Obligația de a face. Decizia 184/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 184
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
JUDECĂTOR 2: Carmen Ilie
JUDECĂTOR 3: Lavinia Barbu
Grefier - -
xxxxxxxxxx
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 20 ianuarie 2010, privind recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003 împotriva sentinței nr. 1732 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică de la 20 ianuarie 2010, când cei prezenți au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 27 ianuarie 2010.
C RTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 1732 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din Ministerului Finanțelor Publice fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 456.790 lei cu titlu de despăgubiri rezultând din Hotărârea Comisiei Județene de Aplicare a Legii 290/2003 din 05.06.2007 sumă actualizată cu rata inflației la data plății.
Pentru pronunțarea sentinței tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat plata compensațiilor bănești în calitate de moștenitoare a defunctei, cerere înregistrată sub nr. 145/6978 din 05.10.2005, adresată Comisiei Județene pentru Aplicarea Legii 290/2003 ce funcționează în subordinea Instituției Prefectului.
Reclamanta este fiica lui care a deținut bunuri imobile în localitatea, Raionul regiunea, fostă, actualmente Ucraina, bunuri abandonate în anul 1944 ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate semnat la în anul 1947.
Prin Hotărârea nr.5/06.07.2007 emisă de Comisia Județeană pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a fost admisă cererea reclamantei și pe baza documentației depuse s-au acordate despăgubiri în valoare totală de 456.790 lei din care 213.670 lei reprezintă contravaloarea terenului agricol și 243.120 lei reprezintă contravaloarea construcțiilor și terenului aferent acestora.
Ulterior, potrivit prevederilor legii menționate, reclamanta s-a adresat conform procedurii prealabile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din subordinea Ministerului Finanțelor Publice însă, până în prezent cererea sa nu a fost soluționată.
S-a reținut că reclamanta este îndreptățită la plata sumelor solicitate întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile art.2 din HG1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10.02.1947.
Până la data introducerii acțiunii, nu s-a dat curs cererii reclamantei.
Este adevărat că dispozițiile art. 18 alin.5 din hotărârea menționată prevăd că sumele de bani se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat eșalonat în două tranșe cum este cazul reclamantei, însă până în prezent nu a fost achitată nici prima tranșă reclamantei.
S-a apreciat că dacă s-ar primi apărarea pârâtei s-ar goli de conținut, însă scopul Legii 290/2003 aplicarea acesteia fiind afectată de o condiție potestativă din partea pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților B în termen și motivat.
În motivele de recurs s-a arătat că în speță, nu este vorba despre un refuz de plată a despăgubirilor nejustificat, ci imposibilitatea plății se justifică datorită fondurilor insuficiente alocate în acest sens.
S-a precizat și că potrivit art. 18 alin (5) din HG1120/2006, " bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, - se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei RON;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an, și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei RON și 100.000 lei RON;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei RON".
Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Apoi sunt prevăzute, în funcție de aceste sume, termenele de plată a acestor despăgubiri.
Prin urmare, prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind eșalonarea plății pe parcursul a 2 ani consecutivi, sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr.290/2003.
S-a arătat și că Legea nr. 290/2003 nu presupune restituirea dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile, ci acordarea unor măsuri reparatorii, având în vedere posibilitățile economice și financiare ale țării, în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran.
, până în prezent, a tranșei a I-a din valoarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 5 din 06.07.2007, nu dovedește refuzul nejustificat al Serviciul de Aplicare a Legii 290/2003 de a soluționa cererea de plată a despăgubirilor către intimată, ci, acest fapt este justificat de cele arătate anterior privind fondurile alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.
Astfel, din motivele expuse, în temeiul. vă rugăm să admiteți recursul formulat împotriva Sentinței civile nr. 1732 din 26.06.2009.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 114 și art. 304 pct. 9 proc.civ. art. 696 și urm. civ. Legii nr.290/2003 și HG nr. 1120/2006.
S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. ultim din Codul d e procedură civilă.
La data de 28.09.2009 intimata reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în esență că motivele invocate în recurs sunt nefondate și evazive, deoarece în baza acestor susțineri recurentul pârât nu depune nici un înscris prin care să reiasă faptul că nu exista fonduri suficiente alocate de la bugetul de stat.
S-a arătat și că intimata - reclamantă este de bună credință deoarece valoarea compensațiilor s-a stabilit prin hotărârea nr. 5/06.07.2007 emisă de către Comisia județeană G pentru aplicarea a Legii nr. 290/2003 actualizată.
Din anul 2007 până în anul 2009 intimata a așteptat plata despăgubirilor.
În drept s-au invocat Legea nr. 9/1998 privind compensațiile cetățenilor pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România si Bulgaria; Legea 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în, de Nord și, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de între România și Aliate și Asociate, semnat la la 10 februarie 1947, art. 115-118 Cod procedură civilă, solicitându-se și aplicarea art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Recursul este nefundat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea 290/2003: "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului B, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, in maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)".
În același sens art. 18 alin (5) din HG1120/2006 invocat și de recurentă arată că, " bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului B pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, - se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei RON;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an, și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei RON și 100.000 lei RON;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei RON".
Din enunțarea dispozițiilor legale mai sus prezentate, rezultă că interpretarea dată acestora de recurentă nu poate fi reținută ca fiind întemeiată, deoarece sintagmele " în funcție de disponibilitățile bănești" sau "în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat", nu pot fi interpretate decât în cadrul termenelor prevăzute expres de aceste dispoziții legale, de 1 an sau 2 ani, ce curg de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului B privind acordarea despăgubirilor.
Astfel, interpretarea care se impune a fi dată dispozițiilor legale analizate este aceea că despăgubirile la care beneficiarii sunt îndreptățiți se plătesc în termenul de un an respectiv 2 ani, în funcție de cuantumul acestora, limitarea în raport de "sumele aprobate anual cu aceasta destinație în bugetul de stat", neavând aplicabilitate decât în cadrul termenelor expres prevăzute de dispozițiile legale și putând determina despăgubirea cu prioritate a anumitor persoane însă numai în cadrul acestor termene.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentei în sensul că prioritate în aplicarea dispozițiilor legale ar avea limitarea sumelor prin bugetul de stat și numai după aceasta termenele expres prevăzute de lege s-ar ajunge la situația că obligația de plată stabilită legal în termene imperative, ar deveni, așa cum a arătat și prima instanță, una pur potestativă, fiind suficient să nu se prevadă în bugetul de stat sume necesare plății despăgubirilor la care persoanele beneficiare ale Legii 290/2003 sunt îndreptățite pentru ca plata acestora să fie amânată sine die.
Astfel chiar dreptul reclamantei la despăgubiri, definitiv stabilit urmare a procedurii prevăzute de Legea 290/2003 af fi lipsit de substanță.
În consecință, raportat la considerentele mai sus arătate și potrivit art. 312 alin. 1 cod procedură civilă recursul formulat în cauză urmează a fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR - SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII 290/2003 împotriva sentinței nr. 1732 din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
2 ex,
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru, Carmen Ilie, Lavinia Barbu
