Obligația de a face. Sentința 188/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA NR.188
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată, potrivit Legii contenciosului administrativ, de reclamanții și, ambii domiciliați în B, -, -. 1,. 1, județul B, prin procuratori și, cu domiciliul în P, Gh. Gr., nr. 186,. 1D,. 6,. 27, județul P, în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 202 și chemata în garanțieSC SA, cu sediul în B, sector 1,-.
Acțiunea fiind timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, potrivit chitanței nr. - din 27.04.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei, aflate la fila 48 dosar fond.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții și reprezentați de procurator, potrivit procurii judiciare aflată la filele 68 și 69 dosar fond, lipsind pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și chematul în garanție SC SA -
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin Serviciul Registratură, s-au depus la dosar o cerere din partea chematei în garanție SC SA, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, după care:
Curtea pune în discuție cererea formulată de chemata în garanție, privind acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare.
Mandatarul celor doi reclamanți arată că se opune cererii de amânare a cauzei, totodată, depune la dosar precizări și răspuns la întâmpinare, precum și obiecțiuni la Raportul de evaluare privind proprietatea imobiliară, înregistrat sub nr.- din 20.09.2008, iar la solicitarea instanței arată că are studii juridice, fiind jurist de profesie.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 156 pr.civilă respinge cererea formulată de chemata în garanție SC SA, ca neîntemeiată, întrucât acțiunea a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova la data de 23 martie 1998, având timp suficient să își angajeze un apărător, totodată, pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive și cea a prematurității acțiunii, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Mandatarul reclamanților și, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, declară că are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât această parte este persoana juridică care stă în judecată potrivit legii, este cea care are obligația de a pune în aplicare dispozițiile Legii nr.247/2005. Solicită respingerea acestei excepții ca neîntemeiată.
Cât privește excepția prematurității acțiunii, mandatarul reclamanților arată că dosarul este în nelucrare din anul 2006 la, astfel că nu se poate pune problema prematurității acțiunii. Solicită respingerea și a acestei excepții.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtei să soluționeze dosarul nr.23455/CC, cu refacerea raportului de evaluare în baza obiecțiunilor transmise de către reclamanți din septembrie 2008, această autoritate nerăspunzând nici până în prezent solicitărilor reclamanților.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, arată că ambele părți sunt în culpă, astfel că solicită admiterea și a cererii de chemare în garanție. Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâta constatarea încălcării dispozițiilor art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, constatarea nesoluționării în termen a cererii privind obiecțiunile depuse la în data de 23.09.2008 cu număr de înregistrare -, constatarea refuzului nejustificat de a le comunica un răspuns la acestea și obligarea pârâtei la soluționarea dosarului cu nr.23455/CC și emiterea dispoziției de plată din dosarul de acordare măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, cu acordarea de daune morale în valoare de 50.000 RON.
Aceștia au arătat în esență că pârâta refuză nejustificat de a răspunde la obiecțiunile transmise de aceștia, dosarul respectiv a fost lăsat în nelucrare, fiind vătămați în dreptul lor de a primi despăgubirile bănești cuvenite într-un termen rezonabil.
Pârâta a invocat prin întâmpinare excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității, depunând totodată cerere de chemare în garanție a SC SA.
Prin sentința nr.284/19.05.2009 Tribunalul Prahovaa admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL PLOIEȘTI, în baza art.10 din Legea nr.554/2004, cauza înregistrându-se la această instanță sub nr.519/42/17.06.2009.
Astfel, cu ocazia înregistrării acțiunii, pârâta a depus concluzii scrise, iar reclamanții, precizări și răspuns la întâmpinare și cererea de chemare în garanție.
Prin precizările formulate, reclamanții au solicitat constatarea încălcării dispozițiilor art.8 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, constarea tergiversării soluționării juste și în condițiile Legii nr.10/2001 și a Legii nr.247/2005 a dosarului nr.23455/CC din anul 2006 și până în prezent și anularea răspunsului incoerent și confuz al cu număr de înregistrare -/23.02.2009 și pe cale de consecință, obligarea pârâtei la soluționarea Dosarului nr.23455/CC cu refacerea raportului de evaluare în baza obiecțiunilor transmise în septembrie 2008.
În subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 50.000 RON.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, referitor la soluționarea dosarului nr.23455/CC, deoarece, potrivit Cap. V titlul VII din Legea nr.247/2005, competența pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor notificate în temeiul Legii nr.10/2001 R este Comisia Centrală, ce emite decizia cuprinzând titlul de despăgubire.
Referitor la excepția prematurității, pârâta arată că în cuprinsul capitolului V, titlul VII din Legea nr.247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr.10/2001, iar în prezentul litigiu, reclamanții nu sunt titularii unei decizii cuprinzând titlu de despăgubire.
Astfel, procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr.247/2009 nu a fost finalizată prin emiterea unei decizii, neputând să fie parcursă nici procedura referitoare la valorificarea titlului de despăgubire, conform prevederilor Cap. V, titlul VII din actul normativ în discuție, capitol introdus prin OG nr.81/2007.
Cu privire la solicitarea reclamanților privind constarea încălcării dispozițiilor art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, anularea răspunsului nr.-/23.02.2009, precum și constarea nesoluționării în termen a obiecțiunilor, pârâta le consideră neîntemeiate, deoarece procuratorului reclamanților i-a fost adusă la cunoștință situația raportului de evaluare efectuat în dosarul nr.23455/CC, precum și a obiecțiunilor formulate de reclamanți, constatându-se că raportul nu corespunde standardelor Internaționale de Evaluare.
De asemenea, obligația de soluționare a obiecțiunilor formulate împotriva raportului de evaluare revine societății de evaluatori care a efectuat respectivul raport, în speță fiind SC SA, societate desemnată de Comisa Centrală. În speță, societatea respectivă a răspuns obiecțiunilor formulate de reclamanți prin adresa nr.4789/16.10.2008, care a fost expediată către reclamanți la 2.04.2009.
Prin cererea de chemare în garanție a SC SA, pârâta a motivat că aceasta avea obligația de a respecta termenele stabilite în vederea efectuării raportului de evaluare în dosarul nr.23455/CC, inclusiv cel referitor la formularea răspunsului față de obiecțiunile depuse de reclamanți.
Prin aceeași cerere, s-a mai solicitat și obligarea SC SA să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin acordarea daunelor morale pretinse de reclamanți la dosar.
În motivarea cererii de chemare în garanție s-a arătat că reclamanții au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, fiind înregistrat la sub nr.759.642/23.09.2008, iar prin adresa nr.4789/16.10.2008 chemata în garanție a răspuns obiecțiunilor în 2.04.2009.
Având în vedere că raportul de evaluare nu a corespuns Internaționale de Evaluare, s-a dispus refacerea raportului în dosarul nr.23455/CC, fiind transmis aceleiași societăți, care l-a refăcut, apoi transmis Secretariatului Comisiei Centrale în data de 1.04.2009 și reclamanților în data de 31.03.2009, aceștia având posibilitatea de a formula obiecțiuni la valoarea stabilită.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, motivele acțiunii, situația de fapt și de drept dedusă judecății, precum și prevederile art.137 Cod procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cererea pe fond a pricinii, va respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității invocate de, va admite în parte acțiunea așa cum a fost precizată ți în parte cererea de chemare în garanție, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, cum însăși pârâta a precizat, potrivit HG nr.361/2005, aceasta are atribuții cu privire la aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001 R, asigurând organizarea și funcționarea Secretariatului comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De asemenea, potrivit titlului VII art.13 (1) din Legea nr.247/2005 pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, se constituie în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are ca atribuții principale emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și ia alte măsuri legale, necesare aplicării Legii nr.274/2005.
Totodată, Comisia Centrală este formată din 7 membrii unul dintre membrii săi fiind președintele.
Cu privire la excepția prematurității, reclamanții dețin dispoziția nr.167/12.04.2006 privind propunerea de acordare de despăgubiri în echivalent pentru construcțiile expropriate și demolate în municipiul B, fosta-, emisă de Primăria Municipiului
Potrivit art.3 din decizie, în vederea acordării despăgubirilor, întreaga documentație aferentă a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar aceasta avea obligația de a urma etapele procedurale prevăzute de Legea nr.247/2005 în vederea acordării efective a despăgubirilor.
În cazul de față, deși au trecut aproximativ trei ani de la emiterea dispoziției de mai sus, nici în prezent imobilul nu a fost evaluat.
Pe fond, în data de 19.10.2009, reclamanții și-au precizat acțiunea, Curtea urmând să o admită în parte pentru motivele următoare:
Așa cum s-a precizat, reclamanții sunt posesorii dispoziției nr.167/12.04.2006 a Primarului Municipiului B, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent conform legii speciale privind regimul de stabilire și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru construcțiile expropriate prin Decretul nr.110/28.03.1984 și demolate în totalitate, construcții situate în municipiul B,-, evaluate la suma de 66003 lei, potrivit procesului-verbal de evaluare nr.5252/7.09.1984.
Dosarul reclamanților a fost înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar acesta avea obligația să procedeze la parcurgerea etapelor obligatorii, prevăzute în Capitolul V, titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru aducerea la îndeplinire a deciziei.
În cauza de față însă nu s-a parcurs nici etapa evaluării imobilului potrivit Internaționale, astfel că dosarul reclamanților nr.23455/CC a rămas practic în nelucrare.
Cu privire la cererea reconvențională, urmează să fie și aceasta admisă în parte, pe motiv că SC SA, societate de evaluare, desemnată de Comisia Centrală în vederea efectuării raportului de evaluare, nu a efectuat în timp util evaluarea imobilului, potrivit Internaționale de Evaluare, nerăspunzând inclusiv la obiecțiunile făcute.
Așa fiind, față de situația de fapt și de drept sus-menționată și văzând și dispozițiile art. 8,18,24 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, precum și art.60 și următoarele din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge excepția calității procesuale pasive și cea a prematurității acțiunii, invocate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, așa cum a fost precizată, în sensul că va obliga pârâta să soluționeze dosarul nr.23455/CC cu refacerea raportului de evaluare, totodată, va admite în parte cererea de chemare în garanție a SC SA, urmând a fi obligată chemata în garanție să respecte termenul în vederea efectuării raportului de evaluare.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata sumei de 4,5 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și cea a prematurității acțiunii, invocate de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și, ambii domiciliați în B, -, -. 1,. 1, județul B, prin procuratori, domiciliat în P, Gh. Gr., nr. 186,. 1D,. 6,. 27, județul P, în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 202 și chemata în garanțieSC SA, cu sediul în B, sector 1,-, așa cum a fost precizată.
Obligă pârâta să soluționeze dosarul nr.23455/CC cu refacerea raportului de evaluare.
Admite în parte cererea de chemare în garanție a SC SA.
Obligă chemata în garanție să respecte termenul în vederea efectuării raportului de evaluare.
Obligă pârâta la 4,5 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.MA
8 ex./16.11.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica