Obligația de a face. Sentința 19/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 02.12.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.19
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.01.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNII B, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, reține cauza spre soluționare pe excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, excepție ce a fost pusă în discuția părților.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- reclamanta a solicitat în contradictoriu cu B să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei să desființeze contul nr.25336.-.411.-.- EUR cu suma de 4900 euro și să ramburseze suma înscrisă în acel cont celui care a depus-o, și anume Se solicită obligarea să plătească către reclamantă suma de 100.000 lei pe zi de la data deschiderii contului și până la data la care va face dovada desființării acestuia. Totodată se solicită obligarea pârâtului să plătească către reclamantă suma de 50.000 Euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit.
În motivare se arată că a fost deschis un cont pe numele și la dispoziția reclamantei însă nu și-a dat acordul la aceasta operațiune. Se menționează că a solicitat să efectueze aceasta operațiune de desființare a contului menționat însă acesta nu a efectuat aceasta formalitate.
În drept au fost invocate prevederile Codului d e procedură civilă și art. 6 din
În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar adresa nr.120/08.02.2008 a și răspuns la întâmpinare.
Legal citat, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii.
În considerentele întâmpinării a invocat excepția netimbrării acțiunii reclamantei, învederând totodată că în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu sunt menționate temeiurile de drept ale pretențiilor formulate.
Se arată că reclamanta nu a respectat prevederile art.720 ind.1 Cod procedură civilă privind concilierea directă, această procedură fiind obligatorie în acțiunile care au ca obiect obligații comerciale.
Se menționează că pe fond, acțiunea reclamantei este neîntemeiată, față de împrejurarea că banca nu are nici un drept de dispoziție asupra sumei consemnate iar între bancă și reclamantă nu există un contract, banca făcând doar oficiul încasării unei sume de bani și păstrării acesteia.
Se învederează că petitul referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale și penalităților de întârziere este neîntemeiat, reclamanta neaducând nici o probă în susținerea afirmațiilor sale.
Prin sentința civila nr.895/CA/2008 Tribunalul Timișa admis excepția de necompetență materială a Tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel Timișoara.
În ședința de judecata din data de 15.12.2008 Curtea de Apel Timișoaraa invocat excepția de necompetență materială a Curții în soluționarea acțiunii.
Reținând cauza spre soluționare asupra excepției de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta a solicitat în contradictoriu cu B să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei să desființeze contul nr.25336.-.411.-.- EUR cu suma de 4900 euro.
Curtea reține că legiuitorul a stabilit în art.8 din Legea nr.554/2004 obiectul acțiunii în contencios administrativ. Astfel fiind, se arată că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.(1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Se menționează în același articol că prin derogare de la dispozițiile alin. (1), acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art.24 alin. (2).
Din cuprinsul articolului menționat reținem că legiuitorul s-a referit atât la atacarea în justiție al actului administrativ tipic, adică al manifestării unilaterale exprese de voință, cât și la atacarea în justiție al actului administrativ atipic, adică la tăcerii, respectiv a refuzului nejustificat.
În speța de față reclamanta nu atacă un act administrativ individualizat emis de către o autoritate publică și nici nu atacă răspunsul pârâtei la cererea adresată acestuia în vederea desființării contului care face obiectul litigiului.
În esență, reclamanta solicită pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea să efectueze o anumită operațiune.
Câtă vreme, reclamanta nu face dovada că a adresat cereri pârâtei prin care să solicite în concret adoptarea unui act administrativ iar această autoritatea nu i-ar fi răspuns solicitării formulate, Curtea constată că cererea acesteia nu se înscrie în obiectul acțiunii în contencios administrativ, astfel cum acesta este reglementat prin art.8 din Legea nr.554/2004.
Menționăm că numai în cadrul procesual stabilit de art.8 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ poate fi investită să analizeze existența unei atingeri a unui drept ori a unui interes legitim, nefiind de conceput o cerere de chemare în judecată prin care să solicite instanței de contencios administrativ obligarea unei autorități la îndeplinirea unor operațiuni care nu se încadrează în conceptul de act administrativ vizat de Legea nr.554/2004.
Prin urmare, acțiunea formulată de către reclamantă nu se încadrează în art.8 din Legea nr.554/2004, reclamanta nefăcând dovada că în speță ar exista o practică administrativă (în sensul mai sus menționat) vătămătoare. Pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde o conduită generală din partea autorității publice într-un domeniu de activitate.
Reținând cele expuse, prin raportare la prevederile art.8 din Legea nr.554/2004, coroborate cu dispozițiile art.1, art.158 și art.159 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel - Secția contencios administrativ și fiscal și va declina competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 3
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta în contradictoriu cu B în favoarea Judecătoriei Sectorului 3
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.01.2009
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/29.01.09
TEHNORED:/02.02.09
2.ex./SM/
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma
