 9/2000.
Incasarea nelegala a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva suma de bani pentru perioada cuprinsa intre data incasarii taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementeaza acoperirea acestui prejudiciu, situatie in care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117. deoarece este vorba despre norme de exceptie, de stricta interpretare si aplicare doar la situatia pe care o reglementeaza.
Instanța trebuia să aibă în vedere dis part 3 alin 3 din OG nr 9/2000, astfel încât în această privință hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 304 pct. 9.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPIA împotriva sentinței civile nr. 2.224 din 21 august 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPIA să achite dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din nr.OG 9/2000 începând cu data de 22.02.2008 și până la restituirea efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
--- - - - -
GREFIER,
-
Red.
Dact./3 ex./
Jud.fond..
Președinte:Gabriel Adrian NăsuiJudecători:Gabriel Adrian Năsui, Maria Hrudei Floarea
